Daca tot am intrat in zodia vinurilor din partea de jos a palierului de preturi (adica accesibile majoritatii consumatorilor romani) va prezint astazi un exemplar autohton, ca sa nu zica lumea ca fac promovare numai “strainilor”. Doar ca sunt putine vinuri romanesti ieftine (adica in jur de 10 lei) pe care sa le pot bea si despre care sa scriu si de bine apoi.

 

Vinul de fata face parte din gama “Locurile” a celor de la Averesti si nu e vreo noutate absoluta. M-am intalnit prima data  cu el acum vreo 2 ani la Goodwine pentru ca mai apoi sa ma chinui sa il gasesc. Tin minte ca toate demersurile la vremea respectiva in vederea identificarii unei surse sau a unui distribuitor s-au soldat cu lipsa de reactie din partea producatorului. Apoi am aflat ca era mai greu cu imbutelierea pentru ca nu venise “linia noua”, etc…etc

 

In fine, intre timp cei de la Averesti s-au pus la punct, le-au venit toate utilajele si vinurile au inceput sa apara prin magazine. Pe cel de fata il gasiti in Kaufland alaturi de celelalte din aceeasi gama. Si alaturi de fratii sai mai mari (in pret), dintre care va recomand cu incredere Cuvee Faure, un vin bun la un pret de doar 16 lei. Asta nu inseamna ca Zghihara, Aligote-ul, Cuvee Regal (nu am inteles de unde?) ar fi de lepadat. Pe scurt cei de la Averesti sunt o specie cumva aparte pe la noi, adica au vinuri corecte la preturi decente.

 

Imi place mult eticheta vinului de fata, conceptul si executia: proaspete, directe, vioaie, transmit fara echivoc mesajul care este usor de inteles de catre toate categoriile de consumatori. Pacat ca la gamele mai mari nu s-a gasit o solutie la fel de “fericita”, pentru etichete. Vinurile, asa cum spuneam mai sus, merita!

 

Cel de fata, Zghihara de Husi Povestesti, costa cam 11 lei si se prezinta asa:

 

Culoare (Aspect):  Galben pai, tanar si vioi, stralucitor, curat

 

Nas: destul de expresiv cu note predominant verzi, de mere acrisoare proaspat zdrobite, bine aspectate, tuse de pere inca necoapte si coaja de pepene verde. Adieri vagi de fruct exotic (datorate probabil drojdiilor) dar fara sa para excesiv de artificial. Un nas placut, curat si corect

 

Gust: Atac rotunjor in note dulci-acrisoare, de mere padurete si citrice (gref galben, lamaie). Evolutie lejera, sprintara, usor diluata, fara pretentii de structura si personalitate, dar cinstita si placuta. Aciditate corecta pe tot parcursul evolutiei, cu un plus tonic in final. Postgust scurt, citric si …satisfacator.

  

Un vin direct,placut, bine branduit, de cursa lunga, Acceptabil spre Bun, mai ales pentru corectitudine. Si-a pastrat bine caracteristicile fata de cum il stiam la Goodwine si evolueaza in aproximativ aceeasi parametri (parca un pic cu aciditatea mai redusa). RPC Foarte Bun la cei 11 lei cat costa prin Kaufland. Pentru amatorii de “dulce” vedeti ca mai au si ceva cupaje pe “demi-” destul de reusite in aceeasi gama.

 

Pentru un plus de structura, arome si expresivitate apelati la Cuvee Faure de care v-am spus mai sus; tot din Kaufland, in jur de 16 lei. Merita diferenta de bani. Oricum nu va vor dezamagi niciunul dintre ele. Pe scurt, ca sa inchei cum am inceput: “Uite dom’le ca se poate si la noi”.

 

P.S. Totusi, nu pot sa ma abtin: daca tot sunteti in Kaufland, mi-am adus aminte zilele trecute, de cand cu “rata” din Mega Image, ca si ei au vin la fel de corect la un pret chiar mai mic (ceva pe la 8.5 lei). Se numeste Diego Almagro e vinificat de ditamai producatorul spaniol(deci nu e marca proprie) si am scris despre el aici. Cand va plictisiti de “rata”, incercati-l…asa pentru diversitate.

 

Tags: Averesti, Kaufland, Povestesti, Zghihara de Husi

 

In urma postarii de vineri care a facut furori adunand mai multe vizualizari decat orice post pe care l-am scris pe blog (foarte interesant ca a detronat podiumul detinut de  postarile despre Jidvei, Cotnari, Murfatlar, Sange de Taur, etc.) m-am gandit sa  aprofundez un pic fenomenul din spatele vinului respectiv si sa va impartasesc viziunea mea (nu tocmai roz, recunosc) despre viitor.

 

Ce m-a determinat sa insist cu chestia asta este o informatie pe care am gasit-o ulterior pe un site din Belgia, care apartine grupului Delhaize si care prezinta vinurile aflate in oferta respectivului lant comercial, care pot fi achizitionate si online. Pentru cine inca nu stie, Delhaize egal Mega Image la noi.

Pe site-ul respectiv pretul vinul despre care v-am vorbit vineri este fix 3.69 €. Adica in jur de 17 lei. La noi este 8.99 lei, deci aproape la jumatate. Sub pretul de cost/achizitie nu poate sa fie pentru ca ar fi acuzati de dumping si concurenta neloiala.

Dar de ce il vand mai ieftin la noi? Probabil pentru ca este o politica deliberata de adaptare la puterea de cumparare a pietei locale. Si de a a cuceri/ocupa un segment de piata. Se stie ca la noi pragul psihologic de cumparare este de 10 lei. Daca poti sa oferi calitate sub pragul acesta, joci pe un segment de piata urias cu un potential enorm. Si atentie: pretul la care a listat Mega Image Romania vinul respectiv nu este  9.99, este 8.99…

 

La fel au facut-o si cu cel din recolta 2011, o fac si cu 2012, nou aparut pe rafturi. Este o atitudine clara, constanta si deliberata. Nu este promotie, este politica lor de pret…

La pretul respectiv, comerciantul amintit renunta la o parte importanta din marja proprie, pentru a face volum. Pe scurt, fac cultura consumatorului roman de vin pe banii lor. Bine, nu va ganditi ca sunt organizatie de caritate, scopul final este acela de a creea o piata de consum, de a fideliza consumatorii, de a-i obisnui cu un gust si o marca. Si apoi de a „exploata” comercial piata respectiva. Este un fel de civilizare a (v)estului salbatic…

Repet: la noi cultura de vin a consumatorilor o fac marile lanturi comerciale! Nu producatorii, blogurile, revistele de specialitate sau mai stiu eu ce initiative punctuale ale vreunui producator/importator. Noi practic ne jucam cu lopetica in nisip…si ne credem formatorii de opinie. Dar sa fim realisti, relevanta in Romania o dau volumul si puterea de penetrare a pietei.

 

Apoi este foarte interesat ca respectivul magazin are la raft si o gama destul de larga de vinuri romanesti, unele chiar cu etichete proprii, create special pentru ei. Clientul poate cumpara si poate face diferenta. Il pui practic in fata evidentei: asta avem de la producatorii romani si atata costa, asta va putem oferim noi la pretul acesta. Ce alegi? Nu ii zici ca e mai prost, mai bun, mai frantuzesc, etc…il lasi sa isi dea singur seama. Puterea exemplului si a antagonismului. Scenariu simplu, de gen „good cop, bad cop”…

Strategia de mai sus este aceeasi pe peste tot nu s-a particularizat ceva la piata romaneasca pentru ca suntem noi deosebiti. La noi in schimb capata un aer apostolic in ochii consumatorilor. Acestia vor considera la un moment dat ca lanturile comerciale ne-au salvat de vinul autohton scump si prost si au democratizat vinul bun si ieftin. La fel cum sa intamplat cu mii de alte produse.

 

Doar ca ei nu fac nimic diferit, special sau altruist pentru piata autohtona. Ceea ce face ca aceasta miscare sa para benefica consumatorului roman este modul in care ai nostri producatori/comercianti/importatori au tratat (si inca trateaza) piata interna si consumatorul roman. Adica ca pe o adunatura amorfa de prosti, ignoranti in materie de vin, numai buni de “muls” fara sa oferi nimic in schimb. Celebrul concept romanesc al „Fazanului”, „Muflonului”, etc. Urmare a acestei atitudini putini producatori sunt acum macar in situatia de a reactiona la o invazie de vinuri straine si corecte, dapoi sa supravietuiasca.

 

 Dar stati linistiti, ca nu este nimic nou si nu are nimeni ceva personal cu vinul romanesc. It’s just business! Ne-am pus singuri intr-o pozitie in care ne oferim pe tava piata interna celor din afara. Chestia asta s-a repetat de nenumarate ori in „n” alte domenii. Scenariul a decurs la fel, actorii au fost cam aceeasi si finalul intotdeauna previzibil si implacabil: preluari ale firmelor romanesti de catre producatorii straini. Si intotdeauna au urmat lametarile alor nostri cum ca „ne-au cumparat strainii” si suntem la mana lor. De fapt daca stam sa ne gandim e numai un amarat de transfer fortat de “business know-how” si civilizatie. Noi nu am fost in stare sa o construim singuri, pana la urma trebuie sa ne “civilizeze” cineva, chiar si cu forta.

 

La ora actuala, in domeniul vinurilor, lanturile de magazine se muta spre o pozitie in care au painea si cutitul. Daca pana acum se multumeau sa lucreze cu producatorii autohtoni si sa isi incaseze linistiti taxele de raft si marjele, acum vor sa isi asigure si sursele proprii de vin ieftin si corect din import. De ce fac asta? Pentru ca noi nu am fost in stare sa le dam asa ceva si s-au cam saturat sa astepte.

 

S-ar putea in viitor chiar sa spuna stop vinurilor romanesti sau vor cere niste taxe de listare atat de „interesante” incat le vor face necompetitive fata de brandurile si importurile proprii. Si atunci va fi macel. Dar deocamdata trebuie sa vireze incetisor si cu binisorul consumatorul de pe produsul romanesc, pe cel din afara. Iar asta deja se intampla. Alor nostri li se fura efectiv piata de sub nas. Culmea ca unii inca nu isi dau seama de asta…

 

Ulterior vor ataca si segmentele „premium”, dar spre deosebire de noi, ei lucreaza de jos in sus, de la baza spre varf. Pentru ca asa se face o constructie durabila, pe termen lung. Nu construiesti piramide inversate cum am facut noi.  Faci o baza solida  de clienti, pe niveluri de pret mici si cresti usor-usor spre „premium” si produse mai scumpe.

 

De aceea spuneam vineri ca imi este frica de vinul respectiv si de ce reprezinta el. Pentru ca nu este doar o  amarata de sticla de vin corect la un pret de dumping (tinand cont de nivelul pietei autohtone). Este mai degraba o arma economica…Si cine nu vede mai departe de eticheta si de vociferari nationaliste de genul “sa fim patrioti si sa consumam produse romanesti” sincer, si-o va merita.

Retineti de la mine: patriotismul romanilor se termina in fata raftului si a portofelului gol. La nivelul nostru de venituri, nu ne permitem sa fim patrioti. Este un lux prea mare…

 

O sa inchei cu aceleasi ganduri din finalul postarii de vineri: mi-ar placea sa nu am dreptate, sa vad eu “semne” peste tot si noi sa reusim sa ne punem pe picioare si sa fie totul ok. Dar tare imi este frica ca am pierdut deja oportunitatea respectiva si “a plecat trenul din gara”. Cititi numai comentariile cititorilor la postarea de vineri…

 

Tags: Franta, import, Mega Image, vin

 

Am trecut pe langa el de atatea ori cand am fost in Mega Image. Statea cuminte pe cea mai de jos tejghea a raftului cu vinuri, ascuns si rusinat parca. Ochiul meu ager il vazuse de mai multe ori, dar ratiunea ma impiedicase intotdeauna sa fac pasul decisiv si sa il cumpar.

 

De ce? Din cauza pretului. Era prea mic. 8.99 lei. Un vin frantuzesc. Repet, 8.99 lei. Mintea otravita la propriu si la figurat cu licorile autohtone din acelasi interval de pret imi spunea de fiecare data: „Esti tampit? Nu e posibil ca la banii astia sa gasesti ceva baubil in sticla aia. Probabil e ceva calitatea a 15-a, imbuteliat pe te miri unde, care nu s-a vandut in lumea civilizata si a fost aruncat in tarile de la marginea Europei, in estul salbatic.”

Si apoi mai aveam o problema, cumva filozofica: daca intr-adevar era bun? La banii astia? Nu se poate, mai bine sa nu stiu…din categoria ignoranta te mentine fericit.

 

Asa ca de fiecare data treceam pe langa el si cautam din priviri chilipiruri si reduceri autohtone. Pur si simplu era prea ieftin si mintea mea nu asocia vinul corect unor asemenea preturi ridicol de mici. Sa retinem: mintea mea care nu e tocmai “ingenua” in materie de vinuri la preturi corecte venite de prin vest.

 

Am mai patit o data chestia asta in Portugalia, unde in fata raftului de la hypermarket am ramas total descumpanit cand am vazut ca 99% din vinuri se invarteau in jurul a 2 -2,5 €. Pur si simplu m-am blocat, nu stiam ce sa aleg si eram convins ca ma aflu in fata un raft plin de licori de nebaut. Pana am pus mana pe telefon si am aflat cu stupoare ca vinurile acelea ieftine pe care le aveam in fata castigasera intr-un an atatea medalii pe la celebrele concursuri internationale, cat nu luase Romania in ultimii zece ani.

 

Asadar preconceptiile formate in ani de experiente negative cu vinuri romansti sub 10-15 lei de prin marele retail autohton, efectiv devenisera o piedica psihologica. Pur si simplu nu concepeam ca exista vin baubil sub 10 lei.

 

Saptamanile trecute (deja anul trecut), primesc un telefon de la un amic care imi declara entuziasmat ca a gasit un vin frantuzesc foarte corect la 9 lei in Mega Image. Amicul nu tocmai ingenuu in ale vinului. In general cine nu are o solida pregatire si experienta de specialitate nu prea are curaj sa imi dea telefon sa imi recomande vinuri ca stie ce il astepta: litania clasica cu tema „Sa iti povestesc  cum e cu vinul?”

Eu intuiam despre ce vin vorbeste si am intrebat instant: “Dar cum te-ai gandit sa il cumperi la cat de ieftin este?”; “L-am luat pentru vin fiert…:D “ Corect si perfect verosimil, pentru asta l-as fi luat si eu la o adica. Problema e ca dupa ce l-a desfacut, nu l-a mai fiert. A pus mana pe telefon si m-a sunat. Asa ca impins de curiozitate am decis sa fac si eu intr-un final cunostinta cu el.

 

Doar ca acum alta problema: la cele doua magazine Mega Image din Pitesti stocul era epuizat. Si de aici incepe o adevarata saga. De cand scriu despre vin nu cred ca am dat de unul mai greu de procurat decat cel de fata. Daca vroiam Chateau Lafite 1961 puteam face mult mai usor rost de el.

 

Am mai fost de cateva ori in zilele urmatoare, acelasi rezultat: eticheta cu pretul era acolo,vinul lipsa. Aflu prin „metode specifice” ca produsul in cauza dispare instantaneu de la raft, ca lumea cumpara cu baxul direct „din spate” si  ca daca vreau vinul respectiv trebuie sa ma trezesc mai de dimineata. Ireal! Parca ma intorsesem pe vremea lui Ceausescu cand lasam rand si sacosa de la ora trei noaptea ca vine „sana si iaurtul” la 6.

Zilele trecute insa zeita Fortuna mi-a suras si l-am gasit. Probabil ca a fost la mijloc si o ruptura de stoc pentru ca am cumparat deja varianta proaspata, 2012.

 

Scot din portofel uriasa suma de 8.99 lei (de fapt 9 lei ca nu am mai cerut rest la casa), il aduc acasa si il desfac cu oarecare emotie: dop de pluta impecabil, mult peste vinuri triple ca pret de pe la noi.  Contraeticheta dezarmant de simpla si de usor de descifrat chiar daca ai baut toata viata doar bere sau apa minerala. Bine, daca stii ceva franceza. Sticla de o grosime si greutate suprizantoare pentru nivelul respectiv de pret. Una peste alta un “packaging” si o prezentare fara compromisuri. Asadar:

 

Aspect (Culoare): Visiniu inchis, semiopac, cu degradeuri tinere, usor violacee spre cireasa coapta in margini.

 

Nas: intensitate medie, simplu, direct, axat pe fruct rosu si negru proaspat, bine exprimat, cu o puritate si o prospetime ireale.  Un strop de condiment, de piper alb, insufla o adiere iluzorie de complexitate.

 

Gust: Atac proaspat, cu aciditate bine exprimata si o evolutie lejera si usoara pe palatin. Regasim cu bucurie aceleasi fructe din nas, proaspete, dulci, zemoase, cu o vinozitate de invidiat. Evolutie echilibrata, neagresiva, vinul curge cu viteza de la o gura la alta. Tanini copti, neagresivi, dar prezenti, indeajuns de definiti cat pentru a curata cu succes palatinul. Final usor cald si cu impresii tonice, amarui, care se continua si in postgust, urmate fiind de valurile de fructe descrise mai sus.  

 

Un vin Bun, care pleca de la limita lui 80 p, savuros, facut sa ofere placere simpla, pura, fara alambicari inutile si care imi aduce aminte de conceptul frantuzesc clasic de vin de masa, de prinz, de picnic, de lucru la camp, de zic cu zi. L-am baut fara sa imi dau seama cand s-a terminat, alaturi de niste sarmale “de sezon”. Nu exagerati totusi in sus cu temperatura de servire ca s-ar putea sa sara putin alcoolul din el.

RPC criminal la propriu si la figurat. Best RPC ever for me. Pe scurt, am descoperit cel mai ieftin vin corect de prin retailul romanesc. Punct.

De fapt conceptul de RPC capata accente usor filozofice in cazul lui. Cel mai bun RPC romanesc incepe de la preturi cel putin duble. Si ofera adesea mai putin la nivelul de calitate a vinului.

Personal banuiam ca un vin de genul asta exista pe undeva, dar parca l-am ocolit in mod constient. De ce? Pentru ca reprezinta un fel de dezastru care stii ca pandeste undeva, dar alegi sa il ignori in mod voit, sperand ca el nu exista si o sa treaca ca un vis urat. Vinul de fata imi invoca un scenariu urat rau de tot, care este din ce in ce mai real.

 

Este unul dintre putinele vinuri care chiar m-a speriat. La modul cel mai serios. Cand pui in aceeasi ecuatie puterea de negociere unui lant international de hypermarketuri (Delhaize), o zona viticola cu potential natural si constanta mult peste cele ale Romaniei (Languedoc) si o retea numeroasa si bine organizata de distributie pe piata autohtona  rezultaltul poate fi fatal pentru vinul autohton. Vinul de fata este un produs creat special pentru a ocupa segmentul de mase, de volum.

 

Noi pur si simplu cred ca suntem la ani lumina distanta in a oferi calitate similara la acest nivel de pret. Decalaj pe care nu o sa putem sa il recuperam probabil in timpul vietii noastre si posibil niciodata. Iar vinul de fata este ca o bomba latenta pe raft care sta sa explodeze in orice client care alege sa il incerce. Pentru ca functioneaza pe cel mai puternic criteriu de cumparare al pietei autohtone: cel al pretului. In fata lui medaliile, punctele la diverse concursuri, degustarile, reclamele „cu stil”, povestile, palesc implacabil.

 

Iar daca vinuri de genul asta (de care Europa este plina) ajung sa umple si rafturile de la noi, in combinatie cu fascinatia romanilor pentru tot ce este strain, este cam „game over” pentru producatorii autohtoni. Iar eu de scenarii de astea apocaliptice nu vreau sa aud…Din acelea in care, in timp ce noi ne ocupam doar de „premium”, piata o sa se umple de vinuri corecte, carora nu o sa putem sa le facem fata si incet-incet o sa fim preluati de cei din afara.

 

Pentru ca eu, asa carcotas si critic cum sunt, vreau un „happy end” pentru vinul romanesc.  Acela in care ne punem la punct, promovam cu succes soiurile autohtone si suntem competitivi la nivel mondial. Si traim fericiti pana la adanci batraneti… Dar asta nu depinde din pacate aproape deloc de mine si tare imi e frica ca la ora actuala ne indreptam cu toata viteza exact in directia opusa!

 

P.S. Recitesc postul de mai sus si nu credeam ca o sa ajung sa scriu vreodata atat de mult despre un vin care costa sub 10 lei.  Dar acesta este contextul pietei noastre: un vin corect la un pret bun poate face cariera. Incroyable…

 

 

Tags: Cabernet Sauvignon, Franta, Mega Image, Pays d'Oc