Cred ca ati citit majoritatea articolul de luni. Care trata o problema care a ravasit internetul si lumea bucolica a vinului romanesc la acest linistit inceput de an: Davino si-a listat vinurile de top in Selgros. Sacrilegiu, fatalitate, sfarsitul lumii, moartea HORECA, “we are doomed, this is the end I tell you!”. Ce urmeaza este un fel de P.S.

 

Bineinteles, ca am deplans si eu situatia, asa cum era ea prezentata prin pozele de pe Facebook. Calamitate.

Apropo, stiti bancul cu bicicleta de la Radio Erevan? Il stiti, dar vi-l readuc aminte in contextul situatiei:

“Intrebare la Radio Erevan: Este adevarat ca lui Andrei Saharov i s-a facut cadou o Volga?

Raspuns: Sigur ca da, dar nu este vorba de o Volga, ci de o bicicleta Sputnik si nu i-a fost daruita, ci i-a fost furata!”

 

Cam asa si cu Davino si Selgros. Ieri dupa articol, pun mana pe telefon si sun la producator. Sa ma lamuresc. Wishful thinking: Poate era bine sa fi sunat inainte, dar era un subiect prea juicy…:)

Si usor perplexat intreb care e logica cu intrarea in Selgros. A urmat o explicatie usor diferita de tot haloimasul care circula in piata de cateva saptamani si pe care v-o redau mai jos in cateva cuvinte, asa cum am inteles-o eu, explicata, repet de catre producator:

 

Selgros a deschis acum ceva timp cateva magazine de cadouri, gen gourmet/magazine de specialitate. Nu in Selgros propriu-zis, ci in afara magazinului. Cam cum ar veni in galeria comerciala. Acestea erau destinate produselor exclusiviste si care nu se regaseau in magazinul “mare”.

Pe cale de consecinta au apelat in materie de vinuri (si) la unul dintre cele mai renumite branduri autohtone, Davino. Care a fost de acord sa listeze cateva etichete in amintitele magazine.

Davino le-a trimis toata cota de alocatie pe 2016. Care cota nu e nici pe departe de cateva sute de sticle cum se vehiculeaza prin piata, ci cam asa: 72 de sticle de Flamboyant, 102 de Domanie Ceptura Rouge si vreo 20 si ceva de Rezerva Alb. La preturi normale, de lista, fara discount-uri si alte reduceri.

Cam aceasta este versiunea producatorului si pe scurt am avea asa:

 

Fiction: Davino si-a bagat vinurile la raft in Selgros.

Fact: Davino a listat vinurile in magazine specializate din galeria comerciala de la Selgros, in afara cash&carry propriu-zis.

 

Fiction: Umbla sute de sticle de Flamboyant prin Selgrosuri

Fact: In total sunt 72.

 

Fiction: Davino le-a dat vinurile la juma’ de pret

Fact: Davino le-a dat la pret normal, de distributie.

  

Una peste alta tragem din toata povestea aceasta cateva concluzii pilduitoare:

1. Cand e vorba de Davino multi de pe la noi sunt in general foarte voiosi ca sa dea cu pietre. Fact!
2. Lumea vinului din Romania are mult timp liber si imaginatie. Dar asta stiam deja, ca de aia o iubesc.
3. Davino are probleme de comunicare pe care e de dorit sa le rezolve pe viitor.
4. HORECA poate sa stea linistita, Davino nu a aruncat in aer vanzarile din sector. Si probabil vinurile din amintitele locatii se vor termina in cateva saptamani sau chiar mai repede.
5. Autocritica: e frumos si bine sa te informezi inainte sa scrii despre ceva. Asa cum e frumos si sa scrii despre un subiect “juicy”. Si aici se termina autocritica si incepe critica: Mai urat este cand cunosti povestea, dar o tii pentru tine, ca sa iti pastrezi pozitia “privilegiata” de a da cu pietre in Davino. Asta e urat. Ca asa e in tenis…

 

Epilog: “Intrebare la Provin: Este adevarat ca Davino a listat sute de Flamboyant-uri in Selgros?

Sigur ca da, dar de fapt nu erau in Selgros, erau intr-un magazin de specialitate si nu era sute, erau vreo 72.” Curat Caragiale!

 

P.S. la P.S.:  Asa cum am precizat, informatiile de mai sus au venit din partea producatorului. NU am fost la Selgros sa le verific, (nu am atat de mult timp la dispozitie si nici paranoic nu sunt).

Cine are drum poate sa mi le confirme/infirme. Sau daca are alte informatii este binevenit sa si le exprime.

  

Tags: Davino, Flamboyant, Selgros

 

Doua institutii in materie de vin romanesc. Vinuri exponentiale si care pot sta la aceeasi masa fara probleme cu vinuri de top de afara. Si in acelasi timp (si cumva in mod normal) doua vinuri urmarite de controverse.

 

Unul se da la aproape jumatate de pret in Olanda fata de Romania, iar altul a aparut la raft in Selgros, in versiunea lui 2011. E vina lor sau a producatorilor? Da si nu. Adica partial. E si vina pietei. In general producatorii reactioneaza la piata.

Piata la noi este imatura din punct de vedere al consumatorilor. Nici producatorii nu sunt foarte maturi oricat de mult ne-ar placea sa credem asta. Cei mai vechi fac vinuri cam de vreo 20 de ani. O bataie de aripa de future pentru o piata matura si cu traditie in vin.

Si din imaturitatea aceasta bilaterala se nasc aberatii. Un fel de chinurile facerii sau cosurile pubertatii.

 

Pe de o parte vinul romanesc a evaluat prea repede in calitate si consumatorii au ramas in urma. Si nu numai ei.

Pe de alta parte consumatorii de la noi beau (inca) etichete. Si branduri. Si nu numai de la noi. In orice domeniu este o optiune perfect valabila sa alegi un brand cunoscut care sa iti confere siguranta si sa fii sigur ca nu te faci (face) de ras.

Si cum multi aleg chestia aceasta, la noi Solo Quinta nu numai ca se vinde mai scump fata de Olanda (unde Recas si vinul din Romania sunt niste ilustre necunoscute) , ci e “out of stock” cu mult inainte sa se incheie anul. Sa dam vina pe Recas ca vinde vinul mai scump la noi? Sa le cerem sa nu profite de oportunitate, de notorietatea pe care o au in piata de la noi unde sunt singurul producator mare care ofera calitate pe toate gamele si fara sincope de marketing?

Cum ar veni, ar trebui sa actioneze irational din punct de vedere economic, sa nu capitalizeze un avantaj concurential evident, sa dea cu piciorul la toata imaginea si brandul construit si sa vand un produs mai ieftin doar din considerente morale si umanitare. Mda, o putem face…dar e mai mult o discutie filozofica. Business is business. Si Recas stiu sa faca business de vin ca nimeni altii de la noi.

 

Realitatea e simpla: piata autohtona permite producatorilor sa incaseze o prima (premium)  pentru lipsa de maturitate a consumatorilor. Practic pentru snobismul publicului si pentru amatorismul concurentei. Se intampla la fel si afara, dar mult mai rar/greu/mai putin.  Si asta nu se intampla doar la vin pe la noi.

Acel “premium” la ora actuala este exact diferenta de pret dintre Romania si Olanda. Platim pentru consumatorii pe care ii avem si pentru nivelul de dezvoltare al pietei. Si punct. Este perfect normal si logic mai ales cat vinul despre care vorbim se vinde fara probleme pe la noi si inca foarte bine la banii respectivi.

Noi, cei cativa initiati care ne tanguim ca nu e corect si fair, suntem total atipici pietei autohtone. Am fost expusi si altor realitati, iar din punct de vedere economic nu contam inca. Si nici nu vom conta in viitorul apropiat. Dar acestea sunt discutii filozofice, revin.

 

Flamboyant. Nava amiral a premium-ului romanesc. Icoana la care se inchina mai toti productorii aparuti in ultimii 10 ani in Romania. Vinul care se da cu taraita pe la distribuitori.

Si care a ajuns la raft in Selgros. E ok? Tehnic e ok. Selgros e cash&carry. Adica e un canal de distributie catre HORECA, catre retaileri. Ca si Metro. Chiar oameni din HORECA se isterizeaza brusc cand vad la raftul unui magazin care le este dedicat, Davino. E ca si cum te-ai plange ca ai gasit hamburgeri in McDonalds.

 

Teoretic. Pentru ca practic lumea la noi il percepe ca pe un hypermarket, ca pe marele retail.

Si nu e chiar nimic aberant tinad cont cat de usor poti obtine o legitimatie. Orice administrator de bloc are vreo cateva prin birou. Pe scurt, la noi nici cash&carry nu e ceea ce trebuie sau nu e perceput ca fiind ceea ce ar trebui sa fie. Sic!

 

Data fiind aceasta conjunctura, faptul ca vinul a aparut la raft in Selgros este o lovitura de imagine. Lovitura nu este doar pentru Davino, ci este pentru orice vin dedicat HORECA din Romania. Atata timp cat referinta in materie este la raft in Selgros, cred ca ii va fi greu oricui care vinde vin in HORECA romaneasca sa le explice carciumarilor ca exista si game exclusiviste pentru ei. Pe care oricum carciumarii nu sunt in stare sa le vanda si sa le puna in valoare. In conditiile in care pun problema doar in paradigma “mie ce imi iese”. Un cerc vicios.

Si de altfel toata agitatia din jurul evenimentului “Davino in Selgros” e in mare parte si dorinta multora de a plati polite unui producator care se pozitionase prea exclusivist pentru unii. Iarasi abordarea milenara pe la noi.

L.E. Pana la urma s-a lamurit problema cu Davino in Selgros.

 

Pe scurt piata romaneasca este imatura. Cam la toate capitolele. Nu e o mare noutate. A devenit un truism. Dar este o imaturitate fecunda, de compost, care fierbe si care sta sa dea in clocot. Deja producatorii simt rasuflarea rece a cifrelor seci de vanzari si nu mai au timp sa astepte dupa consumatori sau HORECA sa se maturizeze. Pur si simplu ii prind din spate vinul si plantatiile care vor intra pe rod. Si care pe unii ii strivesc sub o realitate deloc imbucuratoare.

In acest context al pietei, Davino se pare ca a mutat primul, alegand sa isi listeze vinurile in Selgros. Poate a fost o alegere nefericita si pripita sau poate a fost o miscare vizionara in perspectiva vremurilor ce vor urma. Vom trai si vom vedea.

Cert este ca urmeaza vremuri foarte interesante si numai in pielea unui producator de vin nu vreau sa fiu.

 

Si acum, ca v-am plictisit indeajuns:

 

Davino Flamboyant 2012

 

Ca intotdeauna cupaj (vai, scrie cupaj si nu asamblaj pe contraeticheta, sic!) din  Cabernet Sauvignon, Merlot si Feteasca Neagra. Primit din partea producatorului. Initial inchis si total auster, neabordabil. Aerat de trei ori prin chestia asta (echivaleaza cu vreo 5-6 ore de decantare) plus vreo 2 ore apoi in decantor clasic.

Rezultatul: un nas complex, cu fruct negru pur, copt, bine definit (coacaze, afine), plus visine coapte, cirese negre, prune uscate si aluzii de baric integrate din categoria piperului, vaniliei, scortisoarei si a ciocolatei. Imi place ca nu are gemozitate si fructul nu este deloc supracopt, obosit. Ba din contra este expresiv si bine incadrat.

Gust. Fara decantare vinul este extrem de agresiv, mai ales pe final. Amar si taninos, naravas. Tot procesul de mai sus il rotunjeste. Ii intinde tanini stransi din incheiere pe tot parcursul evolutiei, ca un batran care se indreapta de spate. Fruct si extract redutabil, marca clasica a casei, dar frumos echilibrate de aciditate si un alcool perfect ascuns. Putere in prim plan, impetuozitate, dar de data asta usor retinute si polisate.

Din punctul meu de vedere este un plus de calitate, in directia clasei si elegantei. Daca pana acum cativa ani aveam niste vinuri in forta, cel de fata mi s-a parut mai dichisit si mai atent calibrat. Este practic cel mai elegant Flamboyant pe care l-am baut.

Bifeaza bariera celor 90 de puncte, dar fie il mai lasati minim 5 ani deoparte, fie il decantati viguros si fara remuscari. Ma intreb retoric cati bautori de Flamboyant vor avea atata rabdare cu el si cati oameni de prin HORECA stiu sa decanteze si sa serveasca vinul acesta acum. Si aceasta in sine este o realitate usor tragica, care ne readuce la discutiile despre stadiul pietei de la noi.

Cert este ca vinul este ce trebuie si se poate compara lejer cu un Bordeaux foarte bun. Dar cati dau doi bani pe chestia aceasta si pot sa treaca de eticheta si de simplul fapt ca beau Flamboyant, cel mai scump rosu de linie romanesc?

 

 

Recas Solo Quinta 2015

 

Nas bombastic, “in your face”, intens, aromat. Muscat-ul isi spune cuvantul, dar se asociaza fericit cu note de gref, banana, tuberoze si fructul pasiunii. Complex, modern, “cu multe in el”. Practic oricine cred ca poate gasi un miros preferat in cocktailul ametitor din nas.

Gust prezent, plin, usor linoleic, dar echilibrat foarte bine de aciditate. Fruct pur, zemos, prezent, care te complimenteaza. Final usor tonic, cu ceva note amarui. Postgust lung, proaspat, citric.

Acelasi succes de casa ca intotdeauna.Mi s-a parut mai rafinat si elegant, 2014 baut acum cateva saptamani. Cel de fata este mai bombastic si aromat (deh Ottonelul) si probabil va trebui sa mai stea putin in sticla. Dar probabil nu va apuca, la cum se vinde.

Si nu e de mirare. Este un vin atent creat pe chipul, asemanarea si gusturile consumatorului contemporan. Direct, bombastic, hedonistic, all inclusive. Greu sa ii reprosezi ceva. Foarte Bun spre Excelent.

 

 

 

Tags: Davino, Flamboyant, Recas, Solo Quinta

 

Etimologia cuvantului Merlot, care vine din franceza (si apropo nu se pronunta “t”-ul de la final asa cum se mai obisnuieste pe la noi chiar in cercuri (cvasi)elevate) face trimitere la numita pasare din titlul fiind un diminutiv al francezului “merle” (mierla). Acum ca povestioara aceasta o fi la fel ca la Shiraz si orasul din Iran cu acelasi nume cu care soiul se pare ca nu are legatura, nu stiu. Ceea ce stiu este ca acum vreo saptamana, pe vineri, ne-am reunit pentru inca o degustare tovaraseasca la Pitesti. Cu tema Merlot-uri romanesti de top.

 

Acum sincer sa fiu eu nu sunt un fan al pufoseniei catifelate si pline de fruct rosu care trece sub denumirea de Merlot. Dar m-am incurajat sperand ca in exemplarele de top se pot gasi vinuri interesante. Si nu am fost dezamagit. De fapt cel mai scump vin din lume (L.E. unul dintre, cel putin), Chateau Petrus este 100% Merlot. Asa ca trebuie sa existe si Merlot-uri care sa ma impresioneze in galaxia aceasta. Asa ca pana la Petrus, plin de curiozitate am purces la selectie, aerare dubla prin asa ceva, degustare  si iata ce a iesit:

 

Recas La Putere 2009. O sa ziceti ca e cam vechi si probabil “obosit”. Da si nu. Da este mai vechi, (asta am gasit) dar pe de alta parte vinul inca se tine bine. Bine, nu mai are aciditate sa sustina fructul usor virat spre magiun si vagi note tertiare, dar in rest vinul este perfect baubil si s-a tinut foarte bine. De fapt pentru un vin facut sa se bea repede, chiar s-a mentinut surprinzator de bine. Imi aduc aminte ca acum ceva ani Merlot-ul de pe La Putere facea furori in cercurile pasionatilor de vin. Ce vremuri… Bun

 

Oprisor La Cetate Merlot 2011 Un exemplar usor atipic pentru soi: spicy si condimentat atat in nas cat si in gust. Aciditate sustinuta, evolutie vioaie, fara catifelarile specific Merlot-ului, alcool excelent ascuns (14.5%) si note de piper, fruct negru, iuti, artagoase care te trimit mai degraba cu gandul la un Syrah. In fine, un vin Bun spre Foarte Bun care isi merita cu prisosinta banii si un companion excelent la mesele de zi cu zi. Mai ales ca preturile au devenit mai normale prin retail. Din ce imi aduc aminte la Goodwine a fost cel mai reusit exemplar din rosiile degustate de pe gama respectiva.

 

Crama Garboiu Merlot Bacanta 2009 Culoare rosie, Bordeaux, cu ceva aluzii vag brune. Nas tipic, echilibrat, cu clasicele fructe rosii, visine, prune si aluzii de baric bine integrate. Evolutie gustativa cumva liniara, rotunda, catifelata care imbina fericit fructul cu baricul. Sincer ma asteptam sa fie pe o panta descendenta, dar e tocmai bun de baut acum. Este un Merlot tipic, scoala, singurul lucru pe care i l-as putea imputa fiind lipsa de personalitate si caracterul usor “booring”, dar asta este un moft. Foarte Bun.

 

Alira Merlot 2011  Nas supracopt in stilul casei, cu smochine, curmale, note dulci, de sherry. Gust usor subtire, mai ales in contrast cu nasul. Din punctul meu de vedere gustul este peste nas, vinul fiind direct, placut liniar. E ciudat cum a ramas cu 13,5% alcool cand nasul indica o supramaturare serioasa a strugurilor. Bun

 

Crama Bauer Merlot 2013 A fost cel mai tanar vin din degustare. Chestie evidenta atat vizual in notele violacee si pigmentatge din pahar cat si olfactiv cu mult fruct copt, proaspat, impetuos care “sare” efectiv din pahar. Evolutie tipica pentru un Merlot, rotunda cu fruct rosu prezent, suculent, care umple palatinul si induce o aluzie moderna. In final taninii reusesc sa impuna o structura bine definita, lucru benefic pentru potentialul de invechire. Are fruct, are tanini, are propestime, vinul este clar la inceput de drum si are nevoie de ceva timp in sticla. Foarte Bun, tipic.

 

 

Rotenberg Emeritus 2009 Trecem peste clasicul nas in care visina este declinata in toata panoplia aromelor, de la cea coapta la visinata. Oricum nasul este complex si interesant, poate axarea pe un singur fruct ii da un pic de unidimensionalitate. Care pe de alta parte poate fi numita si caracter, depinde din ce unghi privesti. Gustul in schimb este clar ce trebuie si mai greu sa ii reprosezi ceva. Taninii foarte bine lucrati sustin fructul si vinul evolueaza elegant si serios pe palatin. Tesatura fina plus o patina “dusty”, de rustic si autentic  ii confera o dimensiune de complexitate in plus. Excelent, mie mi-a placut mult, desi nu e tocmai un Merlot mainstream.

 

Domeniile Tohani Principele Radu Anul II Adica 2011. Nas expresiv incarcat de fruct rosu si negru proaspat, copt, dulceag, plus straturi de arome de “baric” bine asezate pe greutatea fructului. Gustul confirma nasul si aspectul vizual: este plin, concentrat, opulent. Evolutie cremoasa, prezenta, cu mult fruct si un “kick” de tanini frumos polisati pe final. New World all the way. Foarte bine lucrat. Foarte Bun. Nu il cautati in poze ca a ajuns dupa sedinta foto.

 

Continuam cu un clasic: Prince Matei 2009. Care nu mai are nevoie de nici o prezentare. E deja un brand in sine. Nas initial inchis se deschide treptat in aluzii de fruct copt, magiunuri de prune, capsuni si visine. Complex, evolutiv. Gustativ evolueaza tipic, rotund, usor subtire in mijloc, dar cu o structura de tanini evidenta si redutabila in final. Exemplarul de fata parca a fost mai subtire si fara fruct fata de cum il stiam, probabil conditiilor de depozitare. Nu cred sa se fi dus concentrarea aceea de fruct de care imi aduc bine aminte atat de repede. Bun spre Excelent. Matei ramane una din referintele in materie de Merlot de pe la noi.

 

Prince Stirbey Rezerva 2009 Nas complex, cu intensitate medie, care imbina excelent tipicitatea soiului cu tusele de baric. Gust perfect echilibrat, cu fruct pur, expresiv, sustinut de aciditate si o structura de tanini bine definita care sustine corpul pe toata durata evolutiei. Alcool superb integrat (si are 15%). Un vin complet, elegant, cursiv, inchegat, cu toate la locul si timpul lor si caruia greu ii poti reprosa ceva. Asa trebuie sa arate un Merlot bun in universul meu. Excelent.

 

Top trei pentru mine in seara respectiva: Stirbey Merlot Rezerva, Rotenberg Emeritus si Prince Matei. Urmate de Bauer si Principele Radu. Cumva similare, dar cu Tohani mult mai concentrat si New World decat Bauer. Interesant cum vor evolua.

 

 

Au mai fost doua vinuri de la Domeniul Vladoi, prin amabilitatea dlui Vladoi aflat in trecere prin urbea noastra si care ne-a tinut companie in partea a doua a degustarii. Ambele de pe vii tinere, dar bine facute si cu o prospetime a fructului si naturalete suprinzatoare pentru zona din care provin, cunoscuta mai ales pentru chestii gemoase si (supra)coapte.

Merlot-ul este obtinut de pe vii tinere (ma repet), fructul fiind cel care primeaza in nas si in evolutia gustativa. Bine realizat, cu o aciditate care ii confera prospetime si pune fructul in evidenta, expresiv, cu potential in viitor. A mai fost apoi un Syrah vinificat in stil “vin tanar” care lasa loc caracteristicilor de soi sa iasa in fata. A fost o ocazie excelenta sa vedem diferentele de soi fata de Merlot-ul mai moale, rotund si incarcat de fruct rosu. Syrah-ul a fost extrem de tipic cu fruct negru si condiment atat olfactiv cat si gustativ. Dupa cum arata aceasta prima varianta cred ca va avea un viitor interesant in zona. Oricum, tinand cont de varsta plantatiilor, aflate la primele recolte, rezultatele sunt foarte bune.

 

In afara concursului (la final, ca sa nu prejudiciem autohtonele) am deschis si o sticla de ceea ce s-ar califica la categoria “supertoscan”. Adica soi frantuzesc cultivat si vinificat in Toscana, in afara limitarilor impuse de DOC. Poggio ai Merli (adica un fel de “plaiul cu mierle” in traducere libera) este un Merlot scos in editii de cateva mii de sticle de cei de la Castellare di Castellina de prin 1999 incoace.

Varianta 2013 are fix 3001 sticle si a primit 96p Parker (in cazul de fata Monica Larner). Este un Merlot exponential care nu are cum sa nu iti placa si caruia practic nu i se poate reprosa nimic, decat poate tineretea si sentimentul de “vinicid” pe care ti-l insufla cand il bei asa devreme. Deh, curiozitatea…

Profund, fermecator, dezvolta straturi de fruct si condiment cu usurinta unei balerine. Nas complex, cu definitie si puritate de fruct impresionanta plus o tusa savory care ii confera (si prin puterea autosugestiei) o tipicitate toscana. Evolutie eleganta, fina, subtila, dar cu o tesatura de tanini stransa, parca din fire de otel care ii aduce intensitate si inchide totul intr-o matrice impresionanta. Unul dintre cele mai bune Merlot-uri pe care le-am baut si o referinta personala.

Este atat de bine facut incat imi greu sa ii reprosez lipsa de suflet si de autenticitate cum am tendinta sa fac de obicei cu “adaptarile” de soiuri internationale. Cand iti iese atat de bine, calitatea transcede eventualele carcoteli.

In sine nu este un vin ieftin. Dar tinand cont de faptul ca se poate compara de la la egal la egal fara emotii cu nume mari de prin Bordeaux-Pomerol, care costa cat costa, nu mai pare atat de scump. E pana la urma chestiune de perspectiva, ca dealtfel totul in lumea vinului.

Exceptional. Si de data asta sunt de accord cu Wine Advocate: 96p. Si aceasta asa, pentru inceput de evolutie…

 

 

Tags: Alira Merlot, Crama Bauer Merlot, Crama Garboiu Bacanta Merlot, La Cetate Merlot Oprisor, Recas La Putere Merlot, Rotenberg Emeritus, Stirbey Rezerva Merlot, Tohani Principele Radu, Vinarte Prince Matei