Hotarat lucru asta e saptamana superlativelor. M-am gandit ca daca tot sunt patruns de spiritul primaverii, cu ciripitul pasarelelor, inverzitul copacilor, coltul ierbii,  etc..etc..macar sa termin mai repede cu insiruirea de  „cel mai..”, “cea mai” ca sa pot reveni la atitudinea saturniana obisnuita..:D

 

Despre Feteasca Neagra cred ca am mai divagat si in in alte dati. Pe scurt, e un soi in mare parte neinteles si stilul in care se prezinta in fata consumatorului tine foarte mult de oenolog. Nefiind Cabernet Sauvginon sau Merlot probabil ca nici nu exista pretentii de gen „Fa-l mai de Lume Noua sau mai de Franta”. La Feteasca Neagra suntem la capitolul „Fa-l cum te taie capul”. Si de aici rezulta 1001 de interpretari.

 

Pana sa facem noi din Feteasca Neagra soiul reprezentativ al Romaniei pe piata mondiala probabil ca vom avem varietaluri chinezesti mai cunoscute…Deocamdata suntem in stadiul de experimente. Ceea ce nu e rau, tinand cont ca acum vreo 4-5 ani majoritatea productiei de Feteasca Neagra este demidulce sau demisec. Si colac peste pupaza mai lua si drumul Germaniei ca sa ne faca „imagine”. Schwarze Madchentraube, Lieblich, etc.…:D

 

Varianta de fata este Feteasca Neagra care mi-a placut cel mai mult dintre cele incercate pana acum. Davino Purpura Valahica 2009. Bine mai sunt Fetesti bune in piata: Bacanta de la Garboiu, Ingerii de la Basilescu ( fostul Ancestral 2008 a fost parca mai reusita), Terra Romana de la SERVE (cu un RPC de invidiat), etc. Asta din ce am mai incercat eu. Doar ca cea de fata mi s-a parut cea mai buna. Are ceva in plus fata de fiecare dintre cele de mai sus. Dar sa vedem cum este:

 

Aspect (Culoare): Rosu rubiniu, cu tente inchise spre visina  si accente tinere

 

Nas: Initial inchis cu tente carnoase, de sange si pamant (ciuperci). Lasat la aerat etaleaza note elegante cu o tipicitate de invidiat de prune uscata, visina coapta si fructe negre asociate cu usoare tente dulci – vanilate. Tusele de ciocolata neagra, piper si ceva ierburi provensale uscate aduc un plus de complexitate in exprimarea olfactiva. Un nas elegant, evolutiv, construit parca in jurul unei tipicitati evidente si focusate, cu multa puritate de fruct.

 

Gust: pe palatin este destul de prezenta, cu un corp mediu, dar supla, usor picanta si condimentata. Eleganta in evolutie, ajutata fiind si de aciditate, dezvaluie tuse care confirma nasul: fruct proaspat (pruna uscata, fructe negre, visine), alaturi de note vanilate care evolueaza spre aspecte condimentate picante cu ciocolata neagra si piper. Taninurile din final, coapte, usor atletice, fara a fi deranjante, ajuta din plin la structura de invidiat a vinului. Complexa, prezenta si in acelasi timp eleganta.

Cu un echilibru excelent, la cote inalte, intre extract, aciditate si alcool, realizat constant pe tot parcursul evolutiei. Nefiltrat, extractiv, lasa depuneri pe sticla si pahar. Postgustul este mediu spre lung, usor picant si condimentat in debut, pentru ca mai apoi sa dezvolte note fructate, usor dulci de visine parguite si gem de prune.

 

Un vin Excelent, mai ales tinand cont de soiul din care este vinificat. Eu personal il consider cea mai buna Feteasca Neagra din cele existente la ora actuala pe piata. Focusata, vibranta, cu fruct bine exprimat si lemn excelent integrat. Abordabil inca de pe acum (cu o aerare prealabila), dar cu multi ani inainte pentru evolutie la sticla.

Daca pana acum la alte Fetesti de pe la noi faceam ca si Coana Chiva din reclama cu iaurtul (prea coapta, prea Merlot, prea baricata, prea subtire, prea fara structura, prea acida, prea tanara, etc.) la asta nu prea am ce sa comentez.

 

Bineinteles ca daca vrei sa stai in fata, te costa. In jur de 75-80 lei. E mult, e putin? Well..daca ma intrebati acum vreo 2-3 ani v-as fi zis ca e scandalos de mult.

Daca ma intrebati acum, cand vad ce preturi cer unii pe exemplare “nu atat de reusite” (ca sa ma exprim elegant), va spun ca se justifica. RPC Acceptabil.

 

De unde trag concluzia ca ceea ce au reusit respectivii sa realizeze cu preturile acelea mari puse la vinuri aparute peste noapte de pe vii tinere, este sa cautioneze preturile Davino.

 

Pentru ca in comparatie cu cea de mai sus, Feteasca Neagra mai au ceva pana sa faca…

 

 

Tags: Ceptura, Davino, Dealu Mare, Feteasca Neagra, Purpura Valahica

 

Cine imi citeste cat de cat constant blogul, stie ca ma entuziasmez (enervant) de rar in fata unui vin romanesc. Si nu prea folosesc aprecieri de genul “cel mai” foarte des… Nu pentru ca nu as vrea, ci pentru ca fie nu avem foarte multe vinuri in fata carora m-as putea entuziasma, fie mi se taie brusc tot entuziasmul cand aflu pretul, la cele mai rasarite.

 

Doar ca uneori se mai intampla momente magice, cand ma regasesc fascinat in fata vreunui exemplar de pe la noi. Astazi o sa va vorbesc de unul dintre aceste vinuri: Prince Stirbey Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2010. Cunoscatorii il stiu cu siguranta. E deja un “hit” printre noi. Si eu m-am mai intalnit cu el, dar mi s-a parut ciudat de bun ca sa scriu de el. De fapt prea bun..:D

In general despre vinurile romanesti care imi plac foarte mult  scriu doar dupa ce ma conving mai intai ca sunt „the real thing”. Le incerc de vreo cateva ori ca sa fiu sigur. Sa ma autoconving. Deh… nu sunt degustator autorizat, sunt doar un novice.

 

La Goodwine-ul tocmai incheiat cel de fata mi s-a parut cel mai bun vin romanesc de la targ. Detasat clar de orice altceva de prin sala. Dealtfel este cumva si o chestie atipica pietei romanesti: un vin obtinut de pe vii cu varsta de peste 40 de ani nu prea vezi in peisajul nostru foarte des. Noi ne pozitionam mai degraba in  extrema cealalta: vinuri de pe vii de 4-5 ani.

Apoi nu este nevoie doar de vie, e nevoie si de “know-how” si pasiune pentru a face genul asta de vin. Nu este un vin creat pentru piata, ca sa fie placut, nu e un vin de „consumator”. Cum sunt majoritatea celor de pe la noi…

Oliver Bauer se pricepe ca nimeni altul sa faca vinuri pe placul meu. Ma chinui de ani de zile sa gasesc un vin de la Stirbey care sa nu imi placa. Tot demersul devine frustrant, dar oricum, la cum ma stiu, voi persevera. Probabil ca si Oliver.. 😀

 

Dar  “sa revin la vin”:

 

Aspect (Culoare): Galben pai, deschis, cu usoare straluciri verzi, metalice, dure

 

Nas: Initial retinut, inchis, rece, distant, cu impresii tipice de agrise, tulpini de tomate, ardei verde, plus ceva tuse minerale destul de evidente. Dupa aerare (pe care v-o recomand cu caldura) apar usoare tente fructate (in special citrice de gen gref alb si lamaie), de flori de camp si soc. Sobru, elegant, evolutiv.

 

Gust: Atac ferm, sustinut de o aciditate taioasa, evidenta, care ii confera o structura rigida, severa. Aromele sunt retinute, din categoria citricelor, agriselor, ardeiului verde proaspat taiat si a merelor salbatice, padurete.

Evolutia este austera, retinuta, cu o coloana de aciditate si o structura compacta, de monolit. Alcool la cote normale (12,5%), excelent ascuns de prospetimea vinului. Complex, evolutiv, finalul aduce cu sine o explozie de mineralitate si aciditate crocanta, care se continua in postgustul lung, citric, mineral si racoritor.

 

 

Un vin Excelent. Nu este doar genul acela de “vin de vara”, agreabil, subtire, cu un plus de aciditate. Pentru asta avem Cramposia. Este un monstru de caracter si personalitate, chestii destul de greu de gasit la vinurile de pe la noi. Este stilul de Sauvignon care imi place: sobru, auster, mineral, crocant, structurat, dar in acelasi timp cu o nota de eleganta rece, impersonala, aristocratica.

Ma asteptam sa gasesc chestiile astea mai degraba la asa un Sauvignon din Transilvania. Pentru ca cele de pe Dealu Mare mi se par mai fructate, extractive si corpolente, in detrimentul structurii si aciditatii. E o parere personala.

 

Scump? Nu cred! La 57 de lei cat e pe Vinescu de exemplu, vinul isi merita cu prisosinta banii. RPC Bun. Daca nu ar fi penalizat de imaginea de tara a Romaniei si pe eticheta ar scrie Sancerre, ar fi considerat o afacere pe afara.

 

Daca ar trebui sa iau un varietal alb de la noi care sa nu ma faca de ras prin strainatate, cred ca Prince Stirbey Sauvignon Blanc Vitis Vetus ar fi alegerea mea personala. Desi nu face parte din celebrele soiuri autohtone romanesti. E atata de bun incat se poate bate de la egal la egal cu multe variante internationale cu pretentii.

 

In concluzie, este cel mai bun Sauvignon Blanc de la noi la ora actuala? Pentru mine, da…

Am insa in minte doi challenger-i redutabili la titlu: Liliac Private Selection (cel  cu eticheta neagra) si Davino Sauvignon Blanc Edition Limitee (sic!). Promit sa revin…:D

 

Tags: 2010, Agricola Stirbey, Oliver Bauer, Sauvignon Blanc, Vitis Vetus

 

Recunosc de la bun inceput ca postarea de fata mi–a fost provocata de titlu unei prezentari de la proaspat incheiatul Forum Vinul.ro din acest weekend. O manifestare de altfel foarte nimerita pentru o industrie de vin care are probleme cu marketingul si cooperarea intre diversii actori din piata. Chiar daca noi dezbatem si implementam acum conceptele de baza, in timp ce altii le-au depasit demult.

Divaghez. Prezentarea de care va vorbesc se intitula: “Cine sunr blogerii de vin si ce vor ei” Recunosc ca atunci cand am citit prima data titlul anterior mi-a provocat un vag sentiment  existentialist si filozofic.

Oricum acesta este incitant, un fel de “Bloggerii de vin: “Quo Vadis” sau “Acesti nebuni (neintelesi) ai marilor orase”. Asa ca dupa ce mi-am exprimat partial nelinistile filozofice pe Facebook, m-am gandit ca e bine  sa fac si o mica introspectie personala pentru a(-mi) lamuri raspunsurile la intrebarile de mai sus. In plus mi-am dat seama ca unii chiar sunt curiosi sa afle ce suntem si ce vrem…:D

 

Inainte de toate trebuie trebuie sa precizez ca nu am absolut nici o problema cu cei care au realizat prezentarea (Nicusor Cazan si Cosmin Grozea), doi tipi foarte ok din punctul meu de vedere si care pot sa isi dea destul de competent cu parerea pe subiectul de fata. Puteti vedea aici si aici materialul prezentat de ei. Si asta o spun ca sa evit mahalageala specific romaneasca si vorbele pe la colturi gen “s-a luat Micuda de nu stiu cine…”

 

Apoi, nu o sa vorbesc la plural pentru simplul motiv ca nu consider “bloggerii de vin” ca fiind o comunitate sau un segment din industrie care poate fi caracterizat prin elemente comune. Avem printre noi oratori, retori, limbuti, interesati, lacomi, pasionati, falseuri, doritori de castig, recalificati profesionali, critici, etc…. Si asta e doar o clasificare din perspectiva personala si din graba tastaturii.

Asa ca in continuare voi folosi singularul si voi vorbi doar in numele meu. Dealtfel chestia asta cu blogul am considerat-o intotdeauna ca avand o importanta componenta proprie si personala. Mi-e greu sa cred ca toti vrem aceleasi lucruri si mult mai greu ca toti suntem la fel.

In ceea ce priveste codul etic pe care unii  am vazut ca il reclamau, eu zic ca fiecare blogger si-l are pe al lui. Mai lax sau mai sever. La mine este propria constiinta, declaratia pe care o puteti citi pe site, in dreapta jos si darea de seama de aici. In rest, cand o sa vad un cod etic al producatorilor de vin pe care acestia sa il respecte atunci mai vorbim despre etica. In general eu ma feresc sa pretind altora ceea ce eu nu sunt in stare sa imi asum.

 

Apoi am mai citit la Nicusor ca s-a ridicat problema blogerilor toxici care fac campanii impotriva unui producator pentru avantaje, platiti de altii etc. Si noi ce sa facem? Sa instituim o politie a blogurilor de vin? Tot ce pot sa fac eu e ce la mult sa scriu de chestia respectiva. Daca primesc (detin) date, dovezi si sunt convins ca asa este. Ca de intoxicari nu ducem lipsa. Slava Domnului suntem o breasla mult mai bine autoreglata decat piata vinului cand vine vorba de a sanctiona practici de acest gen.

   Producatorii, daca se simt vizati sa nu mai faca pe domnisoarele sfioase de pension si sa vorbeasca pe la colturi. Sa iasa si sa spuna clar, cu dovezi, subiect si predicat ce au de spus. Cine le-a cerut si ce le-a cerut. Cine a platit si ce a comandat. Asltfel o sa pozeze (si o sa fie) permanent in victime. Si “noi”, in ansamblul o sa fim agresorii. Desi eu nu pot raspunde decat pentru actiunile mele.

 

Asa ca, in continuare o sa ma refer la mine personal.  Deci:

 

1. Cine sunt?

Sunt un consumator de vin. In primul rand. Transformat intre timp in pasionat de vin, care vrea sa impartaseasca si altora pasiunea lui. Pasiunea nu implica intotdeauna doar lucruri bune. E ca intr-o casnicie, nu e doar lapte si miere. Mai e si fiere. Pana la urma pasiunea triumfa.  Vorbesc in nume propriu.

 

Cred ca mi-ar fi mai simplu sa va spune cine sau ce NU sunt:

 

• Nu sunt cineva care sa sa pretinda ca are studii sau cine stie ce pregatiri de specialitate. Sunt un autodidact si consider ca nu iti trebuie 4 ani de facultate si 3 de master ca sa poti spune daca un vin este bun sau nu  (sa il faci da, desi si aici putem discuta pe niste exemple contrarii).  Asa cum nu iti trebuie facultate pentru a deprinde “arta” de a-ti innoda corect sireturile. Ca unii incearca sa complice voit si inutil situatia, este alta discutie…

 

• Nu sunt cineva care scrie la comanda sau pentru a castiga o paine din asta. Haideti sa zicem ca din punctul meu de vedere consider ca asta imi confera un oarecare grad de obiectivitate. Aflat insa insa sub imperiul preferintelor si placerilor personale in materie de vin…

 

• Nu sunt genul care se entuziasmeaza repede si usor. In fata unui vin, a unei etichete sau a unei actiuni de PR. Asa sunt eu. Mai sceptic si inchizitor. Defect profesional, nu ma mai pot schimba acum.

 

2. Ce vreau?

 

Well…ca sa va dau un raspuns de candidata la Miss, vreau o lume mai buna si un consumator de vin mai educat. Vreau ceea ce noi, in limbaj economic, numim “o piata perfecta”. Practic o iluzie…

• Pe cale de consecinta, sincer si realist, nu vreau nimic. Nimic concret, palpabil numarabil, cuantificabil. Insasi conceptul de “a vrea ceva” nu cadreaza din punctul meu de vedere cu optiunea de a detine un blog de vin. Stiu, pentru multi poate parea paradoxal faptul ca nu vreau nimic. Pecuniar mai ales…

 

Dealtfel, la cat de des scriu probabil ca multi ma judeca prin prisma celebrei sintagme autohtone “Vreau el ceva”. Ei bine, nu scriu pentru ca vreau ceva. Daca ar fi sa definesc impulsul care ma face sa imi pierd orele in fata calculatorului, povestind altora ideile si experientele mele, ar fi probabil dorinta de a cunoaste si relationa cu oameni care imi impartaseasc pasiunea.  Si in plus  imboldul de a atrage si pe altii spre pasiunea respectiva. Atat de simplu este…

Desi in ultimul timp am tot mai des senzatia aceea ca am vrut sa intru la o piesa de teatru si am nimerit la Miss Piranda la Sala Palatului. Poate e doar o senzatie…

 

• In rest chiar nu vreau nimic. Nu vreau sa critic producatorii de vin, nu vrea sa fiu acid cu mersul lucrurilor in industria noastra autohtona, nu vreau sa fluier in biserica despre concursuri si modul in care sunt organizate, nu vreau sa fiu malitios cu cei care se erijeaza in ceea ce nu sunt. Chestiile astea sunt pur si simplul apanajul contextului pe care il traim si nimic mai mult. Si nimic voit. Si oricum nu cred ca am sarit calul vreodata, tot timpul mi-am argumentat opiniile si nu am refuzat niciodata dialogul.

 

• Probabil dezavatanjul meu (sau avantajul depinde cum il priviti) este ca sunt un caracter mai direct care imi place sa spun lucrurilor pe nume. Adica imi iubesc, imi cultiv si imi apar cu cerbicie dreptul la opinie. Ca se mai supara unii…asta e.  Le trece. Cine se supara pe adevar, nu are probleme in a-l ignora. Si Slava Domnului avem destui ignoranti in Romania. Voluntari sau involuntari…Si numarul lor este in crestere.

Oricum la ora actuala industria romana de vin se pare ca nu are nevoie de opinii. Mai degraba de poze (mai ales cu reprezentante ale sexului frumos cat mai sumar inmbracate), preluari stangace de pe afara, laude umezi, batiste pe tambal si in general chestii pufoase si comode, care sa evite pe cat posibil subiectul calitatii vinului autohton, al preturilor ridicate ale acestuia si a contextului sau international, unul destul de tragic dealtfel. Este ca o piesa de teatru de Caragiale, un fel de tragi-comedie perfecta. D’ale carnavalului...

In atare circumstante ceea ce fac eu poate fi (si adesea este) tratat ca delict de opinie.

 

Ah si in final, sa nu uit! Chiar vreau (de fapt imi doresc) ceva in lumina exspuse in ultimul pasaj: mai multa normalitate pentru vinul romanesc. Si nu ma puneti sa va definesc normalitatea. Promit sa va spun cand o sa o simt.

 

 P.S. Daca aveti timp puteti citi aici si aici doua piese de mare actualitate despre cum vad eu bloggerii de vin,  de care personal sunt  foarte incantat…:D

 

 

Tags: Bloggeri vin, rol