Dupa o lunga perioada plina de evenimente  (fericite si personale) reusesc in sfarsit sa reiau seria de degustari cu care va obisnuisem. Sper sa fiu cat de cat constant de acum incolo…:)

 

Dupa cum stiti filozofia dupa care ma ghidez cand organizez degustari este sa aduc in prim plan vinuri deosebite, cu care nu ne intalnim in fiecare zi si de care sa ne bucuram impreuna. Si in plus, de ce nu, sa invatam cate ceva din filozofia si traditia care sta in spatele acestora.

De data aceasta m-am oprit la o proprietate celebra din Bordeaux, mai exact din Pessac-Leognan: Chateau Pape Clement.

 

Va propun asadar o verticala a respectivului producator, in speta 7 ani diferiti de la 2007 la 2013 inclusiv. Printre ele vom avea si un vin “binecuvantat” cu 100 p Robert Parker: 2010 care a fost un hit si la degustarea de 100 p Parker de anul trecut.  Sunt sigur insa ca vom descoperi si alte vinuri extraordinare printre ele.

Pe langa vinuri vom vorbi despre producator, despre terroir-ul aflat in suburbiile Bordeaux-ului si inconjurat de cartiere rezidentiale (dupa cum se vede din harta de mai jos) si  mai ales despre diferentele dintre anii de recolta.

 

 

Mai jos regasiti punctajele pe care Robert Parker Jr. le-a acordat fiecarui vin, Chateau Pape Clement fiind unul din producatorii sai favoriti din Bordeaux. Unii spun ca poate “prea favorit”, dar de aceasta ramane sa ne convingem singuri:

Chateau Pape Clement 2007: 92p Parker

Chateau Pape Clement 2008: 95p Parker

Chateau Pape Clement 2009: 95p Parker

Chateau Pape Clement 2010: 100p Parker

Chateau Pape Clement 2011: 96p Parker

Chateau Pape Clement 2012: 97p Parker

Chateau Pape Clement 2013: 92p Parker

 

De remarcat si subliniat ca toate punctajele de mai sus sunt acordate de Parker insusi, 2013 fiind ultimul an inainte de retragere cand a mai degustat si notat Bordeaux. Bineinteles ca vinurile sunt galonate de punctaje redutabile din partea marilor publicatii de specialitate sau a altor critici. Dar stiti cum e: la vinuri, e cu Parker! De data aceasta adevaratul Parker.

 

 

Pe scurt, fisa degustarii este aceasta:

Unde? La Bistro Muse pe strada Paris, langa palatul Victoria

Cand? Joi 20 octombrie 2016, de la orele 19:30

Ce? Verticala de mai sus plus ceva surprize cu bule la inceput si note dulci in stil Sauternes la final.

In plus vinurile vor fi insotite de un meniu de degustare pe care il voi stabili impreuna cu Chef Silviu Furdui si pe care il voi anunta ulterior participantilor.

Cat? 500 lei/persoana platibili pana pe 14.10.2016

 

Asa cum procedez de fiecare data am anuntat in prealabil degustarea participantilor la degustarile mele anterioare.

Dintre cele 13 locuri initiale mai sunt disponibile doar 5. Ii rog pe cei interesati sa imi dea mail (dan@provin.ro); mergem pe principiul “primul venit, primul servit.”

In plus, daca  pe viitor sunteti interesati sa participati la degustarile pe care le organizez,  va rog sa imi  scrieti pentru a va trece in “lista scurta” de invitati pe care ii anunt primii cand organizez un eveniment.

 

Cam aceasta ar fi in linii mari. Ne auzim si ne vedem!

 

Tags: Bordeaux, Chateau Pape Clement, Franta, verticala

  

Acum ceva vreme, respectiv prin iulie, am avut ocazia sa particip la unul dintre putinele evenimente cu vinuri de top organizate in mica noastra urbe: o miniverticala de Brunello di Montalcino Villa Le Prata. De fapt am participat partial la organizarea acesteia alaturi de importatorul vinurilor respective in Romania, nimeni altul decat distribuitorul nostru local, Rifco Trading.

Degustarea a avut loc la restaurantul Casa Sattler si a cuprins  recoltele 2007, 2008, 2009 si 2010 si 2011 ale producatorului.

 

Mai intai insa “cateva” cuvinte despre acestia si despre Brunello.

Villa le Prata sunt un producator minuscul din Montalcino, o crama de familie visul unui medic, Massimo Losappio, fost chirurg sef al spitalului din Montalcino, fermecat la batranete de activitatile oenologice din zona. Acum crama este condusa de catre Bernardo Losappio, fiul  acestuia, avocat de succes  si de catre sotia acestuia Anna Vittoria Brookshaw. De fapt pe ei am avut onoarea sa ii avem alaturi la degustare.

Revenind la vin, Villa le Prata are in proprietate patru vii (una recenta achizionata) in trei zone diferite din Montalcino.

 

Chestia cu zonele diferite este foarte importanta pentru Brunello deoarece la fel cum Bordeaux foloseste un asamblaj de soiuri ca sa obtina in final un vin mai bun decat suma partilor, la Brunello se utilizeaza un asamblaj de zone. Pentru ca asa cum stim cu totii, Brunello nu se poate face decat dintr-un singur soi de strugure: Sangiovese. Teoretic, pentru ca practic s-au mai vazut ocazii in care unii au mai “scapat” ceva Cabernet prin el. Unele lasate chiar cu scandaluri gen Brunellopoli.

Oricum pe cei de la Le Prata nu ii putem banui de asa ceva pentru ca nu au decat plantatii de Sangiovese. Si in plus dispunand de vii in zone diferite au la dispozitie elementele necesare asamblarii unor vinuri deosebite.

 

Revenind la zona si stil, la Brunello, unul dintre vinurile etalon ale Italiei alaturi de Amarone si Barolo, treaba sta cam asa pe scurt:

• Se poate folosi doar soiul Sangiovese, asa cum precizam mai sus
  
• Zona se afla la sud de Chianti si este mult mai calda si mai arida. Aici strugurii se coc mai repede si mult, cu diferente de temperatura de la zi la noapte, rezultand vinuri impunatoare, complexe, cu potential de invechire redutabil
• Conform DOCG-ului (apropo, a fost primul DOCG infiintat in Italia in 1980) Brunello este lansat la 5 ani dupa recolta si trebuie sa stea minim 2 ani la butoi (de orice dimensiune) si 4 luni la sticla. “Riserva” trebuie sa mai stea in plus 2 luni in sticla si poate fi lansat la 6 ani dupa recolta.
• Brunello (ca stil si zona) a fost “inventat” de Biondi-Santi care au fost primii care au plantat Sangiovese in zona facand istorie cu vinurile proprii (mai precis Clemente Santi).
• Exista doua stiluri/scoli ca peste tot in lumea veche: traditionalistii (old school) care invechesc vinul in butoaie slavone mari (botte) si ale caror vinuri sunt mai inabordabile in tinerete, austere si fara mult baric, dar cu potential redutabil de evolutie si modernistii care folosesc baricuri (frantuzesti sau din alte surse) si cauta un stil mai extractiv, contemporan si international. Si ca peste tot, o combinatie intre ei.
• In Montalcino viile din nord, din jurul orasului, beneficiaza de un climat mai rece, de aici rezultand vinuri mai aromate, retinute, structurate si elegante, iar cele din sud (Castelnuovo dell’Abate) au un microclimat mai cald care imprima vinurilor un caracter mai puternic, fructat, rotund si corpolent. Iarasi, cele mai bune vinuri sunt in general o combinatie a celor doua regiuni.

 

Punand Villa le Prata in context, faptul ca au vii in regiuni diferite le permite sa echilibreze foarte bine vinurile in functie de caracteristicile anului de recolta. In anii dificili rezulta vinuri peste media zonei, iar in cei buni exemplare deosebite.

De altfel si modul lor de vinificare (42 de luni in regim de lemn mixt: se incepe cu butoaie mici frantuzesti si se transfera apoi in botte) urmareste aceeasi idee, aflandu-se cumva la mijloc ca filozofie intre curentul traditional si cel modernist, chiar usor mai spre partea traditionalista din punctul meu de vedere. Ceea ce este un lucru bun. Nu vad rostul sa faci bombe de fruct gemoase si incarcate de lemn in Montalcino unde e de dorit sa lasi terroir-ul sa se exprime, nu sa il ingropi in fruct supracopt si in baric nou.

 

Dupa aceasta punere in context in stil crash-course de Brunello  va relatez cateva cuvinte si despre vinuri.

Asa cum spuneam mai sus mi-au placut ca reflecta fidel anii de recolta, conditiile climatice ale acestora si se vede cand una dintre cele doua regiuni unde au vii s-a comportat mai bine si ce a adus in plus. Vinurile sunt structurate pe trei paliere de calitate: Rosso, Brunello si Brunello Riserva Massimo, denumit astfel in onoarea proprietarului si care se  produce doar in anii exceptionali (2006, 2007 si 2010 din ultimii) si in cantitati aproape infime. Productiile de Brunello sunt si ele mici, intre 8.000 si 12.000 sticle in functie de an.

 

 

Desi vinurile au fost degustate in ordinea potentialului fiecaruia, o sa vi le prezint in ordine cronologica:

 

Villa le Prata Brunello din Montalcino 2007 Bine definit cu un miez inca proaspat de cirese si visine invelite in tuse de ciocolata si sangvinice. Tanini integrati dar structurati si ceva tuse tertiare. Vinul acum intra pe platou si incepe sa ofere placere maxima, cu un potential evident in fata. An excelent, vin asemenea.

 

Villa le Prata Brunello din Montalcino 2008 nas dominat de fruct copt, in clasicele note de visine si cirese in stil dulceata. Corp plin, rotund, cu mult fruct copt, nuante balsamice si tanini rotunzi, integrati. Excelent de baut acum, un Brunello “de restaurant” care ofera placere imediata inca de la deschiderea sticlei si dupa care nu mai trebuie asteptat. Bun spre Foarte Bun.

 

Villa le Prata Brunello din Montalcino 2009 abordabil de pe acum la fel ca 2008, dar cu un fruct mai bine aspectat, mai plenar si complex, atat olfactiv cat si gustativ.  Tanini cremosi, cu definitie. Foarte Bun spre Excelent.

 

Villa le Prata Brunello din Montalcino 2010 An excelent, vin asemenea: fruct pur, clasic, bine incadrat de notele de baric care sunt inca evidente si pe cale sa se integreze complet. Pe palatin se simte elegant, bine structurat cu un fruct prezent, proaspat, asezat pe o coloana de tanini si aciditate temeinic alcatuita. Potential evident in fata, este inca in urcare spre platou si mai are lejer unde evolua. Excelent.

 

Villa le Prata Brunello din Montalcino 2011 un vin suprinzator de abordabil inca de pe acum, cu un fruct care sustine foarte bine lemnul, desi acesta trebuie sa se mai integreze (desi vorbim de un vin cu 5 ani la activ, da?). Proaspat, impetuos, vivace cu tanini si aciditate expresiva care ii dau carburantul necesar pentru cativa ani buni de aici inainte. Tinand cont de an, o surpriza placuta. Foarte Bun spre Excelent.

 

La finalul degustarii, am deschis un Magnum de 2004 din colectia importatorului. Din punctul meu de vedere a fost cel mai complet vin al serii, aceasta daca aducem in ecuatie si notele tertiare. Un exemplu perfect privind potentialul soiului si al zonei cu toate elementele la locul lor si inca prezente: fruct, evolutie, aciditate si rezerve de tanini pentru inca ceva ani de acum incolo. Excelent. M-as putea obisnui usor cu asa ceva.

 

 

Personal mi-au placut in ordine descrescatoare: 2004, 2007, 2010, 2011, 2009, 2008. La Villa le Prata mi-a placut echilibrul vinurilor, fara nuante stridente, faptul ca acestea reflecta anii de recolta, modul cum au imbinat clasicul cu modernul, tusa personala, sentimentul de apartanenta si manufactura, combinat in acelasi timp cu succesul cu care au reusit sa treaca chiar si peste anii mai dificili.

De capitolul RPC e greu de discutat cand este vorba de o zona cu reputatia pe care o are Montalcino si care vinde enorm mai ales in SUA. Unde preturi de 100 $ in magazin pentru Brunello sunt ceva obisnuit. Sub acest aspect si luand in considerare preturile zonei, Villa le Prata au chiar un RPC bun.

 

Cam asta a fost. Desi cam cu intarziere le multumesc si pe aceasta cale  celor doi amfitrioni Anna si Bernardo si sper sa am ocazia sa ii revad cat de curand.

 

 

Tags: Brunello di Montalcino, Italia, Villa le Prata

 

Preambul: Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este imparatia punctelor. Daca esti (te consideri) fericit, opreste-te aici, nu mai citi in continuare.

  

Probabil nu ar trebui tocmai eu sa scriu aceasta postare. In primul rand pentru ca nu sunt un adept al ierarhizarii vinurilor prin puncte. Asa cum am mai precizat si in alte instante.

  

In schimb observ ca lumea face foarte rar distinctie si tinde sa bage totul la gramada intr-un singur cos. De fapt acesta este si unul dintre punctele slabe ale respectivului sistem de evaluare al vinurilor: reduce totul la simple cifre reci, matematice inducand publicul in eroarea de a crede ca pot compara vinurile intre ele pe baza punctajelor obtinute. Nimic mai fals…

 

Punctele care nu iau in considerare contextul vinului sunt egale cu zero.

 

E cumva ca la testele de siguranta euro NCAP.  Cand  se lovesc frontal un BMW de 3 tone cu un Citroen C1 de 800 kg daunele ar trebui sa fie similare, nu? Ca doar amandoua au 5 stele. Nu…bineinteles ca nu. Pentru ca sunt doua masini din clase diferite. Si 5 stele la o masina de 800kg nu fac, in viata reala, cat 5 stele la una de 3 tone. La fel este si la vinuri…95 p din Spania nu sunt acelasi lucru cu 95p in Bordeaux sau 95p in Grecia. Sau Chile.

 

Probabil singurul nivel la care se pot compara vinurile prin puncte este cel maxim, de 100p. Acolo vinul trebuie sa fie o culme a calitatii. Dar si acolo un Napa de 100p va fi total altceva decat un Barolo cu acelasi punctaj. Care probabil nu se poate bea acum.

 La  nivelurile de punctaj situate in jur de 90p, care se vehiculeaza in cazul majoritatii vinurilor din piata, pedigree-ul, provenienta, zona contextul, stilul, conteaza. Si nu este vorba doar de Parker, acelasi fenomen este valabil si la Jancis, Wine Spectator, etc. Nu poti compara 90p Bordeaux cu 90p de printr-un DOC ciudat din Spania.

 

Dar sa explicam pe cazul cel mai celebru: Punctele Parker

Info nr. 1: Parker in sine nu mai noteaza vinuri decat din California. S-a retras inca din 2014 din Bordeaux si din Rhone lasandu-i pe Neal Martin si Jeb Dunnuck sa se ocupe de ele. Deci tehnic punctele Parker sunt doar un brand de marketing. Dar de unde apar ele?

Info nr. 2: La site-ul eRobertParker.com exista 8 oameni/critici care si-au impartit zonele viticole ale lumii. Si care, indiferent cat de congruenti ar vrea sa fie, vor acorda punctele Parker in functie de background-ul/palatinul personal si in contextul vinurilor/zonelor pe care le degusta.

 

Comparand puncte Parker comparam de fapt 90 p acordate de Louis Gutierez unui vin din Spania cu 90p acordate de Monica Larner unui vin din Italia cu 90 p pe care Liza Perotti Brown le acorda celor din Australia sau Jeb Dunnuck unui vin din Languedoc sau Rhone. Si asa mai departe.

 Practic si cand evaluarea se face de catre un singur individ intervin factori subiectivi (v-o amintiti pe aia celebra a lui Parker cu “emotia de moment”?). Dapoi cand avem de a face cu opt oameni diferiti, care lucreaza exclusiv pe 8 regiuni diferite. Ar fi foarte interesant sa le dam la toti un singur vin si sa vedem ce punctaje i-ar acorda. Cu siguranta vor aparea variatii. Desi toate punctajele sunt punctaje Parker, nu? Deci acelasi vin poate avea puncte Parker diferite? Cam da…

 

Ma amuz foarte des cand lumea proclama ca de banii care ii dai pe un Bordeaux de 90 p Parker poti sa iei din Spania un vin de 95p Parker la jumatate de pret. Nu, nu poti sa iei. Bordeaux de 90 p Parker exista doar in Bordeaux. Si atat.

 

Apoi acordatul de puncte deschide Cutia Pandorei la nivel comercial. Acolo unde multora le place sa incurce oalele si sa lanseze puncte cu un unic scop: sa isi vanda vinul din portofoliul. Unii in mod deliberat, altii din pura ignoranta compara zone viticole diferite si pun pe acelasi nivel Burgundy cu Bordeaux cu Chile sau cu Spania.

Sunt si mai amuzat de desuetudinea in care au cazut punctele Parker cand primesc cate un newsletter alarmant de la Vinatis cu titluri pompoase de genul: “91-94p Parker la 5.5 €!!!”. Oh, vai, sa nu pierdem ocazia…

 

 

Francezii stiu foarte bine despre ce este vorba si nu sunt tocmai fani Parker (aici e o discutie complexa de love/hate mai ales in Bordeaux). Dar daca publicul este ignorant, de ce sa nu le luam banii? De fapt cele 91-94 de puncte “i-au taiat rasuflarea” lui Jeb Dunnunck, ca el le-a acordat. Robert Parker ala trecut mare sub ele ca sa atraga fraierii nici macar nu stie cum arata eticheta, dapoi sa fi baut vinul.

Si probabil pe Languedoc, in contextul zonei, punctajul e perfect valabil. Bineinteles cui ii plac bombele de fruct in stil New World cu alcool minim 14% de pe zona respectiva. Dar pe Bordeaux sau aiurea punctele respective nu au nici o relevanta. E alta zona, alt stil, alt degustator.

 

Recunosc  ca am trecut si eu prin aceasta faza. Cand credeam ca toate punctele sunt la fel. Si ma miram in fata unei sticle de 90 si ceva puncte Parker pe care platisem 5 € de ce naiba mi se pare de vreo 85.

 

Deci pe scurt:

Orice sistem de punctare sa il vedeti in perspectiva experientei celui care il acorda. Experienta cu zona respectiva, cu producatorul cu stilul si asa mai departe. Daca nea Costel din coltul blocului da 94p la un Bordeaux, in conditiile in care nu a baut vreodata decat de la Cru Bourgeois in jos cu siguranta nu o sa beti un Bordeaux de clasa daca va luati dupa el. Si daca luati un vin spaniol de 95p Parker si credeti ca ati fentat Bordeaux-ul si ca beti vin mai bun cu bani mai putini, atunci sunteti fericiti. Pentru ca ignoranta e cheia fericirii. Si fericiti cei saracii cu duhul, ca a lor este imparatia punctelor.

 

Cine bea prima data un vin sa zicem din India si ii acorda x puncte, alea sunt fix nimic. Experienta lui este zero si ii acorda punctele respective pe baza unui sistem de valori, raportari si emotii care sunt irelevante pentru alt consumator. De aceea nu pot sa nu ma amuz cand vad pe la noi oameni scapati prin magazinul cu dulciuri/vinuri aplicand frenetic puncte la tot ce le trece prin fata, mai ales din afara, fara un minim background pe zona/stilul respectiv. “Ah, ce e asta, un Burgundy? Subtire, acru, 81p. Asta ce e? Bordeaux, aahh..taninos, agresiv, nu se poate bea…hai 83p. Ah, Australia, fruct, gem..mmmm….88p! Spania…greu, gemos, lumea veche, ahhh….90p! Romania, ahhh…il stiu pe producator, baiat bun, cheama la crama, trimite vinuri, sponsorizeaza la nevoie. 91p cu coronita!” 🙂

E ca si cand ai lua pe cineva care a ascultat toata viata Guta si Salam si l-ai duce la opera din Viena sa isi dea cu parerea despre spectacol: “Da sefu’, e frumos, e curat, da’ se putea mai multa atmosfera, ritm si ceva fete. A si sa depunctam faptul ca nu se dau dedicatii.” Asa ceva…

 

In concluzie (si de data asta chiar inchei): daca tineti mortis sa beti puncte am pentru voi urmatoarele sfaturi (pe care recunosc ca le aplic si eu cand “intru” prima data intr-o zona viticola necunoscuta):

• Uitati-va cine le acorda si ce experienta are cu zona respectiva
• Ganditi-le in contextul si sistemul de referinte in care au fost acordate: pe o zona, pe un stil, mai taiati din “emotia” de moment, etc.
• Faceti ce v-am spus dintotdeauna: “read the fucking tasting note”. Acolo o sa gasiti informatii pretioase care va pot spune daca vinul e pe gustul vostru sau nu.
• Educati-va gustul. Degustati, degustati, degustati. Nu vanati si beti puncte de-a valma, doar de dragul lor, nu incurcati borcanele (regiunile, criticii,stilurile, etc).
• Puneti-va ordine in haos, vedeti ce va place (gasiti-va un stil), vedeti unde se produce ce va place (gasiti-va o zona) si vedeti cine se pricepe sa evalueze competent ce va place (gasiti-va un critic).

 

Si abia apoi puteti spune ca beti in cunostinta de cauza.

Punctele Parker (sau altele) sunt doar o unealta de marketing. Ca multe altele.  Nu faceti din ele un scop in sine. Pentru ca veti fi jecmaniti fara mila la orice colt de magazin.

Ah si inca o informatie extrem de importanta de la maestrul Parker, (citat pe care comerciantii il cam omit defel cand aduc vorba de el):

“…there can never be any substitute for your own palate nor any better education than tasting the wine yourself.”

  

P.S. Inca una de final, ca sa sedimentam cunostintele dobandite mai sus:

 

Tags: Parker, puncte Parker, Romania, vin