Nu…nu cred ca pare mai bun (doar) din cauza spiritului sarbatorilor.

Citeam zilele acestea ca in urma unui sondaj efectuat in SUA, consumatorii apreciaza superior gustul anumitor vinuri in lunile reci, de iarna, decat in timpul verii. In special al celor rosii…si in special al celor de import!

Problema identificata si de respectivul sondaj este urmatoarea: “cooked wine”. Adica intr-o traducere libera, vin gatit sau copt. Pe scurt, daca vinul este supus, in timpul transportului, depozitarii sau comercializarii la raft unor temperaturi superioare acesta are toate sansele sa “se gateasca” si sa dezvolte “arome” in consecinta. Adica in loc de fructe rosii sau de padure avem partea de magiun prune sau dulceata de fructe…un vin fara arome si fara prospetime. Sau in loc de culori vii si prospetime avem parte de un caramiziu deschis si sters (la un vin tanar). Chiar marele Parker afirma ca problema afecteaza in mod serios industria vinului, 10-25% din vinurile de pe piata SUA suferind din cauza expunerii excesive la caldura. Si aici este vorba de vinuri de top importate din Europa, nu de Shiraz Australian de 10 $ sticla.

Unele studii arata ca, de exemplu, acelasi vin cumparat de la doi retaileri diferiti, imbuteliat in acelasi lot de catre producator se exprima in mod diferit. Diferentele sunt si mai mari cand este luata spre comparatie o sticla direct de pe linia de imbuteliere a producatorului. Un alt studiu, facut de cei din Noua Zeelenada arata ca renumitul lor Sauvignon Blanc produs in regiunea Malborough, prezinta un compus chimic tiolic aparte (denumit 3MHA, pentru pasionatii chimiei) care confera vinului o aroma de fructul pasiunii. Acesta dispare treptat in conditiile care vinul nu este tinut rece si temperatura acestuia creste. Acum ma gandesc ca ar trebui sa cautam fructul pasiunii in sticlele de Villa Maria Private Bin de la Metro…

Dar temperaturile ridicate afecteaza si altfel vinul decat prin grabirea reactiilor chimice cee au loc la nivelul acestuia. Unele studii arata ca temperaturile ridicate afecteaza dopurile vinurilor, in mod specific una din caracteristicle lor esentiale: schimbul de oxigen cu mediul. O data cu cresterea temperaturii, dopurile de pluta, dar si cele sintetice sau insurubate (corkscrew) se dilata si permit un schimb mai rapid de oxigen al vinului din sticla cu mediul ambiant, rezultand procese oxidative accelerate (vizible mai ales pentru vinurile albe) sau de “imbatranire” rapida si prematura pentru cele rosii (care isi pierd culoarea, acidiatea si aromele si devin “cooked”). Acest proces de schimb accelerat de oxigen este prezent indiferent de tipul de dop folosit. Totusi, la dopul de pluta, in cazuri de caldura extrema acesta este “aruncat” putin in afara sticlei , fenomen insotit eventual si de “scurgeri” ale continutlui sticlei. Este un semn clar ca vinul a fost supus unor temperaturi prea ridicate pe parcursul lantului logistic si este deja “gatit”.

Toata discutia despre vinurile “cooked” a aparut mai ales in SUA in urma multiplelor sticle de Bordeaux scump deteriorate pe parcursul transportului sau depozitarii. In figurile de mai jos (realizate de eProvenance si preluata de aici) se pot observa evolutiile temperaturilor sticlelor de vin pe diferite trasee de distributie. Banda verde indica un interval de temperatura sigur, in timp ce linia rosie de deasupra ei reprezinta un nivel de temperatura considerat critic pentru vinul transportat.

Lasand deoparte traseele lungi si transoceanice care “streseaza” serios vinul indiferent de mijlocul de transport (paradoxal avionul este mai riscant din acest punct de vedere decat transportul maritim), putem observa la primul grafic ca si in cazul unui drum de cateva sute de kilometri din Burgundia in Italia vinul inregistreaza temperaturi critice.

Si mai elocvent este graficul de mai jos (realizat de eProvenance) care arata temperaturile unui transport din Bordeaux spre Nisa, pe parcursul a doua zile, in luna Iulie:

Dupa cum se vede situatia este dramatica, iar vinul respectiv este  evident compromis din punct de vedere al calitatii si al experientei consumatorului.

Din aceste motive importatorii/retailerii seriosi nu aprovizioneaza niciodata inainte de weekend sau in lunile de vara cand temperaturile cresc peste anumite valori si folosesc containere cu temperatura controlata (frigorifice – “reefers”). De fapt producatorii francezi care se respecta (aici includ majoritatea Chateau-urilor din Bordeaux) refuza un transport catre client/negociant daca temperaturile exterioare nu o permit sau nu pot asigura transport frigorific. In acelasi timp, este folosita din ce inc e mai des o tehnologie de tracking a temperaturii vinului pe parcursul transportului care presupune lipirea unui senzor de marimea unei carti de credit pe lazile de lemn. Acesta inregistreaza si stocheaza date privind temperatura pe parcursul transportul. Se cheama RFID si este produs de o companie denumita eProvenance. Bineinteles pretul prohibitiv il face utilizabil doar in cazul vinurile scumpe, dar in viitor tehnologia s-ar putea adapta si pentru “muritorii” de rand.

Daca revenim la realitatile autohtone si trecem peste “science-fiction”-ul de mai sus putem vedea in fiecare zi baxuri de sticle de vin in plin soare prin curtile distribuitorilor, camioane intregi alergand (sau stationand) cu marfa pe o canicula de peste 35 grade (va dati seama ce valori sunt inauntru) sau prezentari la raft in plin soare, sticlele fiind parca special aliniate la”bronzat”.

Si asa ajungem la vinuri albe care de fapt sunt galbene inchis (unele asa pleca de la producator, sa nu dam vina inutil pe logistica) sau la diferente inexplicabile intre doua sticle ale aceluiasi producator achizitionate din locuri diferite sau chiar din acelasi magazin la intervale diferite de timp. Cine e de vina?

Producatorul pe care nu il intereseaza ce se intampla cu marfa dupa ce a parasit poarta cramei si care oricum nu are cum sa controleze lantul de logistica?

Distribuitorul care in goana dupa profit livreaza pe orice vreme si in orice conditii?

Comerciantul care accepta practicile transportatorului si apoi depoziteaza in conditii improprii vinul?

Autoritatile pentru ca nu prevad norme clare de pastrare si manipulare a vinului (de fapt nu au asa ceva nici pentru productie, ce pretentii sa avem la transport si manipulare)?

Clientul pentru ca nu are informatiile necesare si adesea da vina pe producator sau pe vin fara sa caute sa il achizitioneze din locatii cate de cat “certificate”?

Oricum in Romania este greu sa gasesti un furnizor cat de cat “normal” din acest punct de vedere…Avnad ca unice idealuri profitul si marjele cat mai mari, ma indoiesc ca hipermarketurile, dar si magazinele specializate tin cont de modul in care manipuleaza acest produs “viu” care este vinul. Pentru ca in fond asta este vinul: un produs “viu” exact ca si carnea, pestele sau lactatele proaspete pentru care exista norme clare si lanturi de distributie cu temperatura controlata pe fiecare veriga (desi cred ca in cazul Romaniei si aici e mai mult visul consumatorilor decat realitatea pietei)

Si atunci revin la intrebarea din tiltu: nu vi se pare uneori ca vinul are gust mai bun iarna? Mie unul da….E posibil insa sa fie si efectul pervers datorat sarbatorilor…Dar totusi… 😀

Tags: distributie, temperatura, transport, vin

Ce va vine in minte prima data cand va ganditi la Bosnia? Razboi, gloante, dezastru, ruine, haos, etc…cel putin mie asta imi sugera. Inainte sa plec in concediu. Acum ca m-am intors intreg, ce pot sa spun este ca m-a surprins cel mai mult dintre toate cele 4 tari vizitate/tranzitate (Serbia, Croatia, Muntenegru, Croatia). In mod placut….

Ce e drept, cam toate cladirile de pe marginea drumului sunt ciuruite de gloante si abandonate, langa ele fiind altele construite noi, (99% lasate inca “la rosu”). In plus, inca se mai trage in Bosnia…cu pistolul antiradar, dar asta e alta poveste.

Inainte sa merg in concediu am zis ca trebuie neaparat sa trec prin Bosnia si sa vizitez Mostar-ul. Tara este superba, cel putin drumul de la granita cu Serbia, de la Dobrun la Scepan Polje cu Muntengegru este superb, 80% printr-un canion cu nenumarate tunele si o apa limpede si albastra. Si continuarea in Muntenegru prin canionul Piva este cel putin la fel de spectaculoasa…

In fine, sa revenim la subiectul vinului. Inainte de plecare fac “research-ul” aferent regiunilor viticole de pe traseu, gandindu-ma de la inceput ca in Bosnia, tara preponderent musulmana nu o sa gasesc cine stie ce vinuri…daca o sa gasesc ceva. Inca o data m-am inselat…stateam apoi sa ma gandesc ca asa s-ar simti si turistul strain care vine in Romania pregatit sa gasesca lumea a treia (sau sfarstiul lumii) si pleaca impresionat de frumusetea locurilor. In World Atlas of Wine gasesc o remarca a lui Jancis Robinson cu privire la Bosnia care imi trezeste interesul: “Both its terrain and his Muslim heritage make commercial winegrowing an unlikely occupation, except in the hinterland of the Dalmatian coastal strip and around the city of Mostar. Mostar’s Zilavka is a white grape of memorable character: its wine full-flavored and dry with unique apricot smell”.

Cercetand in continuare aflu ca in apropiere de Mostar se afla Vinaria Citluk, cea mai mare din tara, cu o capacitate de 110.000 hl si cu 300 ha cultivate in majoritate cu varietatile locale: Zilavka (soi alb) si Blatina (soi rosu) plus ceva Cabernet Sauvignon si Chardonnay. Mai exista un partener strategic(producator), Hercegovina Vino cu 100ha cultivate cu Zilavka, Blatina si Vranac (specific in Muntenegru). Zilavka este un soi alb, cu origini necunoscute al carui nume se pare ca vine de la vinele care se vad prin pielita transparenta, dar groasa a strugurelui. Este un soi tolerant la seceta care se preteaza solurilor carstice.

Am vrut sa ma duc sa ii vizitez personal, din pacate timpul nu mi-a permis: nu as mai fi ajuns la Mostar, care de fapt era destinatia excursiei de o zi pe care am facut-o in Bosnia. M-am multumit sa admir viile de pe drum,  cu un sol in general sarac, carstic si pietros. Am gasit insa produsele lor intr-un hipermarket din Mostar. Ce m-a frapat a fost faptul ca nu aveau aproape deloc  la vanzare soiurile “clasice”: Chardonnay, Sauvignon, Cabernet sau Merlot-uri. Doar soiuri autohtone, ale lor sau ale vecinilor muntenegreni sau croati. Un fel de antiteza a bulgarilor din acest punct de vedere. Preturile erau extrem de accesibile intre 4 si 9 coroane (1 coroana = 0.5 Euro) pentru produsele Cramei (vinariei..asa se zice la ei) Citluk, deci intre 8 si 17 lei/sticla.

Primul vin pe care l-am desfacut, dintre cele cumparate, face parte din gama High Quality a celor de la Citluk (exista si o gama superioara Top Quality) si se numeste Hercegovacka Žilavka. Este chiar 100% Zilavka si se prezinta intr-o sticla (de un litru) inchisa la culoare cu un dop mic, insurubat pe care nu l-am mai intalnit la alti producatori.

Culoare: Galben stralucitor cu tente verzui

Nas: Puternic, aromat, stone fruit (caise in primul rand), mere verzi, ceva note ierboase

Gust: Am fost socat de combinatia intre corpolenta si nivelul ridicat de aciditate. In general vinurile acide le percep ca fiind cu un corp usor, chiar spre diafan, subtiri. Acesta are corpolenta pronuntata care domoleste atacul de o aciditate ridicata,extrem de   fructat si vireaza vinul spre o senzatie de demisec. Afiseaza note de pepene verde, carcei de vita de vie, citrice (lime) si note minerale. Postgustul este mediu, usor crocant si cu ceva note ierbos-mediteraneene (rozmarin, menta, salvie).

Una peste alta un vin care pe mine m-a intrigat prin mixul aciditate-corpolenta, cu un alcool (12%) bine integrat si mascat de caracterul acid, cu puternice note distinctive fata de alte soiuri. Se pare ca au reusit sa il marketeze chiar in State unde exista un importator si unde este destul de apreciat datortia raportului calitate/pret. Acolo se exporta varianta “top quality”, Zilavka Mostar pe care de abia astept sa o desfac si sa o degust spre comparatie.

Un mic diamant in noroi la cat am dat pe el (cam 8 lei in banii nostri in hipermarket, cred ca la Crama este mai ieftin de atat, culmea)..pacat ca noroiul este cam departe..

P.S. O ultima recomandare, de data asta fara legatura cu oenologia: daca mergeti in Croatia, la Dubrovnik, vizitati Mostar-ul, merita cu prisosinta cei 120 km presarati cu  peisaje desprinse parca dintr-un western texan.  S-ar putea chiar sa va placa mai mult decat Dubrovnik-ul datorita farmecului aparte. Si oricum, nu evitati Bosnia, este o tara surprinzator de surprinzatoare….

Tags: Bosnia, Citluk, Mostar, Zilavka

Desi ultimele zile au fost caniculare, este cert ca vara este pe sfarsite si se simte deja adierea racoroasa a toamnei, cu “numararea bobocilor” si culesul viei (sic!).

Frunzarind zilele trecute Wine Enthusiast pe Septembrie 2011, in afara de un editorial despre Croatia cu ale carui concluzii sunt de acord, desi recomandarile si vinurile alese sunt cam scumpe si cu niste semne de intrebare (o sa revin pe tema asta), dau la paginile de recomandari si best-buy de cateva vinuri autohtone, astfel (cu punctajele aferente):

ROSII:

86p. Cameron Hughes 2009 Frunza Pinot Noir (Viile Timislului), 7$,

87p. Cameron Hughes 2009 Frunza Merlot (Viile Timislului), 7$,

85p. Cramele Halewood 2009 Single Vineyard Selection Adrian Vineyard Shiraz (Dealu Mare); 9$

ALBE:

87 p. Cramele Halewood 2010 Single Vineyard Selection Sebes Alba Transylvania Sauvignon Blanc (Sebes), 9 $.

87 p. Cramele Recas 2010 Alb Demisec Feteasca Regala (Recas), 7$;

87 p. Cramele Recas 2009 Chardonnay (Recas), la 7$

86 p. Cramele Recas 2009 Dreambird Pinot Grigio (Viile Timisului); 7$.

86 p. Cramele Recas 2010 Dreamfish Sauvignon Blanc (Viile Timisului); (ati ghicit) tot 7$.

Deci doar vinuri de la Recas si de la Hallewood, destul de bine apreciate prin prisma raportului calitate pret.

Doua mici comentarii:

1. Ma bucur ca in sfarsit apare prin review-urile din afara si un soi romanesc (Feteasca Regala). Este un inceput bun pentru promovarea soiurilor autohtone pe care se bate atata moneda in ultimul timp.

2. Sunt satisfacut ca au si americanii Olanda lor in materie de Recas si se numeste Carrefour Romania de unde puteti procura “Frunzele” de mai sus (cel putin Merlot si Chardonnay sigur) cu 9.99 lei, adica aprox. 2.5 $..:)) Nu ca s-ar chinui cineva din America pentru 4.5 $ sa dea comanda in Romania, dar putem spune acum ca producatorii romani dau mai scump la export decat in tara..:). Interesante totusi “ghidusiile” din politica comeciala a celor de la Recas, care dau varfurile de gama la preturi mai mici la export, iar gamele normale la preturi superioare. Bine daca luam in considerare ca Frunzele de mai sus sunt de fapt V-Legends diferenta se mai reduce, dar ideea ramane aceeasi.

Astfel, daca din intamplare cautati un Pinot Noir despre care Cameron Hughes scrie: “Long story short, I tasted the wine, which they called Frunza and was really blown away by the quality.” l-ati gasit. E V-Legends de la Recas.  Interesanta este si prezentarea de pe site-ul americanului cu muzica din Enescu (parca?!?) si tot tacamul… Aceleasi cuvinte de lauda si despre Merlot (confirmate  de fapt si de review-urile de la noi).  Interesant ca celealalte vinuri de la Recas sunt importate de alte firme (W.J. Deutch&Sons si Tri-Vin Imports), dar este imbucurator ca piata s-a sesizat de calitatea vinurilor produse aici.

Eu zic ca “overall”, e de bine, nu?

P.S. Americanii or fi auzit de Carrefour Romania? Cred ca ar fi oripilati..:)

Tags: Cameron Hughes, Recas, SUA