O sa va vorbesc astazi despre un vin pe care il urmaresc de mult timp prin Mega Image, celebra sursa de vinuri periculos de ieftine, gen „rata cu picioare de sticla” sau vinuri portugheze (de fapt vin portughez ca e doar unul).

De data aceasta este vorba de un spumant. In ultima vreme nu stiu ce se intampla ca tot cumpar spumante, probabil e de la venirea primaverii. Pe unii ii loveste “febra rose”, pe mine ma apuca pofta de spumante. Deh, dorinte, pretentii si nevoi diferite…

Si cum la spumante situatia e mai complicata ca la rose-urile linistite, am facut un mic inventar al licorilor din marile magazine pentru a ajunge in final la concluzia ca situatia sta destul de trist: intre  “zidurile” de Dorato si Angelli (care sa fim bine intelesi sunt facute cu “pompa” si nu le consider demne de baut) si sampaniile care trec de 100 lei, foarte multe posibilitati de alegere nu sunt.

 Mai avem ceva Prosecco (99% DOC, de care de obicei ma feresc), ceva Freixnet si cateva variante authotone de la Zarea, Jidvei, Panciu, Oenoterra pe care in mare le stiu si unele sunt chiar competente. Bine si mai avem Lidl…:D

Dar „Lumea Bulelor” este mult mai mare si diversificata, doar ca diversificarea asta nu ajunge si la noi, cam din aceleasi motive ca la vinurile linistite.

Sa revenim…Am achizionat deci din Mega Image una bucata Cremant de Bourgogne Brut Bio. Adica spumant facut in Burgundia dupa metoda traditionala, din Pinot Noir si/sau Chardonnay minim 30% (bine, diluate sanatos probabil in cazul de fata cu Gamay si/sau Aligote). Un fel de ruda mai saraca sau mai lipsita de marketing si imagine a celor din Champagne. Am dat pe ea 25 de lei si tinand cont de faptul ca e si Bio, e o afacere in sine pe la noi…:D

Bineinteles ca este marca proprie Delhaize, fiind produs la origine de Veuve Ambal, probabil spumantul lor de “entry-level”

Aspect (Culoare): Galben pronuntat, o efervescenta destul de agresiva in debut, urmata de bule care se ridica evaziv si multipunctual de pe marginile paharului.

Nas: cu impresii de drojdii, nuante de dulap vechi, tuse  florale, de mere verzi si citrice. Usor “toasty” in fundal. Chiar interesant si “exciting “. Chiar are aluzii de Champagne, iar la banii respectivi este un succes in sine.

Gust: Atac fresh, aciditate usor dura cu accente vag metalice si verzi. Proaspata, unora li s-ar parea aciditatea usor iesita din corp, doar ca eu o suport mai bine. Nuante citrice, de lime, cu zarzare si mar verde. „Mousse” popular, agresiv, cu bule mari care explodeaza rapid pe palatin. Final cu o aciditate usor amaruie, postgust cu nuante de alune prajite, tonic.

Un spumant Acceptabil spre Bun, care ofera la bani putini o trimitere la ruda mai bogata din Champagne, cel putin in nas. In plus e si bio, pentru amatorii de mancare si bautura sanatoasa (asta da paradox)…:D RPC Foarte Bun.

Atentie, asa cum spuneam nasul e chiar interesant. Gustul in schimb e usor cam agresiv si dezechilibrat, cu o aciditate, dura, metalica (Aligote in exces?), amaruie pe final. Deh, sa faci spumant Bio la banii acestia in Burgundia, adica sa nu tratezi strugurii e o mica nebunie.

Chestia asta cu aciditatea nu e asa facil de suportat pe la noi, mai ales de catre amatorii (si mai ales amatoarele) de “limonade cu sifon” si gust de caise, piersici, capsuni, etc… Dar v-o recomand macar si pentru o experienta „altfel”…

Tags: Brut, Cremant de Bourgogne, Mega Image, Spumant, Veuve Ambal

Ieri bantuind prin hypermarket-urile patriei (in speta de fata Auchan) mi-au cazut ochii in mod fatidic pe o eticheta noua, dar cu iz familiar. Iz familiar pentru ca era de la Halewood, in stilul gamei lor „Special Reserve” (sic!), iar noua pentru ca afisa o cromatica usor diferita fata de ce eram obisnuit.

Trec peste denumirea de “Floare de Luna” (ce o fi vrand sa insemne chestia asta nu stiu)  si peste cromatica ciudata (sa asociezi negrul cu rosu pe o eticheta de vin  deja bate la noi in Sange de Taur, dar poate asa s-a vrut) si aflu ca am de-a face cu o “Private Reserve”. Deja denumirile in engleza de pe sticlele de vin romanesc nu ma mai socheaza/exaspereaza decat in mica masura, expus fiind in decursul timpului la “iradieri” cu o sumedenie de preluari, din toate limbile pamantului. Avem de la Tenute si Weingut-uri la Domaine, Chateau-uri si Clos-uri. Si asa mai departe…

Priveam asadar la „Private Reserve”, englezism care in traducere libera suna a “rezerva privata, personala”. A cui? Nu se specifica. Probabil ca a cumparatorului. Cuvantul „reserve”, mai ales pe o sticla de vin,  mie personal imi suna a ceva deosebit, care a fost pus deoparte, maturat si “bibilit” cu grija o anumita perioada in cramele producatorului.

De altfel termenii asociati din alte limbi ale vinului spun cam acelasi lucru:

• “Reserva” pe un vin spaniol inseamna ca  a fost maturat in crama minim 3 ani dintre care minim 12 luni in baricuri de stejar.

• In Portugalia “Reserva” inseamna ca vinul are minim 0.5% alcool peste minimul regional si a fost realizat intr-o recolta “declarata”, deci strugurii (si vinul) sunt (teoretic) de o calitate mai buna.

• “Riserva” de la italieni e cumva un concept mai variabil, in functie de fiecare DOC(G), dar implica in majoritatea cazurilor o anumita perioada de maturare in crama fata de vinurile obisnuite. In cazul zonelor consacrate, de traditie, cum ar fi Chianti, vinul denumit “Riserva” trebuie maturat minim 24 de luni inainte de a fi scos pe piata, fara a fi mentionat cat in sticla si cat in baric. La Barolo sunt necesare minim 62 luni din care 18 luni in lemn, pentru a se putea trece “Riserva” pe eticheta si asa mai departe.

• In Lumea Noua termenul nu este reglementat in mod oficial, fiecare producator decide singur si cu de la sine putere  ca o parte din vinurile sale sunt mai bune si trece pe eticheta “Reserve” dupa cum ii dicteaza constiinta sau spiritual antreprenorial.

Deci cam in toata Lumea Veche (din asta ziceam ca facem si noi parte, da?) termenul respectiv este cat de cat reglementat si implica o maturare a vinului respectiv in crama si un nivel de calitate presupus superior.

Si revenim la cazul de fata. Avem o eticheta de vin din Dealul Mare (intamplator o Feteasca Neagra) pe care scrie „Private Reserve”. Bun…curios intorc sticla sa vad din ce an este vinul si surpriza: 2013. Pai stati nitel, cum vine asta? Cum ramane cu „reserve”? Pai cat a stat vinul respectiv in crama?

Sa calculam: daca strugurii au fost recoltati in septembrie, cu tot cu fermentarea clasica, malolatica si alte procese tehnologice, calculam, pana la jumatatea lui martie aprox. 6 luni. Dar asta nu de elevaj sau de maturare. Sase luni au trecut de cand strugurii erau inca in vie. De baricuri nu cred ca se pune problema sa fi vazut, eventual niste cipsuri de la care sa vina „vanilia” si „condimentele” specificate pe eticheta. Vinul de fata se califica mai mult in categoria „vin tanar” decat „reserve”.

Dar sa vedem cum suna reglementarea termenului romanesc in caietul de sarcini DOC Dealu Mare. Acolo nu gasim definit termenul „Private Reserve” (sic!), in schimb gasim termenul ”Rezerva”. Si scrie asa:

–         In cazul vinurilor de origine controlata ”DEALU MARE” maturate minim 6 luni in vase de stejar si/sau invechite in sticla timp de cel putin 6 luni se poate utiliza la etichetare mentiunea traditionala “Rezerva” .

Aha, deci se poate trece si la noi “Rezerva”, dar legea cere anumite conditii. Pe care vinul de fata evident nu le indeplineste. Decat daca au crescut strugurii direct in butoaiele de stejar sau in sticla, ca sa bifeze 6 luni de maturare, cam pe vremea asta.

Bine, o sa ziceti, dar producatorul a scris “Private Reserve”. Da, corect, nu a incalcat nici o lege, doar a facut un artificiu tipic romanesc. Pentru ca legea ii permite si nu se specifica in mod clar ca nu poti scrie “Rezerva” tradus in alte limbi pe eticheta.

Deci vinul nu poate fi “Rezerva”, dar este “Reserve”. Si inca una “Private” Sic!

Pe scurt, revenim la folosirea laxa a termenului “Reserve” in Lumea Noua (care in speta de fata se aplica si la noi): in functie de constiinta sau spiritual antreprenorial al producatorului care uneori da, asa usor, in reclama inselatoare. In cazul de fata cred ca este vorba de a doua varianta…adica de un exces de spirit antreprenorial cu o usoara tusa de inducere in eroare a consumatorilor si in consecinta cu un postgust amar. Tipic pietei romanesti de vin as spune…

P.S. I: Nu este vorba doar de Halewood, mai fac si altii de la noi (si de afara) “ghidusii” de astea. Doar ca de data asta e flagranta. Sa scrii „Reserve” pe un vin din 2013 frizeaza ridicolul si penibilul… Astept cu nerabdare o „Gran(d) Reserva” din 2014. Sau „Big Reserve”, dupa caz…

P.S. II: Nu disperati, se poate si mai rau: ce treaba are Feteasca Neagra (Neagra, da? si cu eticheta preponderent neagra) cu Floarea Soarelui (un simbol solar si care printre altele e impamantenita in constiinta populara de la noi ca furnizor de seminte de spart la meciuri sau la scara blocului, cu o bere alaturi) pentru mine e un mister.

Intortocheate sunt caile (re)brandingului…dar de data asta sa nu le spunem pe nume…

Sursa: http://www.halewood.com.ro/

Tags: Feteasca Neagra, Halewood, Private Reserve, Reserva, Riserva

Va prezint astazi un Cabernet din Dealu Mare, produs de Domeniile Dealu Mare (sic!), din Urlati. Pe numele de brand Paganus; eticheta este cumva cunoscuta pe la noi, pe aceeasi gama mai exista o Feteasca Neagra destul de variabila (2007 si 2011) dar buna si un Merlot. Il gasiti cred prin marile hypermarketuri sau prin online, eu l-am primit din partea producatorului. Productie 2009, vii vechi din ce am inteles. Mai intai cum s-a prezentat:

Aspect (culoare): visina putreda, inchis si usor opac, o idee “hazy”, fiind nefiltrat.

Nas: Intensitate medie, initial cu fruct negru pur (coacaze negre, in ceva adieri concentrate de cassis)  plus aluzii de vanilie si condiment din categoria scortisoara si piper. Direct, expresiv, destul de pur si tipic pentru un Cabernet.

Gust: Atac acid, “fresh”, cu tanini vizibili inca din debut care ii dau o nuanta rigida si sobra. Evolutie pe partea lejera, cu aciditate evidenta si tanini usor verzi. Dupa ceva aerare vinul se rotunjeste si aduce in prim plan fructul rosu (compot de visine, cirese coapte) si negru (coacaze, afine) plus tuse usoare de baric, in special cu vanile si piper negru. Taninii se integreaza, iar aciditatea este acolo cat sa confere prospetime si o nuanta de puritate fructului.  Posgust mediu cu dulceturi proaspete de fructe si usoare nuante condimentate si de coaja de paine.

Una peste alta un vin Bun, cu un fruct bine exprimat, pur si o evolutie pe partea supla, acida, insotita de tanini mai barbatesti, tipic pentru un Cabernet. Un vin versatil si cu personalitate. Costa in jur de 30-35 de lei prin online si magazine, RPC Bun la banii respectivi.

Are tipicitate de soi, dar nu tipicitate de zona. Asta daca ar fi sa il compar cu cel de la Budureasca si in general cu majoritatea Cabernet-uri din Dealu Mare care se incadreaza in categoria rotund spre catifelat, cu fruct copt, usor gemos si concentrat.

Deci pana la urma care ar putea fi tipicitatea unui vin? E un concept foarte relativ: tipicitate de soi sau de zona?

Si e ok sa vorbim in cazul nostru de tipicitate de zona? Avem destule date sa o definim sau mergem pe cele “istorice” care la noi stim cum sunt (sau nu sunt). Probabil ca la soiurile  foarte raspandite in podgoriile autohtone ar mai merge sa trasam cateva idei de tipicitate ale fiecarei zone.

Dar si aici as avea rezerve pentru ca vedemcu totii cat de disputata este tipicitatea Fetestii Negre care poate lua “n+1” fete in aceeasi podgorie in functie de viziunea si interpretarile producatorului.

Tags: Cabernet Sauvignon, Dealu Mare, Paganus, Urlati