Nov 10 2011
Despre preturi si pretentii: pledoarie pentru realism…
Ce sa zic…e o intrebare care ma bantuie existential de ceva vreme cu privire la situatia actuala si de viitor a pietei de vin autohtone. Nu am avut timp sa ii dau „glas”, probabil si dintr-o dorinta anxioasa de a nu strica „corola de minuni a lumii„. Dar au mai adus-o in discutie si alti colegi de breasla, deci nu as fi primul si cred (sper), nici ultimul.
In ultimii ani au aparut o serie de producatori mici (medii) de calitate (nu individualizez si nu am pe nimeni in special in minte) al caror scop initial a fost sa ofere exact asta: calitatea care lipsea publicului autohton in ceea ce priveste vinul. Acum nu stiu daca atunci cand au pornit la drum au luat in considerare si aspectul pretului, dar chiar daca a fost asa, undeva pe parcurs acesta s-a pierdut. S-a pierdut probabil si datorita unei cereri care s-a format pe parcurs, reprezentata de consumatori de vin „exigenti” care vor sa se diferentieze prin ceea ce beau de vinul comercializat in supermaket-uri. Problema este ca marea majoritate a respectivilor nu au in spate un bagaj de cunostinte si o istorie de consum care sa ii ajute sa isi delimiteze clar stilul de vin pe care doresc sa il consume, singura idee de la care pornesc fiind delimitarea de “ceilalti”, sentimentul de “special”, de “aparte”. Si de aici producatorii autohtoni plecati pe drumul anevoios si plin de urcusuri al calitatii, au identificat o nisa excelenta, ca un fel de poteca laterala, mai batatorita si cu peisaje mai frumoase decat drumul principal: un segment de consumatori (care se numeste la noi, pompos, segmentul “premium”) dispusi sa plateasca pentru un produs despre care nu au aproape nici o idee despre cum ar trebui sa arate. Si cand se intampla asta, producatorul are un teren ideal de dezvoltare putand juca un dublu rol: acela de a produce vinul si de a “dirija” sau educa preferintele propriei clientele, ale pietei. Un fel de eu centrez, eu dau cu capul…
Se ajunge astfel la o situatie in care sa avem vinuri pe care pietele externe, mature si cu putere de cumparare net superioara le considera prea scumpe (sic!), dar care sunt perfect marketabile la intern. Producatorii insisi recunosc chestia aceasta, atat declarativ, cat si prin politica de preturi diferentiata practicata pentru export si pentru intern (vezi celebrul caz Solo Quinta si nu numai). Nisa de piata de care am vorbit mai sus este deja din ce in ce mai disputata, fiecare din producatorii autohtoni, mici, mari mjilocii, sau giganti repezindu-se cu mai mult sau mai putin elan si PR sa lanseze game si subgame premium sau vinuri de autor. Majoritatea se bazeaza pe reteta “clasica” a baricului plus drojdii selectionate, care in afara e demult “fumata’ dar care pentru publicul de mai sus reprezinta noul standard: vinul baricat, cu drojdii care sa dea cat mai multa aroma si sa faca vinul cat mai diferit, deosebit, trendy fata de “restul”.
Nu contest aici priceperea si cunostintele in materie ale oenologilor si oricum nu sunt eu cel mai in masura sa o faca. Visul oricarui creator este sa faca un vin de semnatura proprie, special, care sa ii reprezinte filozofia proprie asupra artei vinificarii precum si pasiunea pe care o depune. Si la noi in invatamant toata lumea vrea sa scrie cartea vietii si sa dea sistemul peste cap cu teorii noii si extraordinare (si eventual sa faca si avere de pe urma lor), dar nu trebuie pierdut din vedere ca studentii invata din cursuri, redactate corecte, explicite, pe intelesul tuturor si foarte important, accesibile.
Asadar, ce este mult strica si derapajele in extreme nu prevestesc nimic bun …Ceea ce contest este un trend de marketing care a impins aberant de sus pentru piata romaneasca preturile unor vinuri care in afara s-ar inscrie in main-stream, si asta doar pe considerentul omniprezent in industria autohtona si incarcat de tente manelist-snobiste: “domne’ daca se vinde”.
Totusi industria romaneasca de vin nu are maturitatea si dezvoltarea nici macar a celor din New World, asa ca haideti sa nu “omoram” copilul din fasa doar pe considerentul ca cineva cumpara produsul la orice pret. Putin efort in sensul unor vinuri corecte ca pret si sub aspectul calitatii, cred ca vor ajuta industria sa creasca si sa se dezvolte mult mai sanatos decat mica vanare de vant a profitului autohton si plafonarea in plan mioritic.
Nu trebuie bagati toti producatorii in aceeasi oala, dar trendul principal din ultima vreme cam acesta este…dupa parererea mea. Multi imi vor spune: “E bine si asa”, dar personal am impresia ca am sarit deja niste etape de evolutie si incercam sa ne situam pe niste paliere destul de inalte, cu o fundatie destul de subreda sub aspectul raportului dintre traditie si pretentiile afisate.
Desi avem “povesti” frumoase si PR profesionist pentru majoritatea vinurilor de top, care fac trimitere la traditie, istorie, experienta, regi, boieri, conace, perioade interbelice, etc. sa nu uitam ca “leopardul din spatele gardului” are cam 15 ani de experienta…in cele mai bune cazuri. Si paradoxal acele cazuri fericite care se pot lauda cu cei 15 ani de experienta sunt intrucatva mai retinuti sa arunce vinuri si preturi pe piata, cred ca tocmai datorita acestui fapt.
Mai exista o vorba clasica in mediul academic: “cu cat citesti mai mult, cu atat iti dai seama cat de ignorant esti”. Cred ca si la vin este valabil acelasi lucru. Haideti sa mai citim (producem) cativa ani si sa vorbim mai incolo…
