Sambata am reusit sa trag o fuga la Goodwine-ul de toamna. Chestie devenita un fel de ritual de pelerinaj in ultimii ani, la aceasta Mecca a vinului autohton (desi Mecca si vin in aceeasi fraza nu suna tocmai in regula, nu?). Pentru ca Goodwine a ramas pana la urma, cu bune si rele, cel mai mare si mai vechi targ de profil din Romania.

E ca la meciurile de Liga 1: doar si pentru a avea ceva de comentat apoi si tot e bine sa te duci daca poti. Ca de fotbal mai putin. Doar ca de data asta, desi plecasem fara asteptari prea mari conform principiului personal des experimentat pe la noi: sa nu iti faci iluzii ca sa nu ai deziluzii, cand am tras linie la final am iesit pe plus. Sa ma explic.

   

Ce a fost diferit fata de alte participari anterioare:

1. Desi sunt un celebru blogger de vin autohton (sic!) se pare ca nu sunt chiar asa de celebru. De vreme ce am incercat sa intru pe la intrarea clasica (dupa ce mi-am cumparat bilet offcourse) fiind prompt oprit si directionat catre intrarea din spate. De fapt asta e prima schimbare cu care iei contact: s-au inversat intrarile. Adica intrarea e acum iesirea si capul e coada. Si viceversa. Cert este sa trebuie sa mai lucrez la impactul asupra publicului masculin cu varste intre 50-55 ani cu mustata, sapca si combinezon de firma de securitate. S-a notat, facem o postare frumoasa, ceva cu Grasa, Fata in Iarba si Zestrea zilele astea! Sa trecem insa la chestiile serioase:

  

2. Fata de anii anteriori acum au fost in premiera doua categorii de bilete: unul de 30 de lei clasic si altul de 70 lei pentru acces la zona VIP. Un mare pas inainte. Pentru ca la zona VIP erau vinuri foarte interesante la degustare, de la Champagne Gosset la celebrul Davino Flamboyant. E foarte ok sistemul: cine vrea sa bea ceva deosebit da un ban in plus si sta in fata. Plus ca se triaza foarte bine amatorii ( de fapt profesionistii) de “pasionati”.

  

3. De data aceasta am avut standuri si la etaj. Chestie iarasi ok, pentru ca targul a parut mai aerisit si respirabil. Bine nu vorbim de orele de varf cand era cam inghesuiala, dar pana la urma acesta e un lucru bun.

  

4. Se intra mai greu ca la fort Knox. Adica aveai bilet, turnicheti unde scanai biletul, nene care te intoarce ferm din drum plus d-soara care iti pune bratara de vizitator pe mana. Daca stau sa ma gandesc cu turnichetii aia se poate dovedi foarte usor cati vizitatori reali a avut targul. Cati or fi fost?

  

5. Au fost si masterclass-uri. Chiar pe bune. Cu Champagne Gosset, Masi si Sherry Gonzalez Byass. Din pacate eu eram deja in masina pe drumul de intoarcere, scuze si pe aceasta cale organizatorilor care m-au invitat, dar nu am putut ajunge.

  

6. Nu se mai dadea la intrare eternul pahar cu punguta (de doi bani?) pentru atarnat de gat ci existau pahare de degustare ISO pe care le primeai la standuri de la fiecare expozant. Ca mai miroseau a detergent asta e alta poveste, cert este ca e mai bine decat cu recipientul de gat.

 

7. Nu am mai sesizat clasicele mirosuri exogene de kerosen de la aeroterme sau de ficatei trasi (flambati?) la tigaie de la show-uri culinare incerte. Sala mi s-a parut ca arata mai bine ca data trecuta. Nu stiu daca a fost placebo sau au schimbat mocheta in pavilion. Sau macar au curatat-o.
   Ah partea negativa este ca nu a mai fost deschis restaurantul pavilionului. Pe cale de consecinta apa puteai sa cumperi doar cu 10 lei sticla de 0.5 l sau sandwich-uri (ce e drept bune) tot cu 7-10 lei. Chestie care iti trezea la un moment dat ceva instincte de Robin Hood.

  

Una peste alta, din punct de vedere al organizarii, este una dintre cele mai sesizabile evolutii in bine din ultimii ani. O chestie optimista, chiar sunt curios cum va iesi la primavara.

  

La capitolul vinuri o sa va enumar cateva chestii care mi-au sarit in ochi (la figurat), mai ales din zona albe si rose pentru ca la rosii am luat o pauza…pentru ca mai greu cu degustatul si sofatul.

  

Purcari a ramas aceeasi crama de top de peste Prut. Inegalabili ca si calitate si marketing la ei acasa si foarte competitivi raportat la cele de la noi. La marketing, inegalabili si la noi ( a se vedea poza de mai jos spre exemplificare. Face cat o mie de cuvinte). De fapt in Republica Moldova e un fel de Purcari si restul. Da, mai sunt vinuri bune si la alte crame, dar nimeni nu face atat de bine business de vin cum face Purcari. (Disclaimer: recunosc, am fost mituit cu placinte calde cu branza si marar si cu visine ca sa spun asta. Si acelea au fost foarte bune! Traiasca infratirea intre popoare, podurile de flori, etc)

La crama vecina si prietena Crama Ceptura am vazut ca noutati un Alb de Ceptura lucrat in stil Vinohora, (adica bine) si un rosu, asamblaj CS+M care tocmai a fost imbuteliat si trebuie sa mai stea in sticla sa se linisteasca. Dar asa cam pe la Paste, promite.

  

  

La Stirbey eterna (de buna) Cramposie Spumant. Degorjata prin octombrie e senzatie de prospetime. Apoi Vitis Vetus 2011 in stilul care l-a facut celebru si greu de inteles pe la noi unde lumea cauta fructul cu cerbicie. Plus Feteasca Regala Genius Loci 2013 care dovedeste din nou cat de bine poate sa stea lemnul pe o Feteasca Regala. Daca stii  sa il dozezi. Oricum la Stirbey&Bauer stiti deja placa, sunt fan declarat.

  

La Avincis a iesit noul Cuvee Petit Sauvignon Blanc 2014 intr-un stil mai suplu, plin si elegant decat al vecinilor de deal(uri). La fel si clasicul deja asamblaj Feteaca Regala si Pinot Gris (2013) si-a definit un stil propriu, fin, rafinat. Cred ca am mai spus-o, ma bucur ca la Avincis se fac lucruri intr-o maniera diferita de Stirbey si poti sa vezi doua abordari diferite si pe rosii si pe albe. Diversitatea este extrem de necesara, mai ales la noi.

  

La Liliac am degustat proaspat imbuteliatele Sauvignon Blanc 2015 in stilul clasic austriac de Styria care pe la noi nu prea exista fapt care il face unic. Plus Feteasca Regala 2015 care aduce ca maniera de executie destul de mult cu Sauvignon-ul. Mi-ar fi placut sa aiba mai multa personalitate, dar sunt curios cum vor arata dupa ceva timp in sticla. Apoi rose-ul 2016 din Pinot Noir care trebuie si el sa se linisteasca in sticla plus Orange Chardonnay 2015 intr-un stil total diferit de cel de la Bauer. Oricum la Orange in general nu cred ca exista un stil clar si definit si orice alegere in crama iti poate schimba vinul dramatic. Sunt curios de ce nu scot si Chardonnay vinificat clasic mai reusit. Zona s-ar preta la exemplare deosebite, ma gândesc.

  

La Tata si Fiul am incercat proaspat medaliatul asamblaj de Chardonnay cu Sauvignon Blanc 2015 care este intr-adevar un vin foarte reusit. Plus un Sauvignon Blanc bun si un Muscat Ottonel etalon pentru soi. Deja incep sa aiba constanta in calitate cu tendinte de evolutie pozitiva. Oricum scot niste vinuri mai mult decat onorabile din viile tinere pe care le au. Asta mai ales tinand cont ca sunt si din mult hulita (uneori pe nedrept) zona (crepusculara) Vrancea. Din pacate nu am mai ajuns sa vad rosiile, dar…

 

La Recas am incercat noul spumant Muse, din Chardonnay metoda clasica. Foarte reusit ca mai toate vinurile pe care le scot. Astept acum sa vad cum o sa iasa pe locul intai la majoritatea degustarilor autohtone. Plus Rieslingul din noua gama Regno, modern, corect, bine pozitionat (pleonasm). Ah, si Solo Quinta 2015 cu Negru de Dragasani in alb de data aceasta a iesit ca intotdeauna foarte buna.

  

La Vin&co am identificat o selectie foarte interesanta de crame frantuzesti, orientate mai mult pe segmentul de pasionati/winegeek. In afara de Champagne Gosset pe care am incercat-o la zona VIP si al carei stil asezat pe o structura si o corpolenta evidente, impresionante, dar cu o aciditate pe masura care o echilibreaza perfect mi-a placut foarte mult, am mai baut un Pouilly Fume Le Troncsec 2015 de la Joseph Mellot care mi-a adus aminte de stilul de Sauvignon pe care il indragesc (nu a fost greu, bausem Vitis Vetus de curand) , un Gewurz de Alsace Reserve 2010 clasic si versatil de la Gustave Lorentz si un Muscadet de Sevre et Maine 2015 care asteapta cuminte vara si stridiile. Bune toate, frantuzesti, tipice,cu personalitate. Gura de oxigen. Foarte interesanta si frumos nisata si selectia de pe site.

Oricum Gosset daca prindeti, nu ratati. Mai rar sampanie cu asa personalitate in zilele noastre. Grand Reserve e excelenta. Si de la o casa relativ mica care practic e cea mai veche atestata din zona. Oricum e altceva fata de sucurile clasice care impanzesc piata, gen Moet sau Veuve Cliquot. Ah, si Gosset sunt detinuti de Frapin al caror Cognac il gasit in oferta aceluiasi importator.

  

 

La standul celor de la Rewine am trecut de la o Cava Cusco Berga Brut Nature Reserva  proaspata si taioasa printr-un Frizzante amabil si cu rest zahar pentru ca apoi sa incerc un Chardonnay spaniol corect de la calitate la pret. Ceea ce a sarit in evidenta (cum altfel) a fost un Sauvignon Blanc de Malborough bine realizat, in stilul clasic Noua Zeelanda, de la Tinpot Hut.

  

La zona VIP in afara de Gosset de care am pomenit mai sus am degustat un Chablis Latour Premier Cru Montmais importat (cred) de Recas foarte bun, un Laurent Perrier Brut, Davino Revelatio 2015, doua Chablis-uri de linie (Latour si Grand Regnard), un Chardonnay italian din Toscana (Ruffino) si un Mouton Cadet Reserve alb de Pessac. Toate vinuri foarte bune si de aceea va spun ca zona este un castig real pentru targ. Si rosiile din stand aratau promitator, cu Flamboyant, DCR, Luigi Bosca, etc, dar, v-am spus…timpul, drumul, etc

  

  

Tot la targ am avut parte de o prezenta consistenta de crame din Sicilia prezentate de Carmelo Sgandurra. La sugestia promotorului acestora, Salvatore Vitale am incercat un Conte Ruggero Petit Verdot reusit de la Gigliotto ( recomandat de altfel cu caldura si de dl Timofti senior) plus un Zibibbo La Ginestra (denumirea locala pentru Muscat de Alexandria) foarte serios si acid. Am continuat la Conte Uvaggio unde am trecut in revista un Carricante proaspat si structurat si un Nerello Mascalese ferm si fructat. Ambele recolta 2015, bine facute.

La Aitala deja am ajuns la lucruri serioase, de 92p Decanter. Respectiv un Etna rosu 2013 (asamblaj Nerello Mascalese plus Capucio) concentrat, modern, extractiv, dar si cu o structura ferma plus un Etna alb 2015 bazat pe acelasi Carricante la fel de reusit.

Tot la standul cu siciliene nu pot sa nu remarc niste branzeturi remarcabile infiltrate de la confratii  din Toscana. Si acum am in memorie variantele de Pecorino maturat in frunze de nuci, cu pere sau cu trufe de la Formedarte. Excelente!

  

Revelatia pentru  mine au constitut-o vinurile de la Piano dei Daini. O crama de pe muntele Etna, cu doua podgorii mici, de cateva hectare, din care una de 3.5 hectare cu vii prefiloxerice plantate la sfarsitul anilor 1800, in sistem Gobelet. Din aceasta vie fac un alb suprinzator de fin si de structurat incat in blind ai crede ca ai in pahar vreun cru de Burgundy plus un rosu care se califica la cel mai bun Etna rosu pe care l-am baut pana acum: fin, elegant, complex si cu o structura de Barolo de top. Excelent! Vinul care m-a socat insa de-a dreptul a  fost un Rose facut din aceeasi vie, fara saigne, ca unic produs de vinificatie a strugurilor respectivi. Cred ca este cel mai bun rose din Italia pe care l-am baut vreodata si joaca in paradigma cu Bandolurile mari sau chiar cu stilul lui Tondonia rosado. Mai au in portofoliu un rosu facut de pe o parcela mai tanara, tot serios si la un nivel ridicat de calitate, dar mai fructat si mai abordabil ca stil. Asa cum spuneam, pentru mine a fost producatorul targului.

  

  

In concluzie, desi nu am apucat sa degust cat as fi vrut (mai ales din vinurile rosii),  m-am intors dubios de optimist de la Goodwine. Unde acum cateva luni as fi pus pariu ca trage sa moara sau ca a intrat in coma prelungita ca multe alte “chestii-socoteli de specialitate” de pe la noi, uite ca bolnavul a deschis ochii si chiar misca cate un deget.
Asa cum spuneam mai sus, astept chiar cu oarecare nerabdare varianta de la primavara!

  

Tags: Aitala, Avincis, Goodwine, Liliac, Piano dei Daini, Purcari, Recas, Rewine, Stirbey, Vinco

 

De vreo saptamana si ceva nu am mai publicat nimic pe blog. Nu ca nu as avea ce, dar pur si simplu nu am mai avut timp. Si a fost cumva si o ocazie fericita sa privesc contemplativ cam cum arata online-ul de specialitate fara ilustra si nepretuita mea contributie. Si a inca a vreo 2 confrati. Si arata depresiv. Adica eu unul as face depresie.

 

Printre ecranele cu selectii eclectice de vinuri, pahare pline (la jumate sau la ras) si bucatarii/pervaze de capitala sau de provincie insotite in cazul cel mai fericit caz de texte lapidare de gen “bun”, “pentru seara”, sau de intrebari retorice gen “merge?” se mai strecoara pe alocuri advertoriale, postari din partea angajatilor care contabilizeaza probabil  prezenta online la norma legala de 8ore/zi program de lucru plus reclame care mai de care.

Mai nou vad ca ne-a luat la ochi si Duboeuf cu Beaujolais Nouveau-ul de anul acesta si ne trage un abecedar despre el de ne merg fulgii. Eu din mare(e)a de postari am retinut doar o cifra: 25 milioane de sticle. Asa ceva! Pai sa tot postezi, ca e de unde.

 

In rest nimic. Ah, scuze sa nu uitam clasicele concursuri. In care sunt selectionate “cel mai bun vin romanesc, marea medalie de aur, etc” din maxim 8-9 producatori participanti. Si oricum ies gamele de linie ale sponsorilor. Care au mai ramas pe metereze…ca asa e in tenis.

Sau la care din zece incercari, in noua iese Recas pe primul loc. Incat ajungi sa te intrebi de unde atata insistenta si determinare pe oamenii aia de nu stau acasa si scriu direct pe Facebook: “seara trecuta la degustarea de X si Y care nu s-a mai tinut ca nu avea rost, Cramele Recas au iesit pe locul I.”

 

Sa fim bine intelesi (bine, nu o sa fiu ca oricum unii o sa inteleaga tot ce vor ei, respectiv ca are Micuda ceva cu of, viata lor): nu e un lucru rau faptul ca se tin degustari si ca iese respectivul producator pe locuri fruntase. Sa se tina si sa iasa. Doar ca privite cumva cu detasare evenimentele de acest gen spun multe despre publicului autohton. Si despre cat de bine se pricep cei de la Recas sa potriveasca vinurile pe gusturile acestuia. Bravo lor!

 

De fapt, daca acum m-as apuca sa citesc si sa ma documentez despre vin in online-ul romanesc as avea o mare problema. Despre print nu mai vorbim ca acolo ne-am lamurit demult. Treaba e moarta si ingropata. Sperante cvasi-nule de reinviere. Oricum moda mioritica de a-ti scrie altii (gratis) revista s-a intins incet si in online . Si asa avem bloguri scrise de altii. Asa cum avem vinuri facute de altii.

 

Pe scurt tabloul e usor depresiv si in ton cu sezonul. Adica bacovian. Cred ca e si de la vreme. Apropo de vreme. Imi aduc aminte acum ceva vreme (sic!) cand eram infierat proletar ca am idei si pareri (si tin mortis sa mi le exprim). Daca ma uit cum arata peisajul in ultima vreme (sic!), in lipsa factorilor perturbatori si elementelor refractare (printre care ma autoinclud), totul pare lapte si miere. Si  traim o democratie minunata. Trump style. Dan Diaconescu like. Dictatura populismului. Si a victimei sale, omul obisnuit, fara probleme existentiale deosebite, in afara de nevoile aflate la baza piramidei lui Maslow.

 

 

Asa ca, fara a fi un strigat de alarma si nici a ma considera cine stie ce autoritate in domeniu (mai ales ca ultima vreme chiar m-am tinut departe de  micile polemici autohtone); dar, pentru cei sfasiati interior intre o maslina, o chifteluta cu susan, o obligatie la un producator sau pur si simplu prinsi in mica lupta a supravietuirii de zi cu zi, le reamintesc, pe scurt, ce inseamna sa faci content:

 

• Inseamna in primul rand sa te respecti pe tine si pe cititorii tai
• Inseamna sa pierzi mii de ore de documentare si de scris, citit, revizuit, adaugat (scos in cazul meu)
• Mai nou inseamna sa pierzi alte mii de ore si neuroni sa iti aperi idelile si parerile in marea masa de oameni frumosi (si zombie) care vad totul prin prisma propriei persoane. Si a atacului la a altuia. E asa, un fel de real-life Resident Evil.
• Inseamna de la o vreme sa mergi impotriva curentului. Si a stilului “scrieti baieti numa’ scrieti”. A povestilor de prin casa, curte, cabana de la munte, gratarul dintre blocuri, cinei de seara, betiei cu “pretenii”,etc
• Inseama sa ai pareri si sa nu iti fie frica sa le exprimi. Si cand zic frica ma refer la frica aceea, existentiala pentru unii, ca nu mai apare baxul de vin la usa sau ca te taie vreunul de pe lista de protocol. Sau, mai nou, sa fii amenintat ca esti scos de pe vreun grup de Facebook. Kafka!
• Inseamna sa faci pe un fel de ronin in minunatul online romanesc al vinului care in ultima vreme emuleaza perfect realitatea presei autohtone de specialitate. Iata cum realitatea s-a imbinat in mod fericit(?) cu virtualul si pe la noi.
• Inseamna sa mai sughiti uneori si sa nu iti dai seama de ce nu iti trece nici cu zahar, nici cu respirat in punga. Cu speriatul oricum in cazul meu nu trece sigur. Ca sunt mai greu de speriat din fire.

 

Suna cam urat, nu? Nu e cu protocol, like-uri si “oameni frumosi”? Well, that’s life.

De fapt suna mai rau. Suna a munca si a efort. Ala care mai da jos din chiftelutele cu susan, puiul “sanhai” si vinul moka.

 

 Una peste alta, inca o data: daca asa ar fi aratat peisajul media/online al vinului romanesc in urma cu vreo 5 ani cand m-am apucat de scris, sigur nu as fi avut nici o tragere de inima sa intru in hora aceasta cu chiuituri.  

 

Asa ca in contextul actual intrebari existentiale de genul: de ce nu au aparut mai multi bloggeri care sa creeze content de calitate, de ce presa de specialitate nu il mai face sau  care au fost mai intai la platoul cu “langue de chat”: “blogerii” sau revista, sunt retorice. Si e mai bine sa ramana asa. Cel putin deocamdata nu ma mai framanta, le iau asa cum sunt.

 

Poate ca era creatorilor de content moare si incepe o noua etapa. Poate ca nu mai conteaza atat de mult informatia verificata din mai multe surse, efortul documentarii, rationamentul cognitiv. Si primeaza satisfactia imediata, democratica, burta plina, excesul, barfa, informatia triviala, perisabila, de moment, punctele cat mai usor de inteles de mase cat mai mari si mai diverse de cititori.

 

Eu unul o sa va scriu din cimitirul elefantilor. Adica de acolo unde se duc toti creatorii de content din print sau din online “sa moara”: pe propriul blog.

Ah si anunt si o schimbare de politica editoriala: nu cred ca o sa mai cititi atat de des articole de atitudine elaborate pe pagini intregi (ca cel de fata, sic!).

Am descoperit de curand stilul introspectiv-contemplativ, presarat cu intrebari retorice. Care permite, pe langa concentrarea  gandurilor si angoaselor personale in intrebari existential-filozofice si un eventual feedback-ul linistitor de la cititori. Linistitor in sensul ca inca ma mai citeste cineva…:)

 

Si in ipoteza ca argumentatia din paragraful de mai sus e cumva prea complicata, va ofer in avanpremiera un crampei al implementarii noii politici editoriale, de tipul “intrebare la Radio Erevan”:

“Un cititor al Decanter sau La Revue du Vin de France, ar considera omonimul autohton o revista de specialitate? Si daca da, care ar fi specialitatea? Sau care omonim… ”

 

Tags: Blog de vin, Content

 

Dupa cum probabil ati aflat, acum 2 saptamani am organizat  la Muse Bistro o degustare verticala de Chateau Pape Clément. Profit de prilej pentru a va expune cateva impresii despre vinurile degustate si ceva panseuri post-eveniment. Nu va asteptati la note de degustare laborioase. Nici nu prea am timp sa ma ocup de asa ceva in timpul degustarii si fiind vorba de un producator celebru este plin internetul de descrierile vinurilor. Just pick you critic!

Am avut in degustare vinuri de la 2007 la 2013, iar ordinea nu a  fost cea cronologica ci cea crescatoare a calitatii banuite. Am nimerit-o destul de bine, ajutat fiind de Oliver Bauer.

 

 

Ca impresii despre vinuri va pot spune ca 2007 si 2013 s-au prezentat cumva similar. De slab. Subtiri, acide, agresive, pe alocuri verzi, cu baric neintegrat (mai ales la 2013, dar paradoxal si la 2007). Cel vechi prezenta ceva note tertiare care ii confereau complexitate, dar in rest destul de diluat. Pentru vinuri care costa in jur 80 € calitatea este mai mult decat dezamagitoare.

Imi aduc aminte din primavara la degustarea „en primeur” din Bordeaux a recoltei 2015 ca mai toti spuneau ca Pape Clément chiar a facut figura buna in 2013. Si tind sa le dau dreptate de vreme ce am degustat Bordeaux-uri cu pedigree din fatidicul an 2013 care efectiv nu se puteau bea.

 

O sa ma intrebati de ce le-au scos? Eh, atunci cand esti mare producator francez nu iti (mai) permiti sa nu scoti vreun an. Pur si simplu esti victima propriului succes si a pietei care cere vin din anul respectiv, desi se stie (sau nu?) ca a fost unul catastrofal.

Aceasta indica cumva si o decuplare a vinului de la calitatea intrinseca si accentul pus pe imagine, marketing si prestigiu. In fine, Chateau Pape Clément 2013 nu a fost de nebaut, dar cu siguranta exista vinuri la noi peste el ca si calitate. Si nu putine…

 

Dupa 2013 si 2007, cand deja privirile printre participanti la degustare sugerau ca as fi schimbat lichidul din sticle (acestea au fost dublu decantate in avanpremiera degustarii) a urmat 2008.Care spre deosebire de celelalte prezenta semnele unui Bordeaux cum trebuie: fruct copt, extract, tanini, toate la locul lor, insa nimic wow.

2012 mi-a placut, este un vin complet, bun de baut inca de pe acum, cu fructul copt pe primul plan si complex atat olfactiv cat si gustativ.

2009 supune povestea anului care l-a creat, una din recoltele mari din Bordeaux din ultimii ani. Opulent, carnos, matasos mangaie palatinul cu efluvii de fruct copt intretesute cu tanini fini, integrati. Bun de baut inca de pe acum, dar cu potential evident in fata.

2011 a fost pentru mine surpriza placuta a degustarii. Un stil de Bordeaux clasic pe care nu credeam sa il intalnesc la Pape Clement. Riguros, cu structura de tanini ferma si o precizie surprinzatoare care taie prin masa de fruct. Potential evident in fata dat in primul rand de taninii barbatesti de pe final.

2010 Vinul de 100p Parker. Este a treia oara cand il beau si de fiecare data ma uimeste prin expresivitate si echilibru perfect. Este chintesenta a ceea ce se poate face in zona intr-un an excelent si argumentul pentru care un Bordeaux de referinta ca acesta este inimitabil. A fost, in mod previzibil, vinul degustarii.

 

Per ansamblu, ordinea preferintelor in cazul meu a fost: 2013, 2007, 2008, 2012, 2009, 2011 si 2010. Marea  surpriza a fost repet 2011, un vin care, comparabil cu restul si mai ales cu 2010, are un RPC redutabil. 2010 e cam triplu ca pret, dar nici pe departe nu este triplu ca si calitate. Nici macar dublu nu mi s-a parut.

 Vinurile au fost in mod fericit insotite de un meniu de degustare ales si preparat de chef Silviu Fudui de la Muse, iar in final ne-am delectat cu un Sauternes Chateau Raymond Lafon, proprietatea a fostului director tehnic de la Chateau Yquem. Multumesc Marian Gheorghe pentru poze.

 

 

In rest ca si concluzii personale as mai puncta:

• Deocamdata avansurile tehnologice din ultimii ani in vie si in crama nu pot suplini natura, care ramane factorul decisiv in Bordeaux pentru a scoate un vin deosebit. Nici marile Chateau-uri care dispun de resurse financiare aproape nelimitate nu pot inlatura efectele unui an slab si asta s-a vazut in vinuri. Unii dintre cei prezenti au punctat foarte bine ca practic nu pareau din aceeasi zona, mai ales de la acelasi producator. Si asta tinand cont de faptul ca proportiile in asamblajul final de Pape Clément sunt mai mult sau mai putin aceleasi de la an la an (50 % Cabernet Sauvignon, 40-45% Merlot si restul Cabernet Franc sau/si Petit Verdot)
   
• In Bordeaux (si numai acolo, dar acolo se simte mai pregnant) imaginea si statutul sunt esentiale in influentarea pretului vinurilor. Sa poti sa vinzi vinurile din anii slabi, de o calitate indoielnica, la preturi de 70-80 €/sticla este din punct de vedere al marketingului de vin un fel de Sfantul Graal. Si aceasta doar pentru ca esti un cru classe celebru. Dar sa nu uitam pe cate sute de ani de traditie si continuitate se bazeaza acest succes.
   
• Contextul in care este punctat un vin conteaza enorm. Toate cele de mai sus au fost evaluate de insusi Robert Parker. 2007 si 2013 au primit fiecare cate 92 p. In conditiile in care eu consider un 85p ca fiind un punctaj generos pentru ele. Doar ca vorbim de doi ani dificili in Bordeaux si probabil, relativ la calitatea per ansamblu a recoltelor respective, Pape Clément a fost un overperformer. De obicei este, datorita stilului lui Michel Rolland care imprima o anumita constanta in vinuri. La 2013, dat fiind ca am baut cateva Bordeaux-uri din fatidicul an, depun marturie ca Pape Clément se poate bea. Ceea ce este in sine o mare realizare. Acestea fiind spuse practic nu poti sa citesti/compari punctaje si sa faci abstractie de contextul in care au fost acordate. Fara acesta punctele sunt inutile.

Cam asa a fost verticala de Chateau Pape Clément. Una peste alta inca o ocazie de a beau vinuri cu personalitate, pe alocuri superbe. Si sa imi imbogatesc bagajul de cunostinte, sa imi educ palatinul si sa imi provoc preconceptiile.

 

P.S. Pe cei care doresc sa participe la degustarile pe care le organizez ii rog sa imi dea mail la dan@provin.ro pentru a-i include in lista de potentiali participanti.

Pentru urmatoarea degustare ne vom muta in Rhone, in Chateauneuf-du-Pape. Si se tine deja cu casa inchisa.

 

 

Tags: Bordeaux, Chateau Pape Clement, Franta, Muse Bistro