A venit vara! Ma uit pe geam, ma uit la termometru…30 de grade la umbra. Caldura mare monser zic. Trebuie neaparat ceva fresh si racoros. Fara Rose ca am baut destule in ultimul timp. Ceva alb si proaspat…Aligote? Merge!!!

Scotocesc prin casa si gasesc Metaph-ul primit de curand de la Gramma. Este un Aligote, dar usor atipic. In sensul ca fiind destinat marelui public (adica realizat pentru reteaua Mega Image), este demisec.

Unii ar spune ca e o blasfemie sa faci Aligote demisec, in alta ordine de idei este o sinucidere comerciala sa pui in rafturile de supermarket de la noi un Aligote sec. La noi vinurile cu aciditate taioasa, tipica Aligote-ului, inca sunt catalogate acre de catre consumatorii deabia “mutati” de pe dulce pe demisec.

 

De fapt Gramma are un Aligote in stil clasic si extrem de competent pe gama traditionala. Mie mi s-a parut chiar cel mai bun Aligote de pe la noi si nu cred ca s-ar face de ras nici in comparatiile cu exemplarele de pe afara.  Asa ca am un motiv in plus de curiozitate fata de Aligote-ul demisec pezent de fata. Apoi, tinand seama de soi, care nu este foarte renumit pentru structura sa, daca lasi prea mult zahar sa iasa in evidenta e posibil sa te alegi cu o zeama dulceaga gen limonada. Dar sa vedem:

 

Aspect (Culoare): Deschis, stralucitor, aproape transparent si usoare accente galbui in profunzime.

 

Nas: Initial retinut, usor inchis, cu aspecte florale, note verzi, de iarba cosita si usor mineral. Treptat, pe masura ce se incalzeste in pahar, evolueaza spre tente de citrice si fructe coapte (mere, pere, “stone fruits”). Nu este insa agresiv in arome, intensitatea aromatica mentinandu-se la cote retinute si conservand destul de bine notele verzi, cu tenta citrica.

 

Gust: Atacul este proaspat, vioi, cu o aciditate surprinzatoare tinand cont ca e de demisec. Sincer  daca nu scria pe sticla nu mi-as fi dat seama de chestia asta. Echilibrul aciditate/zahar este bine realizat si ma gandesc ca daca l-ar fi lasat sec ar fi fost de-a dreptul taios. Evolutia pe palatin este lejera, diafana, cu senzatii proaspete, verzi, citrice si o usoara nota dulceaga care da o impresie placuta, de dulce acrisor, gen sos asiatic-chinezesc (cu care dealtfel cred ca ar merge bine asociat in feluri de mancare).

Finalul este crocant, cu aciditate in crestere si cu tente usor minerale. Postgust scurt, in note vioaie, cu o aluzii interesante de alune prajite si tente usor lactice. Daca il lasati sa se incalzeasca in pahar zaharul isi face simtita prezenta, iar senzatiile olfactiv-gustative vireaza spre impresii dulcege, de fructe coapte si pepene galben

  

Per ansamblu in vin Bun, versatil, direct, de vara. A fost exact ce ma asteptam si in acelasi timp usor surprinzator cat de bine reuseste aciditatea sa acopere senzatia de dulce a zaharului la temperaturi scazute. Daca vreti ceva mai plin si aromat lasati-l sa se incalzeasca usor in pahar si veti avea parte de o surpriza placuta. Plus ca are si alcool de doar 12,5% chestie rara pe la noi. Costa putin peste 30 de lei  in amintitul supermarket, RPC Acceptabil.

 

La final, dupa ce am trecut prin toata gama de trei vinuri facute de Crama Olteanu (Gramma) pentru Mega Image concluziile ar fi cam asa: producatorul si-a onorat blazonul, avem de a face cu vinuri corecte, fiecare avand ceva diferit de oferit. Din punctul meu de vedere, ordinea preferintelor ar fi: Synon, Metaph (la un milimetru in urma) si Hom.

 

Tags: Aligote, Demisec, Gramma, Mega Image, Metaph

 

Personal nu sunt un mare fan al Emiratului mai sus amintit si a ceea ce reprezinta acesta. E un fel de model american la puterea a zecea: totul grandios, totul supradimensionat, megalomanic, poleit cu aur, bling-bling.

 

La americani macar chestia are cumva farmec pentru ca este in concordanta si cu stilul de viata si societatea americana. American way of life. Dar cand grefezi toata poleiala Americii pe o societate din Orientul Mijlociu parca totul pare ca un Frankestein.

 

Stiu ca multi adora luxul si opulenta ridicand in slavi micutul emirat arab ca model de dezvoltare peste noapte  a unui paradis in mijlocul desertului, dar toate astea au au aer de desertaciune si lipsa de substanta. De la insule construite artificial la cladiri cu n+1 etaje si partii de schii in mijlocul mall-urilor, seicii Emiratelor se pare ca au facut tot posibilul sa sfideze natura, traditia si simtul estetic.

 

Deja pentru Dubai, Burj al Arab nu mai este referinta. In fiecare zi mai apare cate o grozavie construita peste noapte acolo unde nimeni nu credea ca este posibil si la care toti ne uitam prin prezentari Powerpoint cu fundal sonor oriental, primite pe mail de la vreun prieten supra-entuziasmat.

 

La cat de repede se construieste si la cate minuni pe saptamana produce Dubai-ul, deja Burj al Arab pare “vintage”, ca un palat din secolul al XVII-lea; ceva cu aer istoric care mai are putin si trece in patrimoniul UNESCO. De altfel am auzit ca platesti intrarea ca sa il vizitezi. Probabil ca pentru unii joaca rolul de muzeu, desi eu nu vad logica in a da bani ca sa vizitezi un hotel, fie el si de n+1 stele. Bine eu nu vad nici rostul apei imbuteliate in PET pe care sa dai o caruta de bani, dar asta e alta discutie…

 

Probabil ca scepticismul asta pentru chestii megalomanice vine in cazul meu si din faptul ca am trait pe viu experienta unui conducator de tara cu apetenta pentru chestii mari si impresionante, menite sa socheze vestul. Nu e acelasi lucru bineinteles, dar nu imi pot reprima un sentiment de déjà vu.

 

In rest nu contest ca pentru multi de la noi Dubai-ul este Mecca. Este foarte “trendy” sa te duci in Dubai si daca nu ai fost macar o data acolo sa te zgaiesti la betoanele din mijlocul desertului si sa bagi nasul printe ulucile de la palatul seicului ca sa vezi paunii din gradina, practic nu contezi. Ahh si sa nu uit motivul principal de vizita a Dubai-ului: shopping-ul. Adica voluptatea de a spune ca ai apucat sa iti iei un fake chinezesc (sau un “original”, ca tot chinezesc e) dintr-un mall din Dubai. Intr-adevar este mult mai impresionant decat daca ai fi luat acelasi lucru de la chinezii din Dragonul Rosu din Voluntari.

 

Legatura vinului de fata cu Dubai-ul o reprezinta faptul ca este vinul casei la renumitul Burj al Arab. Se numeste La Planta si l-am primit din partea importatorului. Este produs de Crama Arzuaga Navarro din Ribera del Duero, Spania. Este 100 % Tempranillo, alcool 13.9 %. Are medalii si tot ce trebuie. Asadar:

 

Aspect (Culoare): Rosu inchis, de un visiniu tenebrous, opac si concentrat

 

Nas: Impresii intiale de baric, cu mult condiment (anason, ghimbir, cuisoare) si note de carne afumata si vagi impresii de carbune. Dansul aromelor de lemn continua cu impresii de cafea prajita si martipan ars. Fructele isi fac simtita prezenta in note coapte, gemoase, concentrate, de magiun de prune usor ars alaturi de impresii vanilate si de cocos. Un nas intens, opulent care arunca un spectru de senzatii olfactive impresionant mai ales sub aspectul  lemnului. Nu este neaparat deranjant de baricat, cat extrem de incarcat.

 

Gust: Atac catifelat, in note primordial mentolate si de fruct supracopt, gemuri si dulceturi. Extractiv, descrie pe palatin o evolutie cremoasa, groasa, vascoasa. Aciditatea medie, evolueaza in plan secund, dar echilibreaza corect corpul. Finalul aduce tanini medii, prezenti, nisiposi si note mentolate de dropsuri verzi, ierburi aromatice si eucalipt. Postgust cald, cu remanenta medie, initial in note similare celor din final, care evolueaza treptat spre clasicele gemuri si dulceturi de fructe.

 

Un vin Bun, intr-un stil  bogat, concentrat si extractiv. A se bea destul de racit, pe la 16-17 grade (producatorul recomanda chiar 15 grade). Personal i-as fi pus un strop de Garnacha care sa il traga mai spre stilul light si fructat.

 

Este evidenta insa filozofia din spatele lui si motivul pentru care este vinul casei la Burj al Arab. Este la fel de opulent si impunator in arome si senzatii concentrate ca si sus amintitul hotel. Un vin “all-inclusive” care iti creaza o senzatie de interior oriental cu perne de plus si covoare persane in care totul este moale pufos si plin de arome. Iar lemnul este omniprezent,  ca aurul in fireturile broderiilor.

Prin comertul online de la noi il gasiti pe la 50 de lei, pe afara e vreo 35 de lei, un adaos normal de 50%. RPC Acceptabil pentru ce stie sa faca vinul.

 

Tags: Arzuaga Navarro, Burj al Arab, Dubai, La Planta, Tempranillo

 

Citeam zilele trecute declaratia de intentie a unuia din confrati din blogosfera (sic!) privind atitudinea d-lui fata de vinurile despre care alege sa scrie (promoveze). Inca de la inceput doresc sa precizez ca respect parerea d-lui si nu am nici o problema cu aceasta. Decat probabil ca nu a postat si mercurialul de preturi la sfarsit. Sau probabil ca banerele din dreapta sunt gratis.

Dar, asa cum spuneam extrem de clar in postarea de lunea trecuta, de la care se pare ca a pornit tot deranjul: blogul sau platforma de comunicare este spatiul personal al fiecaruia si alege cum sa il foloseasca conform convingerilor si deprinderilor proprii si personale. Eu de de exemplu aleg sa spun cu ce ma “aleg” de pe urma blogului de fata. Bine in afara de “injuraturile” traditionale si inerente de pe la noi.

 

In fine nu o sa intru in polemici din sfera clasica “ba pe-a…” pentru oricum stiu sigur ca le voi pierde. E chestie de eleganta si demnitate, iar eu imi recunosc limitele exersate si autoimpuse in aceasta privinta. In plus de asta: “nu discut oameni”. Unde s-au nascut, unde traiesc, ce au avut sau nu au avut in copilarie, daca sunt grasi sau slabi, inalti sau scunzi, educati sau nu, albi sau bruneti, frustrati, complexati, obsedati sau impacati cu ei insisi, lacomi sau modesti, etc Discutiile despre oameni au iz de mahala si prefer sa le las acolo. Discut doar idei, concepte si atitudini.

 

De aceea o sa ma rezum in cele e urmeaza la a discuta strict din punct de vedere al marketingului si imaginii postarea respectiva. Sper ca cei care se simt (involuntar) vizati sa treaca peste orgolii personale si sa inteleaga ca au numai de castigat daca iau aminte la cele de mai jos. Nu le spun cu rautate si probabil ca au mai incercat si altii sa “ii traga de maneca”.

 

Deci, din 2 perspective:

1. Producatorii

 

Chestia cu imaginea si bradingul este una foarte sensibila. Mai ales in contextul actual unde informatia circula ametitor de repede si facil. Se construieste greu si se poate pierde intr-o clipa. Daca vrei sa vinzi vinuri premium trebuie sa fii foarte atent cum, unde le promovezi si in ce context ajung acestea. Exemplu practic:

 

Privind poza de mai sus, ce observam? In dreapta avem banere publicitare de la patru producatori de vinuri. Care au pretentii de a produce vinuri premium. Cel putin dupa preturi asa se pare: vinuri nu tocmai ieftine care se adreseaza unei anumite categorii de consumatori: elevati, sofisticati,  preocupati de imaginea si statutul lor social. Pe scurt vinuri la care imaginea este totul pentru a le promova si vinde cu succes.

 

 In stanga observam o serie de formulari nu tocmai fericite in contextul imaginii de care vorbeam mai sus.  Consumatorul care corespunde profilului de mai sus si care va citi textul va asocia involuntar mesajul acestuia cu imaginea producatorului. In momentul respectiv, initiativa producatorului de a promova vinurile prin intermediul unui banner pe un anumite site, se va intoarce ca un boomerang si ii va afecta imaginea. Pe scurt din promovare, demersul respectiv devine un mic dezastru de imagine.

 

La noi pe piata incet, incet lumea incepe sa isi dea seama ca si contextul in care iti prezinti reclamele pentru produsele proprii conteaza. De fapt acesta este vital. Va pot da ca exemplu Avon care a ales sa isi retraga reclamele difuzate in cadrul emisiunii Acces Direct de pe postul Antena 1 pentru ca ceea ce era prezentat acolo afecta negativ imaginea si brandul respectivului producator de cosmetice si nu corespundea valorilor promovate de acesta.

Eu, ca si consumator de vinuri premium care intru pe un site si citesc un text de genul celui de mai sus ce sa cred despre producatorii din dreapta? Ca impartasesc si incurajeaza aceleasi valori, concepte si limbaj ca si autorul textului?

 

Teoretic si cei din industria vinului ar trebui la un moment dat sa isi dea seama ca nu conteaza atat de mult cat de des apari, cat mai ales in ce context apari. Pana la urma un producator de vin care se vrea “quality” trebuie, macar si in mod declarativ, sa incurajeze calitatea, nu cantitatea. Luati ca exemple Davino, SERVE, Vinarte, Stirbey si e de ajuns.

 

Deci pe scurt, domnilor ( si doamnelor) care va ocupati de imaginea vinurilor pe care le vindeti: contextul este adeseori mai important decat mesajul! Si il poate altera sau modifica total. Nu facem reclama pentru Babanu la Opera si pentru Chateau Margaux in balciul duminical de la Vascauti. Inainte sa va angajati orbeste la actiuni de promovare, studiati atent si ganditi-va in ce context vor ajunge vinurile D-voastra. Si aici vorbesc si de evenimente, degustari, targuri de profil, etc

De altfel, despre genul acesta de contexte nefericite in care reusesc sa se puna voluntar sau involuntar unii producatori am mai scris si reprezinta o modalitate eficienta de a-i identifica pe cei care care mai au carente la capitolul marketing, branding si comunicare.

 

2. Promotorii

 

Sau blogerii de vin cum le place sa fie numiti. Desi eu am o problema cu definitia blogerului de vin pentru care toate vinurile sunt foarte bune sau excelente, dar asta e alta discutie. Stiu doar ca tin mortis si le place sa fie numiti asa si cine sunt eu sa le stric fericirea?

Asadar: daca doriti sa promovati producatori, evenimente, degustari, concursuri, etc pentru a obtine o sticla de vin, o maslina, un ban cash (mai greu ca e criza), o bataie pe spate, o poza de grup cu patronul cramei, o amintire cu care sa va laudati la o agapa in cercul prietenilor sau chiar nimic asa cum declarati, va rog fiti foarte atenti la context si la ce imagine promovati, in primul rand D-voastra. Si nu vorbesc doar de cazul de mai sus. Acesta este doar un exemplu pentru a putea intelege mai usor un  concept abstract.

 

Pentru a avea succesul dorit puteti urma cvasidecalogul de mai jos:

 

•  NU folositi cuvinte licentioase, vulgare sau  jargon
• NU  invocati contexte inadecvate consumul de vin premium
• NU postati pe blog sau pe retele de socializare poze de la agape sau cand sunteti in stare de (cvasi)ebrietate. Probabil ca e greu sa te abtii sa nu te lauzi sau sa dai dedicatii pentru prieteni, dar cu putina autodisciplina se rezolva.
• NU injurati in particular vinurile si producatorii despre care ati scris de bine pe blog (e chestie  de obraz sa nu scuipi unde ai pupat si invers)
• NU va imbracati fistichiu sau “trendy” doar pentru a iesi in evidenta (da rozul este fistichiu, cel putin in Romania, deocamdata. Imi pare rau, nu e din vina mea, luati un studiu de comportamentul consumatorului roman, mai ales cel de produse scumpe, “premium”si o sa vedeti cu ce este asociata culoarea roz. Nu va spun eu pentru ca venind din partea mea o sa o considerati o rautate gratuita)
• NU atrageti atentia cu orice pret ca sunteti deschisi la orice propunere de promovare si sa apareti  la orice eveniment legat de orice vin. Nu fiti agresivi in promovare. Veti fi perceputi ca “disperati” si ieftini. In plus lasati si o vaga impresie de lipsa de activitate, un fel de “BD la Munte si la Mare”. Si nu e de bine.
• NU intrati in polemici cu alti pasionati de vin pentru a demonstra ca doar D-voastra aveti dreptate, detineti adevarul absolut, iar restul sunt niste frustrati negativisti care traiesc in provincie si nu merita bagati in seama.
• NU incercati sa pareti mai documentati decat sunteti si sa folositi termeni si concepte pe care nu le stapaniti doar in dorinta de a epata si a da o aura de seriozitate intregului demers oenologico-publicitar. Se vor intoarce la un moment dat impotriva D-voastra.
• NU rezolvati rafuielile personale  prin intermediul platformei pe care vreti sa o folositi ca vehicul de comunicare si promovare a vinurilor premium. Dati un mail impricinatului care v-a suparat; in care il injurati cum credeti de cuviinta, luati un Rudotel (atentie nu in combinatie cu alcoolul) si mergeti linistiti acasa. Ferm convinsi ca i-ati aratat “mujicului” cine sunteti cu adevarat si l-ati invatat minte. La finalul zilei veti fi mai castigati.

 

Pe scurt domnilor: D-voastra vindeti imagine si va vindeti in primul rand pe D-voastra ca si creatori de imagine pentru producatori. Asa cum spuneam mai sus, eu daca as fi producator de vin premium as avea ceva probleme sa aparem in acelasi context.

Repet (a mia oara): nu am nimic cu cei care vor sa vanda o sticla de vin, un banner, o “indulgenta”, o aparitie la evenimente. Dar, vorba maestrului Dinica in Filantropica: “Fii profesionist, ce  dracu!”

 

Decat daca nu cumva v-ati gandit sa vindeti anti-reclama. Adica sa plateasca lumea ca sa nu pomeniti absolut deloc de ei, pentru a nu le afecta imaginea. Atunci D-lor, jos palaria, planul este genial si functioneaza perfect!

 

La final, daca tot mi-am adus aminte de “BD la munte si la mare” si tinand cont de context, dar absolut fara nici o legatura cu acesta, sa ne descretim un pic fruntile cu un pasaj devenit clasic: “Ce facem noi, ca cetateni cinstiti, cand gasim pe strada un portofel cu o suma de bani in el?”

 

 

P.S. Revin zilele acestea la concluziile pe care vi le promisesem vineri. Cu scuzele de rigoare, dar nu am putut sa trec mai departe si sa nu ajut “niste prieteni”. Pana la urma am si eu defectele mele…

 

Tags: Marketing, Promovare vin