M-am intors…deja cred ca devin repetitiv cu “m-am intors” asta. Pentru cine nu a banuit  (da, indiciile erau „tot” pe Facebook) am fost plecat o saptamana in Portugalia, de data aceasta in interes de servici. Dar am profitat de situatie si am reusit sa strecor si cateva moment de “research” in ceea ce priveste vinul portughez.

O sa incerc deci pe parcursul a doua postari sa descriu principalele zone viticole in context actual, urmand ca apoi sa prezint separat si vinurile pe care le-am incercat. Va spun inca de la inceput ca am ramas impresionat in mod pozitiv de calitatea generala a vinurilor portugheze si de diversitatea climatelor si soiurilor existente, pe care le pot asemana (pastrand bineinteles proportiile) cu cele ale Italiei. Cred ca fiecare poate gasi un vin pe placul lui in Portugalia, la preturi mai mult decat decente. Eu am gasit mai mule si cum nu le pot tine doar pentru mine le aduc la cunostinta publicului.

 

De la inceput o sa le spun fanilor vinului de Porto ca desi am fost in orasul de ‘origine” al vinului respectiv nu o sa citeasca pe blogul de fata foarte multe despre el.

Personal,  nu sunt un mare fan al acestui tip de vin, preferand alte licori dulci care se incadreaza in acest capitol. Tot ce pot spune, din ce mi-am dat seama in mult prea scurtul timp petrecut la fata locului, este ca viitorul acestuia nu este tocmai roz, vanzarile fiind in scadere, majoritatea Quintelor medii si mici bazandu-se la ora actuala pe productia de vinuri rosii normale si intr-un mai mic procent pe cele albe si Porto.

 

Vinul de Porto este la ora actuala mai mult sau mai putin monopolul marilor branduri si producatori (Offley, Taylor’s, Fonseca, Sandeman, Kopke, Calem, Dow, etc.) ale caror nume le gasiti promovate pe toate strazile orasului si care sunt la randul lor controlate de mari companii multinationale din domeniu. Exista bineinteles si producatori mici, dar acestia se impun cu greu pe piata  in conditiile economice actuale, preferand sa vanda producatia de struguri catre marile case. Dealtfel, ca sa va dezamagesc de tot, din ce am observat, portughezi nu prea se dau in vant dupa vinul de Porto, din ce am inteles consumandu-l sporadic si mai ales la ocazii speciale. Majoritatea consuma vinurile “normale”, mai ales celebrul Vinho Verde (care este un “hit” si la export) sau vinuri din regiunea Ribatejo care sunt acum la mare moda.

Pentru ca tot am ajuns la capitolul vinuri, trebuie sa va spun ca, asa cum orice persoana cu minime cunostinte in domeniul vinului banuieste, portughezii stau mult mai bine decat noi. Si la calitate si la preturi si pe alocuri, dupa cum o sa vedeti mai jos, si la traditie. O sa fac in continuare o scurta trece in revsita a principalelor zone viticole (DOC-uri), de la nord spre sud, urmata (in urmatoarea postare) si de cateva idei generale si concluzii despre situatia actuala a vinului portughez:

 

Vinho Verde DOC (cel mai mare DOC care se intinde la nord de Porto si valea raului Douro) si care produce in majoritate vinuri albe (dar si rosii), cu concentratie mica de alcool (8.5-12 %), acide, proaspete si cu un rest de dioxid care le duce deja spre zona spumantelor. Soiurile folosite sunt traditionale, nepretetioase, variantele mai bune folosind in general cupaje bazate pe Alvarinho si Trajadura. Foarte agreabile de baut vara, la terasa, alaturi de peste, fapt apreciat si de catre pietele externe unde produsul de mai sus face furori. Despre vreo doua variante de gasit pe la noi am scris si eu (aici si aici) si o sa va mai aduc in atentie cateva incercate cu aceasta ocazie. Preturile sunt mai mult decat corecte, in supermarket rar depasind 3 euro pentru versiunile producatorilor mai consacrati. In rest se invart in jur de 1,5-2 € pret cu care la noi nici nu vreau sa ma gandesc ce am putea cumpara ca imi stric ziua. Ah, da mi-am adus aminte: vin de import, calitatea a 3-a imbuteliat la PET….trist.

Inca o chestie interesanta sub aspectului preturilor cu care ajung unele vinuri la noi: stiti vinul acela care ii zice Gazela si se gaseste in Auchan si Real pe la vreo 25 lei (deci aprox. 5 €)? E, la ei e la jumatate de pret..:)) Da, stiu „e transportul scump dom’le” Aha..si marmota…

 

Douro DOC, regiune aflata la est de Porto, intinzandu-se in cotinent de-a lungul raului cu acelasi nume si prilejuind niste peisaje superbe. Aceasta furnizeaza materia prima pentru celebrele vinuri de Porto, dar fiind in acelasi timp si sursa unor vinuri rosii excelente cu care Portugalia si-a castigat reputatia pe plan international. Nu ma  intind prea mult cu descrierea aici pentru ca o sa scriu un post separat dedicat regiunii Douro (declarata patrimoniu UNESCO inca din 2001) si vinurilor acesteia.

 

Dao DOC este o regiune adapostita de munti, situata la sud-est de Porto, mai departata de ocean si beneficiind de un climat continental, asemanator Douro DOC ( cu care este cumva paralela). O lunga perioada a fost promovata ca regiunea preferata pentru vinurile rosii portugheze  de calitate, dar acestea proveneau in general de la cooperative si nu au confirmat in mod consistent niciodata. In ultimii ani au aparut insa producatori de calitate, Dao fiind pentru cunoscatori, o alternativa cu un RPC mult mai bun decat al mult mai cunoscutelor (si implicit mai scumpelor) vinuri rosii ale Quinte-lor de pe Douro. Pe partea de vinuri albe, soiul vedeta al zonei este Encruzado, care pe mine m-a surprins extrem de placut, intrupat intr-un vin de 6 € pe care o sa il prezint intr-o postare viitoare. Despre o varianta rosie din zona presimt ca o sa ne povesteasca cineva cat in curand…:)

 

Cam atat deocamdata, ma opresc aici pentru ca stiu ca ma tendinta de a scrie postari lungi (cine ma iubeste ma suporta totusi) si nu vreau sa va plictisesc si sa treceti cu usurinta peste subiect. Continuarea intr-un episod viitor…tele-enciclopedia…

 

P.S. Daca tot imi racesc gura (tastatura) cu prezentarile de fata as fi curios la ce vinuri portugheze avem acces pe piata de la noi, de unde le putem procura si la ce preturi. Bine, in afara de variantele de Vinho Verde din hypermaketuri despre care ma pot documenta personal.

Asadar ii rog pe cei care importa, distribuie, comercializeaza sau au cunostinta despre surse de vin portughez sa imi trimita (eventual pe mail) informatii cu producatorii importati si ceva despre preturi.  Ma gandesc ca intr-o parte a treia a acestui mini-serial o sa pot prezenta pe scurt si de unde putem cumpara vinuri portugheze in Romania, eventual pe tipuri sau (ideal) pe zone (DOC-uri).

Adica pe scurt, sa fac publicitate gratis..:) Dar ce nu fac eu pentru vin…

Tags: Dao, Douro, Porto, Portugalia, vin, Vin Verde, Vinho Verde

 

Una dintre informatiile vehiculate ieri in cadrul Forumului Vinul.ro a fost aceea ca trendurile de consum in vest s-au inversat si ca se bea din ce in ce mai mult vin dulce si demidulce. Bineinteles cu “bucuria” de rigoare ca ne-a dat si vestul o data dreptate noua si partial cu ingrijorarea ca iar o sa  fim pe invers, acum cand trecusem si noi pe vin sec (si demisec).

In privinta tendintei de mai sus au existat doua pareri principale:

1. una ca aceasta este un trend evident, natural si clar,
2. cealalta cum ca este o incercare de creare a unei noi piete pentru consumatorii (si mai ales producatorii) occidentali, pentru care sec-ul este “modus vivendi”.

Bineinteles, asa cum sta bine unui blogger care se exprima in primul rand in scris si in al doilea rand nu da peste cap programul conferintei, nu m-am bagat in discutie, dar mi s-a parut una interesanta notandu-mi mental sa scriu despre ea. Si deci acum urmeaza:

 

.

Parerea mea tinde sa bata mai mult spre cea de a doua varianta de explicare a trendului crescator pe care vinul dulce il cunoaste in ultima vreme pe pietele occidentale. Pe ce ma bazez cand spun asta (sic!):

 

1. s-a ajuns la un nivel destul de jos al pretului si costurilor in cazul producerii vinurilor dulci si in mod special al muscaturilor. Acestea au fost mult hulite si in general evitate de consumatori, (mai de cei din Europa unde cantitatile vandute au cunoscut un trend descrescator in ultimul deceniu) ceea ce a dus pe de o parte la falimentul multor producatori si implicit la la preluarea acestora de catre cei puternici, rezultand un fenomen de concentrare benefic pentru orice bun de larg consum. Apoi preturile la aceasta categorie de vinuri au scazut considerabil, pe fondul scaderii costurilor, facandu-le foarte atractive pentru pietele mari (mass market).

 

2. tehnicile de vinificare in sec care incercau sa alinieze soiurile aromatice din categoria muscat la trendul general al pietei nu au avut succesul scontat, existand sentimentul general in randul consumatorilor ca, in mod natural, un vin aromat de gen muscat ar trebui vinificat cu zahar rezidual. E acelasi lucru care se intampla la noi cu Tamaioasa in sec si care culmea este reclamat pana si de publicul englez. In acest sens vedeti review-ul de aici (minutul 8:50 pentru cine nu are timp) la Tamaioasa Sec a celor de la Stribey, trimisa in Anglia la Wine Society. Oricum, off topic, parerea mea este ca Stirbey trebuia sa trimita Tamaioasa Dulce la Wine Society, dar cred ca le-a fost frica sa trimita un vin dulce in vest din cauza “brandului de tara” pe care Romania il are pe acolo: vinuri dulci si proaste. Oricum eu mi-am facut datoria patriotica si l-am instiintat pe om ca exista si varianta in dulce, ideal ar fi sa ii parvina si o sticla.

 

3. chestia cu trendul pentru vinurile dulci a pornit de unde din alta parte, decat de peste Ocean, unde a fost dezvoltata ca un nou segment de piata.

 

Sa ma explic: in SUA publicul consumator se comporta mult mai coerent, omogen si previzibil, fiind mult mai usor de influentat in deciziile de consum a produsului numit vin decat cel din Europa. Acest fapt se datoreaza in principal nivelului de cunostinte si de atitudine fata de subiectul vin. Sau puteti sa spuneti ca se comporta ca o turma, intr-un limbaj mai direct. Acolo in general este mai usor sa creezi piete, trenduri si tendinte pentru ca efectul de turma este mai pregnant si imitarea fara ratiune a unui model este mult mai pronuntata.

 

De exemplu, dupa febra Merlot (creata de un raport din emisiunea 60 Minutes care le spunea americanilor ca francezi nu sufera de boli de inima pentru ca beau vin rosu si in special Merlot) a urmat defaimarea acestuia in fimul Sideways, locul lui in atentia si bugetele consumatorilor fiind luat de Pinot Noir.

 

La fel s-a intamplat si la albe, unde de la Chardonnay-ul ultrabaricat, rotund, dulceag si profund neagresiv, s-a trecut la Pinot Grigio, mai light, subtire si de vara si mai nou la Muscat (folosindu-se varianta frizzante italiana Moscato d’Asti). Moda acum in State este sa bei Moscato dulce (si evident un pic efervescent) chestie invocata in majoritatea clipurilor muzicale ale artistilor la moda.

Reteta este simpla: iei ceva ‘modele” cu expunere la public, in general cel tanar, le treci prin fata niste sume ca sa bea  sau sa vorbeasca despre respectivul vin in videoclipurile proprii si hop publicul american, care nu dezamageste niciodata in aceasta privinta, va imita comportamentul acestora, virand spre produsul respectiv. Statistic consumul de Moscato dulce a crescut cu 80% in ultimul an in SUA, cu preponderenta in randul tinerilor si mai ales dupa ce artisti ca Kanye West, Lil’ Kim, Ab-Soul sau Drake au facut referire la el sau l-au baut in public. Daca nu stiti cine sunt sau nu ati auzit de ei “you don’t know shit”. Sa zicem ca ar fi formatori de opinie pe un anumit segment de consumatori americani.

 

Apoi, o data trendul pornit urmeaza efectul “bulgarelui de zapada”: cei care nu asculta deloc hip-hop, ii vad pe ceilalti ca beau si discuta despre “Moscato” si isi aduc aminte ca exista un vin dulce Muscat, destul de bun, cazut in disgratie si care a ajuns acum destul de ieftin. In plus le pica fisa ca mai exista vinuri dulci gen Porto sau Late Harvest-uri de prin Franta sau Germania si uite asa trendul cu dulcele ia amploare. Intr-un final se ajunge si la vinurile scumpe, gen Sauternes, Tokaj, Ice Wine, Trockenbeerenauslese variante ideale pentru cei cu bani care vor sa se diferentieze de “gloata” cu Moscato.

Sa nu uitam totusi si rolul presei de specialitate, “dezinteresata” cum o stim cu totii, si care explica despre muscat ca ar fi “the next big thing”. Dupa un timp afla si Europa care sunt noile tendinte pe piata vinului de peste ocean, iar unii isi fac cruce, iar altii se suie si ei in “trenuletul” dulce.

Informatia interesanta si care ajuta la “teoria conspiratiei” este ca desi trendul de mai sus a aparut in ultimii doi an, plantarile de Muscat in SUA au luat amploare de acum vreo 4-5 ani cand nu prea bea nimeni asa ceva. Si culmea exact acum au inceput sa intre pe rod pentru a da consumatorului american exact ce doreste la momentul oportun..:) La ora actuala mai toti granzii industriei de pe ocean au muscat in portofoliu: Mondavi, Berringer (care culmea are si un blend rosu de muscat cu Zinfandel si Petit Syrah), Gallo, etc. Am impresia ca puteau face chestia asta cu orice soi de strugure de la plavaie sau cortese.

 

La noi, ca in telefonul fara fir sau bancul rusesc cu bicicleta galbena, ajunge urmatoarea informatie:  “In vest tendinta s-a inversat si piata a virat-o spre vinurile dulci.”

Personal nu cred acest lucru, este vorba de o noua nisa deschisa (creata), asa cum la noi a fost deschisa cea de vinuri seci cand majoritatea consumatorilor de dulcegarii au vazut si ei la altii, la TV sau prin ziar ca “smecherii” beau vin sec, nu Grasa de Cotnari. Exact fenomenul invers se produce acum in afara, fenomen care la un moment dat se va plafona la un anumit nivel al segmentului de piata.

Acesta nu este un trend de piata pentru ca nu va afecta decat marginal vanzarile de vinuri seci, iar consumatorii de vin rosu sec nu se vor muta pe muscat dulce. Este doar o modalitate de a atrage non-bautori spre un anume stil, (Moscato) care in treacat fie spus este o introducere excelenta in lumea vinului: usor, dulce, frizzant, aromat.

 

Asta nu inseamna ca nu putem folosi acest fenomen, mai ales ca avem traditie la facut vinuri dulci si ieftine. Ma gandesc ca Tamaioasa poate juca cu succes rolul de Muscat si nu ar fi rau ca ai nostri producatori sa sondeze piata de afara cu ceva variante dulci. Si Muscat-uri mi-ar placea sa vad mai multe cu ceva rest de zahar. Desi e destul de greu la cat muscat bun si ieftin se face in Franta, de exemplu.

 

De fapt cu vinurile acestea dulci, noi am picat in pacatul celalalt: atata de mult au fost hulite si catalogate ca fiind de ce mai joasa speta incat producatorii autohtoni scot cu inima indoita variante dulci si demidulci si numai in editii mici si limitate de frica sa nu fie etichetati ca au trecut la “low quality”. In schimb chinuie Tamaioasa Romaneasca cu vinificarea in sec, care dupa parerea mea este mai mult un exercitiu de orgoliu al oenologului, decat o reusita comerciala venita in urma unei cereri naturale din partea consumatorilor, a pietei in sine.

Eu sunt de parere ca putem opri sau diminua “experimentele” si sa ne dam seama ca piata “quality” cere si vinuri dulci, dar atentie vinuri dulci de calitate. Atat la noi cat si in afara…

 

Tags: Demidulce, Muscat, Piata, Trenduri, Vin Dulce

 

Am scris de atatea ori despre variabilitatea acestui soi autohton la nivelul vinurilor obtinute incat nu are rost sa reiau subiectul pentru ca deja cad desuetudine. Vinul de fata este o alta varianta de vinificare a “traditionalului” soi romanesc.

Pana la urma faptul ca nu gasim (gasesc) o versiune care sa ma dea pe spate prin calitate si tipicitate (care o fi aia?) cred ca tine si de limitarile biologice ale soiului. Probabil ca nu poate mai mult, dar ai nostri producatori prin faptul ca vor sa aiba ceva “traditional” in portofoliu pe care sa il arate strainilor plictisiti de Merlot si Cabernet Sauvignon, „chinuie” vinul cu niste idei si mai ales  niste preturi demne de vinuri mai reusite. Dar pana la urma prost nu e ala care cere…

 

La ora actuala mi se pare ca tot ce este Feteasca Neagra pe piata care trece de 20-25 de lei include in mod automat o “prima” de soi traditional care nu se regaseste la nivelul calitatii vinurilor. Si sub 20 de lei nu prea gasim..:)  Adica in mod constant la banii respectivi Merlot-urile, CS-urile, Syrah-urile din portofoliul acelorasi producatori evolueaza peste soiul mentionat mai sus.

Poate nu am dat eu inca de o Feteasca care sa ma impresioneze, poate nu a nimerit deocamdata nimeni de pe la noi reteta magica sau pur si simplu, cum spuneam mai sus, soiul este capricios si rar capabil de vinuri remarcabile. Si ar trebui sa il lasam asa simplu si direct si sa nu il mai exorcizam in 1001 variante doar de dragul de a mai pune cateva sute de lei la pret. In fine…

Varianta de fata nu merge pe mana complexitatii, baricarii si complicatiilor alambicate, ci mai degraba se vrea un vin tanar si proaspat, iesit cat mai repede de portile cramei. Si in parte reuseste….

 

Aspect (Culoare): rosu rubiniu, intens, opac cu aspecte juvenile spre margini, de cireasa de mai.

 

Nas: Initial destul de inchis cu iz predominat de baric (piper negru, vanilie, scortisoara, cafea); destul de greoi si neindemanatic. Urmeaza apoi o deschidere in note de fructe coapte, visine si coacaze, cu aspecte usor dulci, gemoase. Intensitatea creste treptat, aromele se rotunjesc, capatand note calde si usor carnoase (are o chestie „meaty” pe care o intalnesc pentru prima data la o Feteasca Neagra)

 

Gust: Vinul etaleaza un atac rotund, catifelat, unde rolul principal il poarta fructul, preponderent visine, mure si fructe de padure. Aciditatea este prezenta, imprimand vinului o usoara tenta de vioiciune, lejeritate si tinerete. Taninii sunt usor necopti la prima vedere, dar apoi depun armele si devin molateci, cantand aceeasi partitura neagresiva a abordabilitatii si “prieteniei” cu corpul, aciditatea si alcoolul (13.8%). Finalul incalzeste usor palatinul si evolueaza scurt dintr-un postugust dulceag si fructat spre ceva remanente de coaja de paine arsa si ierburi de Provence.

 

Per ansamblu un vin Bun, (mai spre partea cu Acceptabil), parca iesit prea repede si destul de scump la ce ofera: recte un vin corect, direct, placut, dar relativ simplu si unidimensional. Il gasiti pe la 45 de lei prin „comertul de specialitate” rezultand un RPC Slab.

Pentru cativa lei in plus as merge pe Lacerta, care are un plus evident de structura, echilibru si integrare, dar nu pot compara in mod coerent si concludent un vin din 2010 cu unul din 2011. Si de fapt si despre Lacerta am zis ca e prea scumpa, asa ca deocamdata nu stiu ce sa va indic. Terra Romana pe la 30 de lei e mai abordabila ca pret, dar nici ea nu ma da pe spate, personal preferand celelalte rosii din gama. Ar mai fi Budureasca Origini care la 34 de lei prin Auchan este un vin competent si serios sau Paganus care este o chestie mai dura, brutala si deosebita tocmai din acest motiv. Oricum observ ca cel mai mare succes la public il au variantele moi, spre Merlot,care sporta si mai bine baricul. Dar ce rost are sa iei Feteasca Neagra care seamana cu Merlot si sa nu iei originalul? Daca stau bine sa ma gandesc nu cred ca as cumpara Feteasca Neagra la ora actuala decat pur din curiozitate si multi cred ca fac acelasi lucru.

 

Revenind la vinul de fata cred ca s-a dorit iesirea cat mai repede cu el pe piata, asa s-a trecut meteoric cu dansul pe la machiaj (adica prin baric) si hop pe „scena”. Iar acest lucru se vede. De fapt in ultimul timp este o moda printre producatorii de la noi sa scoata vinul cat mai repede, acest fapt fiind probabil si semnul unei ascutiri a concurentei si implicit a luptelor pentru cotele de piata.

In detrimentul consumatorilor „off course” care intotdeauna sunt lasati pe ultimul loc in deciziile producatorilor…ca doar facem vin pentru profit, nu pentru “mufloni”..:)

 

Tags: Corcova, Feteasca Neagra