Intotdeauna am fost sceptic la tentativele marilor comercianti de a „democratiza” vinul. Mai ales acele vinuri care sunt scumpe si aflate departe de portofelul consumatorului obsinuit.  Demersul acesta e un soi de comunism cu fata umana…

Atunci cand un vin scump se vinde la preturi de jumatate din valoarea sa reala, undeva in mintea fiecarui consummator cat de cat avizat trebuie sa se aprinda un beculet de alarma. Sau macar de „warning”.

 

De fapt in mintea mea s-au aprins doua beculete cand am vazut in Kaufland pachetul de Eiswein si Beerenauslese Nachtgold imbuteliate de Peter Mertes, amandoua la pretul de 35 lei. Unul dintre beculete era cel de mai sus cu „Warning” si celalat era cel de curiozitate, care face parte din latura: “Da’ pana la urma cum o fi dom’le? Eiswein la 4 €/sticla…”

Si cum intotdeauna curiozitatea castiga (in cazul meu), am decis „sa trag lozul” si am achizitonat produsele de mai sus. La banii astia erau ”cado”, vorba italianului.

 Pana si Eiswein-ul de la fratii nostri de peste Prut cu nume cu rezonanta de suina si care sponsorizeaza Masterchef-ul, (adica Purcari) este dublu la pret. Fata de cat au fost cele doua impreuna…:D

Si unde mai pui ca astea sunt si de la “mama lor” adica din Germania (Rheinhessen).

 

Banuind ca vor aparea probleme in degustarea licorii de mai sus, m-am pregatit cu un cheesecake “vinificat” din ingrediente atent selectionate, dupa o reteta proprie distilata cu atentie in timp, in laboratoarele proprii, prin numeroase procese de tip „incercare si eroare”. Astfel, macar de un lucru puteam sa fiu sigur 100% ca nu ma va dezamagi. Dar sa va povestesc despre vin:

 

Aspect (Culoare): Galben inchis, cu tonalitati de chihlimbar

 

Nas: impresii puternice de ceai de tei, flori de tei si miere poliflora, zaharisita. Dupa un contact mai prelungit cu aerul invoca rapid tente usor oxidate, obosite si aspecte de tinctura de musetel si galbenele.

 

Gust: Cleios, cu o corpolenta pronuntata datorata zaharului rezidual aflat la cote extrem de inalte. Pe palatin flutura efemer o idee de aciditate, ca sperantele Romaniei de aderare la Schengen o data la fiecare sase luni, prompt anihilata de senzatia apasatoare de dulce (putem sa ii zicem consiliul JAI).

Care dulce face tot ansamblul sa semene cu ceva miere usor diluata cu apa tonica. Finalul aduce note usor amarui, care insa nu provoca insa nici un sentiment de prospetime, fiind urmat de un postgust cu o remanenta medie, dominat de aspecte puternice de crema de zahar ars, martipan si bineinteles iar miere….

 

Pentru amatorii de vinuri dulci asta cred ca le va scoate pentru o vreme „Grasa” din meniu la cat de dulce este. Pentru mine personal este gretos de dulce, mai ales in lipsa unei aciditati corespunzatoare. Ca un exemplu, Nectarul de la Liliac, (cu care cel de fata aduce asa pe departe ca si stil si senzatii olfactive) pare Sancerre la cat de proaspat este…:D Bine, exagerez un pic..:D

 

In concluzie, pentru mine, vinul este Slab spre Acceptabil (adica nu va otraveste), iar RPC-ul este….sincer nu ma pot pronunta. Care il are prin casa poate sa il deschida linistit, inchiderea cu dop de plastic nu cred ca ii va face bine la vreo “evolutie” viitoare. De fapt nu prea pot sa imi imaginez in ce ar putea evolua…

 

Dar sa incheiem intr-o nota optimista…Din tot calvarul dulcegariei de mai sus, m-a salvat cheesecake-ul cu branza proaspata de 14 % grasime din comert, usor acrisoara. Bine racit si cu usoare note “zesty” de la branza, lamaie si smantana fermentata de deasupra, maturat 24 de ore la temperatura controlata de 5 grade Celsius (in frigider adica), a contribuit la partea de prospetime a asocierii. Desi avea si el ceva zahar „la bord”.

Oricum dupa prima sorbitura din vin mi-am dat seama ca nu are rost sa imi torturez papilele si capodopera culinara cu tentiva de Eiswein de mai sus.

 

   

Morala intregii povesti: in materie de Eiswein nu alearga caini cu covrigi in coada prin marele retail. Eventual prajituri salvatoare…dar si acolo m-as abtine si as elabora ceva la domiciliu.

 

P.S. Chiar sunt curios ce ar fi zis juriul de la Masterchef despre cheesecake-ul meu….probabil ca m-ar fi intrebat unde sunt silicoanele..:D

 

Tags: Eiswein, Germania, Icewine, Kaufland, Peter Mertes

 

Astazi o sa deschid o mini serie de postari care trateaza mai in amanunt o problema spinoasa si de mare discordie intre consumatorii si productorii de vin (ambii “quality”) de pe la noi: Pretul. Probabil ca m-ati auzit pana acum afirmand sus si tare despre anumiti producatori de vin romanesc (majoritatea) cum ca ar avea vinuri prea scumpe pentru ceea ce ofera. Mai mult ca sigur unii ma detesta deja pentru obstinatia cu care repet asta.

 

Dar lucrurile nu stau intotdeauna chiar asa.  Nu este numai vina lor. Pentru ca la formarea  pretului final perceput consumatorului la raft, la pagina de web sau la restaurant isi aduc “contributia” o serie intreaga de „actori”. Care adesea prefera sa stea in umbra si sa isi frece mainile cand se gaseste vreunul dintre noi sa afirme ca nu stiu care producator are vinuri prea scumpe.

Ei participa implicit la fenomenul de crestere al pretului vinului, dar in final scapa basma curata pentru ca omul cand vede vinul scump (sau mai scump decat l-a luat ultima data) in mod invariabil citeste pe eticheta si injura pe cine e trecut acolo. Adica producatorul.

 

Ceea ce nu este tocmai corect. Dintre „actorii” amintiti mai sus si carora o sa le dedic cate un episod in parte in urmatoarele saptamani putem aminti:

 

• Distribuitorii si comerciantii finali, cu amanuntul (online, magazine de specialitate, hypermarketuri, etc.)
• Serviciile conexe profesionalizate si specializate pe segmentul vin (publicitate, PR, marketing, “organizari de evenimente”, etc.). De ei va fi greu sa scriu pentru ca in general cam lipsesc de pe la noi. La propriu si la figurat.
•  Restaurantele si in general HORECA cu toata pleiada de “specialisti” aferenti
• Statul cu tot aparatul sau de reglementare legislativa si de colectare de impozite si taxe. Plus organizatiile profesionale….

 

 

Astazi ne vom ocupa de segmentul comercial

  

Adica vajnicii speculanti cu vin. Valoarea lor adaugata la produsul vin este zero. Vorbesc de Romania si la modul general. Uneori este chiar sub zero, reusind performanta sa devalorizeze vinul, ca si produs, in fata clientului.

Ca sa elimin expozitiunile seci, sa vorbim pe niste cifre. Stimati consumatori, nu stiu daca stiti, dar daca nu stiti aflati de la mine ca vinurile pleaca de la crama mult mai ieftine decat le vedeti la raft, pe net sau pe nu stiu unde. Probabil ca asta presupuneati si D-voastra. Dar probabil ca nu presupuneti cu cat mai ieftin. Pai sa vedem asa:

• Daca platiti cu 20% mai mult considerati-va fericit. Daca il luati la prima sau la doua mana.
• Daca platiti cu 50 % mai mult considerati-va un om obisnuit (mai ales la importuri).
• Daca platiti cu 100% mai mult (sau peste), va puteti considera deja jecmanit. Si in ipostaza aceasta va (ne) regasiti majoritatea.

                                                                                

Iar adaosurile de mai sus se practica pe linie, de la vinul cel mai ieftin la cramele cele mai prestigioase de pe la noi. O sa imi ziceti ca daca luati de pe online o sa fie mai ieftin. Stati linistiti, va dau acum exemplu de vin care pleca din crama cu 12-13 lei si se vinde pe unul din site de comert electronic cu vin de pe la noi care se bate cu caramida in piept ca are preturile cele mai mici din piata cu 28 lei. Peste 100 %, nu? De ce? Ca se poate…

Si situatia este aceeasi si la vinurile importate, nu numai la cele autohtone. Doar ca acolo mai intervine in lantul trofic care se hraneste din portofelul v(n)ostru si importatorul. Tot un fel de comerciant, dar mai smecher.

 

Toate aceste procente adaugate la pretul vinului pentru ce? Pentru nimic, cum spuneam mai sus. La noi, spre deosebire de ce se intampla afara, comerciantul aduce zero valoare adaugata vinului. Cu mici exceptii. Adica cei care de regula sunt tratati drept paria de catre “sistem” si arati cu degetul pentru ca dau preturile jos sau pentru ca se zbat sa ofere clientului un serviciu (si un produs) cat mai corect.

Toate aceste procente va sunt percepute pentru efortul de a muta o sticla de vin de la producator la “muflon”. (sau fazan sau ghertoi sau consumator sau cum vreti sa ii ziceti).

 

Culmea, dupa toate aceste demersuri de acaparare a profitului apar tot din partea lor  lamentari gingas-reflexive de genul: ”Vaaaaiiii….consumatorul roman nu stie ce e ala vin de calitate! Nu e educat si nu stie ce sa cumpere, ne chinuim rau cu el….Vaaaai!!!  Sa isi faca blogerii de vin datoria si sa il educe…”

 

Sa educam noi publicul ca sa ce? Sa bea vin de calitate? Pai din banii aia incasati din marjele respective, ce-ar fi sa mai faceti si niste educatie consumatorului? Daca vreti sa (va) dezvoltati piata… Sau asteptati la noi sa va facem noi treaba gratis?

 

Poate ca sunteti obisnuiti cu “mocaciuni” de la producatori (al doilea actor pe care aruncati vina ca nu educa publicul, de parca ar fi treaba lui sa o faca), dar, cel putin in cazul meu, nu s-a intalnit desteptul cu prostul.  Educatia consumatorului de vin este in principal treaba comerciantului. Cu sprijinul partial al producatorlui.  Da, da…chiar daca nu va place ce auziti, asa e. Ca din educatia asta profita in primul rand comerciantul care vinde mai mult si mai scump.

Producatorul nu are contact direct la consumatorul final ca sa il educe si nici nu are timp sa il caute pe Gigel prin carciumi sau prin piata sa ii explice ce si cum e cu sticla aia de vin pe care vrea el o sa cumpere. Treaba lui e sa produca vin. Si eventual sa asiste comerciantul si reteaua de distributie in efortul asta de educare.

 

Ce ar trebui sa spunem noi bloggerii: cumparati vin romanesc ca e ieftin si bun? Cand eu stiu clar ca nu e indeajuns de ieftin pe cat de bun e?  Eu personal nu as face chestia asta nici daca m-ati plati. Ce rost ar avea? Daca vreau sa mint frumos (si pe bani) publicul, mi-as alege probabil un domeniu mai profitabil. Pentru ca nu m-am apucat de facut blog de vin ca nu aveam ce pune pe masa. Sau ce bea…

 

Ca sa nu mai vorbesc de atitudinile comerciantilor cand ii tragi de maneca cu texte de genul: ”dincolo e mai ieftin”, “e cam scump pentru ce ofera”, “te-ai cam lacomit la pret” “pot sa il iau de afara si ma duce mai ieftin cu transport cu tot”. Acestea fac parte din categoria “Pupaza din Tei” a lui Creanga: “Bah, tu vrei sa cumperi sau doar te bagi in seama? Ia vezi de treaba ta ca spurci iarmarocul… Facem si noi un geseft aici si te bagi tu repede gura bogata sa sperii fazanu’…”

 

 

Dar haideti sa imi mai fac (inca o data) datoria si sa educ publicul. Asa cum cred eu ca trebuie educat:

 

Pai stimabililor, nu stiu daca ati aflat ca la noi salariul mediu se invarte pe la 400 de €. Si gratie abilitatilor D-voastra comerciale nebanuite avem vinuri mai scumpe decat in afara (chiar si unele romanesti). De unde vreti sa se educe consumatorul roman la preturile asta? Care om intreg la cap, cu copii, rate la banca, etc.. da peste 50 de lei pe o sticla de vin? Ce zic eu 50…20 de lei. Si consumatorul ala needucat are paradoxal aceleasi probleme ca toata lumea. Adica, enumerand aleator si usor repetitiv: copii, rate, sotie, amanta, concedii, serviciu, purcel, catel, taxe, impozite, Romania, etc. De ce v-ar baga el marjele alea de 30-50-100% in buzunar?

 

Doar pentru ca il considerati mai prost si va chinuiti pe peste tot sa tineti preturile sus in piata? Omorati o piata tinand-o pe volume mici si cu marje de profit mari. Piata vinului nu e piata de lux, e piata de volum. Producatorii or sa isi dea primii seama de asta cand or vedea ca nu pot sa isi “impinga” cantitatile din ce in ce mai mari de vinuri in piata la preturile actuale.

 

 Daca vreti sa o tineti asa o sa sacrificati si viitorul consumatorului  caruia la un moment i se va face lehamite sa se “educe” la preturile astea. O sa va dea un “Hai sictir cu vinurile voastre scumpe” si o sa  bea bere de banii aia.  

 

Educatia lui nu inseamna huzurul industriei si al comerciantului, iar el percepe, chiar si involuntar, acest lucru. Ca mai gasiti snobi care sa va dea bani gramada pe vinuri; oh da, exista, dar ei nu sunt viitorul. Viitorul sunt clientii fideli care va cumpara in mod constant vinurile pentru ca le plac, si le pot permite si in plus le convine cum ii tratati si nu se simt jecmaniti. Nu tepele date snobilor pe la degustari si licitatii.

 

 Si apoi omorati si industria si implicit va omorati business-ul pentru ca producatorii nu or sa vanda sau or sa vanda putin. Intr-un final sumbru, vor incepe sa aiba probleme sau chiar sa dea faliment. Si D-voastra o sa va uitati in lungul strazii dupa vin. Ca nu mai vine… Asta daca nu va apucati sa vi-l faceti singuri ca sa vedeti ca nu e asa usor si nu se face din gura sau din pix cu + 30% la lista de preturi.

 

La ora actuala comertul cu vin (de calitate) romanesc traieste o paradigma interesanta: o piata marcata de volume mici si adaosuri cat mai mari, mentinute printr-un soi de „omerta” intre comercianti. Care da jos 2-3 lei la pretul de ‘linie” este chemat la raport de ceilalti sau chiar de producatori. Acestia din urma bineinteles cu mana fortata tot de comercianti si distribuitori cu pretexte de genul: ”pai nu mai iau bah, ca da ala ieftin si nu imi convine sa dau doar cu 20%. Eu vreau minim 50% cum am vandut pana acu, ca am taxe, rate si familie de hranit”

 

Pentru volumele astea mai mici (vorbesc pe piata de vin quality) este de vina bineinteles consumatorul prost, sarac si needucat, care vrea “mocaciune” si in nici un caz comerciantul destept, orientat si lacom care isi pune adaosuri cat mai mari la vinuri si incearca sa jupoaie cat poate dupa spatele clientului, pe principiul: “fiecare sticla vanduta este un tun bine dat; l-am facut pe prost” .

 

Daca vreti asa adaosuri mari, poate v-ati nimerit gresit vocatia…Cine doreste peste 100% sa se apuce de droguri si jocuri de noroc. Acolo marje si adaosuri de 100% sunt normale, chiar mici. Deh, industrii de vicii…

 

Si la urma, ca bomboana pe coliva (sau cireasa pe tort) se aude in mod invariabil corul patetic si penibil de lamentari tipic romanesti (de fapt tipic turco-greco-fanariote-evreiesti) venite din parte unor personaje care se dau jos din BMW:

• ce greu e,
• ce greu ne descurcam,
• nu se vinde,
• ce ieftin dam, de abia iesim pe 0,
• vine statul si ne ia tot,
• trebuie sa platim salarii la nenorocitii aia de angajati care nu fac nimic,
• de abia traim de pe o zi pe alta,
• trebuia sa inchidem de mult, dar facem asta din pasiune si dragsote pentru vin (sanchi!),etc…etc…

 

La asta de la urma va dau dreptate totusi…o faceti din pasiune. Pasiunea pentru banii facuti usor si din pix.…:D

Prin anii 90 „pasiunea” asta avea un nume: i se spunea bisnita. Si nu confundati termenul bisnita cu termenul „comert”. La noi nu exista comert cu vin …. civilizat. Inca…

 

Tags: Comercianti, Comert vin, Magazin Online, Producatori Vin, Vin ieftin, Vinuri scumpe

 

O sa va povestesc astazi de un vin produs de o “cooperativa” din Italia: Agricoltori del Geografico. Desi denumirea de cooperativa are conotatii negative, mai ales in Franta, unde in afara de cateva exemple pozitive (cum ar fi La Chablisienne) majoritatea celorlalte produc “plonk”, scopul crearii celei de fata a fost tocmai mentinerea identitatii vinului din zona Geografica Chianti in fata valului de vin ieftin si prost, etichetat ca atare in scopuri de marketing. De aici si denumira “del Geografico”, vinurile provenind numai din zona Chianti originala. Si nu, nu este vorba nici de o cooperativa de la fotbal, desi italienii au si ei de astea..:D

 

Exemplarul de fata este un Vino Nobile di Montepulciano. Care nu are nimic de a face cu soiul Montepulciano d’Abruzzo. Are legatura insa cu localitatea Montepulciano din Toscana, in jurul careia se intind suprafetele viticole din DOCG respectiv.

Vinul este un asamblaj din Prugnolo Gentile majoritar (de fapt o varietate de Sangiovese in traducere internationala), plus Canaiolo Nero si Mammolo. Produs in 2004, an exceptional pentru Toscana. Este imbuteliat de unul dintre “socio” cooperativei: Federico Carletti. Nume greu pentru vinurile din Montepulciano, daca amintim ca detine Azienda Poliziano.

 

Fara sa aiba parte de conditii de pastrare exceptionale, vinul se prezinta in anul de gratie 2013 astfel:

 

Aspect (Culoare): Rosu rubiniu cu usoare nuante evaluate, brun-caramizii in margini

 

Nas: Precis, focusat, initial in tuse inchise, complexe, de cutie de lemn, mosc, trufe lavanda, piele si tutun. Fundalul este asigurat de impresii vagi de fructe negre. Dupa o aerare usoara fructele negre, ciresele bine coapte si cele negre isi regasesc in mod neasteptat tonul, preluand prim planul. Un nas deosebit, curat, complex si evolutiv.

 

Gust: Atac surprinzator de proaspat, cu aciditate vivace, in echilibru cu un corp mediu spre pronuntat, matasos. Intensitate aromatica impresionanta pentru varsta si pedigree-ul vinului, cu o doza consistenta de fructe negre, cirese coapte si note condimentate, bine integrate in evolutie.

Pe palatin se simte catifelat, suplu, tandru pe tot parcursul evolutiei, taninii inca prezenti si sesizabili mai ales pe final conferindu-i structura, fara sa faca nota aparte in echilibrul general. Postgustul mediu spre lung mentine initial aceleasi impresii fructate, pentru ca ulterior se se stinga in tuse de condiment.

 

Un vin Foarte Bun, aflat in preajma barierei de 90 de puncte si in acelasi timp un exemplu perfect de evolutie si echilibru pentru un vin italian. Si este inca departe de capatul drumului, aciditatea si taninii fiind capabile sa il mai tina in viata inca 3-4 ani minim.

Si pentru cine vrea si poveste asociata vinului, sa priveasca poza de mai jos. Sunt cei 17 membri fondatori ai cooperativei la nasterea acesteia in 1961. Transmite “Italia” si Chianti cat o mie de cuvinte…Parca si “cooperativa” suna altfel…

 

 

Tags: Agicoltori del Geografico, Cerraia, Chianti, Italia, Vino Nobile di Montepulciano