Aud foarte des in ultima vreme , mai  ales in noua calitate de comerciant de vin, despre unele vinuri ca “nu mai sunt la fel ca la inceput; le-au stricat”.

 

Bineinteles in anumite cazuri afirmatia este corecta. Dar mult mai des acest fapt se datoreaza si evolutiei celui care face afirmatia respectiva. In cazul vinurilor din Lumea Veche si de asemenea si in cazul celor de la noi variatia de la o recolta la alta este normala. Si la un moment dat de dorit pentru ca te scoate din monotonia unui produs bun, an de an, care la un moment dat devine plictisitor. Si pe care, desi stii ca e bun, parca  nu mai vrei sa il bei.

Conditiile climatice din tarile europene producatoare de vin (exceptand sudul continentului) in mod normal induc diferente in calitatea vinului de la o recolta la alta. La noi, fata de tarile cu traditie viticola cuantificabila de sute de ani, mai sunt si alte “aspecte” care induc variabilitate in sistem. Dar nu dezvoltam acum…

 

In schimb o mare parte din afirmatia “nu mai este ca acum cativa ani” si aceasta mai ales in cazul vinurilor din Lumea Noua, se datoreaza si evolutiei celui care bea vinul respectiv. De exemplu un Sauvignon de Noua Zeelanda, un Chardonnay de Australia sau un Carmenere de Chile ies mai mult sau mai putin la fel in fiecare an. Mai ales la vinurile de volum care ajung pe la noi.

Asa este construita afacerea la ei: mult, corect si la fel. Asa ca daca vi se pare ca Villa Maria Sauvignon Blanc sau Trapiche Malbec (ca sa iau vinuri omniprezente la rafturile de la noi) nu mai sunt la fel ca atunci cand le-ati baut prima data, cu siguranta voi sunteti de vina si nu producatorii acestora. Bine, asta daca vinul nu a fost tinut prin vreun hypermarket in “lumina reflectoarelor” vreo 4 ani. Si atunci culpa este evidenta.

Dar daca vinul este unul proaspat, repet, voi sunteti de vina. Pentru ca intre timp ati baut si alte vinuri interesante, poate ati descoperit Sancerre, Cahor, Alto Adige sau Pouilly Fume si chestia aceea bombastica si in “your face” care v-a cucerit acum cativa ani acum vi se pare acum stridenta, tipatoare, agresiva si fara rost. Este pur si simplu evolutia palatului si a gusturilor proprii care lasa in urma un anume stil de vin.

 

 

Este o indicatie ca ati trecut de nivelul “kiwi SB”  si deja explozia de arome nu mai este ajuns ca sa va satisfaca. Mai vreti si altceva in plus.

Villa Maria face vinul la fel de ani de zile si o sa il faca si de acum incolo. Voi in schimb vreti altceva. Si aceasta nu inseamna neaparat ca ei au stricat vinul, inseamna de fapt ca vinul v-a “stricat” pe voi. Pentru ca asa cum am mai spus de nenumarate ori, la vin “mai binele este dusmanul binelui” si fericit nu este acela care a baut mult si divers, ci acela care se poate multumi cu un anumit stil/nivel de vin si nu simte nevoia sa caute ceva mai bun.

Noi, cei care cautam tot timpul “altceva”, ce am mai baut nu ni se mai pare asa wow ca la inceput si fara sa constientizam ca sistemul de valori ni s-a alterat iremediabil dam vina pe producator ca “vinul nu mai e la fel”. Si nu ne gandim ca nici noi nu mai suntem la fel.

 

Daca ar fi fac o analogie, e ca si cand te intalnesti cu cel mai bun prieten din copilarie pe care nu l-ai mai vazut de vreo 20-30 de ani. Desi atunci erati nedespartiti si te gandesti cu nostalgie la cate bucurii si aventuri ati impartasit impreuna, acum ai in fata un strain si te simti chiar usor stingher langa el. Eventual treci pe partea celalata a strazii cand il vezi ca sa eviti sa ii vorbesti, de frica sa nu fii dezamagit de intalnire si sa iti spulberi amintirile frumoase pe care le ai din copilarie…:)

Si cu siguranta sentimentul acesta ciudat de instrainare si neliniste este doar din cauza lui, nu? Pentru ca s-a schimbat si nu mai este acelasi ca atunci cand aveati amandoi 5 ani…

 

Tags: Vin bun, vin stricat

 

Dupa articolul cu topul cvasi-esuat de acum cateva zile am primit cereri din partea publicului ca macar sa enumar cateva vinuri care m-au surprins in 2017.

Asta cu surprinsul e ca o minge ridicata la fileu. Mi-a adus instant aminte de o scena din “Operatiunea Monstrul”, filmul de capatai al fiecarui pescar, un fel de Filantropica al perioadei comuniste a cinematografiei romanesti.

 Era o scena in care inegalabilul  Toma Caragiu isi descria maiestria in ale pescuitului si la un moment dat spunea: ”de pilda ieri, erai de fata (…) atacul nu m-a suprins”.

 

 
Ca sa continui pe aceeasi linie, greu mai gasesc vinuri care sa ma surprinda.  Surprinsi sunt doar pasionatii, profanii, consumatorii. Pe noi, maestri, greu ne mai surprinde ceva. Nu intuitie, experienta, da? 🙂

Suna intr-un mare fel, nu? A ceva filme wuxia din anii 80 (Sora 13?) cu maestri “ageless” care isi mangaie ganditori barba si declara “your kung fu is very good, but mine is better” Suntem profesionisti ce naiba…:) Sa revenim…glumeam offcourse ce iti e si cu vanitatea asta.

 

Deci sa va spun ce suprinderi am avut anul acesta in materie de vin autohton. E bine ca nu e cu topuri ca asa pot sa ma desfasor in voie si practic sa punctez ca un vin nu trebuie neaparat sa fie un monstru concentrat si suprabaricat ca sa ma surprinda. Si nici sa coste jdemii de lei de ajung genul de articole cu “topurile” sa arate ca adevarate declaratii de avere, cu vinurile trecute atent in ordinea descrescatoare a preturilor. Baietii de valoare beau euro, nu vin…:)

De fapt constat adesea in utimul timp ca ma surprind (si) vinurile mici, care nu incearca cu tot dinadinsul sa imi capteze atentia si sa faca “sumo ippon” cu simturile mele olfactive si gustative.

Asadar iata surprizele de care imi aduc aminte din anul care tocmai s-a incheiat, intr-o ordine aleatoare:

 

Cabernet Franc 2011 Balla Geza De fapt Cabernet-ul 2011 ma surprinde de fiecare data cand il incerc si imi sugereaza intotdeauna comparatii cu etichete galonate de prin Bordeaux. Un vin care nu are nimic comercial, care nu e facut sa placa, sa fie pufos si moale si sa se bazeze pe fructul supracopt si gemos. Dimpotriva acesta este proaspat si expresiv si se incapataneaza sa se ascunda in spatele unei structuri de taninuri impresionante chiar  si dupa 7 ani de recolta si ore de aerare. Cred ca are un viitor stralucit in fata si este unul din putinele vinuri autohtone care m-au surprins inca de la inceput. Si daca sunt la capitolul Balla Geza sa amintesc si Cuvee Aradinum  2009 unul din vinurile mari de la noi, plus clasicul Furmint, unul din albele romanesti de suflet ale subsemnatului cam in toti anii.

 

Stirbey Cramposie Selectionata 2008 Daca as fi degustat-o in blind, fara sa stiu ce am in pahar as fi crezut ca e un Burgundy bun. Da, chiar asa, un Burgundy bun, din acela scump. Si nu am fost singurul de la masa pe care l-au dus gandurile la legendarele vinuri frantuzesti. Si nu era o masa “obisnuita”.

 

Carastelec Vinca Benedict 2015 pentru cat de Pinot Noir este (chiar daca mai mult pe stilul fructat si lejer de Noua Zeelanda), cat de putin costa si cata placere reuseste sa imi ofere de fiecare data cand il incerc.

 

Bauer RAW 2016 pentru ca a devenit cel mai bun SB pe care l-am baut pe la noi. Si pe care nu trebuia sa il beau acum.

 

Carassia Blanc de Blancs Brut  si Cuvee Prestige Brut de la Panciu  Surprizele placute la capitolul spumante.  Si mai erau unele de pe la Silvania degustate la Goodwine care promiteau. Ah si sa nu uit un vin care realmente m-a surprins: Stirbey Feteasca Regala Extrabrut Spumant, de departe cel mai bun spumant romanesc incercat vreodata. Socant de bun. Nu v-am zis de el pana acum ca sa pot pune ceva sticle  din cele cateva sute deoparte. De fapt nu sunt la prima surprindere si v-am mai zis de el, pentru cine a avut urechi sa auda acum cativa ani. Acum e mai bun ca atunci…

 

Bon Viveur Rosu 2014 Licorna in stilul “heavy” al lui Gabi Lacureanu si chiar fara sa fiu un fan declarat al genului, vinul are cam tot ce ii trebuie. Foarte bun, mai ales pentru ca este practic unul dintre vinurile de debut ale oenologului la noua crama facut si intr-un an dificil.

 

Faurar Rosu 2015 care ma surprinde de fiecare data cat de bun poate sa fie la banii lui. Bine nu mai trec Flamboyant, Reserva si tot arsenalul ca acelea nu ma mai suprind, sunt bune ca asa sunt ele de obicei.

 

Tohani Siel 2016 care m-a surprins pentru ca e total diferit de stilul obisnuit al albelor de la ei si in acelasi timp atat de asemanator cu asamblajele savuroase si bombastice la care Africa de Sud exceleaza. Vezi Ingenuity alb care chiar e ceva impresionant de-a dreptul. Cum vor reusi din punct de vedere al branding-ului sa bage girafa in Castelul Peles  ramane de vazut.

 

Clos de Colombe cam toate vinurile de la ei mi-au placut cand le-am vazut pentru prima data anul acesta la Goodwine. E stilul acela oxidativ, gourmand, complex, asezat, care da impresii de manufactura frantuzeasca. Nice!

 

Rotenberg Emeritus 2007 cu care m-am intalnit la o verticala a  amintitei etichete si care s-a  mentinut si evoluat suprinzator de bine pentru un Dealu Mare. Si inca mai are ceva potential. Dovada a faptului ca “less is more” iar bombele gemoase si supracoapte care tind sa devina stilul clasic Dealu Mare nu au viata foarte lunga.

 

Cam acestea ar fi surprizele anului 2017! Pe care mi le aduc aminte bineinteles…

 Dupa cum bine observati nu sunt vinuri super, mega premium si de pe alta planeta. Iar unele nu sunt neaparat vinuri dupa al caror stil ma dau in vant.

Dar sunt vinurile care m-au surprins (placut) cand le-am baut si pentru aceasta le multumesc lor si celor care le-au creat.

 

Tags: Balla Geza, Bauer, Carassia, Carastelec, Clos de Colombe, Davino, Faurar, Licorna, Panciu, Stirbey, Vin romanesc, vinuri bune

Ma tot chinui de cateva zile sa aleg cele mai bune vinuri baute in 2017. E perioada aceea a anului in care lumea trage linie, numara banii si scormoneste asiduu in memoria olfactiva si gustativa a sticlelor golite.

Sincer eu unul constat cu stupoare ca nici macar nu imi mai amintesc toate vinurile bune pe care le-am baut. Da, sigur, daca vad eticheta imi aduc aminte vinul si cum a fost. Dar daca ma intrebi sa le pun pe hartie naiba le mai stie. Si chiar de cand cu “topul” am tot felul de flash-back-uri ciudate de genul “Bai, da’ Chateau-ul ala a fost excelent…de ce naiba nu l-am trecut in top?”

Desi nu mi le aduc aminte pe toate stiu cu siguranta ca fiecare a avut ceva deosebit. Chiar daca deosebit de plictisitor in majoritatea cazurilor. Ma trezesc adesea degustand siruri de vinuri cu o voce care imi suna in cap “booring…booring…”

Chiar si cele proaste pe care le-am scuipat instant au avut ceva deosebit. De fapt cred ca acelea au fost cele mai bune.

Daca stau bine sa ma gandesc cele mai bune vinuri sunt de fapt cele care te educa, cele oribile care te invata sa le aprecizi cu adevarat pe cele bune. Si oricum e deja plina lumea de vinuri bune. Si ca sa repet sintagma devenita deja pleonasm: “greu mai gasesti un vin prost in ziua de azi.” Era pe undeva si un soi de bucurie cand descopereai o posirca in sticla. Acum deja te simti castigator la 6 din 49 cand mai dai de cate un dezastru oenologic. Inoxul, frigul si drojdiile selectionate au omorat pana si satisfactia de a da de un vin prost. Acum e mai rau…90% sunt la fel. Depresiv. Booring cumva spuneam.

Trecute sunt vremurile cand te otraveai cu jumatate din vinurile romanesti, cu restul vreo 40% te riscai sa gatesti si cand gaseai vreunul mai rasarit scriai trei pagini si dadeai share in 40 de grupuri. Ce vremuri…

Si apoi chestia asta cu “cele mai bune vinuri” e in mod evident subiectiva. Bune pentru cine? Ca daca insir aici vinurile care mi-au placut mie cel mai mult in 2017 (da, bomboanele exista) sunt cumva sigur ca voi fi lapidat la un moment dat de cineva care se va “otravi” cu vreunul dintre ele. Gusturile sunt personale, nu se discuta si am descoperit in timp ca ale mele nu se potrivesc cu ale majoritatii publicului autohton.

Asa ca o sa pastrez pentru mine topul cu cele mai bune vinuri baute in 2017. Care oricum nu exista si nu am nici cea mai mica intentie sa mai fac vreun efort cognitiv sa il alcatuiesc. De altfel nu cred ca o sa vaduvesc universul oneologic autohton de vreo informatie esentiala gen teoria relativitatii si nici nu cred ca nu o sa se mai coaca strugurii la vara ca nu a dat Micuda topul.

Fiecare bea ce ii place si trage concluziile pe care le crede de cuviinta. Fie se opreste la un stil pe care il bea toata viata aparandu-l feroce si fiind convins ca cele care nu se incadreaza in el sunt proaste. Si cei care le beau nu se pricep si sunt fraieri. Cand de fapt ele pur si simplu sunt altfel.

Fie sunt cei cauta tot timpul alte descoperiri si practic nu sunt niciodata multumiti. Cred ca sub acest aspect mult mai interesant ar fi topul celor mai deosebite vinuri pe care o sa le beau in 2018. Si Slava Domnului e ditamai lista. Si aceasta deoarece pentru mine cele mai bune vinuri sunt cele pe care nu le-am baut inca. Ele ma fac sa merg mai departe, sa descopar, sa incerc, sa explorez.

In plus, inca un fapt important, cele mai bune vinuri sunt cele pe care ti le permiti. Si mai binele este dusmanul binelui.

Si acestea fiind spuse cred ca am sintetizat cel mai bine conceptul de “cele mai bune vinuri baute in anul x” din perspectiva subsemnatului.

Asa ca pentru 2018 va doresc ca majoritatea vinurilor pe care le beti sa va placa!

P.S. De fapt, daca stau sa ma gandesc, nici daca va plac prea multe nu cred ca e tocmai in regula…:) E un semn ca va plafonati sau ca nu aveti capacitate de selectie. Cum o dai nu e bine. Mai bine faceam naiba topul…

Tags: Cel mai bun vin, top vinuri, vinuri bune