Va prezint astazi ultimul episod din seria “De ce este scump vinul importat in Romania…”. Pana acum am publicat raspunsurile primite de la dl Cox si de la dl Butuc in ceea ce priveste factorii cu impact asupra preturilor vinurilor straine aduse la noi.

 

Astazi va prezint parerea unuia dintre importatorii cu un portofoliul foarte divers si interesant, mai ales sub aspectul calitatii cramelor pe care le reprezinta si a unui confrate de blogosfera care in acelasi timp este proprietar de magazin (Goodpoint) si importator de vinuri, Razvan Avram (Paharnicul).

 

Asadar sa o luam cu inceputul:

 

Vinimondo are experienta de 5 ani pe piata de vinuri din Romania si se orienteaza exclusiv spre segmentul HORECA. In 2009 Vinimondo Import s-a alaturat grupului Cristalex (importator exclusiv de bauturi spirtoase premium pentru piata din Romania) – Probrands (infiintata in 2003, importator exclusiv pentru piata din Romania pentru: Illy caffe, ITACA, Dammann and Monbana).

 

 

In ceea ce priveste vinul, portofoliul acestora este foarte divers; mai ales la capitolul vinuri din Italia, fiind promovate crame renumite din aproape toate regiunile Peninsulei.  In plus, in privinta preturilor, din ce stiu eu, “nu sar calul” cu adaosurile. Asadar:

 

1. De ce majoritatea vinurilor straine din Romania ajung sa coste mai mult importate pe filiera clasica decat cumparate direct de afara de catre consumatori? Care sunt factorii care contribuie la aceasta situatie?

Un aspect important in realizarea portofoliului importatorilor il reprezinta destinatia produselor. Atat pe plan international cat si la nivel national prima clasificare o reprezinta segmentarea pietei conform careia media de pret la nivel international este in stransa interactiune.
Este adevarat ca daca in discutie sunt unele vinuri italienesti exista o diferenta a pretului ca urmare a politicii de pret practicate de fiecare producator.

Revenind la primul paragraf este important sa facem comparatii cu vinurii ce au aceeasi destinatie, indiferent de tara de vanzare, intrucat daca acelasi vin se regaseste in unele tari ca optiune propusa consmatorilor in rafturile segmentului Key Account, pe cand in altele ca si parte componenta a meniurilor restaurantelor, desiguri vor fi diferente semnificative de pret.

Un importator asigura continuitate in vanzarea vinurilor din portofoliu, asadar costul transportului, taxelor, sustinerea stocurilor, distributia si promovarea sunt costuri ce vor fi acoperite din calculatia pretului, prin conditia de eficienta a mentinerii si dezvoltarii activitatii.

 

 2. Care credeti ca este viitorul importurilor de vin in Romania ? Sub ce forma se vor dezvolta?

Piata din Romania este intr-o continua dezvoltare intrucat consumatorul final devine mai selectiv cu privire la modul de alegere a preparatelor cat si selectia bauturilor ce vin in completarea meniului culinar motiv pentru care aceasta deschidere ne determina sa observam interesul partenerilor de a veni cu echilibru si totodata cu diversitate

 

 

 

Razvan m-a ajutat cu o scurta detaliere a costurilor pe care un importator le suporta atunci cand alege sa deruleze o astfel de operatiune, tinand sa precizeze ca acestea nu sunt nici pe departe o justificare pentru adaosurile exagerate care le practica unii pe piata authotona. Asadar:

 

“Hai s-o luam sistematic cu preturile importurilor:

 

1. Daca vinurile sunt din UE nu exista nici un fel de taxe vamale si nici TVA de plata cand le aduci. TVA-ul il datorezi integral statului roman, in momentul in care facturezi catre clientul final. Practic ori aduci marfa de la Marsilia ori de la Timisoara e una si aceeasi chestie (de aia se si numesc “tranzactii intracomunitare” si nu “operatiuni de import”). Asta nu inseamna ca nu exista si alte costuri:

-costuri cu vama din RO (pentru obtinerea autoriazatiilor de import, pentru prelungirea anuala a autorizatiilor si pentru “protectie”). O parte din costuri sunt la alb, alta, evident, la negru (grosul).

-costuri de transport extern (unitatea de masura nu e cutia ci euro-paletul de 6-700 de sticle, practic nu importa nimeni sub 1 palet)

-costuri de depozitare (trebuie sa ai un depozit fizic in RO, autorizat de vama)

-costuri de comunicatii (cu cetatenii din Franta, Spania, Germania, etc. trebuie sa vorbesti si la telefon ca nu merge treaba doar pe mail cum ti-ai putea inchipui )

-costuri cu stocurile (nu poti vinde totul instantaneu si banii bagati in stoc “te costa”, mai ales daca sunt dintr-o linie de credit obtinuta de la o banca – situatie standard)

-costurile de marketing/promovare/sampling (pot varia de la nimic pana la foarte mult, depinde de faza de dezvoltare a operatiunii)

-costurile de transport intern (de la depozitul din RO pana la clientul final marfa nu zboara singura)

-costuri cu personalul de vanzare (cineva trebuie sa si vanda si nimeni nu prea vrea s-o faca pe gratis)

La spumantele din UE se adauga o acciza de aproximativ 2-3% (e un algoritm mai complicat de calcul, care nu tine cont de pret)

 

2. Daca vinurile nu sunt din UE (astea sunt adevaratele importuri) se platesc taxe vamale (depinde de acordul comercial al Romaniei cu statul respectiv) + TVA integral in vama.

Desigur ca toate costurile de mai sus se pastreaza si, eventual, se maresc deoarece comunicatiile sunt mai scumpe, stocurile mai mari si spagile in vama (mult) mai mari – de-abia in acest caz te au vamesii cu adevarat la mana si iti frig ficatii cum stiu ei mai bine. Eu nu fac asemenea operatiuni si ii compatimesc sincer pe cei care sunt obligati sa le faca.

 

P.S.: in teorie, adaosul fata de pretul ex-works ar trebui sa acopere toate costurile enumerate mai sus si sa mai si ramana ceva pentru cel care face importul.”

 

Tags: Goodpoint, Vinimondo, Vinuri Import

 

Continuam astazi prezentarea vinurilor degustate la cursul WSET din toamna. Daca despre cele frantuzesti am apucat sa va povestesc, din motive si cauze cvasi-independente de vointa mea, despre restul nu v-am spus inca nimic. Pana acum! Asa ca mai avem doua episoade de realizat: cel de astazi, despre vinurile din Lumea Veche (in afara de Franta) si inca unul despre cele din Lumea Noua.

Puteti vedea majoritatea vinurilor incercate in galeria foto de aici. O sa va vorbesc in continuare doar despre cele care “mi-au sarit in ochi si in nas”. La figurat. Si impartite pe tari. Asadar:

 

Germania: din cele patru Rieslinguri am adorat puritatea si simplitatea Van Volxem Rotschiefer 2012. Clar, transparent, direct, cu o coloana de aciditate si o puritate minerala, diafana si filigranata de invidiat. Asta desi e cel mai ieftin vin de la ei (vreo 10 € pe afara, si vreo 88 de lei la noi. Ca deh, asa e in tenis…). Foarte Bun

 

Apoi s-a detasat evident Hochheim Holle 2010 de la Kunstler, un Erstes Gewachs din Rheingau cu o culoare aurie, un nas in note usor dulci, de caise si piersici parguite si aluzii citric-florale, dar cu o aciditatea focusata, taioasa, suprinzatoare pe palatin, asociata pe o structura extractiva si ireal de concentrata plus un final lung, interminabil, crocant, mineral si citric. Un vin serios, puternic, impunator, cu potential evident, unul dintre cele mai bune Riesling-uri pe care le-am baut. Excelent!

 

De la italieni dintre albe nu prea am ce sa va povestesc: sunt in linia clasica  a majoritatii „albelor”  din “Cizma”: acide, fresh, cu arome retinute. De fapt am avut “de ales” intre un Pinot Grigio si un Trebbiano. „Boring” amandoua.

La rosii treaba a stat altfel. Mi-a placut stilul Valpolicella (Essere 2011 de la Cesari): fresh fructat, in gen Beaujolais dar cu un „twist” rustic si „savory”, de ierburi uscate. Un vin Bun, excelent ca “food wine” de zi cu zi.

Apoi trecand la chestiile mai serioase am avut un Barolo Fontanafredda 2007 cu o aparitie in pahar gen Pinot Noir, visiniu deschis, semitransparent, dar evoluand in tonuri complet diferite: nas evolutiv, complex, cu flori uscate, dulceturi zaharisite de fructe rosii, pielarie, condimente si note telurice. Pe palatin se prezinta tipic, agresiv, cu aciditatea si taninul la maxim, un corp mediu si aspecte de fruct rosu si condiment. Final lung, condimentat, in note elegante de tabac. Un Barollo Foarte Bun, tipic, cu multi ani in fata.

Apoi un Chianti Classico Riserva 2009 de la Antinori, care face nota discordanta cu marea masa de Chianti demne doar de a insoti (prin aciditate si notele amarui) un pranz copios. Cel de fata se prezinta in note vizuale inchise, concentrate, olfactiv trimitand spre cirese amare, visine, ceai negru, scortisoara si aspecte savuroase, mediteraneene, cu busuioc, rozmarin si cimbru uscat. Superb nas! Pe palatin evolueaza serios, cu aciditate si tanin bine reprezentate, dar integrate si un corp mediu care inveleste un miez de cirese amarui si visine in straturi de ierburi aromatice si nuante de baric. Un vin Foarte Bun, excelent construit, lejer, abordabil, serios si focusat in acelasi timp. Un exemplu de Chianti reusit. Bineinteles ca, la fel ca la majoritatea vinurilor italiene bune, pretul este pe masura, in jur de 25 €. Din ce imi aduc aminte l-au avut si cei la Heinrig la degustare la Goodwine in toamna, unul dintre vinurile de la targ care merita incercat, mai ales pentru amatorii de Chianti.

 

De la spanioli s-au detasat un Serras del Priorat de la Clos Figueras, un asamblaj bazat majoritar pe Grenache (ok, Garnacha) foarte suculent, „respirand” fruct rosu concentrat, siropos, prin toti porii, dar cu o nota picanta, “spicy” care ii conferea impresii “lifted”, elegante. Gustativ imbratiseaza palatinul cu o consistenta cremoasa, catifelata, decadenta, tesuta din aceleasi fructe concentrate alaturi de note picante, minerale, savuroase care il salveaza de la impresia de „jammy” comuna multor vinuri iberice. Final lung, interminabil. Foarte Bun spre Excelent, mai ales pentru fanii vinurilor corpolente, extractive, concentrate. Costa in jur de 15 €, un RPC Foarte Bun.

 

Apoi o Rioja Reserva Vitola 2006 de la Manuel Merino in stil modern cu un nas exploziv, incarcat de baric (vanilie, ciocolata, cocos, menta) si cu un fruct negru (prune, cirese amare, mure, coacaze) si rosu (visine, capsuni coapte) expresiv care are nevoie de ceva timp sa se elibereze din stransoarea lemnului. Evolutie echilibrata, cu toate componentele la locul si timpul lor si cu fructul mai pronuntat pe palatin decat in nas. Foarte Bun, inca tanar, modern, complex, cu potential evident de invechire. In jur de 20 €. Merita? Da!

Si am ajuns la cele doua vinuri portugheze din degustare. Terras de Pias 2011, un Alentejo  in stil modern, foarte “juicy”, unidimensional si direct  si Dao Reserva 2009 de la Allianca mult mai serios, complex, cu straturi de fruct, condiment si impresii savory in nas si pe palatin, alaturi de o “coloana” ferma, ajutata de taninii moi, rotunzi, dar structurati. Foarte Bun spre Excelent. Lovitura de teatru a venit insa cand ni s-au comunicat preturile vinurilor pe care tocmai le incercasem: primul 5 €, al doilea 9 €. Tacere. Soc si uimire pe fetele tuturor. Mai degustam o data vinurile…sunt aceleasi. Cel putin al doilea e chiar impresionant.

Asadar, doua cuvinte despre RPC-uri pe care le-au notat toti, de bunavoie si din convingere, in carnetele: “extraordinary” si “amazing”. In aceasta ordine…

 

Cam acestea au fost vinurile mai deosebite din Lumea Veche (fara Franta).

Tot la capitolul vinuri, dar fortifiate, includ un Taylor’s 10 years Tawny Port, Excelent pentru stilul sau, victima insa a conjuncturii pietei si de aceea evident “underpriced” fata de ce ofera (20-25 €).

Plus un Sherry Manzanilla Barbadillo Extra Dry socant pentru cine bea pentru prima data asa ceva: nas de branzeturi maturate, cu impresii puternice de drojdii in cele mai diverse si pure declinari plus o lipsa perfecta a fructului. Gust sec, corpolent, cu puternice note saline, drojdioase si impresii de cafea macinata proaspata. Daca ar fi sa va sugerez un vin de incercat dintre toate cele de mai sus vi l-as propune pe cel fata. De fapt dintre toate cele de la curs. Pentru mine a fost o paradigma noua, revelatoare, socanta si total necunoscuta. Ma gandesc ca ar arata superb langa un platou de tapas.

In plus, tinand cont de munca si know-how-ul care au contribuit la crearea lui, pretul este scandalos si ridicol de mic: in jur de 8 € pe afara. Dar asta a decis “piata” la ora actuala: daca vinurile de Porto asemenea celui de sus clar nu sunt la moda, Sherry-urile sufera si mai mult (si nemeritat) de lipsa de atentie din partea publicului. Trist si mare pacat!

  

P.S. Asa, pentru orgoliul national, ca oricum nu figuram prin materialele si degustarile WSET: vinul de la greci, un Nemea Agiorgitiko 2010 a fost declarat neoficial cel mai slab vin dintre cele degustate..:D

  

Tags: Lumea Veche, Old World, Vinuri, WSET Level 3

 

Cu siguranta majoritatea celor care citesc blogul de fata au aflat despre experienta pe care am avut-o martea trecuta cu un vin romanesc din retailul autohton. Crezusem pentru un moment ca unul dintre producatorii nostri s-a gandit „sa se ia in piept” cu vinurile frantuzesti sau portugheze listate in Lidl. Acele vinuri atat de hulite de catre industria autohtona (producatori si comercianti deopotriva), dar atat de prietenoase cu buzunarul si gusturile consumatorilor obisnuiti, care nu isi permit produsele “premium” romanesti. Vinurile acelea “de mana a treia” care “au stat nu stiu cat pe rafturile magazinelor din vest si le-au trimis la noi pentru ca sunt slabe”.

Dar cand a fost sa le dam replica, cu un produs romanesc care a incercat sa se apropie de pragul financiar respectiv, am vazut ce s-a intamplat…

 

S-a intamplat ca totul s-a transformat rapid intr-un mare deziluzie. Atat la nivel de prezentare si „poveste” a vinului, cat mai ales in ceea ce priveste produsul in sine. Stiti probabil deja despre ce este vorba. Initial am crezut ca este vorba de un ghinion personal, ca am nimerit eu o sticla cu probleme din cauza dopului, aflata la vreun capat de lot, etc.

 

Ca sa nu acuz degeaba si inutil, stiind cat de greu e sa construiesti o imagine in lumea vinului si cat de usor se poate pierde aceasta, am investigat in aceste cateva zile scurse de la incidentul cu pricina  si sticle din alte magazine Lidl sa vad daca problema este una intamplatoare sau se repeta. Offtopic: Daca la un moment dat pe camerele de supraveghere de la Lidl apare un individ care intra in magazin si se duce glont la raftul cu vinul respectiv si incepe sa cotrobaie prin cutii, luand vreo 10 sticle din baxuri diferite si intorcandu-le pe toate partile in lumina neonelor, sa stiti ca eu eram acela. Sau cineva care mi-a citit postarea…

 

 Pentru ca intre timp am primit feedback si de la alti cititori ai blogului care au conturat o ipoteza trista: problema nu este unica, este generalizata. Practic in toate magazinele Lidl in care am fost (4 la numar, unul in Bucuresti – Militari, doua in Pitesti si unul in Mioveni) majoritatea sticlelor examinate prezentau aceleasi depuneri evidente pe care le-ati putut vedea in pozele din postarea initiala. Evidente chiar la gatul sticlelor, imediat sub capsula de inchidere. Am identificat de asemenea existenta a doua loturi de imbuteliere (09.2013 si 08.2013), amandoua cu aceleasi probleme.

  

Concluzia mea personala, bazata pe un esantion cat de cat reprezentativ, este ca vinul per ansamblu are probleme. Probleme care nu tin de dop, loturi de imbuteliere, conditii de pastrare prin retail (vinul doar ce a fost lansat in Lidl). Este clar ca avem de a face cu un produs care, cel putin in parte, nu este apt consumului. De altfel, cumparatul unei sticle de vin din marele retail nu este si nu trebuie sa devina vreo loterie. Si nu cred ca Lidl vrea sa schimbe cutuma asta jucand alba-neagra cu nervii si banii clientilor proprii.

 

De aceea, din respect pentru acesti clienti si pentru vin, fac un apel catre producator (si catre comerciant):

Domnilor, retrageti vinurile in cauza din magazine!

 

De asemenea, un comunicat oficial cu niste motive care au condus la aceasta situatie si mai ales cu niste scuze fata de consumatori ar fi de dorit. Desi scuzele nu tin de cald si nici nu returneaza banii in buzunarul celor care au cumparat vinul  pentru a descoperi apoi „surpriza” neplacuta din sticla. Oricum, pe scurt, asteptam niste scuze si motive de vreo 25 de lei (la reducere) si nu de 2 lei, ca de obicei.

 

In caz contrar ii sfatuiesc pe toti cei care au cumparat produsul respectiv sa se duca sa faca plangere la OPC. Sticlele din magazine, chiar si asa nedesfacute, sunt oricum tot atatea motive latente si excelente pentru plangerile respective.

De altfel, comerciantul (in cazul de  fata Lidl), ar trebui sa ia masuri si sa isi protejeze imaginea si consumatorii. Pentru ca cine se „arde” cu vinul respectiv, in majoritatea cazurilor nu va da vina pe producator, ci pe comerciant.

 

Eu zic ca vremea lui „cainii latra lupul trece” s-a cam terminat mai ales pentru cei care au pretentii sa vanda vinuri „premium” de sute de mii sau chiar peste un milion de lei vechi sticla. De altfel consumatorii vinurilor producatorului respectiv ar fi bine sa fie cu bagare de seama si sa le decanteze temeinic inainte de consum. Si cand zic decanteze, nu ma refer la simpla aerare in decantor, ci  efectiv la decantarea propriu-zisa, la lumina lumanarii. Si apropo, nu stingeti lumanarea dupa decantare ca poate mai aveti de nevoie de „lumina”…cine stie…

 

Asadar revin: daca se alege stilul de trista amintire, de „a se merge pe burta” si producatorul nu are nici o reactie oficiala la aceasta problema mai mult decat evidenta atunci in mod legitim poate fi banuit ca are o mentalitate usor lipsita de scrupule si pur mercantila. Unii ar putea chiar crede ca, in perfecta cunostinta de cauza, stiind ca vinul are probleme, au vrut sa scape rapid de el plasandu-l la reducere in Lidl, cand de fapt acesta trebuia casat sau cel mult trimis la distilat.

Si toata “miscarea” s-a bazat pe faptul ca oricum daca se va afla ceva, lumea intr-un final va uita si totul va fi apoi „business as usual” ca la inceput. NU, lumea nu va uita, eu nu voi uita si cu siguranta Lidl (care nu este un butic de coltul blocului) nu va uita.

 

In plus, daca nu exista nici o reactie,  indiferent de cat de bune sunt sau vor fi vreodata vinurile de pe alte game ale producatorului respectiv asupra lor va plana iremediabil un semn de intrebare. Pentru ca incidentul amintit, daca trece neexplicat si neasumat, denota un stil si o modalitate de a face vin, de a face business si de a trata proprii clienti.

 

In concluzie, astept ceea ce asteapta un consumator normal, intr-o tara normala: cine este responsabil sa isi puna cenusa in cap si sa corecteze situatia! Punct!

Ar fi dealtfel un salutar semn de normalitate care sa ne arate ca mentalitatea din piata a evoluat si ea odata cu imbunatatirea calitatii vinurilor romanesti si ne-am rupt definitiv de practicile de trista amintire. Macar si la nivel declarativ!

 

 P.S. Pentru acuratetea si corectitudinea faptelor tin sa mentionez ca imediat dupa postarea de marti am fost contactat de cineva din partea producatorului care m-a asigurat ca problema „se investigheaza”.

Sper totusi sa nu fie vreo investigatie tipic romaneasca, cu multe comisii, batiste pe tambal si comunicate redactate in celebra limba de lemn…

 P.S. II (Later Edit): Se pare ca producatorul si comerciantul au decis sa retraga vinul din magazine.

Tags: Alira, Cuvee Aliman, Lauri, Lidl