Astazi va prezint ultima parte a interviului cu D-na Mihaela de Poix, director general SERVE, cu informatii interesante privind preturile vinurilor romanesti, participarea la targurile internationale de vin si proiectele SERVE pentru viitor. Primele doua parti le gasiti aici si aici.

 

7.  Stiu ca regretatul Conte Guy Tyrel de Poix era deosebit de atent la calitatea vinurilor SERVE si mai ales la corectitudinea preturilor la care acestea sunt oferite consumatorilor. Ce parere aveti de nivelul actual al preturilor vinurilor romanesti si care este abordarea SERVE in aceasta directie?

 

• Asa este, sotul meu a fost intotdeauna mai mult decat atent cu raportul calitate / pret al vinurilor noastre iar eu i-am asimilat filosofia in cei 18 ani cat am cladit impreuna aceasta afacere. In ceea ce priveste vinurile Romanesti trebuie sa recunosc ca exista distorsiuni. O politica de preturi este insa greu de elaborat intr-o piata care la randul ei nu este matura (inca). Atata timp cat consumatorul va alege vinul dupa pret (si aici ma refer la vinurile din toate categoriile dar mai ales la cele premium si peste) putem oare acuza producatorii ca profita (in sensul bun al cuvantului) si isi plaseaza produsele in acele categorii?
• In ceea ce ne priveste, ne raportam la preturile Europene pentru vinuri de calitati similare si vom continua sa ne orientam politica de pret in acest fel. Cele doua game ale noastre, „Vinul cavalerului” si „Terra Romana” au fost gandite astfel incat:

1.  Vinul Cavalerului = accesibil clasei de mijloc oferind o calitate foarte buna consumatorului pentru un pret corect

2. Terra Romana se adreseaza unei categorii premium de consumatori. Intreaga gama este coerenta ca nivel de calitate iar preturile au fost concepute astfel incat sa reziste competitiei locale si externe, dovada este faptul ca suntem adesea in rupturi de stoc pe o buna parte din produse si ca pentru export lucram pe baza de pre-alocari. Consumatorul de Terra Romana deja nu mai alege pretul, el / ea are criterii de selectie sofisticate, este o persoana cu o educatie aleasa si care „connaît son vin” cum se spune. Nu va fi descurajat(a) daca vinul favorit, Terra Romana, nu este cel mai scump de pe meniu.

  

8. Ati participat la ultimele doua targuri internationale de vin, Prowein si Vinexpo. Considerati satisfacatoare organizarea de catre autoritatile romane a acestor participari?  Cum credeti ca se poate maximiza impactul acestor actiuni in viitor?

 

• Pana anul acesta a fost corecta, cu loc de mai bine, dar s-a putut numi organizare. Din pacate framantarile politice s-au reflectat pana in acest domeniu, astfel incat targurile au ajuns sa fie „organizate” in ultimul moment (licitatiile pentru amenajare au fost organizate cu 30, maxim 45 de zile inainte). De aici amplasarea necorespunzatoare a spatiilor (mai ales la PROWEIN) lipsa dotarilor (mai ales la VINEXPO). Sunt multe de criticat, dar vina ne apartine si noua, producatorilor: obisnuiti ca totul sa decurga ca in ultimii 5 ani, nu am sesizat suficient de repede momentul in care au aparut disfunctiile la nivelul ministerului, nu am revazut caietul de sarcini pentru targuri in sensul de a il face suficient de clar pentru oricine ar castiga licitatia pentru amenajare stand; mai este si la noi loc de mai  bine.

 

 9.  Sunteti printre putinii producatori care au infiintat si incurajat un club al consumatorilor de vin (Clubul Cavalerilor) pe care il sprijiniti si promovati in mod activ prin evenimente dedicate, preturi speciale si vinuri destinate exclusiv membrilor, etc Cat de bine a prins acest demers la consumatorii romani si cat de mult va ajuta Clubul in promovarea si vanzarea vinurilor proprii?

 

• Este greu de cuantificat cat ne ajuta dar este in mod cert o vitrina si un mod de a comunica direct cu clientii nostri si cu amatorii de vin in general. Este o activitate cu „bataie lunga”, am inceput-o din toamna lui 2009 si o dezvoltam continuu, mai ales ca reprezinta intru totul esenta filosofiei noastre. Ideea a prins destul de bine, avem un numar considerabil de membri, scopul a fost insa de la inceput acela de a transmite clientilor nostri ca ne intereseaza opinia lor, ca dorim sa ii acompaniem, sa le fim alaturi, in descoperirea acestei minunate lumi a vinurilor.

  

10. Care sunt proiectele D-voastra pentru viitor si ce surprize pregatiti pasionatilor de vinuri SERVE?

 

• Printre proiectele noastre este aceala ca ne dorim sa creem, impreuna cu vecinii si colegii nostri din industria vinurilor, un turism viticol de calitate in zona Dealu Mare care este astazi zona viticola cea mai diversa si cu cel mai mare numar de crame. Amenajarea noului spatiu de degustare care a inceput sa functioneze din toamna anului trecut si care este deosebit de apreciat de toti vizitatorii nostri ne va permite sa dezvoltam aceasta activitate.
• Avem si produse noi (dintre care unul la care aproape ca ne-ai stricat surpriza), dar cum eu sunt fan surprize, imi rezerv placerea de a le dezvalui la momentul oportun.

 

Tags: Interviu, Mihaela Tyrel de Poix, SERVE

 

Nu stiu cum fac uneori de uit sa scriu de anumite chestii. Si cand uit, uit dom’le! Cu lunile, nu alta…

Dupa ce am fost la Alba Iulia cu treaba in luna martie, anul acesta (sic!) am tras o fuga pana in apropiere (max. 5 km) la Crama Telna. De unde m-am intors cu vreo 3 pagini de note degustare si niste impresii per ansamblu pozitive. Note de care ma lovesc de fiecare data cand imi rasfoiesc carnetelul cu “povesti” si promit ca urmatorul post va fi despre vizita respectiva.

Si am tot amanat. Si nu pentru ca vinurile sau compania mi-ar fi lasat un postgust amar, ci pur si simplu m-am luat cu altele.

Asa ca astazi facem un fel de “remember” pentru ca, asa cum o sa vedeti mai departe, producatorul respectiv chiar merita mentionat si prezentat.

 

Asadar, Crama Telna (intre timp si-au facut sisite-ul), proprietate a Fares Orastie, producatorul de ceaiuri. Crama mica cu 43 de Ha cultivate cu soiuri albe (Sauvignon Blanc, Feteasca Regala si Muscat Ottonel) si fara pretentii nejustificate de vinuri rosii de HORECA cum au unii de prin imprejurimi.

Oamenii fac ce se pricep si ce este potrivit in zona si nu ce cred ei ca cere piata. Poate v-ati astepta ca fiind in proprietatea Fares sa aiba parte de cine stie ce dotari, tancuri de inox, prese de ultima generatie, dar nu e deloc asa. De fapt locul este mult mai rustic si mai pitoresc, cu o crama sapata in stanca in forma de U, butoaie imense de lemn marcate de scurgerea multor ani de recolta prin ele si o impresie generala de traditional.

 

 Probabil ca fiind prea obisnuiti cu inox, pompe, temperaturi controlate, drojdii selectionate, prese desprinse din Star Trek si linii de imbuteliere cu argon, am putea crede ca o crama asa simpla ca cea de fata nu ar fi in stare sa faca vinuri competente. Dar in mod suprinzator, dupa cum o sa vedeti, nu este asa. Sa va povestesc:

 

Ajungand eu cam tarzior la obiectiv (sambata pe la 4-5), insotit fiind de Cristi, pe post de localnic (din Ardeal) cunoscator al obiceiurilor locului(?!?!), constatam (fara surprindere si cumva asteptat) ca lacatul era deja pus pe poarta. La propriu.  Barul din sat, strategic amplasat exact peste drum de crama, si-a facut inca o data datoria si ne-a furnizat una bucata satean saritor si cam pilit care ne-a indrumat vreo 2 km inapoi pe unde am venit ca sa dam de, citez, “directoru’ de complex”.

Dupa ce ne-am asigurat de vreo 3 ori ca “nu e bai” sa luam omul pe sus la ora aia, am purces la drum in directia indicata. Ajunsi la fata locului realizam ca nu puteam sa aducem omul cu masina noastra, pentru ca, fatalitate, erau toate locurile ocupate. Asa ca, la fel ca intr-un scenariu de desene animate, ii propunem sa ne intoarcem noi la crama sa lasam unul dintre pasageri acolo ca sa facem loc si apoi iar inapoi sa il aducem si pe el. Desi luat pe sus de la cele gospodaresti, omul pus in fata unei astfel de desfasurari de forte si-a dat seama ca suntem seriosi si nu plecam fara sa incercam vinurile. In consecinta a venit cu masina personala sa deschida crama la nebuni, dovada de ospitalitate de apreciat prin partile noastre.

 

Ne-a povestit apoi pe scurt istoria locului (pe care o mai stiam si eu de la Mihai) si am purces la ce ne interesa propriu-zis pe toti: degustarea in pivnita. Direct din vas, cu furtunul, fara fitze cu sticle imbuteliate, decantoare, racitoare, etichete fancy si alte chestii nefolositoare. Daca stiti vorba aia cu “vinul pare mai bun la crama”, peste ea ca relevanta ar fi: “vinul pare mai bun la crama, direct din butoi”

 

In stilul asta am degustat un Muscat Ottonel cu un nas expresiv, fara clasica tenta apasata de strugure copt, ci mai degraba cu flori de tei si cocktail  fructe supracoapte si o aciditate bine aspectata. Apoi un cupaj de Feteasca Regala si Muscat Ottonel, un vin clasic de cursa lunga care curge ireal de bine pe gat fara sa fie retinut de nuante deosebite si chestii apasate. Si in final un Sauvignon Blanc destinat comercializarii la vrac (7 lei litrul, parca) cu un nas verde, de vrej de rosii, muscate si ardei verde plus o prospetime, vioiciune si sinceritate ireale pentru un vin vrac. Mi-a ramas in memoria ca etalon de RPC si daca as fi mai aproape de crama si nu m-ar impiedica logista pacatoasa, l-as face pe loc vinul casei.

 

Exista insa si variante imbuteliate ale vinurilor, cu care “m-am dotat” la plecare de la crama contra fabuloasei sume de aproximativ 13 lei/sticla. Despre ele o sa va povestesc mai departe, cu mentiunea ca sunt exponentele “vintage”-ului 2010. Este posibil ca in marile hypermarketuri (Auchan?) sa gasiti acum vinurile din 2009 pentru care nu garantez, mai ales din punct de vedere al conditiilor de pastrare/depozitare. Mai bine le luati de pe online, ca e mai sigur si parca si mai ieftin in ce imi aduc aminte. Asadar:

 

 

Feteasca Regala 2010, sec: culoare galben aurie, initial cu usoare izuri volatile in nas si o senzatie de butoi, se deschide in note fructate, de caise si piersici plus ceva tuse de pere coapte. Pe palatin se simte o corpolenta medie, cu tuse dulcege in debut, asemanatoare celor din nas. Aciditate medie, usor deficitara pe parcursul evolutiei, dar in urcare pe final rezultand o senzatie placuta, tonica, urmata de nuante de cremene, aspecte dulci si un usor iz de doaga. Un vin Acceptabil, direct, popular.

 

Muscat Ottonel cu Feteasca Regala 2010, Demisec: culoare deschisa, galben pai cu un nas de citrice dulci (mandarine, portocale) si clasicele nuante de struguri copti plus ceva tuse florale, de tei. Un nas care aduce in mod ciudat a celebrul “Tang” din care faceam suc de portocale prin adaugarea de H2O pe vremuri. Pe palatin se simte un corp mediu cu un atac rotunjit, in note dulcege, dar cu o aciditate care resuseste sa echilibreze zaharul rezidual. Finalul este proaspat, chiar crocant si cu o usoara tusa amaruie, nederanjanta. Postgust clasic, de Muscat, cu impresii de stafide, struguri copti si izuri usor citrice. Un cupaj corect alcatuit, cu destula aciditate care sa echilibreze zaharul. Acceptabil.

 

Muscat Ottonel 2010 Demisec culoare galbui deschis, un nas expresiv, deosebit, cu note de miere, flori de tei, nuante aromatice specifice dar retinute si ceva fructe coapte. Gustativ este foarte bine echilibrat, cu o aciditate care compenseaza competent nuantele de fructe coapte si zaharul rezidual. Deosebit fata de cele incercate de mine pe la noi, competent, interesant,  Acceptabil spre Bun, mai ales pentru amatorii genului aromatic-demisec.

 

Sauvignon Blanc 2010 Sec, vine cu o cromatica galben pai, cu tente verzui si note olfactive verzi, vegetale, de (aceeasi) tulpina de rosii, ardei, flori de soc si agrise rotunjite intrucatva de un fundal dominat de fructe coapte si o usoara tenta minerala. Un plus evident fata de cel vrac care e mai simplu si direct. Pe palatin dezvolta un atac rotund, cu o aciditate ridicata, taioasa, inca din debut si nuante gustative de fructe coapte (stone fruites, fructe exotice si o chestie interesanta de strugure copt, gen muscat) plus impresii citrice. Final tonic, urmat de un postgust mediu, proaspat, crocant, in tuse minerale si cu un usor iz de acetona. Un vin Bun, direct, cu o coloana de aciditate bine aspectata. Mi-a placut cel mai mult dintre cele de mai sus, desi nici Muscat-ul nu e de lepadat.

 

Ca si concluzie generala, vinurile sunt corecte, populare, directe, fara fineturi inutile si au patina aceea traditionala care le confera un farmec ciudat in peisajul autohton dominat de drojdii internationale si de complicatii adeseori inutile. Iar la banii pe care i-am dat pe ele (13 lei/sticla la crama) se numara printre cele mai bune RPC-uri din spatiul carpato-danubiano-pontic. Mai ales Sauvignon-ul acela varsat la 7 lei litrul…pfiuuu…

 

Poate ca acum vreo 2 ani i-as fi sfatuit pe cei de la Crama Telna sa incerce sa fie mai moderni, mai agrrsivi, mai internationali, mai etc. Acum cand am vazut ce preturi si pretentii aduc cu sine chestiile astea, pentru vinuri nu foarte departe din punct de vedere calitativ si adesea fortate si usor articificiale, i-as sfatui sa ramana asa cum sunt. Pentru simplul motiv ca sunt o lume aparte fata de ceilalti de prin zona.

 

Scurt pe doi: nu avem nevoie in Trasilvania de combinate chimice si de conditionare a vinului, de crame feng-shui cu aclimatizari fortate de soiuri austro-ungare, de drojdii selectionate, vinificatori zburatori si etichete elaborate de faimoase firme de consultanta. Avem nevoie de oameni normali care sa faca vinuri normale, din soiuri normale, specifice zonei. Si foarte important, la preturi normale.

 

Iar la capitolul asta, in regiunea respectiva nu ii intrece nimeni pe cei de la Telna. Am zis!

 

Tags: Alba Iulia, Crama Telna, Fares Orastie, Feteasca Regala, Ighiu, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc

 

Vara…cald…plictiseala…concedii pe insule grecesti, etc..etc Pentru cine nu are bani sa se duca in Santorini ii propun azi o solutie mai scurta si mult mai ieftina. Un vin adus de Lidl acum vreo doua saptamani, care costa exact 20 de lei. Si cu banii astia, adica mai putin decat un bilet de cinema, puteti sa va apropiati putin de Santorini.

Eu, ca unul nascut iarna si care nu  suporta neam caldura, mai mult nici nu vreau sa ma apropii. Decat eventual de vreun Assyrtiko de la Sigalas..:D

Dar sa revenim la vinul de fata. Este produs de cooperativa din zona (Santo Wines) pentru Lidl si este plin de medalii si lauri la mai toate concursurile internationale de profil. Citeste in continuare »

Tags: Assyrtiko, Grecia, Lidl, Santo wines, Santorini