Imi pica ieri privirea pe un titlu din Ziarul Financiar cu “substantivul “vin” in componenta. Trebuie sa precizez ca eu articole despre vin in presa generalista si “de afaceri” de la noi citesc mai mult pentru amuzament si delectare. La cate ineptii apar acolo, acestea sunt o permanenta sursa de umor si relaxare pentru subsemnatul. Bine, umor negru, dar asta este situatia…

 

Titlul de fata era insa mult mai incitant si spunea asa: “Vinul (romanesc) ajunge sa fie penalizat din cauza imaginii tarii”. Zic: ce noutate stiam si eu asta de vreo cativa ani incoace; e evident pentru tot mai multi. Cand ma uit insa de la cine vine citatul raman cumva perplex. Proprietarul Jidvei, dl Necsulescu…Pai cum vine asta?

 

Inca de la bun inceput tin sa precizez ca nu am citit tot interviul din Ziarul Financiar (inca ma gandesc daca sa dau 200 € pe abonament la ZF corporate sau sa imi cumpar de ei o sticla de Mouton) si imi rezerv dreptul sa imi amendez opiniile daca informatiile din articolul “la liber” au fost scoase din contextul interviului de catre reporter.

  

Dar sa va explic ce m-a socat:

In primul rand tonul constatator al frazei. Din punctul meu de vedere cand esti al treilea producator de vin din tara, ocupi ditamai DOC-ul si ai cifra de afaceri de 22 milioane € pe an nu prea iti permiti sa fii constatator cu privire la domeniul in care activezi.

Luxul pentru constatari fataliste in stil Miorita este cumva rezervat unui producator mic, cu cateva hectare de vie care se chinuie sa vanda vinul si e legat de maini si de picioare. Cu banisorii lui nu poate sa finanteze nici macar o degustare in Bucuresti, dapoi sa puna umarul la imaginea de tara. In schimb cineva care are mii de hectare si milioane euro cifra de afaceri (vreo 22 asa anul trecut) si care ar putea sa schimbe ceva nu prea ii sta bine sa faca constatari cu iz de resemnare.

  

Apoi, lecturand extrasul din interviu, imi dau seama ca din ecuatia cu doua necunsocute: vinului si imaginea de tara, dl Necsulescu scoate vinovat, ati ghicit, Statul, factorii politici. Eternul acar Paun.

Daca ceva nu merge bine la noi, in mod sigur este vina statului. Asta evident gandind in logica de pe vremea “cealalta” cand statul trebuia sa se ocupe de tot, iar cetatenii avand menirea doar sa constate realizarile sau nerealizarile statului.

Eu cred ca in Romania de astazi cine mai asteapta statul sa faca imagine de tara la vin (sau la orice) ori inca mai crede in Mos Craciun, ori a facut afaceri profitabile cu statul. Altfel nu imi explic optimismul acesta.

 

Adica ma gandesc (si reiau) cand esti al treilea producator de vin din Romania, ocupi un DOC intreg si ai cifra de afaceri de vreo 22 mil de euro pe an, esti acolo, esti actor important in piata si in sector si imaginea respectiva depinde in foarte mare masura si de tine. Sa vii sa constati ingenuu ca imaginea de tara nu exista, e ca si cand ai admite implicit ca nu prea ti-ai facut treaba.

  

Si apoi cand ai buget de marketing incat daca pocnesti din degete poti sa faci o echipa de fotbal cu MW plus Parker in poarta si sa ii pui in juriu la Strugurele de Aur, sa te miri ca vinul romanesc nu are imagine e o mica (mare) aroganta.

Doar ca bugetul de marketing se pare ca se duce pe pustiirea campurilor si otravirea fantanilor la intern in lupta de clasa si cot la cot prin restaurante, carciumi si evenimente cu vinul din export si mai ales cu Murfatlar, Cotnari si Vincon. Fratii de suferinta cum s-ar spune. Ca si pe ei daca ii intrebi tot pe stat si lipsa imaginii dau vina.

Practic o defensiva constanta pe piata interna, pe care trebuie sa o aparam pana la ultima suflare de capitalistii verosi si lacomi veniti din afara. Hmmm…unde am mai auzit asta? Si la urma se mira fiecare ca nu e imagine si solutia ar fi “sa vina dom’le statul sa se ocupe”.

  

E ca si cand astepti primaria sa iti faca ordine in ograda. Ca nu (mai) ai pe unde sa scoti vinul la targ.

  

Practic am ajuns in tranzitia vinului intr-o etapa in care calitatea cat de cat a crescut, cantitatea vine tare din urma in urma replantarilor si acum ne trezim intr-o mirare reflexiva din categoria “ce bine ar fi fost daca” sau “Mai, de ce nu s-a ocupat naiba cineva si de imagine? Iar a stat statul degeaba?”

  

Pe scurt logica marilor producatori romani (top patru cum s-ar spune) este asta: “noi ne axam pe intern pentru ca nu avem imagine de tara si nu avem imagine de tara pentru ca statul nu se ocupa/s-a ocupat. Oricum noi nu avem treaba cu domeniul si nu are rost sa punem umarul la imaginea de tara.

Dealtfel suntem prea ocupati sa aparam tarisoara noastra draga de hoardele de invadatori capitalisti care ne ataca cu vin ieftin din afara.“

 

Una peste alta, daca si Jidvei asteapta cu mainile in san tot de la stat sa faca imagine vinului romanesc atunci se pare ca suntem condamnati sa traim in paradigma lui Brucan. Aceea in care romanii vor avea nevoie de 20 de ani sa se trezeasca si sa promoveze vinului romanesc la export…numarati-i de la anul incolo.

 

Sincer, nu vreau sa fiu rautacios si probabil nu am toate datele si perspectivele din piata, dar situatia actuala e atat de bizara si desprinsa dintr-un roman de Kafka, incat ajung sa ma gandesc ca exista cumva un plan grandios si bine pus la punct sa adormim vigilenta vestului printr-o aparenta apatie si lipsa de vointa, pentru ca mai apoi sa ii luam prin surprindere cu o miscare maiastra de marketing si PR.

Si apoi ma trezesc…la fel de trist si la fel de rusinat de imaginea vinului romanesc pe pietele externe. Dar niciodata contemplativ si resemnat.

 

Tags: Imagine vin romanesc, Jidvei, Promovare vin

 

Sunt putine pagini despre vinurile vechi care se pot scrie in istoria vinului romanesc. Pagini care sa fie si sustinute cu mostre lichide concrete. Si asta nu din vina celor care scriu (Slava Domnului noi ne-am facut datoria) ci mai degraba din vina celor care ar trebui sa vina cu materialul didactic.Respectiv cu vinul…

 

Si nu cu orice vin, ci cu cele mai vechi, cu un minim de 10 ani la bord. Zece ani care oricum in cronologia generala a lumii vinului, e o bataie de aripa de fluture. Dar la noi e mai greu cu vinurile vechi, stim sau am auzit cu totii despre greaua mostenire de dinainte, etc…etc…

Numeri pe degetele de la o mana producatorii care pot pune pe masa vinuri mai vechi de 10 ani. De fapt care au curajul. Ca asa or mai fi ceva posirci prin depozite tocmai bune de vopsit gardurile in nuante maroniu-caramizii. Asa cum nu contest ca si prin recoltele din 1970 toamna e posibil sa se fi strecurat cu titlu de exceptie exemplare care au trecut testul timpului. Dar acelea sunt exceptii…

 

Eu unul am baut in mod consistent, in mai multe ocazii, vinuri de acest gen doar de la trei producatori autohtoni: Vinarte, SERVE si Stirbey. Plus Davino pentru recolte mai noi si Balla Geza, punctual. Adica vinuri seci, facute cum trebuie si care au evoluat corespunzator.

In rest toata lumea face premium de vreo cativa ani, dar sta cam prost cu rabdarea si cu nervii si se supara cand piata nu le confirma (aplauda) realizarile. Asa cum spuneam si aici, doar timpul (si implicit verticala) poate sa confirme capacitatea unui producator de a face vinuri deosebite. Asa cum cru-urile din Burgundy nu s-au ales in 5 ani cu vii nou replantate, nici cramele de calitate nu ies in evidenta dupa 2-3 recolte „imbogatite” cu drojdii selectionate si cu baricuri cumparate pe fonduri europene si reutilizate ulterior pana la epuizare.

 

In schimb, o chestiune caracteristica noua romanilor este de a injura vechinul care are si care face. Este solutia simpla a celui neputiincios sau fara rabdare care crede ca poate iesi in fata trangandu-l si pe vecinul la fund.

Astfel in ultimii ani, pe masura ce conditiile din piata s-au inasprit si lumea incepe sa dea din colt in colt cu paletii de vinuri premium ramasi nevanduti prin crama, au crescut si injuriile, acuzele, vorbele pe la colturi. In dulcele stil romanesc de “sa moara si capra vecinului” unii si-au facut un scop in viata in a critica vinurile celor mai bine cotati in speranta idioata ca ale lor vor parea mai bune daca vor cobori nivelul general al pietei sau pur si simplu din frustare sau lipsa de viziune.

 

Si asa ne trezim cu o liota de mahalagii, “profesionisti” si amatori care, simtindu-se nebagati in seama sau din alte motive mai pecuniare, arunca cu laturi din toate unghiurile posibile si imposibile in cei cativa producatori “cu traditie” de pe la noi.
Atitudine aprobata si pe alocuri incurajata de oamenii din “industrie” atunci cand le convine directia tirului. Oameni la care, teoretic, ai avea asteptari si pretentii sa inteleaga si sa ia exemplu, dar care se dedau la derapaje de caracter cu orice ocazie care le iese in cale. Ca asa e in tenis…si in vinul romanesc.

Rezulta in mod invariabil o imagine de mahala in care toata lumea injura, „lucreaza” si cotonogeste pe toata lumea, pe unde prinde. Un fel de „d’ale carnavalului”, in pur spirit romanesc.

 

Dar sa trecem la subiect. Cu introducerea de mai sus sper sa fi adormit vigilenta „criticii criticii de vin” de pe la noi. Critica de forma, asezare in pagina, lungime, fonturi, culori, semantica, interpretari, liniute, virgule, etc. Ca atunci cand se ajunge la continut si idei se termina brusc argumentele … in fine.

 

Saptamana trecuta am avut ocazia sa incerc cateva vinuri romanesti cu mai mult de un deceniu la bord de la Stirbey. Ocazie rara pe la noi cum spuneam mai sus si de aceea am tinut neaparat sa nu o ratez.

Destul de des se nasc adevarate polimici sterpe si fade cand vine vorba de potentialul de invechire al vinurilor romanesti si mai ales al celor provenite din soiuri romanesti. Motivul pentru care batem apa in piua si ne dam aiurea cu presupusul este ca rar intalnim vinuri autohtone ”vechi”, iar discutiile se poarta pe presupusuri si presupuneri. Asa ca orice ocazie de a ma edifica asupra subiectului este nepretuita.
 

Asadar, degustare vinuri de Dragasani de la Stirbey. Sustinta de Oliver Bauer, partea de ambianta si gastronomica asigurata de Tasting Room (la cote maxime ca intotdeauna). Asadar am incercat asa:

 

Cramposie 2003 Nas cu tuse evoluate,de coji de citrice, potpourri care a aduce a impresii de Riesling vechi. Evolutie pe palatin liniara, aciditate surprinzator de buna, inca la post, corp mediu, aluzii de citrice, usor tonic pe final. Excelent de baut acum, „in viata” si bine mersi tinand cont ca este prima Cramposie vinificata in sec pe la noi dupa Revolutie. Practic de la ea a pornit toata nebunia si tot la ea se intorc si „laturile” aruncate de cei care mai au nevoie de ceva timp ca sa scoata exemplare competente…

Cramposie 2009 Nas complex, cu note de drojdii fine, in stil Champagne si impresii verzi, de marar si ierburi uscate care parca emuleaza baricul (care nu a fost folosit) Palatinul confirma complexitatea vinului, reluand tusele din nas alaturi de o aciditate vibranta,kinetica. Vinul are o energie proprie si pare strans ca un arc, gata sa explodeze. Final usor cald si cu cremozitate interesanta. Este cea mai serioasa Cramposie de la Stirbey cu care m-am intalnit pana acum. Tinand cont de soi impresioneaza prin seriozitate si structura. Unul dintre vinurile serii pentru mine.

 

  

 

Feteasca Regala 2003 Nas fin, evoluat, in note de fruct supracopt, uscat, cu impresii „nutty” si de caramel, dulceag usor vanilat. Gust rotunjit, umple palatinul, evolutie prezenta, liniara, cu aciditate inca la post si usor calda pe final.

Feteasca Regala 2009 Aici registrul se schimba, nasul este complex, cu fruct copt, usor exotic si in nuante citrice, ripe si cu aluzii de drojdii fine. Ca un Chardonnay bun. Aciditate buna, care strange palatinul inca din debut alaturi de o buna concentrare de fruct, care ii confera suculenta. Vinul este „strans”, tensionat, cu structura si potenial de evolutie redutabil in fata. Postgust proaspat, citric si in note de fruct copt. Vinul este in stil „all inclusive”, are de toate in exact cantitatile potrivite si la timpul potrivit.

  

 

Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2006 Cu siguranta un soc pentru multi dintre cei prezenti si pentru mine de asemenea.Un nas in care impresiile verzi de ardei si iarba proaspat cosita domina copios si care refuza sa se deschida decat dupa minute intregi de invartit in pahar lasand loc tonurilor de fruct exotic copt, fara urma de evolutie. Palatul are o structura de aciditate ireala, este strans, grippy cu o coloana de aciditate ferma si impresionanta invelita in straturi catifelate de fruct copt, zemos. Final crocant, mineral si un postgust interminabil. Un vin impresionant, care pare tocmai bun de lansat pe piata. Unul din vinurile serii pentru mine si unul dintre cele mai bune Sauvignon-uri pe care le-am baut, nu numai de la noi.

Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2009 Nas mai asezat si echilibrat, multidimensional decat varianta 2006, tipic, cu tuse mineral-citrice, de ardezie si piatra de rau, alaturi de nuante de fruct copt dulce si flori de soc. Gustul este echilibrat, abordabil, usor liniar, cu toate componentele integrate si perfect de baut acum. Structura exista, dar este pusa in umbra de fratele mai mare degustat anterior.

 

 

Feteasca Neagra 2006 Vinificata in stil Pinot Noir din struguri cumparati de pe viile vechi de 40 de ani de la Vanju Mare ale fostei Vinterra. Superba! Cel mai complex si elegant nas de Feteasca Neagra intalnit pana acum (bine a doua oara ca am mai vazut-o o data). Fruct rosu si negru expresiv, elegant, alaturi de tuse de inceput de evolutie si aluzii condimentate. Aerat se deschide in nuante de martipan, caramel si fruct confiat. Superb! Gust diafan, cu o evolutie fina si eleganta, perfect echilibrata. Nuante de fruct rosu usor dulce, alaturi de note spicy. Structura de tanini cremoasa, care imbraca palatinul plus un postgust interminabil. Este Feteasca Neagra de care m-am indragostit la crama acum 2 ani si care mi-a ramas intiparit in minte. Inca o data: Superba!

Feteasca Neagra 2008 Nas mai prezent, asezat, cu mult fruct copt, negru, stafidit, clasicele prune uscate/afumate si nuante de violete si grafit, in tente bordoleze. Gust rotund, corp prezent, catifelat, cu fruct concentrat, dar cu un echilibru foarte bun. Tanini rotunzi pe final, usor tonic si cald. Mult mai extractiv si prezent decat varianta 2006, dar un vin echilibrat si bine facut cu potential de evolutie in fata.

 

 

Novac 2004 Este primul Novac vinificat varietal la Stirbey, dintr-o productie foarte mica la hectar si fara lemn nou. Nas evolutiv, initial inchis, mineral cu grafit, mina de creion, violete si impresii de ciuperci si forest floor. Sub ele se simte fructul concentrat, strans, care iese incet la iveala o data cu aerarea. Gust catifelat, plin, prezent, cumva suprinzator pentru stilul cu care ne-a obisnuit Stirbey.  Fructul stafidit prezent este insotit inca din debut de o structura de tanini redutabila, care da impresia unui vin serios si extractiv. Postgust lung, in aluzii de fruct stafidit si forest floor. Suprinzator ca stil, reusit, dar in alta maniera decat cea cu care suntem obisnuiti. Este un Novac concentrat, ripe, plush; personal prefer stilistica mai lejera de acum.

Novac 2009 Aici se revine la stilul consacrat. Nasul este un pic ciudat, inchis in debut, cu impresii de carne maturata, sange, fruct supracopt si ciuperci. Gustativ este lejer, abordabil, cu aciditatea in prim plan, cu fruct rosu si mineralitate evidenta. Cum va spuneam in stilul Novac „clasic”, vinul este de baut acum, dar are inca potential de evolutie.

 

 

Negru de Dragasani 2004 Pentru mine a fost unul din socurile serii. Un vin care pare facut acum 2-3 ani si foarte greu de diferentiat de fratele sau mai tanar. Pe langa cel din 2009 pareau doua vinuri tinere, care abia s-au asezat in sticla si sunt tocmai bune de baut. Nas cu mult fruct copt proaspat, usor confiat, cu aluzii de scortisoara, vanilie si dulceturi plus o dimensiune florala, aromata, de tuberoze. Gust prezent, catifelat, plin, concentrat cu mult fruct paradoxal suculent (?!?!) foarte baubil si ireal de proaspat. Evolutie in stilul clasic al unui Negru, pare ca timpul a stat in loc pentru el, vinul se prezinta ca unul cu 2-3 ani la bord. Am ramas puzzled…cum naiba? E cu siguranta cel mai fresh vin romanesc cu atatia ani la bord pe care il beau.

Negru de Dragasani 2009 Nas paradoxal mai matur decat fratele din 2004, in aceleasi coordonate generale plus tente de forest floor, ciuperci si pielarie in plus. Gustul este clasic, plin, „pufos”, cu tanini redusi si prezenta suculenta pe palatin, fara mari diferente fata de colegul mai in varsta.

 

 

Cuvee 2003, un asamblaj de Novac cu Negru de Dragasani, unul dintre primele vinuri ale lui Oliver Bauer in Romania. Un vin care afiseaza pe spate un nivel al alcoolul de 16% ireal de bine ascuns, cu un nas complex, concentrat, in stil Amarone, cu fruct copt, matur, liquorice, dar bine definit si incadrat de note savory, de ierburi uscate.

Gust surprinzator, precis, cu un fruct copt clar, pur si tanini prezenti, fermi, surprinzatori care induc o senzatie de structura asociata cu note de fruct proaspat uluitoare pentru un vin de 12 ani. Final cu tanini prezenti, inca tineri, care strang gura si cu un postgust interminabil si evolutiv, dominat de fruct proaspat, suculent care vireaza spre note confiate si uscate.

Un vin Excelent, care s-a pastrat si a evoluat uluitor pentru un asamblaj de doua soiuri romanesti facute de un vinificator aflat la primul contact cu via si cu soiurile. Si care are un potential la fel de uluitor de evolutie de acum incolo. Unul dintre cele mai bune vinuri romanesti „vechi” pe care le-am baut. Daca nu cel mai bun…

 

Una peste alta desi sunt genul de om care se impresioneaza rar si controlat, seara respectiva mi-a dat multe motive „lichide” pentru a fi impresionat.
Ca sa recapitulez cateva highlight-uri: Cramposia 2003 pentru cum s-a mentinut (si 2009 pentru cum arata), Feteasca Neagra 2006 pentru cum a evoluat, Negru de Dragasani 2004 pentru senzatia neverosimila de tinerete si proaspetime si Cuvee-ul 2003 pentru cum se prezinta un asamblaj de soiuri romanesti dupa atata timp.
Vinuri vechi romanesti mai bausem, dar rar atat de vioaie si expresive pentru varsta de pe etichete. Practic majoritatea celor vechi parea vinuri cu maxim 3-4 ani la bord, aflate la inceputul evolutiei.

 

Pe scurt, ca si concluzie: Da, vinurile romanesti au potential de invechire redutabil. Si da, soiurile indigene pot da vinuri „de garde”.

Trebuie insa, asa cum spuneam si de curand, sa fie cineva care sa aiba rabdare cu ele si sa caute sa le inteleaga si sa le trateze cu atentie, respect si rabdare.
Si nu ca pe vinuri de volum, care trebuie „machiate” si cat mai repede impinse pe gatul consumatorilor din considerente de „sales, margins, profit and turnover” …

 

P.S. (19.05.2015): La cererea publicului revin mai jos cu lista de vinoteca de la Stirbey. Care nu e vreun secret national si fiind disponibila la crama si la un mail distanta de orice consumator…:D
 

 

Tags: Cramposie, Feteasca Neagra, Negru de Dragasani, Novac, Oliver Bauer, Stirbey, Vin Vechi, Vitis Vetus

 

Astazi este una dintre putinele ocazii in care vorbesc cu mandrie (deocamdata locala) despre vinul romanesc. Sau cel putin despre o parte a lui. Partea cumva cea mai apropiata mie geografic, viile aflandu-se cam la vreo 5 km fereastra mea, in linie dreapta, putand sa le admir in timp ce scriu.

 

Despre DOC Stefanesti nu pot sa va spun foarte multe. Inainte de revolutie aici functiona o statiune de cercetari care practic acapara cu plantatiile toata zona. Acum a ramas doar INCDBH Stefanesti. Dupa Revolutie viile au cazut in mod inexorabil prada dezvotarii imobiliare, Stefanesti-ul devenind oras-satelit al Pitestitului si locatie preferata pentru constructia celebrelor parcele cu vile. Asa ca, in vreme ce in alte parti se replanta cu vie, la noi se replanta masiv cu vile. Cu sau fara fonduri UE…;)

Retrocedarile, faramitarea viilor si managementul defectuos despre care am mai vorbit au condus statiunea catre “ultimul drum”. La ora actuala din ce stiu aici nu se mai vinifica nimic aici. La un moment dat imbuteliau vin din UE sub vechile etichete beneficiind de ultimele capitaluri de imagine. Din vechile suprafete cu vie au ramas doar denumirile strazilor si satelor de gen Valea Mare Podgoria, Viisoara sau Valeni Podgoria care aduc aminte ca pe vremuri aici era plantate aproape 1400 ha cu vie.

Cand functiona si producea statiunea, vinul de Stefanesti era destul de cunoscut in capitala. Prea multe date in acest sens nu am in mod direct, poate cei mai vechi in bransa ne pot da informatii. Eu ce stiu ca nici o nunta pe la noi nu se facea fara vin luat de la “statiune”, pe cai mai mult sau mai putin ortodoxe.

 

Oricum vinurile aveau un caracter lejer si sprintar, asta probabil si datorita supraproductiei si stilului de vinificare, dar si faptului ca DOC Stefanesti este unul dintre cele mai nordice din Muntenia. Iar acest lucru isi spune cuvantul asupra stilului vinurilor, strugurii avand mai degraba probleme cu coacerea decat cu aciditatea. Mai ales daca productiile la hectar sunt ridicate.

Albele insa o duc bine pe la noi, rosiile se coc mai greu, dar de cand cu incalzirea globala ma gandesc ca nu mai este asa o provocare sa scoti si rosii competente. La nivel de soiuri permise, datorita situatiei descrise mai sus, cred ca a ramas unul dintre cele mai “clasice” DOC-uri de pe la noi, fara “avioane” de gen Nebbiolo, Grenache, Tempranillo &stuff prin caietul de sarcini.

 

De fapt DOC Stefanesti a fost la un pas de a trece in nefiinta, statiunea nemaiproducand vin cativa ani la rand, iar apelatiunea riscand sa fie desfiintata. Introducing….

“Casa de vinuri Stefanesti”. In al douasprezecelea ceas, chiar in ultimul an inainte sa se piarda statul de DOC al zonei, un mic producator din zona reuseste sa scoata cateva sute de sticle de vinuri de pe vii nou plantate si sa aplice pentru DOC. Asta se intampla anul trecut, iar producatorul se numeste Casa de Vinuri Stefanesti.

Despre istoria lor puteti citi chiar pe site (care este in curs de constructie/actualizare). Cert este ca o mana de oameni entuziasti au cumparat cateva hectare de rapa/platou pe care era greu sa tragi utilitati si sa construiesti vile si le-au (re)plantat cu vie.

Bineinteles, ca in multe alte cazuri autohtone, proiectul de crama nu “a iesit” si au fost nevoiti sa se adapteze si sa improvizeze din mers. Cu greu au reusit anul trecut sa vinifice prima recolta intr-o crama improvizata, fara mare tehnologie si fara “frig”. Am incercat si eu vinurile din seria respectiva, din 2013 si pot sa va spun ca tinand cont in ce conditii au fost facute mi s-au parut surprinzator si imbucurator de bune. La momentul respectiv nu aveau inca DOC.

Anul acesta situatia s-a mai stabilizat, productia a fost mai mare, viile incep sa intre pe rod, crama a mai fost utilata cu cele necesare si cel mai important lucru: au venit si bulinele cu DOC.

 

In weekend am incercat vinurile proaspat imbuteliate, Rose-ul chiar tras in sticla cu cateva ore inainte si suferind de bottleshock. Acestea sunt impartite in doua game:

Sumedru, vinul de “linie”, pentru “evenimente” a carui varianta in rosu se lanseaza deja de doi ani cu ocazia celebrului foc al lui Sumedru in ideea unui vin “nouveau” si

Marcea, care este denumirea dealului pe care sunt situate plantatiile, cel mai inalt din DOC si cu cea mai buna expozitie. Marcea este gama de top la ora actuala, este posibil ca pe viitor sa apara si ceva peste, daca vor fi conditii prielnice.

 

Etichetele au fost elaborate de Silviu Antone si reproduc stilizat o parte din conacele celebre de pe Dealurile Stefanestilor, de la Casa Memoriala Liviu Revbreanu la Vila Donescu si grupul statuar “La vulturi”. Ce este interesat e ca puse una langa alta cealalta, intr-o anumita ordine, sticlele redau prin fundalul etichetelor conturul dealurilor Stefanestiului care se vede cel mai bine pe eticheta de pe Sumedru care inconjoara sticla. Si am ajuns si la vinuri:

 

Sumedru Alb Este un cupaj alb, in general capetele de lot sau ce nu a intrat pe Marcea. Nasul este retinut, citric, usor evaziv si aspru, fara sa spuna foarte multe. Pe palatin zaharul rezidual imprima o evolutie liniara, cu un corp mediu, sesizabil si o aciditate decenta care reuseste sa echilibreze vinul. Senzatiile sunt preponderant de gref si de mar copt, cu usoare aluzii suculente. Final amarui urmat de un postgust scurt si tonic. Un vin Acceptabil, fara veleitati deosebite, care s-a dorit a fi un vin de linie, destinat “evenimentelor”, de cursa lunga si care sa impace cat mai multe gusturi. La cei 11-12 lei cat am inteles ca va costa, RPC-ul este mai mult decat onorabil.

 

 

Marcea Chardonnay 2014 Vizual galben deschis, verzui, tanar. Olfactiv te intampina la deschidere cu arome ireal de concentrate de miere care se deschid la aerare in tuse vanilate, pentru ca ulterior sa lase loc fructului copt din categoria merelor Golden, a caiselor si perelor. Expresiv, corect, are nevoie de ceva aerare, vinul inca se aseaza in sticla.

Evolutia pe palatin este similara celei din nas, vinul isi capata echilibrul si se deschide treptat. Initial cu ceva note tonice pe final, dupa cateva minute evolutia este bine echilibrata cu o aciditate vioaie care pune in evidenta fructul copt si notele usor vanilate, onctuoase (au folosit Chips-uri pentru aportul de lemn). Postgust proaspat, citric cu aluzii de patiserie si fagure.

Un Chardonnay bine facut, Bun,cu aciditate suficienta care sustine bine fructul si imprima prospetime. Mi-a placut si cel de anul trecut. Vinul va costa in jur de 20-22 de lei, isi merita banii cu prisosinta, RPC Foarte Bun.

 

 

Marcea Rose 2014 facut din struguri cumparati de Cabernet Sauvignon si Feteasca Neagra din ce imi aduc aminte. Unul din motivele pentru care este IG. Culoare deschisa, gen somon spre aluzii de provensale. Imbuteliat doar cu catea ore inainte, notele reductive, de sulf dominand olfactiv cateva minute bune. Treptat clasicele aluzii de fructe rosii, capsuni, zmeura, fragi ies in evident, fara a fi insa bombastice sau a vira catre chestii artificiale.

Gust cu aciditate buna, proaspata, asociata uni corp prezent, zemos, in care se simt fructele din nas. Final proaspat, amarui si un postgust cu fructe dulci si usor cald.

Un Rose corect executat, care asteapta parca temperaturile caniculare ale verii sa il puna in valoare si in context. Acceptabil spre Bun acum, as fi curios sa il vad dupa cateva saptamani, dupa ce se va linisti in sticla. Va costa in jur de 30 de lei, RPC Bun.

 

 

Marcea Tamaioasa Romaneasca 2014 Demidulce Galben ceva mai pronuntat, onctuos pe pahar. Nas initial retinut, in note usor verzi, care se dezvolta ulterior in clasicele tuse de busuioc si muscat, pastrand insa fundalul usor “unripe”. Gust rotund, zaharul se simte in evolutie (sunt 38 g/l) alaturi de impresii de fructe coapte si struguri parguiti. Aciditate corecta, usor deficitara in raport cu zaharul, dar ajutata competent de senzatiile tonice de la final in echilibrarea vinului. Postgust dulceag, persistent, de strugure copt. Acceptabil spre Bun, intr-un stil care va prinde la amatorii de vinuri dulci. Va fi in jur de 22 de lei. RPC Bun pentru ceea ce ofera.

 

 

Cam acestea au fost deocamdata vinurile scoase pe piata. Vor urma din ce am inteles un Sauvignon si ceva Fetesti. Ah si Riesling de Rhin.

In rest site-ul este in curs de actualizare, iar magazinul online este in curs de finalizare. Ca si cel fizic dealtfel. Daca aveti drum prin Stefanesti puteti sa treceti pe la ei si luati cateva sticle. Chiar sunt curios de feedback si nu o sa va dea deloc gaura in buget. La preturile respective vinurile isi merita banii, mai ales in piata de la noi.

 

Oricum, oamenii nu se grabesc, nu au pretentii nejustificate de vinuri superpremium si cu siguranta am baut vinuri mai slabe la preturi duble de la crame aflate in aceeasi postura de nou veniti pe piata vinului. Satisfactia majora pentru mine este insa salvarea DOC-ului si posibilitatea de bea din nou vin local, vin de Stefanesti.

 

In final, nu-mi ramane decat sa le urez succes si sa va promit ca o sa ii urmaresc atent si o sa va tin la curent cu noutatile. Pana la urma sunt primul si singurul producator local de vin de calitate si doar faptul ca exista si tin DOC in viata dupa cum spuneam mai sus, este un lucru excelent pentru diversitatea vinului romanesc.

 

Tags: Arges, Casa de vinuri Stefanesti, Stefanesti