Astazi se incheie mini-serialul de 4 episoade din aceasta saptamana despre vinurile straine pe care le-am incercat din retailul autohton in ultimul timp. Si cum “finis coronat opus” am lasat pentru la urma ce este mai bun.

Vinul de fata este elaborat in Europa. Deci nu este produsul unei ultracompetitive tari din Lumea Noua cu care nu ne putem compara. Este un vin rosu portughez, cu apelatiune regionala Lisabona, un cupaj de soiuri traditionale: Castelao (Periquita), Camarate, Tinta Miuda si celebrul Touriga Nacional. Producator Casa Santos  Lima. Cumparat din Mega Image contra sumei de 13 lei. Vreti si medalii? Luati de aici.  Este un vin care castiga medalii de prin 1999, cand noi inca faceam vin de “combinat”. Cel de fata de exemplu are aur la Bruxelles. Ca si cel din 2012 de altfel.

Recunosc ca daca nu m-as fi indragostit de vinurile portugheze toamna trecuta cand am fost la Porto as fi trecut pasiv pe langa el, fara sa ii acord foarte multa atentie. Mai ales ca nici eticheta nu iese in evidenta, iar vinul era plasat pe raftul cel mai de jos in supermarketul amintit.

Din fericire de asta toamna, de cate ori vad vinuri portugheze mi se aprinde un beculet. Au un raport pret calitate apropiat de al celor spaniole (adica foarte bun) si spre deosebire de acestea, la aceleasi interval de pret, au personalitate. Ceea ce eu pretuiesc nespus la un vin.

Asadar:

Aspect (Culoare): rosu inchis, cu tente visinii, violacee, stralucitoare si borduri tinere de cireasa coapta

Nas: intensitate medie, dar surprinzator de aromat, cu tuse expresive de fructe negre si rosii, note vanilate excelent integrate si o puritate de fruct incantatoare la acest nivel de pret. Asociat fructului distingem ceva tuse de piper alb, scortisoara si condimente. Un nas direct, fresh, prospat care aduce a ceai de fructe de padure uscate, din acela la cutie.

Gust: Din fericire atacul confirma nasul, cu mult fruct proaspat, gurmand, savuros si cu o evolutie lejera, pe fondul unei aciditati bine integrate care ii imprima un caracter neasteptat de suplu si vioi. Echilibru de invidiat intre corpul mediu (pe alocuri cu aluzii cremoase), aciditate, fruct si alcool. Note de lemn excelent integrate, cu senzatii vanilate si usoare adieri de cacao si capucino. Finalul aduce tanini fini, copti, dar indeajuns de prezenti pentru a adauga o idee de structura intregului ansamblu. Postgust mediu, evolutiv, in note fructate si usor picant –condimentate.

Un vin Bun (spre limita superioara a celor 85 de puncte), surprinzator de complex si bine construit pentru un vin atat de ieftin.  RPC Excelent la cei 13 lei cat   am dat pe el. As bea asa ceva “all day long” pe post de “vinul casei”.

Este exemplarul care mi-a placut cel mai mult dintre cele de care v-am povestit saptamana asta si poate fi clasificat ca “diamant in noroi”..:D.  Dovada suprema este ca m-am deplasat rapid la Mega Image a doua zi si am achizionat inca vreo trei sticle. Chestie care nu mi s-a mai intamplat cu nici un vin autohton pana acum.

Fata de cel de ieri are un plus de prospetime si o nota de personalitate care ii confera un farmec aparte. Asta doar si prin prisma soiurilor din care este alcatuit.

Am mai spus-o: tragedia vinurilor portugheze este ca sunt adesea reduse conceptual doar la vinul de Porto sau sunt judecate apriori,  sub aspectul stilului, prin prisma celor spaniole. Din aici rezulta adesea un RPC foarte bun pentru niste vinuri care ofera mai mult decat clasicul gem de fruct obosit obtinut din struguri extracopti si chips-uri de stejar supra-arse.

Va spuneam ieri ca o sa tragem si niste concluzii dupa cele patru postari cu vinuri de saptamana aceasta. Si cum orice vin bun imi provoaca revelatii si introspectii, am scris 2 pagini de concluzii…:D Si la final am decis ca nu are rost sa le inghesui la finalul postarii de fata. V-as chinui prea mult atentia si concentrarea.

O sa va dau insa un mic  “preview”: majoritatea producatorilor  (si comerciantilor) de pe la noi sufera de o combinatie letala de lacomie asociata cu o fabuloasa lipsa de competitivitate (din diferite cauze imputabile sau nu lor). Letala pentru buzunarul consumatorului si in final pentru ei insisi. O combinatie care este cultivata si ingrijita cu atentie de catre industria de PR, marketing si comunicare care roieste in jurul lor.

Dar o sa dezvolt subiectul pe larg, luni. Credeti-ma, merita un post separat!

Tags: Bon Ventos, Casa Santos Lima, Mega Image, Portugalia

Asa cum va spuneam ieri astazi vom continua miniserialul despre vinurile straine pe care le puteti gasi prin marele retail de la noi si pe care vi le puteti permite din salariul mediu pe economie. Adica sub 20 de lei/sticla. Vom vorbi astazi despre un Cabernet Sauvignon din Chile pe care am dat 15 lei in Kaufland. Recunosc rusinat ca era la oferta, redus de la 25 de lei.

Vinul este produs de Montgras, nume cu greutate printre producatorii chilieni, prezent pe majoritatea pietelor importante internationale. An de recolta 2010, inchis cu Screwcap, asa cum e normal pentru un vin tanar si destinat consumului imediat si curent.

Viile au varsta de 17 ani (deci nu sunt la primul rod ca pe la noi), partial baricat in stejar american si frantuzesc, medalie de argint la Mundus Vini in Germania. Pentru puristi, mai multe detalii gasiti in fisa tehnica de aici, dealtfel extrem de bine realizata pentru un vin entry-level.

Despre vin:

Aspect (Culoare): visiniu inchis, opac, concentrat, cu borduri in reflexii tinere, rubiniu-violacee.

Nas: dominat de note fructate, concentrate, cu fructe negre, visine coapte si cirese amare. Intens, expansiv, “in your face” si usor strident, dezvaluie tuse de baric bine integrate, in principal cafea, vanilie si ceva arome de ciuperci, “forest floor”, totul pe un fundal clasic de gudron si cauciuc ars.

Gust: Incep cu un avertisment: daca il raciti, adica pe la 18 grade, va parea subtire, diluat si amar pe final, cu tanini verzi si neintegrati. Baut la temperatura camerei (in jur de 20-22 de grade maxim adica) ofera o textura cremoasa, plina, cu mult fruct dulceag dar suculent si impresii de scortisoara si vanilie. Evolutia este liniara, fara mari veleitati de structura, dar intr-o nota catifelata, supla si placuta.  Final cu tanini copti, molateci si integrati, urmat de un postgust scurt spre mediu, usor cald in debut, dominat apoi de note fructat – gemoase, usor afumate.

In concluzie, un vin Acceptabil spre Bun, pe la granita celor 80 de puncte, in stilul vinurilor New World care se focuseaza pe fruct si placere imediata. Nu va satisface “pasionatii”, care cu siguranta vor stramba din nas, dar teoretic ar trebui sa prinda bine la publicul nostru mainstream.

RPC-ul este Foarte Bun la cei 15 lei cat am dat pe el. Si pe la 25 de lei cat era in mod normal era ok. (L.E. am verificat azi, se pare ca era 20 lei ‘normal”, deci cu atat mai bine). La noi mai gasim un Recas Huniade CS sau Cramele Francu Bob cu Bob (cu atentie la data imbutelierii) care sa il concureze, dar cel de fata este peste ele. Nu cu mult, dar peste.

Concluzia este la fel de amara si dupa episodul 3: vinul adus de la capatul lumii are raport pret/calitate mai bun decat majoritatea celor autohtone. Si noi plantam cu voiosie Merlot si Cabernet Sauvignon sperand probabil la un scenariu de incalzire globala care sa coboare Chile sub nivelul marii. Interesant e ca si Olanda e jumatate sub nivelul marii, dar e integral in Schengen. Ar trebui sa ne gandim la asta..:D

P.S. Maine revenim pe Batranul Continent cu vinul cel mai reusit din miniserialul de mai sus, plus concluziile de rigoare.

Tags: Cabernet Sauvignon, Chile, Kaufland, Montgras

Rasfoind carnetelul cu note de degustare (da, fiind un “nostalgic” inca mai folosesc asa ceva) m-am hotarat sa va prezint saptamana asta vinurile straine de prin marele retail de la noi incercate in ultimul timp. Facem un mini-serial: 4 zile, 4 vinuri si la urma tragem concluziile…

Daca ieri am inceput cu Rose-ul din Luberon astazi o sa va vorbesc de un Chardonnay din Africa de Sud. Tot 2012, ca altfel nu as fi avut curaj sa il iau…:D

 Vinul se numeste simplu Chardonnay (ce iti trebuie mai mult, nu?), nu are producator pe el, doar regiunea trecuta (Robertson) si probabil ca este facut de Robertson Winery pentru Delhaize (proprietarul Mega Image). A fost achizionat din tocmai mentionatul supermarket contra imensei sume de 12 lei. Cred ca e cel mai ieftin vin alb de pe acolo. Restul erau romanesti.

Venit probabil cu tancul (vapor mai), pe mare pana in Europa si imbuteliat pe undeva pe Batranul Continent de catre Delhaize pentru a tine costurile sub control. Vin sec (droog in afrikaans), de consum curent pentru mase. Mai mutle detalii avem aici.

Asadar:

Aspect (Culoare): Alb-galbui cu note verzui, stralucitor, fara defecte sau tente portocalii

Nas: Curat, fara defecte evidente, doar cu o usoara aciditate volatila in debut (acetona, lac  de unghii) deschizandu-se apoi in aspecte dulcege, populare, de fructe exotice, pepene galben si “stone fruits” (caise si piersici) bine parguite.

Gust: atac subtire, lejer, usor diluat si evaziv, urmat de o senzatie medie de corpolenta si o evolutie liniara si monotona. Aciditatea apare brusc, cu note taioase de citrice (lime, gref alb) integrandu-se insa pe parcursul evolutiei si mai ales spre final. Posgust scurt cu impresii tonic-amarui.

Un vin  Acceptabil, direct, simplu, usor dezechilibrat in aciditate (cred ca au scapat mai mult corector de aciditate in el ca sa fie siguri ca ajunge cu bine la destinatie) care merge de un sprit de vara. La pretul de 12 lei, RPC este Bun, la noi in banii astia avem de ales din categoria “oxidate din UE” cu o paleta cromatica de la galben-portocaliu la ruginiu inchis. De paleta gustativa sa ne spuna cei care s-au riscat. Ahhh, ar fi Schwaben Wein de la Recas care e in acelasi stil si cam la aceeasi bani. Cu o floare…

Vinul de fata este chiar baubil si impresioneaza in primul rand prin efortul logistic depus ca sa ajunga in magazinele de la noi la pretul de mai sus.

Avem asa: produs la vreo 15.000 de km, adus si imbuteliat prin Europa, importat si vandut in Romania, toate astea in 12 lei si in 2012. Impresionant efort de business, nu? Cu sud-africanii nu e de glumit; ne zicea noua  Razvan Macici ceva de preturi cand l-am intalnit la Murfatlar…

Pe la noi avem asa: produs la 100 km de Bucuresti, imbuteliat la crama, vandut tot in magazinele de la noi cu 20-30-40 de lei si (uneori) din 2012. Impresionant, nu? I rest my case!

P.S. Maine trecem la rosii unde avem doua surprize (ne) placute…depinde din ce unghi priviti.

Tags: 2012, Africa de Sud, Chardonnay, Mega Image, Robertson