Ma gandeam sa mai dospesc un pic impresiile despre Romania in legatura cu ultima mea aventura a cunoasterii oenologice despre care va povesteam miercuri. Dar cum nu prea am ce dospi, am zis sa procedez ca la dentist si sa scot dintele dintr-o miscare. Desi maine e zi de Goodwine si probabil ma risc. Bine macar ca rosiile sunt destul de scumpe in piata in noiembrie, iar niste priviri mai incruntate nu ma mai “induioseaza” dupa atatia ani de sesiuni si examene…

 

Asadar va promiteam miercuri ca va spun cum se vede Romania din afara, adica din perspectiva WSET, cea mai mare organizatie de formare de specialisti in domeniul vinului la nivel mondial.

 

Pe scurt si punctual:

 

1. In suportul de curs pentru nivelul 3 pe care eu l-am primit Romania nu exista ca tara producatoare de vin. Nu apare nici o referire cum ca s-ar face vin in Romania. Exista in schimb Ungaria si Grecia. Grecia chiar cu patru zone si patru soiuri indigene distincte.

Ah, sa nu fiu total inexact, exista in curs cuvantul “Romania”, la sfarsit, in anexe, unde sunt trecute intr-un tabel prevederile legale privind consumul de alcool si limitele maxime pentru condusul autovehiculelor in toate tarile, inclusiv cele care nu au legatura cu vinul. Dar ce sa vezi, in dreptul randului unde scrie Romania, nu e trecut nimic. Blanc, zero barat, nul. Adica pe scurt, organizatia care formeaza oameni care lucreaza in vin pe tot mapamondul nu a gasit nici macar informatii legale cu privire la consumul de alcool si legislatie cu privire la alcool din minunata noastra tara. Sau nu s-au sinchisit sa caute. O singura tara mai are linia goala in dreptul ei: Emiratele Arabe Unite. Superb! E nevoie sa aprofundez?

 

2. Am aflat in schimb cu usurare ca la nivelul 4, Diploma, exista ceva si de Romania. Chiar in lista vinurilor propuse de WSET pentru degustare in cadrul formarilor este inclus facultativ si un vin romanesc (la alegere cu unul bulgaresc). Cei unde am facut eu formarea nu ofereau cursantilor un vin romanesc. De ce? Nu din rea credinta, ci pentru ca citez: “este greu sa gasim de cumparat vinuri romanesti  “

Bineinteles patriot cum ma stiti m-am oferit instant sa le trimit eu vinuri din Romania, eventual Feteasca Neagra, ca e soiul national. Am aflat insa cu stupoare ca trebuie un anumit soi de vin, pentru ca asa cere curricula WSET de la Londra: un anumit soi pentru care Romania este recunoscuta in afara.

Ghiciti care este acela? Nu va mai chinuiti degeaba ca nu o sa reusiti. Va spun eu: Pinot Noir. Sa va mai spun ca mi-a cazut fata? Deci pe scurt, atunci cand Romania apare prin cursuri, de fapt nu apare. Ca nu exista vinuri de cumparat. Iar daca astrele s-ar alinia si s-ar gasi, ar trebui sa fie musai Pinot Noir pentru ca noi cu asta suntem recunoscuti in afara. De pe vremea cand exportam licoarea demidulce in UK. E nevoie sa dezvolt?

 

3. V-am zis ca le-am dus o Purpura Valahica 2009 ca demn exponent al soiului autohton cu care ne falim noi la export. Unde ne falim nu stiu, ca ei (francezii de la curs) nu auzisera de el. De fapt ce zic eu de Feteasca Neagra, francezii nu stiau ca Romania are vreo legatura cu vinul, nu incercasera niciodata vreun vin romanesc si credeau ca avem vreo 2-3 producatori, cam asa cum au englezii nebunii lor. Si atentie nu era vorba de nenea Jean de pe strada, erau oameni care aveau toti WSET Level 2 luat si bausera deja multe din vinurile prezente in formare.

Formatorul, participand de o groaza de ani in juriul la IWC, IWSC si Decanter, avusese sansa (sic!) sa intalneasca ceva vinuri din Romania si chiar cateva Fetesti Negre. Cu aceasta ocazie am aflat ca toate erau diferite una de alta si putea fi confundate usor fie cu Merlot, Syrah, Cabernet Sauvignon.

In acest context, de cvasianonimitate a vinului romanesc, dupa ce le-am prezentat pe scurt zona (Dealu Mare) si soiul, Purpura Valahica nu m-a facut de ras, a facut impresie buna. Opinia generala a fost ca e un vin foarte bun, cu un nas incarcat, Rhone-like dar foarte elegant si suplu pe palatin, ceva gen un Pinot mai baricat. Pe scurt o chestie cu tipicitate, un melanj interesant pe care l-ar incadra intre un Rhone si un Burgundy mai greu. Cel mai bun vin romanesc incercat de formator si cu siguranta si de cei din sala, care nu incercasera niciunul pana atunci. Le-am pus apoi infrigurat intrebarea fatala: “Cat ar da pe el in magazin?” Raspunsurile au fost intre 15 si 18 €, dar mi-au zis ca nu l-ar fi cumparat niciodata daca l-ar fi vazut in magazin. De ce? Pentru ca este din Romania si Romania, in opinia lor, nu face vin. E nevoie sa dezvolt?

 

 

Pe scurt, dupa ce am incercat vinuri de pe tot mapamondul si din toate categoriiile de pret, de la 3 euro la 60 de euro, impresia generala este ca la nivelul calitatii nu ne-am face de ras, mai ales cu ce vinuri au aparut in ultimii ani. Nu rupem gura targului si cu siguranta nu o sa reinventam Merlot-ul, CS-ul sau Chardonnay-ul, dar facem vinuri cel putin decente si pe alocuri unele bune si foarte bune. Problema e ca cele reusite, din soiuri internationale, pleaca de la un  nivel de pret la care nu sunt competitive pe pietele externe. Cel putin Chile sterge pe jos cu ele si paradoxal au admis si francezii ca Chile cam pune in dificultate si vinurile lor.

In esenta, situatia sta asa: vinurile noastre ieftine nu sunt destul de bune calitativ, iar cele scumpe nu sunt destul de ieftine pentru a fi competitive cu ce ofera altii. Iar cele care sunt si bune si competitive ca pret nu se vor vinde in veci pentru ca nu avem imagine de tara producatoare de vin si in consecinta vinul romanesc pare un OZN pe rafturile de afara.

Este o problema foarte mare, enorma, care va fi greu de surmontat chiar daca vom face vreodata numai vinuri foarte bune si la preturi foarte mici: la nivel de imagine de tara suntem zero barat pe plan international. Nu existam. De ce nu existam? De bine ce si-au facut unii treaba…si nu vorbesc aici de producatori.

 

Degeaba facem noi manevre pe piata interna, organizam manifestari, degustari, cantari, lansam vinuri cu etichete si concepte care de care mai abracadabrante si cu preturi care de care mai umflate. Dincolo de granita de vest, cand iesi in afara, e o mare tacere in ceea ce priveste vinul romanesc. E ca si cum iesi de la un bairam cu manele, dedicatii, haine lucioase, soliste si dansuri pe mese, inchizi usa dupa tine si deodata nu se mai aude nimic.  Liniste! Nada!

 

Pe scurt, dupa trei zile de formare WSET si peripetiile de mai sus, ca sa folosesc o vorba clasica de pe la noi, situatia actuala a vinului romanesc sta cam asa (scuzati expresia dar se potriveste perfect contextului): “Ne radem”, dansam, ne distram, dar purceaua e moarta in cotet! Fara sanse de resuscitare pe termen scurt…dupa parerea mea.

Dar de ce sa ne intristam ca (si) maine e Goodwine-ul! Mai bine un cantec vesel si de context sa cantam.  Maestre, muzica:

 

 

P.S. Apropo, va sfatuiesc calduros (ca in fiecare an dealtfel) sa vizitati Goodwine, sa incercati si sa va faceti o impresie despre vinurile romanesti. Lasati blogurile si concursurile si mergeti sa vedeti personal ce va place si ce nu.

Nu o sa va para rau, veti gasi vinuri care va vor placea si cu siguranta va va costa mai putin decat daca va apucati sa le cumparati singuri!

 

Tags: Davino Purpura Valahica, Romania, WSET

 

Asa cum v-am promis in ultimul post, „I’ll be back!” …with details.

Am ajuns in Macon joi pe la ora 14 dupa ce schimbasem deja doua avioane si cam tot atatea trenuri; vreme clasic burgunda pentru perioada aceasta a anului. Adica ploi si frig. In profunda antiteza cu starea mea de spirit. Trei zile am fost ca in cantonament, cursuri in engleza de la 8 la 20 cu pauza de pranz la cate un restaurant local. Formarea s-a tinut la liceul cu profil viticol din Davaye, intr-o sala special amenajata pentru degustari, cu mobilier perfect alb, geamuri pe toata lungimea si latimea incaperii,  sistem de ventilatie performant si posturi de degustare dotate cu chiuvete si lumina individuala. Foarte profi.

  

 Locatia se afla in mijlocul viilor burgunde, mai precis in apelatiunea Saint-Veran; la vreo 500 de metri de noi incepea mult mai celebra Pouilly Fuisse.  Am vazut o vie care avea vreo 3 randuri in Saint Veran si restul in Pouilly Fuisse. Si desi este vorba practic de aceleasi plante, se fac doua vinuri diferite, cu AOC-uri diferite si bineinteles cu preturi diferite. Dar divaghez.

  

 

Din pacate datorita programului incarcat nu am apucat sa vizitez Burgundia. Cel mai rau imi pare ca nu am ajuns la Beaune, unde se tinea celebra licitatie anuala Vente de Hospices de Beaune care da tendinta preturilor pentru vinurile din Burgundia in anul respectiv. Se pare ca s-a desfasurat destul de bine si fara mine; din ce am inteles preturile au fost peste asteptari, desi recolta a fost una sub asteptari. Multi spuneau ca incet-incet se simte un aer chinezesc si aici. Sa revin…

  

Am fost o grupa destul de mica, de cinci persoane (trei francezi, un chinez si eu) ceea in parte a fost destul de bine pentru ca am avut vin la discretie sa retestam si sa revenim la anumite probe ca sa putem face comparatii.

  

Cursul a fost prezentat de catre Godfrey Spence, cu experienta de aproape treizeci de ani in domeniu si de mai mult de zece ani formator WSET la Londra. Desi vorbeste cu o dezinvoltura dezarmanta cam despre orice vin ai putea aduce in discutie, specializarea sa sunt vinurile fortifiate fiind considerat unul dintre cei mai buni specialisti in domeniu din lume. De fapt una dintre cele doua carti de referinta cu privire la vinurile de Porto este scrisa de el.

Participa in mod constant in juriu de ani buni la concursurile mari din UK (IWC, IWSC si Decanter). Despre ele chiar am schimbat cateva vorbe: pe scurt si acolo e cam aceeasi treaba ca si la noi, unele sunt mai serioase, altele mai “facile” dar toate se sprijina pe banii de la producatori si din “trade” (adica din industrie).  Oricum impactul lor asupra vanzarilor si a publicului s-a diminuat mult in ultimii ani, fiind la momentul actual percepute mai mult ca un instrument de imagine si relatii publice, decat ca unul de impulsionare efectiva a vanzarilor. Dar sa revin…

  

Au fost asadar trei zile cu cate opt ore pe zi de degustari (offcourse cu pauze) in care am trecut prin vreo 70 de vinuri pe sistemul: prezentarea regiunii, a soiurilor, a practicilor viticole si oenologice, iar apoi sa vedem cum influenteaza toate acestea produsul final, vinul.

  

In aprecierea fiecarui vin se merge strict pe tehnica Systematic Approach to Tasting preluata de la Institute of Masters of Wine (de fapt foarte multi MW predau cursurile pentru WSET Level 4 Diploma, iar cei care se inscriu pentru Master of Wine este obligatoriu sa detina diploma WSET sau sa dovedeasca experienta similara si relevanta in domeniu).  La sfarsit trebuia fiecare sa spunem un pret pentru vinul pe care tocmai il degustasem; practic in ce categorie era incadrat si implicit sa evaluam un RPC pentru vinul respectiv.

Apoi scalele de evaluare nu sunt cu puncte (punctele sunt menite doar consumatorilor, mi s-a transmis), ci se evalueaza in sistemul pe care il folosesc si eu acum: Slab, Acceptabil, Bun, Foarte Bun si Excelent.  Asa ca m-am adaptat foarte usor.

  

Au fost cateva vinuri deosebite. Am gasit vreo doua Chardonnay-uri baricate care chiar mi-au placut, desi nu sunt un fan al stilului, un Cabernet de California, un Riesling, ceva italiene si bineinteles vreo 3 Pinot-uri foarte bune, produse in trei zone diferite, dar care erau cu adevarat Pinot-uri. De fapt au fost putine vinuri care sa nu capete calificativul „Foarte Bun”, dar cu adevarat interesant era posibilitatea  de a face comparatii intre zone, stiluri, niveluri de calitate si de pret.

 

  

 

Despre comparatia cu Romania o sa va vorbesc intr-un post separat. Asa cum probabil banuiti nu este tocmai de bun augur. Si nu ma refer la nivelul calitatii vinurilor. Nu! Avem vinuri romanesti care pot face fata fara probleme celor din afara. Chiar destul de multe. In alta parte sunt problemele noastre. Apropo le-am dus o Purpura Valahica sa vad ce parere au despre ea. Au fost cateva reactii interesante despre care o sa va povestesc.

  

Apropo de vinul romanesc, am vazut ca s-au afisat rezultatele la Premiile de Excelenta Vinul.ro.  Eu unul as fi curios sa vad toata lista vinurilor care au participat in concurs si punctajele pe care le-au obtinut, chiar daca nu au luat nici o medalie.

Stiu, stiu, nu se obisnuieste sa se publice asa ceva. Si in afara este la fel… Dar daca pasionatul de vin stie care sunt cele mai bune vinuri participante, ar fi de asemenea util de stiut si de care sa se fereasca in comert. Oricum salut pozitia lui Cosmin care a publicat pe blog punctajele complete pe care le-a acordat in cadrul concursului.

  

Cam asta ar fi pe scurt, povestea celor trei zile. Probabil  in martie voi reveni pentru examen, care mai mult ca sigur il voi sustine cu un Master of Wine. Sper sa am ceva timp atunci sa vizitez si zona.

  

P.S. O sa va prezint si cateva din vinurile degustate la curs care mi-au atras atentia. Sa ma gandesc intre timp cum sa le organizez mai bine  ca sa nu ne prinda Pastele…:)

  

Tags: Burgundia, Franta, Godfrey Spence, Macon, WSET

 

Citeam acum ceva timp un editorial intr-o revista de specialitate de la noi care descria foarte exact situatia sumbra din industria autohtona, lipsa de perspectiva si destramarea relatiilor umane. Este acelasi sentiment pe care il incerc si eu de ceva vreme. Si cred ca nu numai eu…

Intr-adevar, asa este: vremurile sunt grele, iar oamenii sunt sub vremuri. Dar asa cum va spuneam si in incheierea postarii de aici,  nu tin neaparat sa ma adaptez “vremurilor” si cred si sper ca voi apuca si timpuri mai bune pentru vinul romanesc.

 

Cu aceasta speranta, dupa ce am trecut testul de intrare direct la “Level 3 Award in Wines and Spirits”, m-am inscris la cursurile organizate de cea mai veche institutie de formare WSET din Franta si singura din Hexagon care formeaza cursanti pentru toate cele 5 nivele agreate de WSET: “Esprists de Vins” in Macon.

 

Cine este WSET?

 

Wine & Spirit Education Trust (WSET) a fost fondat in 1969 la Londra si este la ora actual leaderul mondial in programe de formare pentru domeniul vinului, certificarile oferite de acestia fiind  recunoscute pe tot mapamondul.

 

De ce am ales tocmai Franta?

 

Pentru ca vinul se simte si se traieste. Si unde in alta parte il poti simti mai bine decat in Franta? Si unde in Franta poti sa fii mai aproape de vin si de terroir decat in Burgundia? Eu sunt mai “old school” de formatie si consider ca daca esti cu adevarat interesat de un anumit subiect si vrei neaparat sa inveti despre el, te duci direct la sursa.

 

Asa ca in urmatoarele zile ma voi afla la nord de Lyon, in inima si terroir-ul Burgundiei, consumand si lasandu-ma consumat de pasiunea pentru vin.

 

 

Daca ma intrebati ce m-a determinat sa fac pasul acesta acesta, nu cred ca as putea sa va raspund exact. In mod sigur nu perspectiva unor sticle  gratis, vizite la crama sau mici ciupeli de la producatorii autohtoni. Daca asta vroiam era mult mai simplu, mai lejer si mai ieftin sa stau acasa. Cred ca raspunsul este acelasi ca la intrebarea ce m-a determinat sa imi fac blog: simpla si pura pasiune pentru vin.

 

In plus, facand un efort introspectiv este posibil sa fie la mijloc si putina exasperare, de cate ori am auzit sintagma “Ce pregatire ai tu ca sa iti dai cu parerea despre vin? Ce mare filozofie blogger de vin! Lasa specialistii sa vorbeasca!”

 

Si cum la noi sa intri in Academia Romana este mai usor decat sa accezi in ADAR (la un moment dat cred ca si un MW ar avea probleme in acest sens), iar abilitati de somelier nu cred ca am, am ales sa ocolesc elegant problema. Sa zicem ca vreau sa elimin argumentele care pun hartiile si pregatirea formala in fata pasiunii autodidacte, obiectivitatii si impartialitatii opiniei.

 

Chiar si in pofida ”vremurilor”, piata si consumatorul autohton de vin trebuie sa mearga inainte, sa creasca, sa scoata capul in lume, sa se maturizeze. Iar daca piata este acum intr-un moment in care da inapoi sau se indreapta cu toata viteza spre un aisberg potential, aceasta nu inseamna ca eu nu pot incerca sa merg inainte.  Demersul de fata il puteti foarte bine considera ca fiind mica mea contributie personala la dezvoltarea pietei de vin autohtone.

 

In concluzie, nu stiu sa va spun acum unde ma va duce si cum se va incheia drumul pe care am pornit, dar deocamdata “ma bucur la maxim de peisaj”. Asa ca:

 

“Au revoir et a bientot”…:D

 

Tags: Burgundia, Franta, Level 3 Award in Wines and Spirits, Londra, Macon, WSET