In weekend am participat la Pitesti la o degustare Budureasca, organizata in colaborare cu Ionut. Somelierul Marius Stoica a adus cateva din vinurile aflate in portofoliul producatorului din Dealu Mare despre care o sa va spun pe scurt cateva cuvinte fara sa ma lungesc cu introduceri interminabile (nu ca as face-o de obicei 😀 ):

 

Chardonnay 2011 un nas expresiv, corect cu fruct copt, exotic si impresii de lemn neintruzive, in nuante de unt, vanilie, toast si alune prajite. Pe palatin dezvolta o corpolenta medie, rotunda, usor cremoasa si o fructuozitate buna cu nuante zemoase, de piersici si caise coapte plus clasicele fructe exotice. Aciditatea medie sustine bine constructia de mai sus, iar tusele tonice din final ajuta la un bun echilibru de ansamblu. Postgust dominat de lemn, cu vanilie si toast. Un vin Bun, cu lemn integrat, in stil New World clasic, de linie.

 

Oro Manisa Origini 2012 un cupaj (asa scrie pe eticheta, da?) exotic de Chardonnay baricat si Tamaioasa Romaneasca fermentate cu drojdii salbatice. Nas elegant, expresiv, initial inchis si retinut. Se deschide in tuse florale si vag de strugure copt alaturi de nuante de biscuiti cu unt, toast, vanilie si aluzii usor verzi-minerale. Gustativ imbina un corp mediu cu o aciditate bine exprimata, citrica care ii imprima un caracter proaspat si fluent. Nuante de fruct copt insotite de impresii de lime plus un final crocant, usor mineral care completeaza fericit tabloul. Postgust usor scurt si absent, mineral si in tente baricate. Un vin Bun spre Foarte Bun, interesant, exotic prin constructie, idee si alaturarea de soiuri. De baut rece…

    

Bristena Busuioaca de Bohotin Demidulce 2012

Nas aromat, direct, popular, de struguri copti, dulceag, alaturi de clasicele note de dulceata de trandafiri, busuioc, vata pe bat si ceva adieri de butoi in fundal. Corp prezent pe palatin, cu un zahar sesizabil inca din debut, usor apasator; aceasta si datorita unei aciditati mai reduse care nu face fata zaharului rezidual in anumite momente ale evolutiei. Finalul aduce o tusa amaruie evidenta si impresii usor calde, in clasicele note de serbet de trandafiri. Un vin Acceptabil, intr-un stil dupa care recunosc ca nu ma dau in vant, dar care a frant multe inimi si a multumit multe gusturi de prin preajma la degustarea respectiva.

 

 

Noble 5 2011, un cupaj de cinci soiuri cu o poveste siropoasa pe contraeticheta, inspirata parca din “basmele copilariei”, de zici ca e destinat nisei de piata reprezentata de petrecerile de gradinita. Bine, eventual sa il bea parintii acolo. In rest este un vin corect, cu un nas expresiv si fructat (atat fructe rosii cat si negre in prezentari de gemuri si dulceturi) si un baric bine integrat care dezvaluie tuse de vanilie, scortisoara, cacao si piper. Pe palatin este destul de lejer, catifelat, rotund, cu un fruct iarasi bine aspectat, aciditate corecta si o nuanta “savory”, picant-condimentat-ierboasa care il insoteste nederanjant pe aproape toata durata evolutiei si il califica ca un “food-wine” extrem de competent. Final usor amarui-picant si un postgust mediu in nuante prietenoase, fructate.

Un vin Bun, echilibrat, integrat, care ma duce cu gandul la un Chianti mai popular si sunt curios cum vor evolua cele cinci soiuri impreuna.

 

 

Cabernet Sauvignon Origini 2011  Visiniu inchis, opac, in tonuri violete, tanar. Nas cu fruct negru concentrat, copt, usor gemos (mure, afine, coacaze spre crème de cassis), adieri florale de violete si impresii baricate bine integrate care ii confera complexitate (piper, vanilie, ciocolata). Prezent pe palatin, inchegat, in tonuri suculente, extractive, dulcege, cu gemuri de prune, dulceturi de coacaze si afine. Aciditate medie, corp usor cremos, tanini prezenti, integrati structurati. Postgust mediu spre lung cu dulceturi zaharisite de visine, fructe confiate si coaja de paine. Un vin Foarte Bun, extractiv, complex, puternic, cu structura, care ofera multe la banii care se cer pe el si cu un cert potential de evolutie in fata. O surpriza placuta, mai ales tinand cont de pret (in jur de 65 de lei in comert?).

 

 

In concluzie am avut de-a face cu vinuri corecte, bine lucrate; greu sa le reprosezi ceva in mod deosebit. Problema cu Budureasca din punctul meu de vedere este cumva ciudata: au vinuri bune la preturi relativ ok, dar mi se pare ca nu reusesc sa le impuna pe piata la adevaratul lor potential. Poate e doar o parere a mea.

 

E un “feeling” ca in bancul acela cu Romania: o tara frumoasa, pacat ca e locuita. Bine, au vinificator (consultant) cu experienta, unul dintre cei mai buni de pe la noi, dar se pare ca nu este de ajuns atata vreme cat de marketing si “operational” se ocupa “partea romaneasca” a cramei.  Care parte nu pare a avea foarte multa experienta in domeniul vinului…

 

Atlfel nu imi explic cum poti sa ai un branding atat de amorf si fara o linie clara in care asociezi denumiri dacice de gen Bristena  (da, eticheta aceea arata gen vin personalizat pentru angajatii Rompetrol in scop de a fi oferit la petrecerea de final de an) sau Oro Manisa cu “Noble 5”? De unde pana unde? Apoi nici faptul ca folosesc negru ca si culoare dominanta (in combinatii cu verde pe unele etichete) nu cred ca ii avantajeaza prea mult ca vizibilitate. Si mai sunt si altele…care contribuie toate la un sentiment de lipsa de identitate clara, de personalitate si de mesaj.

 

Dar pana la urma acestea sunt niste pareri personale si timpul ne va arata daca am avut dreptate sau nu. Totusi uneori imi pare rau de vinuri…pentru ca spre deosebire de altii care nu au vinuri, Budureasca chiar are niste specimene reusite prin portofoliu. Eu intotdeauna i-am vazut pe langa Recas ca stil, potential sau segment de piata vizat si poate ca ar trebui sa ia exemplul acestora aducand si la nivel de management pe cineva in genul dlui Cox care stie cu “ce se mananca” business-ul de vin.

 

Tags: Bristena, Budureasca, Busuioaca de Bohotin, Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Dealu Mare, Noble 5, Origini, Oro Manisa

 

Cum se apropie cel mai mare targ de profil la nivel mondial din industria vinului (adica Prowein) va „plictisesc” astazi cu traditionalul post despre tarisoara noastra draga si prezenta ei la editia de anul acesta. Sau cum se contureaza aceasta la momentul la care vorbim…

 

Despre “performanta” de  anul trecut puteti citi aici. E greu sa gasesti tara producatoare de vin care sa isi dea cu stangul in dreptul mai rau decat noi, dar  sa fim optimisti ca intotdeauna si sa trecem mai departe. Poate s-a schimbat ceva anul acesta?

 

Pe scurt: s-au schimbat multe si nimic. Multe pentru altii care trec in viteza pe langa noi si nimic pentru noi care stam tot la etaj. Desi am fost asigurat ca: „s-au depus toate eforturile”, „s-au facut toate demersurile”, „s-a organizat totul din timp” se pare ca in mod implacabil si fatidic am ajuns cu totii, ca o mare si fericita familie, tot “la galerie”. Una peste alta de data asta se pare ca ne-am lovit de refuzul nemtilor de a ne muta la parter, pe principul „cine pleca la plimbare (etaj) pierde locul  de onoare” Flit…

 

Ca sa va faceti o impresie generala, un fel de avanpremiera, uitati-va pe harta de mai jos cu salile in care cei aprox. 5000 de expozanti din toata lumea or sa participe si vedeti ca acolo sus, in colt, pe unde trece metroul (in curand cred ca acolo ajungem cu standul) e o sala mare si rosie, numarul 6. E sala nemtilor…toata.

 

In schimb e o mica zona verde in colt, unde scrie Europa. Nu va bucurati, noi nu suntem acolo. Acolo sunt “vecinii” nostri mai chibzuiti si seriosi (Grecia, Cehia, Ungaria, Georgia si bineinteles Republica Moldova) care au avut inspiratia sa isi pastreze locurile de la an la an. De fapt acolo ar fi trebuit sa fim. In realitate noi suntem la 6.1, adica sala 6 etaj 1, respectiv chestia aia hasurata, unde scrie Bio Wein si Verkostungzone Bio (zona degustare vinuri Bio).

 

 

Ce treaba avem noi cu vinurile Bio si cu degustarea lor asta e o enigma pe care vor trebui sa o explice expozantii nostri vizitatorilor care vor trece prin zona in drumul lor spre vinurile bio. Dar cu siguranta s-au gandit deja la niste explicatii…E bine totusi ca nu mai suntem cu “prietenii vinului”, mai avem niste rataciti cu noi si poate mai urca cineva si  la etaj dupa vinurile bio si ii punem o piedica la standul Romaniei…

Pe scurt cam aceasta este imaginea Romaniei in lume ca tara producatoare de vin si cam asa o sa ne vada toata industria mondiala a vinului (si) in anul de gratie 2014…

 

Dar stati linistiti ca nu e totul pierdut. Onoarea patata a vorbitorilor de limba romana o vor spala fratii de peste Prut de data aceasta. Care au stand la parter. Si pe langa standul de la parter au si o groaza de evenimente, inclusiv lansarea si promovarea brandului de tara, cu tam-tam, MW si tot ce trebuie. Astfel, dupa cum putem afla din programul targului, Caroline Gilby MW va sustine 5 masterclass-uri despre vinurile din Moldova plus doua degustari organizate de dr. Rolf Klein.  Aici se va vorbi despre soiurile indigene ale Moldovei (si subliniez Republicii Moldova, da?) cum ar fi Feteasca Neagra, Feteasca Regala sau Feteasca Alba. Unul din cele cinci masterclass-uri exact asa se chema: “Wine of Moldova: Feteasca Alba, Feteasca Regala, Feteasca Neagra and Rara Neagra”

 

Noi spre comparatie am organizat doua degustari cu vinurile de la Stirbey si Vinarte. Care se numesc “Romania’a best wines” (sic!). Bine, in realitate sunt organizate in colaborare cu o revista de vinuri din Germania (Vinum). Si atat! Bine, bune si acelea in lipsa de nimic…

De fapt si cand cautam stiri despre Romania in portalul Prowein, culmea rezultatele ne duc tot la doua comunicate date de fratii de peste Prut. Ar trebui sa le multumim ca ne-au mentionat macar la capitolul geografie: „between Romania and Ukraine”…

 

Probabil cei are vor participa la masterclass-urile organizate de moldoveni nu vor mai urca la etaj sa afle ca si noi facem vinuri din soiurile respective, indigene Republicii Moldova, dar nu e bai. Macar daca coboara o parte dintre ai nostri sa ia notite si tot am iesi mai castigati. Ca oricum la standuri nu cred ca vor avea foarte multa treaba de facut…

 

Una peste alta nu e totul piedut: macar cei din Republica Moldova fac ceva pentru promovorea soiurilor si vinurilor din coltul asta uitat de lume.

In schimb noi avem pretentii de vinuri premium, de preturi pe masura, dar cand vine vorba sa le promovam in exterior, “ups, nu sunt bani”, nu e dorinta de asociere si ne intoarcem in mod clasic la mocirla autohtona de intrigi, invidii si interese marunte in care ne balacim de ani de zile. Fiecare cu randurile lui de vie, cu strugurii lui si cu vinurile sale premium.

  

Cativa producatori au mers pe cont propriu in afara si au inregistrat ceva succese (vezi Recas)…iar altii nu mai merg de loc. Apropo Davino iar i-a lasat pe restul in offsaid si nu vor participa anul acesta la Prowein. Adevarul este ca probabil si-au dat seama ca nu ii ajuta cu nimic sa stea la etaj,  pusi (iar?) la colt pe coji de nuci de catre nemti si ca mai mult rau le face imaginii.

Asa ca sa nu se mai mire nimeni pe la noi de ce vinde Davino la preturile la care vinde si de faptul ca ei chiar au imagine de producator premium pe piata autohtona. Pana la urma uneori este foarte important sa stii cand e cazul sa spui “Nu, multumesc!”…

 

Deci pe scurt (si) anul acesta participarea la Prowein se va face sub auspicii nefavorabile, iar o sa stam la etaj in vazul tuturor si o sa mai punctam o pata pe obrazul imaginii de tara producatoare de vin. Deja ne afundam din ce in ce ma mult in groapa, iar comparatiile cu Bulgaria, Grecia, Ungaria sunt cumva fortate atata vreme cat (pana si?) producatorii din Moldova au reusit sa se organizeze si sa isi promoveze in mod profesionist vinurile. Asa saraci cum sunt uite ca au gasit bani…

 

Incet-incet termenii nostri de comparatie se muta spre est, standardele coboara si in curand vom putea afirma cu mandrie ca, in comparatie cu Afganistanul, stam chiar bine din punct de vedere al vinului si traditiei viticole.

 

Asta este, atat putem la momentul actual, iar eu unul m-am impacat cu situatia. Desi recunosc ca genul acesta de esecuri rasunatoare imi lasa de fiecare data un gust amar, mai mult decat sa le pun oglinda in fata alor nostri eu nu pot sa fac.

Asa ca, din ce in ce mai des in ultimul timp, incerc sa urmez sfatul pe care vi-l dau si voua:

 

Nu va faceti iluzii ca sa nu aveti deziluzii. “Keep calm and drink (good) wine!”

  

L.E. Bineinteles, pentru ca traim in Romania, asa cum putem afla din comentariul dlui Cox de mai jos: Se poate si mai rau!

 

Tags: Moldova, Prowein 2014, Romania, Vinuri romanesti

 

Va prezint astazi o linie de spumante roze cu origini, preturi si pretentii distincte. Sunt trei perspective total diferite asupra aceleiasi nise de piata si surprind extrem de bine microcosmosul si zbaterile exitentiale ce se pot descoperi la nivelul oricarui  segment de pe piata vinului.

Asadar, de la cel  mai ieftin la cel mai scump avem:

 

Lambrusco Rosato Vino Frizzante 2012

 

Achizitionat din Lidl (da am revenit la dragostea dintai, mai ales dupa episodul cu retragerea Lauri si respectul fata de consumator) in cadrul “Saptamanii italiene” alaturi de doua borcanele cu ansoa. 12 lei. Doar vinul. “Cado!”.

Este un IGP Emilia Romagna (e Lambrusco doar), “vintage” si imbuteliat de catre Donelli Spa si cred ca ar fi acelasi cu cel de aici.

 

 

Aspect (Culoare): Rosu cireasa, gen cerasuolo, bule cvasi-inexistente…

 

Nas: Bomboane, usor floral si cu note de dulceturi de fructe rosii (capsuni, fragi?) si tente metallic-artificiale, in genul sucurilor de pe vremea lu’ Nea Nicu.

 

Gust: Corp prezent, senzatii dulcege si jeleuri cu fructe, usor artificial. Zahar evident (e demidulce) dar nederanjant, aciditate ok, echilibrat, intepator si proaspat. Postgust scurt, aproape inexistent.

 

Este cel mai apropiat spumant de conceptul sampaniei de copii din cate am incercat pana acum. Un vin dealtfel Acceptabil, fara defecte evidente, dar si fara pretentii deosebite si greu de luat in serios…De aici si farmecul lui de fapt. La 12 lei, RPC Acceptabil. La noi de banii astia iei vin (spumos?) umflat cu pompa…Dorato parca era mai ieftin? 😀

 

 

 

Jacob’s Creek Sparkling Rose NV

 

 

Aspect (Culoare): Roz de gref rosu, intens, pigmentat si cu o perlatie corecta, corespunzatoare.

 

Nas: Intensitate medie spre ridicata, in principal cu fructe rosii (capsuni, zmeura) si negre, dar si cu vagi aluzii de biscuiti, drojdii si tuse citrice. O adiere de bomboane, de fruct copt, dar nu atat de pregnant ca la cel de sus. Corect, popular, dar cu mic un “twist” de Champagne care ii da o nota deosebita.

 

Gust: Plin, corpolenta medie, impresii dulcege in debut, cu mult fruct rosu copt (aceleasi capsuni din nas) urmate insa de aluzii proaspete, citrice, de gref rosu si lamaie. Aciditate chiar buna care reuseste sa echilibreze corpul si fructul persistent, vinul terminand chiar proaspat si citric. Final scurt, crocant, vag mineral si fructat.

 

Un spumant din Australia, realizat cel mai probabil prin fermentare in sticla (“transfer method” ca e mai ieftina, nu “traditional method”) si imprumuntand cumva din caracterul unei Champagne veritabile, fara a se ridica insa la rafinamentul si eleganta acesteia. Asa cum este de asteptat mult mai bombastic si incarcat de arome, chestie care pe la noi este intotdeauna un plus.

 

Pe scurt, “este ce trebuie”, adica un spumant Bun, “reliable” si foarte important la un pret atractiv (in jur de 40 de lei prin online). Tinand cont de ceea ce ofera, RPC Foarte bun.

 

 

 

G.H. Mumm Brut Rose NV

 

Trecem la liga superioara unde pana una alta, datorita (si) unui marketing de manual si de exceptie, spumantele din Champagne (deja alaturarea aceasta de termeni mi se pare un pic degradanta si peiorativa pentru zona respectiva)  joaca intr-o liga proprie. Asadar:

 

Aspect (Culoare): Roz usor pal, somon, dar destul de pigmentat. Un perlaj intens, fin si consistent readuce in prim plan pedigree-ul bauturii din pahar.

 

Nas: Surprinzator de fructata si “in your face” pentru o sampanie, pastrandu-si insa eleganta si aratandu-si clasa. Note de fructe rosii coapte (capsuni, zmeura) dulci, vanilate, alaturi de tuse de pepene verde si senzatii citrice elegante. Impresiile de drojdie si briosa din fundal completeaza in mod fericit un tablou pictat in culori vii, atragatoare si usor cam moderne.

 

Gust: Prezenta pe palatin, fara a parea nici un moment grea; salvata de spuma catifelata si de o nota minerala racoritoare. Impresii fructate evidente, in registri asemanatori celor din nas si o aciditate citrica, proaspata si usor amaruie. Desi este construita intr-un stil mai greu si puternic, isi arata clasa si rafinamentul. Final mineral si un postgust racoritor, cu fructe rosii si o usoara nota de vanilie.

 

Un vin Foarte Bun, intr-un stil mai “apasat” si incarcat. Personal prefer Billecart-Salmon Rose, care  pentru mine are un plus de eleganta, rafinament si prospetime, dar e o chestiune de gusturi. Costa in jur de 250 de lei, dar am convenit deja ca nu discutam de RPC la sampanii, fiind un concept inutil in context. Mai ales la cele rose…

 

 

Asadar cele trei vinuri de mai sus acopera cu succes atat extremele cat si mijlocul nisei de piata pe care evolueaza. Adica cea a spumantelor rose. Pe de o parte avem o licoare ieftina, fara pretentii, importata si distribuita printr-un mare lant de supermaketuri; la celalalta extrema figurand un produs premium, la care s-a investit enorm in imagine si marketing, cu canale de distributie specializate si pretentii pe masura. Intre ele gasim un vin mediu, bun, de zi cu zi, care se achita cu succes de sarcini fara sa dezamageasca, dar si fara sa impresioneze. A “workhorse” cum ar spune englezii…

 

Pretul vine sa confime discrepanta de paradigma dintre cele doua extreme de mai sus: in cazul sampaniei e cam de 20 de ori mai mare decat la Lambrusco…Si atunci ce cumparam? Merita pretul acela mare?

 

Well..asta este o intrebare dificila…”merita” e un concept care tine de valoarea pe care o percepe fiecare client. Si deja aici, cand am zis percepe, sunt pe un teren cu nisipuri miscatoare. “Beauty is in the eye of the beholder”. La fel si cu valoarea… Pentru unii e de neconceput sa fie “surprinsi” cu un vin de 12 lei din Lidl pe masa, pentru altii e de neconceput cum o sticla de vin (doar 0.75 ml?) ar putea costa o treime din salariu minim pe economie.

 

Asa ca in cazul de fata extemele nu se atrag si fiecare evolueaza in lumea proprie. Sampania in cea plina de bling-bling si probleme existentiale legate de imaginea personala, de ce “este la moda” si  de statut social; Lambrusco in cea mult mai reala si marcata de chestii mai profane care tin de buget si de “cosul zilnic”.

 

In cazul meu valoarea sta exact intre cele doua extreme, spumantul australian livrand indeajuns de mult pentru banii ceruti incat sa ma convinga.

Si asta nu ar trebui sa surprinda pentru ca a fost creat si construit special pentru asa ceva. E Lume Noua doar…  “Value for money”, nu?

 

Tags: Champagne, GH Mumm, Jacob's Creek Rose, Lambrusco Frizzante, Lidl, Sampanie, Spumant