De ceva timp fac “research” sa scriu articolul de fata. Este cam lung, dar cititi-l pana la urma ca veti afla chestii interesante (zic eu).  Sa pornim cu inceputul:

 

Ce este Clef du Vin?

 

Daca nu ati vazut cum arata si cum functioneaza asa ceva pana cum, este un instrument in forma de lingurita (mai exista si o varianta la scara redusa, ca un breloc) cu o tija lunga si o pastila dintr-un aliaj secret ( de fapt este o pastila din cupru argint si aur, fiecare in proportii secrete) care se scufunda in vin cu scopul de a indica cum imbatraneste acesta. Patentul acestuia chiar afirma, nici mai mult nici mai putin, ca vinul poate fi invechit pe loc si degustat cu instrumentul in cauza:

 

On réalise ainsi une opération d’oxydoréduction parfaitement calibrée, maîtrisée assurant un traitement organoleptique approprié, très proche d’un vieillissement en cave. Cette opération est susceptible de nombreuses applications, dont la détermination de l’aptitude au vieillissement d’un vin prédéterminé ou, tout simplement, la dégustation dans les meilleures conditions d’un vin à fort potentiel.

 

Pentru fiecare secunda de contact cu vinul se considera ca acesta ‘imbatraneste’ cu un an. Calculat pentru o cantitate de 100 ml. Practic daca o tinem o secunda, inseamna un an de invechire, doua secunde, doi ani si asa mai departe. Teoretic cu ajutorul acestui “device” putem surprinde potentialul de invechiere a unui vin si cum va arata acesta peste n ani. Sau daca avem o sticla de Soare 2007 putem face o verticala in viitor, cum va rata acesta in 2015, 2016, 2025…nu trebuie decat sa numaram, mai scoatem gadget-ul din pahar, mai gustam, mai bagam o secunda, mai gustam. Ce sa mai astepti cu sticla in pivnita si in gand atata amar de ani….Yeah Right!! Americanii au o vorba: “If it sounds too good to be true, it probably isn’t”

 

Cum functioneaza (daca presupunem prin abstract ca functioneaza)?

 

Practic pastila din aliajul mentionat mai sus accelereaza exponential procesul de oxidare reductiva (oxyreduction) a vinului, cu o rata determinata de ponderea fiecarui metal din aliaj, pana se ajunge la celebrul raport o secunda egal un an, pentru o cantitate de vin de 100 ml. Si exista variante calibrate si pentru o sticla de 750 ml. Daca sunteti pasionati de chimie si aveti rabdare sa cititi brevete in franceza uitati-l aici pe cel de fata cu explicatii pe larg.

 

Functioneaza??? 

 

Da si Nu:

Da pentru ca oxideaza vinul si poate sa ofere ceva informatii asupra potentialului acestuia de invechire. Efectele asupra vinului sunt evidente (cel putin pentru mine), desi se pare ca nu au fost asa in cateva studii efectuate de catre publicatii din Franta.

 

Nu, pentru ca vinul tratat cu asa ceva nu va arata niciodata ca unul invechit in mod traditional. Intr-adevar reduce aciditatea si rotunjeste taninii, dar confera in acelasi timp un gust metalic si nu ajuta la dezvoltarea niciuneia dintre componentele aromatice specifice unui vin vechi.

La invechire pot contribui o mie de factori care pot afecta evolutia unui vin in sticla in “viata reala”: porozitatea dopului de pluta (rata transferului de oxigen), temperatura de pastrare, socurile mecanice la care el este supus, umiditatea mediului ambiant, conditiile de depozitare, etc, etc. De fapt s-a constat ca nici macar doua sticle de vin invechite una langa alta, in exact aceleasi conditii nu evolueaza identic. Ce sa mai vorbesc ca vinul aflat in pivnita la intrare invecheste mai repede decat cel aflat mai in spate datorita temperaturilor mai ridicate si fluctuante datorate, sa zicem,  deschiderii usilor?

 

Asadar pretentia unora (uneori someliri dornici de rating, alteori producatori incantati de efectul device-ului asupra vinurilor proprii sau, mai putin, colectionari de vin)  ca putem cu ajutorul “clef du vin” sa bem vin invechit “instant” este absolut nefondata si aberanta. Nici macar faptul ca vinul pe care il ai acum in fata si il testezi cu clef du vin “tine” sa zicem 20 -30 de secunde de experiment nu iti garanteaza ca acesta va fi baubil peste 20 ani. Daca il pui ca pe un ghiveci in fereastra, in pozitie verticala si il agiti ca pe o sticla de cola in fiecare zi, s-ar putea in cateva luni sa reusesti sa il aduci intr-o stare deplorabila.

 

Daca e sa ne referim strict la comercianti luati un exemplu de citat de pe site-ul Vinexpert, unde gasiti (la preturi apropiate de cele afara) chestia de mai sus si unde puteti citi, tradus in romana, tot PR-ul producatorului:

 

“Important:

Clef du Vin va dezvalui potentialul unui vin bun, dar nu va intensifica calitatile  unui vin mediocru (a nu se intelege ca se poate imbatrani un vin cu ajutorul Clef du Vin).

Clef du Vin va permite sa va bucurati azi de intregul potential al unui vin care ar trebui asezat spre pastrare, care altfel ar avea nevoie de ani de maturare.”

 

Deci nu poate imbatrani, dar iti permite sa te bucuri de potentialul unui vin care ar trebui maturat…Este ca se bat cap in cap din punct de vedere logic pasajele de mai sus? Ce iubesc eu ambiguitatea asta menita sa acopere comerciantul in toate cazurile… El saracul nu are nici o vina sau responsabilitate relativ la produs sau la client, doar incaseaza un adaos comercial acolo, intre 0 si 200 % (ghiciti cam unde bate tendinta la adaosurile din Romania?). In fine!

 

De fapt asta este problema: Clef du Vin iti spune (daca vrei sa il crezi) ca vinul poate fi invechit, nu ca acesta va evolua in sensul respectiv sau ca va arata la fel in 5, 10 sau 15 ani. De fapt iti spune cat “tine” la oxidare. Dupa mine asta masoara device-ul de mai sus: rezistenta la oxidare accelerata a vinului si cum se comporta el in cazul acesteia. Potentialul de invechire e o chestie care tine de mult mai multi factori si la un moment dat de bun simt. Orice cunoscator care se apuca sa colectioneze vinuri (pentru a le bea, nu pentru a face specula cu ele) as trebui sa stie, din experienta macar, cum arata un vin de garde si care este profilul sau “tehnic” (de obicei, dar nu numai, nivelul taninilor si al aciditatii) pentru a intui potentialul de pastrare si invechire al acestuia. Daca nu stie, atunci ar trebui sa nu se apuce de colectionat…

 

Daca nu ma credeti  pe cuvant, exista numeroase teste facute de publicatii din afara  care nu arata tocmai bine pentru instrumentul in cauza. Nu cautati insa prin reviste de vin ca astea iau bani pe reclama la Clef du Vin si nu ne asteptam sa fie obiective, nu? Mult marketing si PR…  Ceva exemple de teste obiective aveti aici, aici si aici. In ultimul studiu (care este mai mult o ancheta), autorii pun la indoiala si capacitatea profesionala a „creatorilor’ Clef du Vin, neexistand se pare dovezi clare ca, de exemplu, Lorenzo Zanon ar fi “un reputat chimist, oenolog, profesor de chimie si biochimie” asa cum se afirma prin pliantele produsului. Chiar se pare ca omul nu prea are legatura cu chimia si la ora actuala este viticultor si director la casa de sampanie Charles Collin a Fontettes. Bineinteles, contactat de autorii anchetei nu a dorit sa raspunda la nici o intrebare.

Nici pe site-ul colegului Franck Thomas nu se mentioneaza nimic despre Clef du Vin, desi este Thomas este celalalt inventator si castigator al distinctiei de “Cel mai bun sommelier din Europa in 2000”. La sapaturile mele descopar o prezentare cu poza din Februarie 2012 a lui Lorenzo Zanon pe blogul asociat site-ului de mai sus ca facand parte din echipa de consultanti a lui Thomas:

 

« Lorenzo ZANON :

Ingénierie technique,  juridique et  financière

MISSIONS de conseils, d’accompagnement de restructuration et développement de sociétés dans l’univers du vin”

 

Din ce citesc mai sus omul se ocupa mai mult cu partea de consultanta de business-ul si restructurari de societati decat cu chimia si cercetarea. Desi scrie acolo mai pe jos ca e chimist, oenolog si co-inventator de Clef du Vin. Ca sa vezi… Daca va uitati cu  atentie la poza vedeti si reclama de la Charles Collin in stanga sus. Deci omul este specialist in “inginerie tehnica, juridica si financiara” asadar polivalent. Eu in general sunt sceptic la polivalenti. Si mai ales la cei polivalenti in inginerii…

Ideea de baza este ca inventatorii revolutionarei unelte  sunt inca prieteni, dar se ocupa acum mai mult cu partea de consultanta in domeniul vinului si nu prea mai doresc sa fie asociati cu inventia respectiva. Ciudat, eu ma gandeam ca daca inventezi ceva care revolutioneaza asa tare lumea vinului, ar trebui sa scrii si sa te lauzi pe toate site-urile proprii. Se pare ca baietii au exploatat ideea cat au putut si apoi, cand vanzarile au scazut si au aparut si pareri contra bine fundamentate,  s-au reprofilat pe domenii “mai lucrative”, cum ar fi consultanta.  Se pare ca acum business-ul a fost preluat integral de cei de la Peugeot (nu aia cu masinile, sunt unii si cu accesorii de vin) care doar produceau chestia respectiva la inceput. Oricum site-ul de prezentare initial nu mai functioneaza demult. Ca asa e in tenis…

 

 Atunci, la ce foloseste Clef du Vin?

  

Pai tinand cont ca a fost inventata de un somelier este in general destinata acestora si eu o vad ca o unealta utila pentru spectacolul prezentarii vinului. Ca sa citez dintr-un interviu dat de un angajat (pe atunci) al producatorului, care cred ca citeaza si el din manualul de training al produsului pentru somelieri:

 

“The Clef du Vin is an aid to sales on a large scale, it optimises the selection and purchasing processes. It increases the pleasure of drinking, thus increasing the sales of wines at a restaurant for instance.”

 

Unealta “functioneaza” (intre ghilimele pentru ca ea e facuta pentru oameni si perceptiile lor, nu pentru vin in sine) insa pentru o anumita clasa de consumatori, mai „clasi” decat cei aflati acum pe la degustarile si targurile noastre care dau pe gat toate paharele pe care le prind in fata, pleacand apoi acasa sau comandand „Fata in Iarba”. Probabil de aceea nici nu este folosit prea mult acum in prezentarile de pe la noi, fapt asociat si cu un pret destul de mare al “device”-ului, care din rationamentul expus mai sus nu prea justifica investitia (un fel de RPC Slab la momentul actual cum ar veni).

 

Dar, ca sa fac o predictie a la Brucan, va veni o etapa in dezvoltarea consumatorului roman, cand nu il mai „vrajesti” cu banalul decantor si cu tastevin-ul, iar chestia de fata va deveni probabil “the shit” si o etapa standard in prezentarea unui vin. Eu personal ii apreciez pe cei care nu o folosesc sau promoveaza, nu pentru faptul ca nu stiu despre ea sau nu o detin, ci pentru faptul ca (probabil) inteleg ca vinul si evolutia acestuia sunt fenomene si procese mult prea complexe pentru a fi tratate cu lingurita sau briceagul respective.

 

Exista insa o utilizare practica pentru noi, „pasionatii de vin”. Chestia de mai sus produce in fenomen interesat de „netezire” a asperitatilor vinului. Adica: daca ai un vin mai acid, mai amar, cu tanini mai verzi, Clef du Vin il mai “integreaza” si il face baubil. Rationamentul folosirii acesteia in acest caz este exact invers scopului pentru care a fost creata:  in loc sa o aplici la vinuri „mari” despre care crezi ca au potential de invechire, o folosesti la vinuri de consum curent, dezechilibrate, pentru a le face baubile. Un fel de viceversa din “Doua Loturi” a lui Caragiale…

 

In concluzie:

 

Data viitoare cand vedeti pe cineva ca va ataca cu un breloc pe care vrea sa il introduca in paharul vostru de vin si sa il numere ca la box, refuzati-l politicos si trimiteti-l pe blogul de fata sa se documenteze. Vinul  este in primul rand o experienta care tine de gustul personal al fiecaruia. Nu lasati aspecte triviale si frivole sa v-o strice…

 

 

Tags: Cheia Vinului, Clef du Vin

 

Despre Rothschild ati auzit probabil, chiar daca nu aveti prea multe legaturi cu vinul, pentru ca are el legatura cu aproape orice se rezuma la banii. Nu are rost sa intram acum in detalii despre finanta mondiala, socieitati rsecrete, illuminati, etc…etc..ca nu e nici timpul nici locul. Azi vreau sa fiu scurt.

 

Vinul de mai sus este un Bordeaux Blend (Cabernet Sauvignon si Merlot in proportii egale) si apare pe site-ul Lafite ca atare. Uite deja o chestie interesanta: apare pe site-ul Lafite, este asociat cu brandul Lafite si cu celebrul nume Rothschild. Tot pe site-ul inteligent denumit Lafite.com apar si toate proprietatile Rothschild, fara joint ventures, cum ar fi Opus One care  e jumate/jumate cu Mondavi, de fapt acum cu cei de Constellation ca Mondavi nu mai e a lui Mondavi, desi lumea inca are impresia ca Mondavi e de unul singur. Inca o precizare, pe site am zis ca apar toate proprietatile Rothschild in domeniul vinicol, ca pentru listarea tuturor posesiunilor familiei probabil nu ar fi de ajuns site-ul respectiv si s-ar transforma in Wikipedia 2.

 

In fine inca o proprozitie care sa explice titlul: Rothschild nu degeaba au facut bani grei in finantele mondiale, pentru ca au spirit de afaceri si asa au diversificat gama de vinuri si le-au branduit pe toate in relatie cu celebrul Lafite, pe acesta folosind-ul ca intrument de a-si transforma treptat numele in brand si in domeniul vinului. Nu ca nu erau cunoscuti dinainte. Au rezultat n+1 game de la low la quality cu Barons de Rotschild pe eticheta, despre care “toata lumea” stie ca face vinuri superbe la Lafite.

Indiferent de ce buget dispui, Rothschild “te acopera” si iti vinde vin, de la cele ieftine gen Mouton Cadet pe care le gasiti si pe la noi prin hypermarketuri la celebrul Chateau Lafite Rothschild Premier Cru Classe din Bordeaux, produse care se dreseaza tuturor segmentelor de consumatori. Despre calitate este o alta discutie, sper insa ca nu credeti ca toate gamele astea au calitatea Lafite sau spera vreodata sa o atinga. It’s just good business!, ca sa folosesc o expresie consacrata…:)

Vinul:

 

Aspect (Culoare): Rosu rubiniu, inchis, de visina coapta, opac si cu usoare straluciri purpurii

 

Nas: complex, evolutiv de intensitate medie. Dupa decantare o ora este inca dominat de note condimentate de baric: cuisoare, cedru, piper plus note vanilate, de prajitura (briose, chec). Treptat, la insistentele mele de a roti paharul, apar fructe negre de padure, mure, parfumul de violete si ceva “forest floor” (nuante de pamant, ciuperci).

 

Gust: Atac usor apasat, cu mult fruct copt, chiar usor “jammy” (visina, mure). Evolutie carnoasa, dar supla, catifelata, un corp mediu si note de fructe negre de padure asociate unor senzatii dulcege. Aciditate integrata, alcool la fel de bine echilibrat. Pe final devine usor tonic, amarui, cu tanini usor duri, tineri, dar nimic deranjant, corpul reusind sa ascunda bine aceste senzatii. Postgustul este mediu spre lung cu note condimentat-piperat-tonice initial (datorate si finalului usor amarui de mai sus) care se disipa rapid in senzatii de dulceturi de visina si cireasa neagra.

 

Un vin Foarte Bun, (mai spre Bun, asa) un blend de stil intre “New World” si Bordeaux, pe undeva la mijloc care arata ca Rothschild a mai “calatorit” si prin alte parti. S-ar putea califica cu succes la statutul de second-wine de Château mai fara pretentii, nu Lafite. Si oricum ar strica portofoliul pentru ca Lafite are deja un second wine. Vinul are structura, dar este in acelasi timp abordabil inca de pe acum, desi foarte tanar. Personal l-as mai lasa 2-3 ani.

 

La Vinexus este 9.95 € si la banii astia RPC-ul este Acceptabil spre Bun, mai ales daca te incanta faptul ca scrie “Lafite Barons de Rothschild collection” pe eticheta. Ca de aia e pus acolo sa te incante. Pe mine personal nu ma incanta, din contra, din punctul meu de vedere baronii respectivi trebuiau sa se rezume doar la Lafite si nu sa isi intinda numele peste n+1 game si in n+1 tari, dar asta nu inseamna ca vinul nu isi merita banii.

De fapt asta este diferenta esentiala dintre vinurile lor si ale noastre: la ei produsul, indiferent cat marketing contine (si asta contine) nu dezamageste aproape niciodata comparativ cu banii dati.

Produs bun + marketing bun + pret corect = client satisfacut.

 

 P.S.: Nu e interesant totusi ca Rothschild nu iti baga mana adanc in buzunar pentru o sticla de vin care nu isi merita banii,  dar ai nostri o fac? :))

 

Tags: Barons de Rothschild, Bordeaux, Franta, Lafite, Legende, Medoc

 

Nu ar trebui sa mai mire pe nimeni afirmatia de mai sus, tinand cont ca, in materie de vin cel putin,  din Franta vine “lumina” in mai toata lumea.

Da, exista California, exista cult-wine (asa cum exista si practici viticole indoielnice in zona respectiva) si exista si celebrul Concurs de la Paris din 1976 cand americanii au sters pe jos cu toata floarea vinurilor frantuzesti (de fapt francezii din juriu, asta e mai grav).

 

Dar in ultimul timp, tinand cont de semnalele tot mai indoielnice care vin de peste ocean in privinta evaluarii obiectie a vinurilor, cel mai bun sfat,  tot de acolo vine: “Trust your palate”. Asa ca pentru a avea incredere in propriile gusturi, acestea trebuie cultivate. Si in lipsa de vinuri autohtone la preturi abordabile si in iuresul de crestere a preturilor care a cuprins industria autohtona tot mai multi „pasionati” (sic!) aleg in ultimul timp, exact ca tinerii din perioada pasoptista, sa se scoleasca la Paris, la scoala care se numeste Vinatis. Deh, ne pregatim si ne rugam si noi pentru vremuri mai bune si mai intelegatoare cu buzunarul consumatorului roman. Pana atunci, studiu in strainatate si apoi revenit in tara pentru „reality check-ul” aplicat de industria autohtona, in asteptarea revolutiei ce va sa vina. Sau nu va sa vina, dar oricum pentru mine nu conteaza, ma simt bine, relaxat si la momentul si in postura actuale.

 

Dar titlul nu se refera doar la preferintele si orientarile mele personale in materie de vinuri, ci are legatura si cu vinul de fata. De ce? Pentru simplul motiv ca producatorul acestuia este din Africa de Sud, dar a simtit nevoia (ca de altfel multi producatori din Lumea Noua care cauta sa isi alature brandurile numelor grele frantuzesti) sa se instaleze in Franta, aceasta Meca a vinului mondial.

 

 Zis si facut, atunci cand exista fonduri intotdeauna va exista vreun domeniu in Hexagon de vanzare, pentru ca nici acolo lucrurile nu stau asa roz cum ni le imaginam noi de aici, de la frontierele imperiului denumit U.E.

Si iata-l pe producatorul nostru de vinuri spumante (in special) din Africa de Sud (Stellenbosch) vazandu-si visul cu ochii si cumparand 22 de hectare de vie in Cotes du Roussillon, cea mai insorita regiune din Languedoc. Problema cu Roussillon-ul, pe care de altfel o vom identifica si in vinul de mai jos, este ca de la atata caldura vinul are mai multe in comun cu cel spaniol decat cu cel frantuzesc, dar atata timp cat cele 22 de ha se afla in Franta nu e bai. Unde mai pui ca si varsta acestora este destul de venerabila (in medie de peste 20 de ani).

 

Si ca sa fie tacamul complet si sa se simta omul bine, ghiciti de unde vine denumirea vinului? Nu v-ati dat seama? Daca va spun ca pe investitor il cheama Jeff  Grier cred ca v-ati dumirit. In plus, (ca sa nu se zica ca ii critic doar pe ai nostri) si eticheta e un pic cam kitchy cu broderia aia aurie pe fond negru. Doar ca peiorativele in cazul de fata se opresc aici.

 

Avem de a face cu un cupaj (sau asamblaj pentru puristii amatori de franceza, na) din trei vinuri : Syrah (35%), Carignan Noir (35%) si Grenache Noir (30%). Alcool 14.5 %. Vinul ne (imi) spune asa:

 

Aspect (Culoare): un rosu inchis, de visina putreda cu impresii purpuriu-violete, opac, concentrat si tenebros

 

Nas: initial usor inchis cu multe impresii de baric (ciocolata neagra, cafea) se deschide in intensitati medii de ierburi provensale, tuse de pin, rasinoase si condimente gen piper alb si cuisoare. Complexitatea aromatica evidenta si usor excesiva, adauga senzatii grele, puternice, de carne maturata, sange plus ceva arome de fructe de padure (preponderent mure) si cirese negre. Un nas masiv, complex si concentrat care parca se deschide la nesfarsit in noi si noi senzatii, acoperind un spectru aromatic de invidiat.

 

Gust: Atacul este corpolent, pronuntat, moale, vinul simtindu-se ca o melasa cu impresii dulcege, acest fapt fiind datorat probabil si nivelului alcoolului. Din fericire senzatiile grele sunt compensate de o aciditate corect integrata care reuseste in mod fericit sa echilibreze vinul. Se simt preponderent note vanilat-dulcege, de visine coapte, magiun de prune afumat, mure cu un fundal tonic si usor balsamic. Notele de baric sunt bine reprezentate si la nivel gustativ, cu  aspecte de cafea, ciocolata amaruie, piper alb si ceva nuci prajite bine asezate pe o osatura de tanini copti. Finalul vine in note tonice, surprinzator de vioaie, pe fondul unei aciditati care reuseste sa “taie” corpul pronuntat si a unor tanini prezenti, dar care nu ies in evidenta in mod neplacut. Postgustul se prezinta initial mentolat, cu tente ierboase, evoluand destul de repede spre senzatii piperate.

 

Per ansamblu in vin Foarte Bun, intr-un stil mai greoi si concentrat care poate deveni obositor pentru palatin. Structurat si cremos, dar in detrimentul supletei si elegantei. Da o senzatie de atentie excesiva, parca s-a dorit sa se incarce licoarea cu cat mai multe arome si senzatii. Fapt de altfel reusit, dar care nu conduce neaparat la o calitate superioara, ci mai degraba la panseuri de genul “less is more”.  RPC-ul este unul Bun, meritand cu prisosinta cei 10 € pe care i-am dat pe el de pe Vinatis.

 

Tags: Carignan, Cotes du Roussillon, Galamus, Grenache, Grier, Languedoc, Syrah