In primul rand sa lamurim sensul cuvantului “Merlotzel”. Nu il cautati in DEX, nu exista, este un diminutiv de alint al Merlot-ului, atunci cand ne referim la o varianta mai light, mai abordabila. Nu l-am inventat eu, este folosit cu o intensitate demna de invidiat de un prieten atunci cand se pune problema achizitiei unui vin sau a comandarii unuia la restaurant:  “Sa luam un Merlotzel!!!” Trebuie sa recunosc ca suna funny si mai mult ca sigur il folosesc si altii ca termen de referinta pentru Merlot. Termenul in sine cred ca face parte din aceeasi familie etimologica si de sensuri cu celebra “Capsunica”, care desemneaza cam acelasi lucru si din punct de vedere gustativ cat si organoleptic:  ceva placut, usor, agreabil, cu mult fruct si eventual rest de zahar, etc.

Daca stam si ne gandim ca oricum Merlot-ul nu este un soi foarte agresiv si prin definitie si caracteristici beneficiaza de corpolenta, catifelare, rotunjime si chiar fructuozitate (in comparatie cu Cabernet-ul Sauvignon pe care vine sa il mai “imblanzeasca” in clasicele cupaje bordoleze) aplicarea diminutivului de mai sus aduce o nota in plus de inofensivitate,  invocand, cel putin in imaginatia personala, un bichon maltez alb, cu funda roz, asezat pe trei perne la fel de albe in fata unei ferestre cu vitralii…Ciudata imagine nu? Deh , imaginatia…

 

In fine, pana zilele trecute termenul Merlotzel il aplicam in general la vinurile din gamele inferioare ale producatorilor de pe la noi, facute in stil rotund, fructat, usor glicerinos, prietenoase cu consumatorii care de abia se initiaza in tainele vinului. De exemplu, Rapsod-ul de la Rotenberg mi s-a dat exemplu de catre prietenul de mai sus cand l-am interogat despre ce Merlotzel a incercat el de pe la noi. Si mai sunt si altele (exceptie notabila face Castel Starmina de la Vinarte, dupa parerea mea). Se pare totusi ca exista ceva si mai prietenos, si mai Merlotzel, daca ar fi sa fortez gradele de comparative ale limbii romane. Si acel ceva se numeste Gallo Family Vineyards Merlot(zel) 2009. Surprins nu am fost cand l-am incercat, pentru ca ma asteptam ca gigantul American sa produca ceva profund comercial si baubil, mai ales pe entry-level, dar chiar asa de baubil si de comercial nu credeam sa existe. Asadar:

 

Aspect (Culoare): un rosu deschis, tanar, spre cireasa coapta, surprinzator de apos si transparent, specific mai degraba unui Pinot Noir decat unui Merlot. In mod cert cel mai decolorat Merlot pe care l-am intalnit pana acum. Sticla inchisa parca cu dop de plastic, sugerand in avans stilul vinului.

 

Nas: Tanar, usor fara cine stie ce veleitati, iti arunca in mod ostentativ si direct arome de visine, fructe de padure, prune coapte alaturi de ceva tuse usor alcoolizate de vanilie si scortisoara.

 

Gust: Un atac cu o corpolenta medie, care se dezintegreaza rapid pe palat intr-o materie diluata, neagresiva, prietenoasa cu fructe si gemuri (coacaze, visine, prune supracoapte) plus ceva vanilie. Aciditatea este slaba spre inexistenta, la fel ca si taninii, toate pentru a nu deranja consumatorul de la masa de fructe vanilate cu fundal usor dulceag-glicerinos.  In privinta complexitatii ne putem referi cel mult la unidimensionalitate, fapt confirmat si de postgustul meteoric, in aceelasi note fructat-dulcege de compoturi si gemuri.

Realizarea suprema a “Merlotzel-ului” de fata este agreabilitatea, lipsa completa de agresivitate, fapt care cu siguranta il face placut si celor mai inversunati dusmani al vinurilor rosii si imi ofera mie posibilitatea de a-mi redefini preconceptiile legate de diminutivul de mai sus.

Per ansamblu un vin Acceptabil (cred ca acest calificativ se potriveste intrutotul vinului de fata) care imi aduce aminte de conceptul la fel de “dragalas” al sampaniei pentru copii care incearca sa creeze pustimii iluzia ca sta la masa cu “cei mari”. Cam acelasi lucru face si vinul de fata: te lasa sa crezi ca bei vin, dar mai degraba este un fel de Cappy de visine usor alcoolizat.

Apropo, ca am uitat sa mentionez un fapt demn de luat in seama: are 12,5 % alcool. Sa scoti asa ceva in insorita Californie (Central Valley) e ceva, dar din ce stiam eu producatorii americani din California sunt printe putinii care au voie prin lege sa puna apa in vin, deci….Cheers!!!

P.S. Se pare ca nici Cabernet-ul nu este mult diferit ca idee, dupa cum spuneam prin toamna.

 

Tags: California, Central Valley, Gallo, Merlot

 

Se stie in general ce parere am eu despre „granzii” industriei autohtone de vin: mult vin, mult zahar, multa chimie = nema calitate. Punct. In ultimul timp se pare ca unii au inceput sa se trezeasca (cel putin in orgoliul ranit) si s-au gandit ca ar fi bine sa faca si vin. Macar asa pentru viitor…ca nu se stie niciodata unde te duce viata si oricum nu costa foarte mult, pentru ditamai producatorul, sa scoti cateva mii de sticle de vin corect pe an. Plus ca da bine si la imagine.

 Aici mentionez intiativa celor de la Murfatlar, laudabila de alttfel si pe care care personal o consider evenimentul anului 2011 in peisajul oenologic autohton: infiintarea unei crame “mici” in cadrul combinatului de vin (crama mare) care sa faca vinuri premium sub atenta coordonare a lui Razvan Macici de la Nederburg. Se pare ca de curand a primit si un nume: Crama Atelier, iar vinurile produse aici, din gama Sable Noble au inceput sa castige medalii pe la noi si prin afara. Asa cum evenimentul anului 2012 poate veni tot de la Murfatlar care a intrat in insolventa pentru o datorie la niste furnizori de dopuri din Portugalia. Oricum, conform declaratiilor lor post-eveniment, activitatea continua, doar ca mai da cate o subsidiara faliment ca sa mai uitam de niste datorii catre furnizori, nimic nou sub soarele mioritic..:)

Inainte sa trec mai departe sa (ma) explic de ce zic ca e cea mai importanta mutare de anul trecut de la noi. Ma gandesc ca daca Murfatlar s-a decis ca ar cam fi timpul sa investeasca si in calitate nu numai in cantitate poate si alti producatori mari, dupa principiul dominoului, imitatiei, orgoliului, caprei vecinului sau care mai vreti voi isi vor indrepta atentia spre vinurile de calitate. Deja am inteles ca si la Jidvei bate un vant de schimbare cu Marc Dworkin, oenologul francez al celor de la Enira (si nu numai) in plan principal dupa cum spune Bogdan aici. Sa dea Domnul!

Pana aici toate bune. O sa ma mai entuziasmez asa la adresa Murfatlar cand o anunte ca renunta la Babanu, Premiat, Eticheta Neagra si alte posirci de prin portofoliu.

 

In fine,  anul trecut cei de la Murfatalar (m-)au mai surprins cu inca o chestie: primul vin care nu poate fi incadrat la categoria “dulcegarie” sau vinoteca care a luat medalie de aur la Mondialul de la Bruxelles (deci nu la localul de la Chisinau sa retinem). Era si este vorba de Syrah M1 2010, vin despre care la ora respectiva, cei de la Murfatlar au fost foarte zgarciti in detalii: ca e editie limitata, ca e de pe nu stiu ce parcela, ca nu stiu cum a fost facut, etc.

In fine, timpul a trecut si minunea s-a devoalat: era vorba despre vinul “de retragere” a oenologul Alexandru Caanriov, dupa 45 de ani de munca la Murfatlar. Si ce vin…un Syrah din una dintre cele mai calde zone ale Romaniei cu doar 12,5 % alcool, putin, tinand cont de soi si de localizarea viilor. Vinul este aparut in editie limitata, de doar 3. 756 sticle si se gaseste in comertul de specialitate in jur de 60 de lei sticla.

Inainte sa scriu despre el, sa ne lamurim un pic: Syrah este, in general un soi care da vinuri, intense, concentrate, cerneloase cu niveluri ridicate de alcool si arome de fructe negre de padure, picante toate pe fondul unor tanini fermi, structurati. Tinand cont de zona geografica ma asteptam si la acesta cam la acelasi lucru, desi nivelul alcoolui sugera altceva. Asadar:

 

Culoare (Aspect): Rosu deschis, semitransparent, rubiniu cu nuante de cireasa coapta, profund atipic pentru un Syrah

 

Nas: la fel de atipic, cu intensitate medie spre retinuta la deschidere si fructe rosii peste tot plus note de cirese coapte si ceva covor frunze uscate, de toamna tarzie. Undeva in planul secund apar si ceva condimente, in special piper negru. Decantarea il mai deschide, sporindu-i caracterul fructat, acesta ramand insa in aceeasi dispozitie atipica si eleganta.

 

Gust: Un atac surprinzator de proaspat, cu o aciditate ridicata si un coctail de fructe rosii plus ceva note de prune bine coapte. Corpul ar putea fi considerat diluat daca ne luam dupa soiul trecut pe sticla, dar ofera o suplete si o eleganta care nedumeresc, scotand foarte bine fructul in evidenta. Pana sa iti dai seama ce se intampla apar si ceva note de baric, usor picante de fapt singurele care au ceva in comun cu stilul unui Syrah clasic, pentru ca tanini, bine integrati, sunt feminini, delicati si aproape insesizabili. Finalul este la fel de fructat, alaturi de ceva piper completand un caracter extrem de prietenos si de “baubil” al vinului de fata.

Dupa o decantare de aprox. 1-2 ore fructul iese si mai mult in evidenta, pe fondul integrarii superioare a aciditatii. Tinand cont de soiul inscris pe eticheta vinul este total atipic, extrem de abordabil acum, dar in acelasi timp cu potential de invechire datorita aciditatii. Din toate indiciile de mai sus, la o degustare in orb as fi jurat ca este Pinot Noir. Prezentarea in pahar, atacul, aciditatea, eleganta, fructul, totul sugerea Pinot Noir. Este total diferit ca stil de orice am incercat pana acum ca vin romanesc si nu vorbesc doar de Syrah-uri. Pare un vin de manufactura cu traditie, artizanal, de mica crama frantuzeasca unde totul de face manual de generatii si cunostintele despre terroir se transmit din generatie in generatie.

Sunt foarte curios cum a fost construit vinul acesta si cum s-a ajuns la asa ceva. De asemenea, daca cei de la Mondialul de la Bruxelles au stiut ce e Syrah cand l-au notat, desi cred ca nu; din ce stiu se degusta in blind, fara a se sti soiul. Oricum pus pe langa alte Syrah-uri ( ma gandesc la Valea Ronului sau Shiraz-uri deAustralia) ar aparea extrem de diluat, acid si ciudat si nu cred ca ar fi luat medalia de aur. Probabil si cei de acolo l-au considerat tot un Pinot Noir…:).  Despre el au mai scris deja  Ciprian si George in termeni asemanatori. Chiar zilele trecute a iesit ultimul la degustarea de Syrah-uri de la Ginger (clasamentul final il gasiti la Alin), inca o dovada ca nu este in compania care trebuie…

Am inteles ca Razvan Macici va continua seria M1, dar ma indoiesc ca cel facut de el va arata la fel, tinand cont de cum sunt Shiraz-urile de la Nerderburg. Si oricum Nederburg nu face Pinot Noir, nu? Asa ca sunt curios ce s-a vrut sa fie vinul de fata, tinand cont si de cine si in ce conditii a fost facut. Un “dar grecesc”? Un cantec de lebada? O victorie a la Pirus?

 

Oricum dupa parerea mea este printre cele mai bune Pinot Noir-uri (daca nu cel mai bun) pe care l-am incercat de la noi…si stiti ce este interesant? Ca este de fapt un Syrah si este facut de Murfatlar…

 

 

Tags: 2010, Alexandru Canariov, M1, Murfatlar, Syrah

 

Apropiindu-se cu repeziciune Goodwine-ul de primavara ma grabesc sa pun pe hartie (intr-un final) impresiile de la Prowein. Dupa ce au trecut cateva saptamani de la eveniment si m-am tot codit sa trag o conluzie finala a evenimentului respectiv m-am hotarit sa punctez cele cateva aspecte mai importante care mi-au sarit in ochi in cele trei zile de targ nemtesc.

O modalitate mai buna nu am gasit, decat aceea de puncta la liniuta propriile impresii. Reversul medaliei ar fi fost sa scriu in fiecare saptamana despre Prowein cate o postare, fapt care s-ar fi transformat probabil in-un soi de obsesie plictisitoare atat pentru mine cat si pentru cei care (mai) citesc blogul de fata. Idei ar fi fost, pentru ca la cate vinuri si producatori au fost prezenti, cred ca as fi avut material cel putin pana la anul..:)

.

.

In fine am sa trec la fapte si am sa imi structurez impresiile pe tari:

 

Franta: aglomeratie non-stop la standuri, de seara pana dimineata indicand faptul ca este (si ramane) inca pe primul loc cand vorbim de subiectul vin. Foarte bine organizati, cu un suflu surprinzator de proaspat si de „trendy” pentru o tara cu o asemenea traditie in lumea vinului. Majoritatea expozantilor aveau standuri separate, atat in cazul producatorilor (unde erau prezenti in special proprietarii domeniilor respective sau oenologii) sau a negociants (in cazul celebrului negociant din Bordeaux Bernard Magrez, prezent la standul propriu si interactionand cu publicul pe durata a doua zile de eveniment, fapt laudabil si destul de rar in cazul manifestarilor autohtone tratate probabil de catre UNII proprietari ca niste petreceri de copii pentru care nu merita sa se deranjeze, fiind de ajuns sa trimita pe cineva de la comercial sau de la marketing).  Pana la urma fiecare alege cum sa se organizeze si cat respect arati publicului atata primesti, in general, inapoi. De asemenea erau organizate „tasting zones” pe fiecare regiune (Valea Loarei, Provence, Beaujolais, Vins de France-cu vinuri din toate regiunile viticole ale Frantei). Oameni draguti si saritori sa te ajute si sa iti explice despre fiecare vin in parte sau sa te directioneze spre standul producatorului daca aveai intrebari suplimentare. Era, de exemplu, un tasting zone in cadrul targului numai cu rose-uri de Provence, aranjate in ordinea crescatoare a preturilor, de la cele de 3-4 euro la cele de 25 euro, in jur de 20-30 de mostre. „Overall”, Franta mi-a lasat o impresie foarte buna, dinamica, probabil si datorita unor preconceptii personale induse si de peisajul oenologic autohton.

 

Italia In contrast cu spatiul expozitional destinat Frantei, aici era mult mai putina agitatie probabil si datorita organizarii Vinitaly in aceasta perioada, lumea preferand sa ii viziteze pe italieni “la ei acasa”. Per ansamblu, si din ce am degustat in partea de Tasting Zone mi s-au parut pe alocuri destul de scumpe vinurile, relativ la ce ofera (in comparatie cu Franta de exemplu care m-a surprins cu niste vinuri excelente la preturi mai mult decat corecte), dar asta tine foarte mult de criterii subiective si preferinte personale. Mi-au placut mult vinurile albe din zona Alto Adige (Tirolul de Sud), foarte prezente la targ (fata de celelalte zone ale Italiei) mai ales ca sunt apropiate ca si soiuri de cele nemtesti sau alsaciene cu mult Pinot Gris, Pinot Blanc, Gewurtztraminer si ceva Sauvignon Blanc intr-un de stil destul ciudat, plin, verde si vegetal.

 

Spania: La fel de multa organizare, cu vinuri bune si foarte bune care  mi-au confirmat o data in plus o axioma personala conform careia la ora actual Spania ofera cel mai bun raport pret/calitate pentru vinurile proprii. Chiar si la tasting zone-ul generalist au trimis niste vinuri extrem de serioase, cu toate zonele bine reprezentate, unele Crianza Reserva sau Grand Reserva cu 7-8 ani la activ plus niste variante albe foarte reusite din Verdelho sau Albarino. Pe la standuri foarte multi expozanti vorbeau de criza, de preturi, de supraproductie, asta din ce am prins din zbor cat m-am invartit pe acolo.

 

Lumea Noua: Foarte mare interes pentru Chile care se pare ca deja si-a castigat un statut aparte pe pietele din vest. Bineinteles vinuri la fel de bune, in stilul modern binecunoscut, concentrate, fructate, extractive, intense pentru cele rosii (foarte mult promovat este Carmenere) si niste mostre de Sauvignon Blanc excelente si la niste preturi imbatabile. De asemenea, Argentina trage foarte tare pe Malbec, vinuri grele, structurate, corpolente si foarte intense care duc imediat cu gandul la asocierea cu un steak de vita. In rest, mi-au mai placut niste mostre de Sauvignon Blanc din Noua Zeelenda, in stilul fructat si fresh binecunoscut. Recunosc ca nu am avut mult timp la dispozitie sa explorez Lumea Noua.

 

Germania: puteam sa incep cu ei din punct de vedere al numarului de vizitatori, cea mai mare aglomeratie fiind de departe la standurile lor; dar era de asteptat, pentru ca “jucau” acasa. Mostre de Riesling excelente (nu am apucat sa beau 300 de Riseling-uri, dar cele pe care le-am incercat m-au ajutat sa imi fac o idée despre acest soi destul de prost reprezentat pe la noi, atat la producatori, cat si la importatori) plus cateva variante dulci, Ausslese superbe, bine sustinute de aciditate.  Ceea ce m-a surprins este stilul profund diferit de a intelege si a trece pe sticla zaharul rezidual: unele mostre de Riesling, care la noi ar fi trecut cu usurinta la categoria Demidulce, la ei apareau ca Seci. Bine aici ajuta mult si aromele specifice ale soiului, dar cu siguranta au o alta idea despre cum arata zaharul rezidual in sticla. Ahh si inca o chestie foarte interesanta: un raport pret/calitate foarte bun pentru Riesling-uri: variantele excelente la 6-7 euro nu erau o raritate. In plus am mai incercat ceva Spatburgunder (Pinot Noir) majoritatea avand in comun o baricare excesiva, cu greu sustinuta de corpurile in general destul de diluate si diafane (a semanat mai mult cu o degustare de diferite stiluri si intensitati de baric decat de vinuri).

 

Austria: la fel de multa emulatie ca la nemti, ajutati fiind si de faptul ca erau amplasati exact la intrarea principala a targului (ca sa facem o antiteza, noi eram exact in spatele acestuia). Vinuri bune, mi-au sarit in ochi niste variante excelente de Gruner Veltliner, dar foarte scumpe, dupa parerea mea. De fapt per ansamblu vinurile austriece mi s-au parut scumpe, mai ales daca le comparam, ca nivel de preturi si calitate oferita, cu variantele nemtesti.

 

Si altii: aici o sa includ cativa dintre “vecinii” nostri: Grecia: niste variante de vinuri albe surprinzator de bune, de proaspete si fresh. In plus o prezentare, un PR si o strategie de comunicare excelente. Slovenia: surprinzator de multa lume la stand, au creat un buzz excelent la standuri, vinuri bune dar nu mi s-au parut mai bune decat ale noastre, cel putin la capitolul rosii, dar mult mai bine promovate si prezentate. Bulgaria: parca mai mult spatiu expozitional decat noi (cel putin asa mi s-a parut mie) dar ca abordare si prezentare mi s-au parut cel mai aproape de noi. Vinurile nu am apucat sa le degust. Ca o chestie interesanta mi-a sarit in ochi un vin rosu care se numea Kalo Yan (sounds familiar? Stati linistiti ca e legat de un personaj istoric de peste Dunare, nu de Caloian-ul nostru. Sper..).

 

Romania: am mai scris in prima postare despre Prowein despre noi. O sa mai adaug ca am apucat sa incerc vinurile de la Davino si sunt foarte bune. Cam toate: calitate de la gama de intrare, Faurar, pana la gama superioara, Flamboyant (Domaine Ceptura Rouge 2009 e de luat si pastrat pentru viitor, Feteasca Neagra Purpura Valahica este una dintre cele mai bune variante cu care m-am intalnit, daca nu chiar cea mai buna, iar cupajele albe sunt complexe si elegante). Vinuri bune am mai incercat si la cei de la Domeniul Coroanei Segarcea (gama Principesa Margareta si Tamaioasa Roza ies in evidenta), Cramele Oprisor (Rusalca Alba) si bineinteles Stirbey cu doua variante de Tamaioasa excelente, o Feteasca Regala Genius Loci care pentru mine este la ora actuala reprezentativa pentru soiul respectiv  si noul Novac, foarte fructat, adus direct din baric care mai are nevoie sa se aseze.

Despre Stirbey as mai spune doua cuvinte: in zona generala de tasting erau prezente doar doua vinuri romanesti (din aprox. 1200): Novacul si  Negrul de Dragasani de la Stirbey. Amandoua erau apreciate, in cadrul degustarii organizatorilor, la doua stele (din maxim 5), ceea ce inseamna intre 85 si 88 de puncte. Fara nici o urma de patriotism pot spune cu mana pe inima ca din vinurile pe care le-am incercat (in general m-am axat pe cele de la 3 stele in sus) erau cateva (nu putine) care mie mi s-au parut clar sub cele de la Stirbey. Unele chiar in mod evident. Daca as  fi paranoic i-as banui pe nemti ca ne-au nedreptatit la puncte …dar probabil ca la o degustare “in masa”, caracterul lor mai elegant le-a dezavantajat. In fine…inca o chestie ciudata a fost ca nu am avut nici un vin alb la degustare si nici vinuri rosii de la alti producatori decat Stirbey. Doua vinuri din 1200. Asta cred ca spune multe despre cum ne vedem noi si despre cum ne-ar putea percepe  altii…

Tot de curiozitate am mai incercat noul Chardonnay de la SERVE, cu un caracter mai greu, dat de anul calduros, care merge tinut ceva in sticla pentru a evolua. Mi-a parut rau ca nu am incercat vinurile de la Wine Princess (cu niste etichete si un branding noi: ceva de genul Stonewines), despre cele de la Recas am mai vorbit aici.

 

Inca un lucru care mi s-a parut interesant la Prowein au fost vinurile Bio (cu un mic „tasting zone” separat)  care pe alocuri depaseau in calitate chiar variantele clasice. Intr-adevar “pe alocuri”, dar si asa au fost o surpriza placuta pentru mine, toate avand in comun o nota aparte fata de variantele clasice. Placebo? Probabil…dar acestea au cu siguranta viitor.

 

Cam atat…Ar mai fi multe de spus, dar sunt atat de multe incat prefer sa fac referire la ele sporadic, in postarile viitoare. Per ansamblu Prowein mi s-a parut o experienta inedita, coplesitoare si revelatoare in acelasi timp. Astept cu nerabdare editia de anul viitor… Sper sa am din nou sansa sa va pot povesti despre diversitatea enorma a peisajului oenologic mondial.

In viitorul apropiat ma voi referi in schimb la cel autohton, poate nu la fel de divers, dar cel putin la fel de fascinant:

Welcome Goodwine 2012! Spring version…:)

 

Tags: 2012, Dusseldorf, Prowein