Dupa modelul lansat de vecinii de la Stirbey si conform caruia 1 Mai este ziua portilor deschise la crama, cei de la Avincis organizeaza de cativa ani un eveniment similar in a doua zi de Rusalii.

Manifestarile de genul acesta, desi unora dintre patronii de la noi li s-ar parea inutile si consumatoare de resurse si nervi, au totusi un scop si un rol bine definit si benefic in lumea civilizata a vinului. Mai ales in cazul unei crame tinere (cum sunt majoritatea de la noi) care isi cauta locul intr-o piata a vinului din ce in ce mai competitiva.

  

 

In primul rand este o ocazie excelenta ca publicul care pe parcursul anului a participat la degustarile organizate in diverse locatii si cu diverse ocazii sa viziteze crama si sa cunoasca mai bine unde si cum se produc vinurile pe care le-a savurat.

Apoi este posibilitatea clasicului dialog cu oenologul (adeseori probabil exasperat de intrebari de genul „Ceva dulce-demidulce nu aveti?” Puneti d-soara o lingura de zahar in pahar, ce naiba… Sau „Ce parere aveti despre terroir?” sau „Eu nu beau vin, ce imi recomandati sa incerc ca sa imi placa?”) care mangaie orgoliul vizitatorilor si le da ceva de povestit prietenilor “necunoscatori” de acasa.

In plus nu trebuie neglijata nici oportunitatea realizarii unor vanzari la crama, volumele inregristrate cu aceste ocazii nefiind deloc neglijabile.

Apoi in cazul in care crama a investit si in activitatea de oenoturism este o oportunitate excelenta de a se prezenta potentialilor clienti. Iar cei de la Avincis au ce prezenta, crama lor fiind dupa parerea mea una din cele mai notabile realizari arhitecturale din Europa de Est. De pe la noi e cea mai impresionanta din cate am vazut eu, un punct forte care ii poate ajuta cu vanzarile si pozitionarea.

Acestea fiind spuse, cred ca organizarea de evenimente de gen ar fi benefica si altora; vinul nu se vinde singur (cel putin la preturile practicate pe piata de la noi) si cu siguranta are nevoie de o imagine si o poveste care trebuie create si intretinute.

 

 

Programul de lunea trecuta a fost destul de plin, continand pe langa traditionalul bufet (ca intotdeauna in Romania prilej de imbulzeala indiferent de statut si dimensiunea portofelului) plus vizita pe domeniu si doua concerte, unul de rock de la nou infiintata Alex Porro Band cat si unul de muzica clasica de la cvartetul SoNoRo Conac.

Dar cum eu sunt blogger de vin si nu critic de muzica o sa imi cu parerea doar despre partiturile si piesele oenologice pe care le-am incercat:

  

In primul rand a fost lansarea oficiala a gamei entry-level de la Avincis: Domnul de Roua, accesorizata fericit cu o poveste locala. Aici ar fi de apreciat corectitudinea vinurilor mai ales la pretul propus (in jur de 20 de lei) adaptat realitatilor economice autohtone. Albul este echilibrat, fructat si citric, cu suficienta aciditate, iar bine racit poate juca rolul unui vin lejer, de vara, de terasa. Rosul are fruct, este tanar, in stilul unui Nouveau mai verde si rustic, fiind iar o propunere interesanta la pretul respectiv.

  

Apoi am avut ocazia sa trec prin oferta actuala a celor de la Avincis, astfel:

 

Clasica de acum in zona Cramposie 2012 se prezinta echilibrata, rotunda, suculenta, cu impresii florale si de fruct copt si tuse intrigante, drojdioase, onctuoase  si de patiserie. Palatinul dezvaluie un vin asezat, cu o acidtate medie, in note citrice, usor mineral tonice pe final asociate cu o corpolenta interesanta. Bun

 

Sauvignon Blanc Cuvee Petit 2012 intr-un stil retinut, mineral si sobru, care mie imi place. Aciditate buna, note citric-verzi si un echilibru elegant completeaza tabloul unui vin reusit din punctul meu de vedere. Bun spre Foarte Bun

 

 

Sauvignon Blanc cu Muscat Ottonel 2013 un vin interesant mai ales prin antiteza dintre nasul in senzatii dulci, expresive, specifice Muscatului si palatinul acid, verde, citric si crocant aferent Sauvigon Blanc-ului. Bun

 

Cuvee Amelie 2013 de data aceasta demisec, fata de demidulcele anterior. Nas expresiv, combinatia de Tamaioasa Romaneasca cu Muscat Ottonel aduce eleganta unui Muscat clasic. Aciditate prezenta, taioasa in partea a doua a evolutiei, face zaharul rezidual insesizabil si imprima prospetime. Pentru cei care stiau varianta anterioara cea de fata mi s-a parut in total alta filozofie. Bun

 

Feteasca Regala cu Pinot Gris 2012, este vinul care a cucerit inca de la lansare piata de la noi, rotund, prezent, condimentat, picant intr-un stil sobru si asezat gen Alsace. Foarte Bun

 

Rose-ul 2013 este proaspat, echilibrat, cu un nas frantuzesc si in gust cu o corpolenta fructata, usor dulceaga si acidtate tinuta in frau care va placea publicului de la noi. Se vede ca e facut de un francez… Bun

  

Merlot 2011: Cu fruct expresiv, bine exprimat, impresii de baric, rotund, usor cremos si cu tanini tineri si fermi, usor verzi, pe final. Bun, ii mai trebuie ceva timp deoparte sa se astampere si cred ca va evolua interesant.

  

Pinot Noir 2011 chiar arata a Pinot si este unul dintre cele mai bune exemplare de la noi. Savoire-faire lui Gislain se vede si vinul a iesit cum trebuie. Fructe rosii cu usoare tente de lichior, note de “forest floor”, ierburi uscate, baric judicios aplicat; este (ma repet?) unul dintre cele mai reusite PN-uri de la noi. Foarte Bun, mai ales comparativ cu ce avem in piata autohtona.

  

Cabernet Sauvigon 2012 un vin tanar, impetuos, neastamparat, care exprima bine vivacitatea soiului. Plin de fruct negru, aciditate si tanini usor verzi pe final vinul cere o asociere culinara. Bun

  

Cabernet Sauvignon Cuvee Andrei 2011: un vin pe care l-am mai incercat, intr-un stil concentrat, chiar extractiv fata de alte exemplare din zona, echilibrat, proaspat, etaland entuziast note de baric care apoi se estompeaza in spatele fructului negru copt o data cu aerarea. Plin, prezent pe palatin, cu aciditate si tanini dozate suficient pentru a-i conferi ideea de fermitate specifica soiului, dar nu cat a-l face rigid si aspru. Foarte Bun

  
 

Cam acesta ar fi impresiile mele de la intalnirea cu vinurile si oamenii de la Avincis.

Concluzia este cumva similara celei de anul trecut: incet-incet cei de aici se obisnuiesc cu provocarile si bucuriile asociate statului de producator de vin. Iar acest lucru se vede atat in vinuri, care isi construiesc treptat, ca intr-un puzzle, personalitatea si tiparul de exprimare, cat si in  pasiunea celor care il ingrijesc si sunt alaturi de el.

 

Tags: Avincis, Cuvee Amelie, Cuvee Andrei, Dobrusa, Domnul de Roua

 

Va prezint astazi patru exemplare din gama de top a producatorul Domeniile Vinju Mare pe care le-am incercat de curand.

Despre producator foarte multe nu pot sa va spun decat ce prezinta si ei pe site (info despre vinuri nu gasiti oricat ati cauta) si faptul ca “functioneaza” in DOC Mehedinti alaturi de mai titratii Cramele Oprisor si Vinarte. Probabil ca de la “Prince Mircea” al celor din urma s-au inspirat si in alegerea numelui de “Prince Vlad” pentru vinurile de mai jos. Cam multi printi pe hectar totusi.

Pe parcursul timpului m-am mai intalnit cu vinuri de la ei (cu ceva vreme in urma facea valva parca un Rose cu medalie de aur la Mondial de Rose parca), acum fiind prima data cand iau contact cu gama de top.

 

Trecem peste design-ul etichetelor, facute parca pentru duty free-ului de la Otopeni si peste partea cu “Grande Reserve” chestiune pandemica printre etichetele vinurilor autohtone dupa cum bine stim. Cred ca simplu “Rezerva” era suficient …

 

Despre asocierea imaginii lui Vlad Tepes cu vinurile sale producatorul spune asa:

“Imaginea aleasa pentru aceasta gama surprinde elemente ale traditiei romanesti, infatisand una dintre cele mai marcante si personalitati ale istoriei noastre si anume domnitorul Vlad Tepes. Scopul este acela de a transmite taria si profunzimea gustului autentic al vinurilor de marca. Detaliile aurite ale etichetei redau nota nobiliara a perioadei domniei sale si relev? pretiozitatea vinului din interior.”

Da, cum spuneam…eu zic ca e nevoie de un rebranding. Cred ca si Vlad Tepes ar fi de aceeasi parere…si nu stiu daca ar fi de acord nici cu frantuzesc-englezescul “Prince” in fata lui. Probabil ca ar fi caz de teapa. La propriu!

 

Nu sunt de ratat nici textele de pe contraetichete cu trimiteri la Bordeaux, terroir si asocieri ludice, jucause si culinare de termeni, un fel de all inclusive. E foarte interesant cum se face trecerea in doua secunde de la termeni gen “terroir-ul de Bordeaux” la acoperirea totala a spectrului gastronomic romanesc cu traditionalele fripturi de porc, miel sau curcan “bine rumenit” plus deserturi cu branza sau cu ciocolata. Tot pe etichete mai gasim texte si formulari simpatice, cum ar fi: ”aparitia unui fin depozit de culoare” Culoarea face depozit? Nu stiam. Suna a remarca rasista…:D

 

Dar ceea ce conteaza si ne intereseaza pana la urma este ceea ce gasim in sticla. Pentru ca partea de etichete si texte se poate modifica/corecta mai usor decat produsul in sine. Asadar:

 

Prince Vlad Merlot Grande Reserve 2003

 

Unul dintre putinele vinuri “cu etate” pe care le putem gasi pe piata de la noi, plin de exemplare (adesea supraevaluate) din productii mai recente. Varsta in cazul de fata poate fi un atu sau o piedica.

Vinul se prezinta vizsual in tente visinii, cu nuante brun-caramizii, care ii sugereaza varsta, in margini. Nasul confirma anul trecut pe eticheta, cu impresii de tabac, frunze uscate, ciuperci, “forest floor” secondate in fundal de fructe uscate, stafidite. Un nas clasic de vin vechi. Pe palatin se prezinta integrat, cu o lejeritate pe care doar timpul o poate conferi unui vin si o aciditate inca prezenta. Fructul este inca la post, cu aluzii similare celor olfactive iar taninii integrati din final completeaza un tablou reusit. Postgust mediu spre lung cu tuse de condiment si lichior de fructe.

Un vin Bun, exemplar corect pentru un vin matur, chestie greu de gasit prin retailul de la noi. RPC Bun (costa in jur de 35-40 de lei din cate am inteles) pentru ceea ce reprezinta si ofera. La ce producator mai gasiti vin din 2003 in oferta curenta si la pretul acesta? Vecinul de la Vinarte pe care eu l-am prins ratacit prin magazine s-a prezentat mai bine, dar din punct de vedere comercial, la momentul actual, nu este un concurent in sine.

De mentionat nivelul alcoolului de 12.5%, fata de fratele din 2011 de care o sa va povestesc in continuare si care poseda un sanatos 14%. Deh, alte timpuri…alte obiceiuri. Sunt curios de catre cine a fost vinificat cel de fata.

 

 

Prince Vlad Merlot Grande Reserve 2011

 

In mod normal si previzibil evolueaza in alti parametrii decat fratele mai in etate. Fructul copt, concentrat, gemos, stafidit isi face aparitia inca din nas alaturi de tuse de ciocolata, cafea si adieri usoare, in tente de lichior, ale celor 14 grade alcolice.

Gustativ vinul prezinta un corp mediu, o aciditate care reuseste sa ia fata acloolului, fiind insa dominata de impresiile puternice de baric (cafea, condiment, ciocolata neagra) cu un miez de fruct copt, gemos in planul secund. Tanini verzi, grippy, puternici si usor cam rustici preiau partea a doua a evolutiei dezvaluind un stil destul de rigid si infipt pentru un Merlot. Postgust mediu spre lung, usor cald, cu fruct copt, coaja de paine si impresii de cafea si ciocolata neagra.

Un vin Bun, intr-un stil diametral opus celui de sus, dur, usor auster si rustic, dar nu este exclus ca in cativa ani sa se transforme in ceva interesant. Vad logica in a-l lasa cativa ani deoparte si a-l vinde mai tarziu. Promitator. RPC Bun.

 

 

Prince Vlad Feteasca Neagra Grande Reserve 2011

 

Va spun din capul locului ca este un vin care va fi pe placul multora de pe la noi. Vizual se prezinta visiniu inchis, opac, concentrat. Olfactiv confirma impresiile vizuale cu note tipice de prune uscate, usor afumate si tuse gemoase de gemuri de visine si fruct supracopt. Aluziile dulcege, cu adieri de vanilie si  stafide, curmale, smochine uscate completeaza tabloul.

Palatinul confirma stilul: corp plin, cremos, extractiv, aproape mestecabil. Alcoolul generos (14.5%) dar bine ascuns, il ajuta  din plin in acest sens. Fructul supracopt, gemos, stafidit este la putere. Evolutia este rotunda, catifelata, de brocard, in detrimentul aciditatii si agresivitatii taninilor care se afiseaza pe final moi si catifelati, ascunsi parca sub pulpana grea a fructului si extractivitatii. Posgust mediu spre lung, usor cald, cu fruct copt, dulceag si aluzii de lichior de ciocolata.

Un vin Bun spre Foarte Bun. Este un stil care prinde in piata de la noi si care imi aduce aminte de un exemplar al celor de la Tohani vinificat in aproximativ aceasi maniera. Eu unul prefer vinurile mai acide, suple si structurate, dar cel de fata ofera surprinzator de multe la pretul care se cere pe el.  RPC Bun, costa tot 37 de lei prin online.

 

 

Prince Vlad Cabernet Sauvignon 2010

 

Cel de fata nu este un Grande reserve (sic!) si desi nu stiu sa va spun daca este o treapta mai jos de calitate mie mi-a placut mai mult. Probabil ca a fost cules mai devreme, alcoolul fiind sub 14%, fata de fratii (si surorile) de mai sus.

Culoare de un visiniu inchis, tanar, semiopac. Nas condimentat, picant, “spicy” cu piper, condimente, grafit si note verzi, de ardei,  asezate pe un miez de fruct negru expresiv si proaspat. Tuse de violete si de tutun, usor afumate si mentolate in fundal. Un nas complex, intrigant care te indeamna sa il descoperi. Nice! Gustativ este structurat, infipt, cu o coloana rigida specifica soiului. Fructul negru evolueaza in planul doi, in spate notelor condimentate, de ierburi uscate si usor picante. Aciditate buna, structura fiind sustinata de tanini prezenti, stransi dar integrati. Postgust mediu in note de fruct negru proaspat si aceleasi tuse picante.

Un vin Bun spre Foarte Bun, infipt, cu personalitate care iese din cotidianul CS-urilor imblanzite fortat de pe la noi care seamana cu niste bichoni maltezi, cand de fapt, dupa soi, ar trebui sa fie pitbulli.

Nu stiu daca este terroir-ul sau zona de vina (renumita pentru potentialul soiurilor rosii), dar pentru mine a fost o surpriza foarte placuta. E un stil de Cabernet mai “verde”, ierbos, mentolat, pe care nu prea il intalnesti pe la noi si care mi-a adus aminte de cele de Africa de Sud pe care multi le considera insa cu defect datorita notelor verde, unrippe. Mie imi plac. La fel ca si cel de fata. RPC Bun.

 

 

In concluzie, am baut patru vinuri bune, care isi merita banii, chestie rara pe la noi. Sunt trase probabil in jos de lipsa unui marketing si a unei promovari adecvate, care pot fi denumite chiar inexistente in comparatie cu omniprezentii vecini de la Oprisor.

Iar despre prezentare …asa cum spuneam in opinia mea ar fi imperios necesar un rebranding care sa aduca vinurile in secolul XXI.  E pacat de ele…

 

Tags: Cabernet Sauvignon, Feteasca Neagra, Grande Reserve, Merlot, Prince Vlad, Vie Vin Vinju Mare, Vinju Mare

 

Tocmai a trecut si editia de anul acesta a IWCB, cel mai mare concurs de gen de pe la noi. Si cum apele s-au linistit (sper)  si de acum incolo ma astept sa vad doar poze de medalii, buline colorate si anunturi triumfaliste, putem considera ca vorbim si gandim la rece.

Pe cale de consecinta, textul de mai jos adreseaza la modul cel mai serios cateva probleme pe care eu consider ca le avem la ora actuala cu genul acesta de concursuri. Sigur exista si o groaza de beneficii ale lui, dar pe acelea au avut grija organizatorii si cei care preiau comunicate de presa sa le scoata in evidenta. Eu o sa va prezint doar cateva opinii personale.

 

In primul rand vreau sa precizez doua lucruri importante:

1. am fost invitat de catre organizatori sa particip in “juriul bloggerilor” (inca nu imi este foarte clar conceptul, dar inteleg ca tot neoficial si paralel a fost) dar din motive independente de vointa mea nu am putut onora invitatia. Deci nu ca nu am vrut, ci pentru ca nu am putut.
2. Cu participare sau neparticipare, parerile de mai jos ar fi fost aceleasi.

 

Si acum:

 

 1. Filozofic-reflexiv: Cat de international poate sa fie un concurs de vinuri organizat in Romania?

Eu zic ca intr-o tara care exporta aprox. 2% din productia proprie de vin si pe plan mondial este cvasiinexistenta e cam greu sa faci un concurs international. Fie chiar si declarativ. Bine, il poti face cu fratii de peste Prut si cu 2-3 importatori. Dar foarte international nu o sa fie.

Sa studiem deci statistica: din 712 de probe, 395 au fost din Romania si 110 din Republica Moldova (international, nu? sic!), deci cam 70% au fost din „spatiul romanesc”, ca sa zic asa. Si noi prin invatamant mai avem colegi care trec in CV ca au facut doctoratul in strainatate, international. Va las pe voi sa ghiciti unde… Eu ma bucur oricum ca cei de peste Prut au buget de participare la concursuri, noi il cheltuim si ii primim cu bratele deschise. Oricum se misca mai bine decat noi la extern, dupa cum am vazut si de la Prowein.

 

Dar sa revenim. „Internationalul” de pe la noi este de fapt efortul nationalului, nu vine de la sine. Nu imi fac iluzii ca ne cauta vreun producator strain sa ne trimita vinuri asa cum facem noi cand ne ducem la marile concursuri cu adevarat internationale de pe afara si nu cred ca are trecut careva prin CV la puncte forte, ca a participat in juriu la un concurs de prin Romania. Fie el si international. E doar o sintagma care bineinteles da bine la public, de aceea este folosita. Romanul e fudul, ii place internationalul, a vrut tot timpul “sa fie in randul lumii” macar si declarativ. Pentru ca faptic nu suntem.

Si sa nu uitam formularile triumfaliste ale comunicatelor producatorilor de dupa concurs: “vinul lu’ cutare a primit medalie de aur in competitia cu alte vinuri internationale” Priceless…

 

 2.  Care e treaba cu patronajul OIV?

Eu inca nu am inteles nici acum dupa atatia ani si editii cu ce ne ajuta pe noi patronajul OIV la concursul acesta? In fara de faptul ca impune niste standarde cel putin discutabile in cazul economiei de piata, facute probabil de ingineri pentru ingineri si care nu prea au legatura cu vanzarea vinului. Si daca concursul se lauda ca se adreseaza pietei si ca vrea sa ajute consumatorul sa alegea vinul de calitate eu zic ca prima chestie pe care ar trebui sa o faca e sa renunte la aberatii de genul „pretul nu conteaza noi clasificam vinul doar in functie de stil”. Eh, pe bune? Pretul nu conteaza, nu? Nu inteleg logica de gradinita in care sa compari un vin de 15 lei cu unul de 85 de lei? Mai crede cineva in Mos Craciun si in producatori care dau calitate de 85 de lei la pret de 15 mai ales in Romania? Se pare ca OIV-ul inca crede si impune credinta respectiva mai ceva ca legea islamica.

   

Si apoi eu nu inteleg ce ii dam noi cu OIV in sus si in jos. Cu ce ne ajuta pe noi exact OIV-ul? Ne face imagine de tara? Sa fim seriosi. Mie unul inca imi este neclar care au fost beneficiile organizarii congresului (parangheliei?) OIV de anul trecut pe bani publici in conditiile in care Romania, (repet ca poate unii nu au retinut) exporta 2% (da cam 2%) din productia sa de vin de ani buni de zile.

   

Pe scurt: dupa parerea mea un concurs international serios nu are nevoie de sigla OIV ca sa il legitimeze. Si avem exemple o groaza de unde alege. Daca ne uitam ce concursuri aplica standardele OIV o sa vedem ca suntem intr-o companie cvasiirelevanta. Ma astept maine-poimaine sa facem concursuri gen „Feteasca Neagra du Monde” sub sigla OIV sau un „Cramposie de Monde” cu participare internationala dupa ce in prealabil am dus cateva vite peste Prut. Chiar asa, ca veni vorba, un international de Babeasca Neagra du Monde chiar ar merge…:)

  

 

3. Ce face un concurs de vinuri international? Juriul?

Nu am nimic nici cu cei din juriu, dar nu poti sa faci concurs international cu 40 % juriu romanesc. Si colac peste pupaza o parte din el este compus din cei care fac vinurile de prin concurs. Nu merge. O sa iasa o impresie de „noi centram, noi dam cu capul” care prin afara nu cadreaza cu etica indiferent cum am da-o. E ca si cum la Cupa Mondiala din Brazilia jumatate dintre arbitri ar fi antrenori brazilieni.

Sa imi spuna mie cineva ca cei care vinifica, unii dintre cei mai buni oenologi de pe la noi, nu isi recunosc vinurile lor si pe cele ale concurentei si in blind-ul blind-ului si in puterea noptii, sculati din somn. Pana si eu, care nu am cine stie ce experienta si ma intalnesc cu ele sporadic, recunosc stilurile diferitilor productori.

Asa eu zic ca este mai nimerit sa facem o intalnire o data pe an, o „conferinta de specialitate”, o masa rotunda, in care toti sa deguste vinurile celorlalti, incrucisat si sa isi dea cu parerea franc si fara ascunzisuri unii despre altii. Ca oricum degusta vinurile concurentei de cateva ori pe an, ca asta e meseria. Chemam si cativa oameni de prin afara, nu e problema. Dar sa nu ii zicem concurs  ca suna cel putin ciudat.

Daca vrem concurs international la care sa nu maraie nimeni pe la colturi platim oameni din afara sa vina sa ne spuna direct si in fata: nene asta merge, asta nu merge. Ahh, unii producatori nu o sa mai trimita atatea valuri de probe, mai noi sau mai de pe la 1900 toamna? Foarte bine…sa si le tina pentru ei.

Eu vad concursul acesta ca un fel de audit al industriei autohtone. Ca asa am tot facut totul „prin noi insine” si vedem unde suntem: la 2% exporturi si la etajul 2 la Prowein.

 

Putem sa luam exemplu de aproape, de la fratii de la sud de Dunare care tocmai au facut concurs (destul de autohton si al lor ce e drept) cu 3 MW in juriu si fara patronaj OIV (sic!). Cu masterclass-uri si prezentari tinute de MW si acces al publicului pe baza de bilet. Putem sa combinam Goodwine si IWCB si sa facem o chestie ca lumea, nu batuta pe loc.

 

Si uite asa mai venim de acasa. Nu ca MW ar fi Dumnezeu coborat pe pamant si culmea eticii si impartialitatii, dar in materie de vin te ajuta mai mult decat OIV. E drept ca sunt mai scumpi, dar asta este, dai un ban, dar stai in fata si ai relevanta internationala. Daca avem veleitati de „mare concurs regional” eu zic sa luam un exemplu de la ei…

Daca imi aduc bine aminte singurul concurs romanesc care a avut vreodata MW pe bune, in putere, in exercitiul functiunii, in juriu a fost cel organizat de Vinul.ro acum vreo 3 ani in Dragasani. De atunci stim cu totii ce s-a intamplat. Adio MW, adio concurs, adio…. Acela a aratat clar ca pur si simplu la ora actuala nu putem (suntem pregatiti) sa ridicam batista de pe tambal si inca ne complacem sa ne dam diplome si medalii intre noi, ca orchestra pe Titanic.

 

4. Care este relevanta pentru piata autohtona?

Vinurile cu adevarat bune si care iau puncte costa intre 5 si 10% din salariul minim pe economie. Cine si le permite sa le cumpere? Corporatistii care deja si-au cam dat seama cum e cu vinul de la noi care le cam jumuleste irelevant bugetele? Si astia sunt atenti la bugete ca la butelie. Apoi de aberatiile cu vinuri de la 1900 toamna in concurs amestecate cu cele din 2012-2013 nu cred ca o ne lecuim prea curand. Dar deh, daca vrea sponsorul cu „vinul de aur” sa mai stranga ceva medalii pe care sa le afiseze pe boziile de supermaket, ne conformam balcanic.

Si daca stam sa ne gandim acesta este pe bune cel mai ok concurs de pe la noi in comparatie cu cele “de casa” , adevarate petrecerile campenesti cu premii, organizate pe podgorii, in care “granzii” din zona isi scriu singuri diplomele. Simplul fapt arata ca exista inca o mentalitate de “cincinalul in patru ani” si “trebuie sa ne facem planul la medalii” care nu prea cadreaza cu noile realitati nationale si internationale de pe piata vinului.

  

5. Si pana la urma, daca ne uitam la medalii…

Nu o sa comentez alte aberatii de pe acolo. Cand urmezi indrumarile OIV si le bagi pe toate in aceeasi oala e normal sa mai iasa si nazbatii. De aceea si unii producatori se tin la distanta de concurs oricat li s-ar arata pisica ca “nu o sa mai conteze in piata” si ca “vin importatorii si ii baga in faliment”. Da…da…good cop, bad cop. Dar sa revenim si sa ne uitam doar la cele doua mari medalii de aur:

  

Una a luat-o un Jad de 28 de ani care cred ca a fost foarte dificil de identificat in blind printre atatea XO-uri de pe acolo. De fapt toata cheia de bolta era departajarea de celalalt “competitor”,  ruda lui mai mica, Miorita, de la acelasi producator, cu 2 ani mai in varsta. Ca asa e tenis. Sa inteleg ca s-a facut un blind intre Mioritza si Jad? Care ia aur si care marea medalie? Ce greu o fi fost sa le deosebesti… 😀 Curat Caragiale…

 

Iar la capitolul vin, marea medalie de aur a luat-o un vin de pe niste vii care nu cred ca existau acum 6-7 ani. Atentie, nu am spus ca vinul nu este bun si ca nu merita medalia respectiva. Doar ca realizarea de mai sus este chintesenta starii actuale a industriei autohtone. Repet: un vin de pe vii de 6-7 ani a fost desemnat de respectivul concurs ca cel mai bun la ora actuala de pe la noi.  Si nu e de vina nici vinul si nici concursul, aici ne aflam ca tara producatoare de vin.

 

Pe scurt, fara o industrie matura si un brand de tara nu vom organiza niciodata un concurs relevant la nivel international. O tara care nu exista pe plan mondial, ca piata si/sau ca producator de vin nu poate emite pretentii de concursuri internationale. Nici macar regionale…

  

Sa fiu bine inteles: nu sunt de vin organizatorii. Ei fac un concurs dupa (pentru) chipul si asemanarea industriei autohtone. Pur si simplu atat se poate la ora actuala la noi. Evenimente de genul acesta (IWCB, Goodwine, etc.) care ar trebui sa coalizeze toata industria de vin autohtona si sa ii puna o oglinda in fata, ne arata unde suntem si cum stam de fapt. Sau cele de genul Prowein…ca acolo stim clar unde stam de vreo doi ani incoace.

 

IWCB sufera de acelasi blestem ca si vinul romanesc: nu contam pe plan mondial nici ca piata, nici ca producator de vin.

 

Si pe undeva cercul se inchide. Cine este de vina? Eh…asta e alta discutie…mult mai lunga si mult mai dureroasa.

 

P.S. Sa fie inca o data foarte clar: daca am pierdut timpul sa scriu 4 pagini pe subiectul de mai sus nu am facut-o pentru ca nu am ce face cu timpul meu liber sau ca  sa „ma iau de cineva”. Multora le place sa duca discutia la nivelul personal ca sa evite subiectele cu adevarat importante. Atacul la persoana si victimizarea sunt tactici desprinse din  vremuri de trista amintire si greu de scos din mentalul colectiv.  Si oricum pentru mine e aberant sa pierd vremea in discutii inutile si vendete personale.

Am facut-o pentru ca imi pasa (poate mai mult decat altora care ar trebui si sunt platiti sa le pese) si in speranta (care in cazul meu moare ultima) unor vremuri mai bune pentru vinul romanesc.

 

Tags: 2014, Bucuresti, Concurs international de vinuri, IWCB