Asa cum probabil ati aflat multi dintre voi din pozele de pe Facebook saptamana trecuta am vizitat Burgundia viticola, imbinand placerea cu examenul de la cursul WSET. Care in treacat fie spus nu a fost deloc usor, mai ales ca mi-au picat la teorie intrebari despre sherry, Madeira, Muscat de Rutherglen, vinuri dulci, etc. Adica doar „specialitati”. Din chestiile cat de cat “normale” doar ceva despre Rioja (soiuri, zone, stiluri, cerinte minime de invechire, etc.). Nimic despre Franta, Italia, USA, etc. Oricum astept rezultatele de la Londra (acolo se corecteaza tezele) peste vreo doua luni. Dar sa revenim…

 

In primul rand, asa injurat si banuit de antiromanism viti-vinicol cum sunt, am ajutat dupa propriile puteri vinul romanesc carand in geamantan trei sticle de Pinot Noir de la Corcova (Dealul Racoveanu 2011) pe care le-am lasat la Macon pentru a servi drept probe de degustare pentru cei care fac cursul de nivel 4 Diploma si unde vinul romanesc era inlocuit cu cel din Bulgaria. Multumesc pe acesta cale inca o data lui Serban Damboviceanu pentru ca a dat curs apelului meu si mi-a trimis vinurile respective.

 

De altfel am observat si din pozele celor care au facut cursurile la Londra ca unele vinuri revin omniprezent in degustarile de la WSET indiferent de locatia cursului si banuiesc ca este pe undeva si o modalitate foarte eficace a producatorilor de a-si face publicitate, in gen „plasare de produse”. De altfel ce loc ar fi mai bun pentru a-ti promova vinul decat direct la sursa, la cei care lucreaza si se pregatesc in domeniu?

Si credeti-ma cine are bani sa faca nivelul 4 (in jur de 3 000 de euro) sunt oameni de decizie, implicati direct in “industrie” Oricat de pasionat ai fi, de banii respectivi mai bine cumperi vinuri si iti faci o crama frumusica. Asa ca daca alegi sa faci cursul il faci cu un scop.

Asadar aviz producatorilor romani care doresc sa ajute cauza vinului romanesc si implicit pe a lor: putem tine legatura cu cei care organizeaza cursul de nivel 4 de la Macon. Probabil ar fi si ei bucurosi sa aiba o sursa permanenta de vinuri romanesti pe care sa le ofere la degustare. Ah si oamenii sunt dispusi sa le plateasca; eu le-am dus gratis pentru ca asa le-am primit de la Serban.

Mai greu va fi cu transportul, dar promit ca daca vor exista producatori doritori sa ma ajute in acest demers ma interesez de o modalitate de a le trimite acolo cat mai ieftin. Din pacate WSET vrea doar Pinot Noir din Romania dar sper ca la un moment se va reglementa si aceasta aberatie.

Buuun…si acum sa trecem la fapte:

 

Fiind Saptamana Patimilor am zis sa scutesc de emotiile unor noi postari comerciantii, producatorii, PR-istii, piscotarii, care meritau si ei niste sarbatori pascale fericite, in sanul familiei, bucurandu-se de o sticla de vin bun. De la ei sau de la concurenta, dupa caz…

 

In plus m-am abtinut si sa fac recomandari de genul „ce vin cumparam de Pasti” sau „ce merge cu miel?”. Cei care imi (mai?) citesc blogul presupun ca la ora asta sunt in stare sa isi aleaga singuri vinul pentru masa de Pasti, dupa gusturile si bugetul propriu. In plus preferintele mele s-ar putea sa nu se potriveasca cu ale lor asa ca va dau un sfat pe care cred ca l-am repetat de 1001 ori (in 1001 nopti), de cand scriu despre vin: cititi notele de degustare si nu mai cumparati vinuri dupa puncte. In acest mod veti avea mult mai putine dezamagiri si il veti injura mai rar pe producator sau pe cel care a acordat punctele la sfarsitul unei note de degsutare care are o importanta vitala. Incercati sa cunoasteti vinul, nu sa il tratati ca pe o problema de algebra.

Acestea fiind spuse si publicul avid de senzational de la “Domnu’ Dan” fiind linistit sa trecem la fapte. (Divagatia n+1: Apropo, “iubesc” cum suna “Domnu’ Dan”. E intr-un mare fel, nu? Are asa un aer de asamblaj Caracal cu Vatican plus un strop de mahala de Bucuresti (sau garsoniera de Magheru). Daca vreti sa ma injurati cu adevarat data viitoare cand ne vedem deschideti propozitia cu „Domnu’ Dan”…e de ajuns)

 

Asa cum va spuneam mai sus „Domnu’ Dan” a fost plecat in weekend intr-un pelerinaj de gen Vatican, dar nu cel clasic cu catedrala si Papa reformist (sau reformator?… nu am zis reformat, da?) ci cel cu vii si vinuri de legenda. Asa se face ca al vostru subsemnat a vizitat niste moaste de Pinot Noir din care se face nectarul zeilor, sarind insa din motive automobilistice (de fapt mai mult financiare) peste partea de impartasanie/degustare si amanand-o pentru vremuri mai senine din punct de vedere pecuniar.

 

In schimb m-am ales cu niste amintiri de neuitat si mi-am (re)incarcat bateriile pasiunii pentru vin. Plus ceva poze cu cateva din Grand Cru–urile legendare ale Burgundiei,  sa am ce privi cand mai cad in depresie. Ca sa nu mai spun de cele trei zile cu soare si vreme superba, in profund contrast (la propriu si la figurat) cu peisajul autohton.

 

Asa ca fara multa logoree si umplutura, avem asa, de la Lyon la Dijon in cateva instantanee, cu explicatiile aferente:

 

 

 

Tags: Burgundia, Burgundy, Chardonnay, Dijon, Franta, Lyon, Montrachet, Pinot Noir, Romanee

 

Cred ca vinul de fata nu mai are nevoie de introducere. A avut parte de destula publicitate pe blogul de fata (aici, aici si aici). Pe scurt, dupa povestea respectiva producatorul mi-a trimis o mostra din lotul imbuteliat in noiembrie asigurandu-ma ca este „ce ar fi trebuit sa fie”.

Recunosc ca, desi eram curios, l-am incercat cu usoare retineri, probabil ramanand cu ceva sechele de la episodul de mai sus. Din ce am inteles loturile respective din Lidl au avut o problema de consumare integrala a SO2 liber din sticla (sulful fiind dozat la minim la imbuteliere) care, coroborata cu lipsa de filtrare puternica, a condus la o refermentare in sticla. Asadar:

 

Culoare: visiniu, deschis, granat (garnet), cu impresii brune, usor evoluate in borduri

 

Nas: initial inchis, cu tente mature, de pamant si frunze vestede, ciuperci, “forest floor”, carne maturata, ulterior lasa loc unor tuse de fruct confiat, cu tente de lichior si magiunuri de prune afumate si usoare impresii picante, de piper negru.

 

Gust: atac lejer, corp subtire spre mediu, cu impresii de fructe confiate, lichioruri,  gemuri de fructe si coaja de paine. Aluzii dulci care ma duc cu gandul la un rest de zahar spre limita superioara a secului. Daca nu vedeam eticheta as fi zis ca e demisec. Evolutie lejera, echilibrata, aciditate buna,  dar fara fruct, mai mult spre un vin evoluat, chiar usor descarnat. Final cu tanini redusi, aproape inexistenti, sustinut doar de aciditate, bine integrata, neagresiva. Postgust mediu, cu impresii de gemuri de prune, visine si note vanilat dulcege.

 

 

Per ansamblu un vin Bun, abordabil, lejer, corect, mai ales pentru banii care se cereau pe el, adica 25 de lei. Pe undeva cred  a suferit un proces accelerat de maturare/oxidare care nu l-a afectat foarte rau si in sens negativ, dar clar cel de fata este prea matur pentru un vin din 2011. Atat vizual, olfactiv cat si gustativ.

Asta nu este neaparat un lucru rau sau bun; tine de preferintele fiecaruia…

 

 P.S. Am inteles ca in Lidl a aparut la comercializare fratele mai mare (ca pret e vreo 50 de lei) al celui de mai sus: Cuvee Rasova. Pe la Pitesti nu l-am vazut luni; e posibil sa nu fi fost eu atent sau sa isi fi luat comerciantul/producatorul masuri de protectie…:D

Trecand peste faptul ca imi eludeaza logica cum doua vinuri din aceeasi gama pot diferi ca pret de la simplu la dublu in acelasi magazin, tin sa va anunt spre linistea unora si dezamagirea altora ca de data aceasta “stau o tura”.

Cum era la “Nu te supara frate!” pe vremuri…Desi…

 

Tags: Alira, Cuvee Aliman, Lidl

 

Astazi, in seria Restituiri sau “Cum s-a scris istoria viticulturii autohtone”, o sa va prezint o prima parte dintr-un material edificator “dezgropat” de la biblioteca judeteana “Dinicu Golescu” din Pitesti si in care se vorbeste despre starea viticulturii romanesti in anul de gratie 1899, la 15 ani de la aparitia oficiala a filoxerei in tara noastra.

 

Este un raport (coperta) intocmit ca “resultat al unei misiuni in Francia”, pentru Ministrul Agriculturii de atunci (un personaj in sine a carui biografie explica multe despre vremurile respective), de un anume domn Petre Balaceanu, “inspector domenial si fost prim-presedinte al Tribunalului Prahova”, in plus mare pasionat si cunoscator al vinurilor, asa cum rezulta din lecturarea materialului.

 

Lucrarea este destul de ampla, scrisa in limba si stilul timpurilor respective, iar in episodul de astazi o va infatisez cateva pasaje care se refera la masurile autoritatilor romane ale vremii pentru a contracara flagelul filoxerei.

Veti vedea ca aceste informatii sunt edificatoare in a ne lamuri de ce dupa replantarile ce au avut loc ulterior, din podgoriile noastre au disparut foarte multe soiuri autohtone. Da, cauza principala a fost filoxera, dar asa cum probabil banuiati factorul uman autohton a avut un aport decisiv la acest fenomen de saracire a patrimoniului viticol autohton si la umplerea podgoriilor tarii cu soiuri internationale.

Fenomen care se intampla inca o data in zilele noastre cu largul concurs si ajutor al mult iubitelor si accesatelor fonduri europene.

 

Dar sa ne intoarcem acum in anul de gratie 1884 cand a fost atestata oficial aparitia filoxerei in Romania in via Ananescu din Dealu Mare, desi informatii in acest sens erau inca din 1882. Iata cat de pregatite erau autoritatile romane dupa aproape 20 de ani in care  flagelul facuse deja ravagii prin Europa:

 

       

In dulcele stil dambovitean prima masura a fost constituirea unei comisii de doctori si oameni de stiinta, care bineinteles a fost depasita de situatie si nu a ordonat masurile imediate care se impuneau si care se stiau din experienta celorlalte state:

       

 

Comisia s-a ocupat mai mult cu cercetarea si inventarea unor pesticide care sa combata flagelul, altele decat cele ale francezilor si a ajuns in final la recomandarea naftalinei ca tratament pentru filoxera si pentru conservarea (sic!) viilor autohotne.

Adevarul e ca filoxera seamana un pic cu o molie. Doar ca e pe sub pamant si roade radacina viilor, nu lana de prin sifoniere. Suna destul de cunoscut si fmiliar cu preocuparile din zilele noastre,nu?

  

 

In tot acest timp masurile necesare care trebuiau deja luate demult se lasau inca asteptate:

 

 

Asa s-a ajuns ca abia dupa 4 ani de la intrarea filoxerei in tara sa se constituie in sfarsit puncte de monitorizare a raspandirii flagelului in celelalte podgorii, pana atunci nefacandu-se vorbire decat despre Dealu Mare.

  

Concluzia partiala a autorului suna ciudat de similara unor concluzii pe care le mai scriu si eu acum la unele articole legate de soarta vinului romanesc:

  

 

Cam asta a fost prima parte din serialul “Lupta pierduta a Romaniei cu filoxera”…

O sa vedeti ca si dupa partea cu infiintarea comisiei, atunci cand s-a constat ca nu mai e nimic de facut si investigat si ca trebuie pur si simplu sa facem ce au facut si altii, a urmat un lung sir de poticneli si sanse irosite, in dulcele stil romanesc.

Tineti aproape, va fi interesant si revelator in acelasi timp…

 

Tags: Dealu Mare, Filoxera, Masuri, Replantari, Romania