Sambata seara la Pitesti am avut o reuniune “tovaraseasca” impreuna cu Ionut si George pentru a trece in revista cateva vinuri straine si romanesti. De fapt ca un patriot si adept al vinului national ce sunt am asigurat partea “autohtona” printr-o sticla de Cuvee Charlotte 2002 “pescuita” de sub neonul unei cofetarii din Campulung (celebra “Iepurasul” pentru cunoscatori). Oricum nu va osteniti, ca nu il mai au pe stoc.  Doua erau si le-am luat eu pe amandoua. Sa nu mai zica lumea ca nu incurajez vinul romanesc…mai ales cel “vintage”.

George a venit cu un Riesling de Rin de la Geiben 1976, iar Ionut, in calitate de gazda generoasa, a pus la dispozitie linia de spaniole vechi plus un spumant interesant.

Toate vinurile spaniole au fost depozitate in conditii de pivnita, acest fapt fiind confirmat si de mucegaiul format pe dop sub capison, prezent la toate exemplarele. Despre o parte din ele am mai vorbit aici si le gasiti de cumparat pe Vinescu.ro la preturi decente tinand cont de experienta pe care o ofera.

Asadar (nu neaparat in ordinea exacta a degustarii):

Berlucchi Cuvee Imperiale Brut un spumant italian facut prin metoda traditionala din 90% Chardonnay si 10% Pinot Noir. Galben mediu, perlaj persistent,corect. Zahar rezidual 8g, sesizabil. Nas intens, bogat, cu miere, flori, mere si pere coapte, usor mineral, drojdios si cu izuri de paine prajita. Pe palatin se simte zemos, fructat cu o corpolenta evidenta data si de restul de zahar, notabil de altfel. Aciditate corecta, medie, care echilibreaza eficient corpul si zaharul.

Un spumant Foarte Bun, reusit, echilibrat, fara a avea insa eleganta si structura unei sampanii autentice. Nu este neaparat un stil pe care il agreez foarte tare, dar care la noi cred ca ar face furori datorita zaharului rezidual.

Tondonia 1984: Caramiziu, nas matur cu tabac, frunze vestede, pielarie, ciuperci, “forest floor”. Evolutie lejera, fina, eleganta; inca se tine bine, desi fructul s-a cam dus. Postgust lung, savuros, cu martipan, zahar ars si magiunuri de fructe. Bun spre Foarte Bun

Vegaval Plata Gran Reserva 1993 Surpriza placuta a serii. Bine este si o Gran Reserva. Dintr-o apelatiune mai insorita si mai putin cunoscuta decat celebra Rioja, aflata mult mai la sud, anume Valdepenas.  Culoare opaca, concentrata, visiniu inchis, cu borduri usor brune.  Nas cu fruct copt spre confiat si aspecte mature, de pielarie, ciuperci, plus nuante aromatic-condimentate usor gurmande. In gura este carnos, prezent, cu fructul inca la post si cu un echilibru si coeziune de invidiat. Tanini prezenti, medii, structurati pe final plus un postgust lung cu fruct copt. Foarte Bun spre Excelent.

Rioja Alta Vinia Alberdi 1984: Mort si ingropat de mult. E posibil sa fie de la dop, inundat aproape in totalitate, moale, iesit in doua reprize si in mai multe bucati.

Geiben 1976: culoare superba, de aur lichid (nu va ganditi al Cotnari ca nu are nici o legatura), stralucitor. Nas matur cu dulceturi si citrice confiate, coji de portocala uscate, miere si usor hidrocarburi. Pe palatin aciditatea inca echilibreaza bine corpul, senzatii dulcege, de miere, fagure si fruct copt. Bun

Cuvee Charlotte 2002 Cumparat cum va spuneam dintr-o cofetarie…:D Unde a stat ani intregi pe raft, in picioare, exact sub un neon. Nu tocmai conditiile perfecte de maturare, dar deh, lucram cu publicul din Romania.

Nas cu fructe stafidite, curmale, smochine uscate si tuse mature. Parca usor volatil, dar corect pentru un vin matur. Atac mediu, cu o corpolenta in acelasi tonuri, pastrand inca aspecte de fruct uscat, usor gemos pe palatin. Evolutie echilibrata, cu aciditate chiar prezenta si ceva tanini care sustin inca destul de competent structura si constructia vinului. Postgust lung, condimentat, cu impresii  mature si usor fructate. Foarte Bun

Vinul este majoritar Feteasca Neagra, plus ceva Cabernet Sauvignon. Se pare ca Feteasca noastra, in tandem cu un soi international, are totusi ceva potential sa treaca testul timpului cu brio. A fost cam la nivelul celor spaniole de prin ‘80-‘90, dar ajustand cu conditiile de depozitare si stadiul de dezvoltare industriei de vin autohtone vinul s-a prezentat mai mult decat onorabil.

La cum arata piata romaneasca de vin in 2002 (mai facea cineva vinuri de genul asta pe atunci in afara de SERVE si Vinarte?) vinul, fara sa fie entuziasmant, este un success in sine.

Tags: Berlucchi Cuvee Imperial Brut, Geiben, Rioja Alta, SERVE Cuvee Charlotte, Vegaval Plata, Vina Tondonia

Totul este perfect pentru vinul romanesc:

• este competitiv pe pietele internationale,
• am bagat frica in francezi si australieni carora le smulgem in fiecare luna bucati mari din cota de piata riscand sa ii bagam in faliment,
• vinurile romanesti se vand nu en primeur ci chiar inainte sa fie plantata via pe noile parcele,
• avem vreo 10-20 Master of Wine romani si institutul si-a mutat sediul la Bucuresti, in campusul de la Agronomie,
• presa mondiala de vin si-a deschis agentii la Bucuresti ca sa poata tine pasul cu inovatia romaneasca in materie,
• Parker sta la coada la poarta cramelor noastre rugandu-se sa fie lasat sa deguste vinurile macar si en-primeur,
• colectionarii chinezi ridica la cote nebanuite pretul excelentelor vinuri romanesti de pe la 1900,
• casele de licitatii inregistreaza noi recorduri de pret pentru sticlele de Feteasca Neagra de colectie,
• Liv-Ex-ul de la Londra ne-au bagat fifty-fifty in indicii de Bordeaux,
• Specialistii autohtoni fac design de etichete pentru Cru Classe-urile din Bordeaux si ofera seminarii de marketing (contra cost) australienilor,
• Concursul de cel mai bun sommelier din lume se tine la Urlati si ai nostri ocupa primele trei locuri,
• Terroir-ul  romanesc este pe agenda tuturor conferintelor de specialitate de pe mapamond,
• Marile targuri de profil rezerva cate o hala intreaga (fara etaj, sic!) doar pentru vinurile romanesti si lasa vizitatorii sa intre doar cate zece pentru a se evita aglomeratia si a nu se calca in picioare.

Pe scurt, totul este superb, Romania viticola este pe val, toata tara este in sarbatoare, se aude doar ciripit de pasarele si sunet de mahmudele.

Tabloul este mirific, lumea traieste ca in Cana Galileii;  apa de la robinet se transforma instant in vin premium cu puncte Parker (88 dimineata si 95 spre seara).

Mai este totusi o singura problema pe care Romania viticola trebuie sa o rezolve pentru a deveni cu adevarat masina perfecta de produs si vandut vin: cativa amarati de blogeri de vin care se incapataneaza sa critice perfectiunea si sa gaseasca fisuri in acest diamant perfect.

Revenind cu picioarele pe pamant, se pare ca de la o vreme o parte din industria noastra de vin plus satelitii care se rotesc in jurul ei (restaurante, comercianti, distributori, presa afiliata, etc.) s-a poticnit in cativa bloggeri de vin:

• Ei sunt ultima reduta care trebuie cucerita pentru a face vin premium si de calitate
• Ei sunt ultimele elemente reactionare care se impotrivesc construirii in Romania a pietei perfecte a vinului
• Ei sunt cei care nu aplauda si nu ridica pancarda cu 90 de puncte cand le trece vinul „premium patriot si de terroir” prin fata
• Ei  trebuie detectati, combatuti,  izolati si anihilati in cel mai scurt timp si prin toate mijloacele.  Pentru ca revolutia vinului premium sa triumfe
• Ei sunt virusii, cangrena care ameninta corpul pur si neprihanit al industriei
• Ei sunt ultimii burghezi cu origini nesanatoase si idei reactionare care nu vor sa isi inchine, de buna voie si pentru cateva sticle, pixul si ideile CAP-ului, „Cooperativei” din industrie.

Restul redutelor au cazut toate una dupa alta cu mai multa sau mai putina lupta: “comitetele si comitiile” care se ocupa cu controlul, ADAR-ul, catedrele de oenologie, miriadele de concursuri de specialitate, sutele de specialisti aflati mai mult sau mai putin pe statele de plata ale producatorilor, majoritatea somelierilor scosi pe banda rulanta, site-urile de “informare” si blogurile al caror unic scop a devenit ridicarea steagurilor (bannere-lor). Nu de lupta, ci de capitulare.

Toti canta si se misca acum ritmic si intr-o coregrafie perfecta, dictata de interesele industriei. Asemanator cumva corului din “Nabucco”:

Unora dintre noi, (putini e drept, o masa acolo in colt) ni se pare totusi ca  toata cantarea asta seamana cu orchestra de pe Titantic si mai tragem din cand in cand cate un semnal de alarma pe umilele noastre platforme proprii si personale de comunicare care se numesc bloguri. Pentru ca de intors vaporul din drumul spre aisberg este greu si nu suntem noi cei care trebuie si au puterea sa o faca.

Cei care au aceasta menire insa le-au luat banii pe bilete (vinuri) la pasageri (consumatori) si acum unica si principala lor preocupare este  sa le dea in cap celor care ar putea crea panica la bord, speriind pasagerii de la clasa intai (milennials, generatia X sau Y, sau cum vreti sa ii numiti).

Oricum pentru toti cei care (mai) spera sa ma cooperativizeze fortat, ii anunt ca o sa imi pastrez in continuare stilul care m-a consacrat.  Deocamdata industria de vin din Romania nu poate sa ma cumpere.  Pur si simplu nu are cu ce. Vor mai trebui sa treaca niste ani buni ca realitatea obiectiva a vinurilor si varsta viilor majoritatii producatorilor de la noi sa prinda din urma toata propaganda „premium” care se vehiculeaza acum in piata. Si atunci va promit ca o sa fim cu totii mult mai linistiti si vom discuta cu nostalgie despre vremurile pe care le traim acum.

Dar pana atunci, eu unul stiu ce am de facut si cum pot ajuta vinul romanesc. Si nu va pot descrie in cuvinte cat de bine dorm noaptea cu alegerile pe care le-am facut pana acum. Asa ca, pe scurt,  din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte simple si stau asa:

“La garde meurt mais ne se rend pas !”

Cu siguranta nu facea nici o revolutie. Probabil ca era o mica revolutie, dar la un alt nivel si in alti parametri. Inceput cu o iarna blanda, anul 1989 in Bordeaux s-a continuat cu o primavara destul de ploioasa in debut, lucrurile intrand pe un trend pozitiv prin luna mai cand dezvoltarea viilor era cu trei saptamani in avans fata de un an obisnuit. Dupa o inflorire rapida si uniforma, vara care a urmat a fost insorita, calduroasa si secetoasa fapt care a condus la cea mai precoce recolta de la legendarul an 1949 pana atunci. Perioada recoltei a fost de asemenea lunga, incepand pe 28 august (cel mai timpuriu start de recolta dupa 1893) si tinand la unele Chateau-uri pana pe 15 Octombrie.

Fiind un an calduros cu o coacere precoce, Merlot-ul a fost favorizat, acesta atingand niveluri de alcool impresionante pentru vremea respectiva (15 %), dar destul de comune din pacate in zilele noastre cand moda Parker, de tip „overripe” bantuie Bordeaux-ul, mai ales in Right Bank. Singura consecinta negativa a acestei coaceri timpurii ar fi fost aciditatea mai scazuta, dar se pare ca vinurile au trecut cu bine testul timpului.

Rezultatul conditiilor meteo din atipicul an 1989 a fost o recolta mare din punct de vedere cantitativ si buna din punct de vedere calitativ. Ceea ce se numeste in termeni de specialitate „a good vintage”. Si cand avem de a face cu un an bun chiar si proprietatile mai mici, care „se chinuie” in anii dificili sa faca vinuri potabile, reusesc sa scoata exemplare reusite care trec cu brio testul timpului.

Chateau Bel Air Lagrave apartine AOC Moulis si este clasificat Cru Bourgeois. Viile, conform lui Clive Coates MW, sunt cultivate dupa principii biologice, 60% cu Cabernet Sauvignon, 35%Merlot si 5% cu Petit Verdot, avand o varsta medie de 35 de ani. Proprietatea se afla pe platoul Grand Poujeaux, suprafata fiind relativ mica (aprox. 9 ha) si apartinand  aceleiasi familii de 150 de ani.

Vinul este un „assemblage” majoritar de Cabernet Sauvignon maturat in o treime stejar nou timp de 18 luni si apoi multi ani in sticla. Cert este ca vin de la ei mai nou de 2000 nu am gasit “pe piata” (la vanzare am vazut ca este doar 1989), ceea ce ma duce cu gandul la fanaticii „old school” din Rioja, gen Tondonia. Asta imi place mie sa cred. Pentru ca sapand si mai adanc pe internet am gasit o decizie de numire a unui administrator judiciar din 2012…si nu am vrut sa caut mai departe. Uneori e bine sa te limitezi la propriile versiuni ale realitatii.

L-am cumparat cu 29 € de la Vinatis, pana in 150 de lei cu tot cu transport in banii nostri. Asadar:

Aspect (Culoare): Rosu deschis in nuante caramizii spre portocaliu. Semitransparent, clar, cu mici depuneri fine;  este una dinte cele mai frumoase culori pe care am intalnit-o pana acum la un vin rosu. O puteti admira in poza de la final…

Nas: complex, evolueaza combinand in straturi succesive si ametitoare elementele mature cu cele specifice unui vin inca tanar. Debuteaza in tuse de menta si ierburi uscate, „forest floor”, trufe, cutie de trabuc si piele tabacita pentru ca apoi sa dezvaluie succesiv straturi de fructe negre usor stafidite, confiate asezate pe un fond de ciocolata, violete si aluzii de cedru.

Gust: Atac surprinzator de vioi si proaspat, cu o aciditate bine reprezentata si o evolutie complexa pe palatin. Se disting tonuri fructate, de cirese amare, visina coapta si ceva fructe negre de padure. Pare un vin de maxim 5-6 ani. Tanini fermi, integrati, exact cat sa ii confere structura, fara nici o urma de agresivitate insa. Postgust lung, evolutiv, cu dulceturi proaspete de fructe in debut care se dizolva in tuse de martipan, tutun si crema de zahar ars.

Un vin Excelent care acum incepe sa se deschida, aflat in punctul dintre maturitate si tinerete, cumva la intrarea pe “platou”, oferind un maxim de placere. Combina ireal de bine calitatile celor doua etape si cred ca mai tine lejer inca 10 ani, desi acum este probabil momentul lui de glorie. Pentru un producator cvasinecunoscut, eu unul am ramas impresionat de ce a reusit sa produca.

La cat am dat pe el, RPC-ul este unul Bun. Nu a fost ieftin, dar la banii respectivi a livrat mult mai mult decat ma asteptam. Un producator practic anonim, dintr-o apelatiune de rangul doi din Bordeaux. Un “simplu” Cru Bourgeois. Un fleac…

Si acum stau si ma gandesc retoric si fara nici o finalitate: Ce faceam noi in materie de vin in 1989? Ca acum vad  ca facem vinuri de 150 de lei pe banda rulanta.

Cum vor arata acestea peste 25 de ani? Aceasta intrebare este prea retorica pentru mine…si probabil irelevanta pentru cei care produc vinurile respective.

Tags: Bel Air Lagrave, Borddeaux, Chateau, Franta, Vin frantuzesc