Saptamana trecuta, sa tot fi fost pe vineri, in micutul targusor de provincie cunoscut pe mapamond dar mai ales in tara, ca si capitala romaneasca a industriei auto (da, vorbesc de Pitesti, ca la Craiova e un fel de filiala) am participat la o degustare a vinurilor de la Domeniile Ostrov. La restaurantul Casa Veche.

Crama nou lansata in peisajul authoton (bine functioneaza de ceva ani) cu ambitii mari, dar la inceput de drum. Pana si DOC-ul de Oltina cu care sunt etichetate vinurile cred ca este unul destul de “proaspat”. Oricum suprafata plantata cu vie este mare (1000 Ha ), ambitiile pe masura si de altfel nu ar strica un pic de concurenta vecinilor de la Murfatlar-ului pe “renumitul” terroir din zona.

 

Toate viile sunt tinere, cam de cinci ani, existand insa si niste parcele mai micute cu ceva vie mai batrana, dar si ele in curs de reconversie. De altfel, asa cum bine si fatidic mi-am adus aminte din geografia care m-a ajutat sa intru la facultate pe vremea cand erau 5 candidati pe loc, zona Ostrov era mai cunoscuta pentru strugurii de masa decat pentru cei de vin. Mai ales in perioada “raposatului”.

 Insa de cativa ani, oamenii s-au profilat si pe vin. Plantatia fiind foarte mare, potentialul cantitativ este pe masura si daca vor reusi sa faca vinuri corecte la un preturi decente piata este destula. Numai ce poti “fura” de la Babanu&co.

Dar sa va povestesc pe scurt despre vinurile (o parte dintre cele aflate in portofoliu) care au fost prezentate in cadrul degustari de catre dul Dan Zottu, somelierul cramei:

  

 

Riesling Italian Cetatea Durostorum 2009: nas evaziv cu ceva citrice si fructe coapte, rotunjor, chiar grasut tinand cont de soi si cu aciditate dura, usor iesita din corp mai ales pe final. Care final este si usor alcolizat. Baubil. Acceptabil spre Slab. Sau invers.

 

Muscat Ottonel Reserve 2011: nas tipic, corect, cu strugure si fructe coapte. Usor acetic in fundal, dar nimic deranjant. Evolutie prezenta, in tonuri dulcege (e sec dar zaharul e cam la limita de demi) evidente in debut si un usor deficit de aciditate. Clasica nota amaruie pe final, usor dura, atat de tipica sourilor aromate vinificate in sec pe la noi. Am zis-o si o sa o mai zic: soiurile aromate le prefer vinificate cu un minim rest de zahar. Dar noua ne place sa cadem in extreme si de la dulce am trecut direct la sec. Ar trebui sa se inteleaga o data  ca “premium” nu inseamna obligatoriu sec. Acceptabil spre Bun

 

Sauvignon Blanc Reserve 2010 Baricat 6 luni in stejar frantuzesc. Nas retinut, cu arome aluzive de fruct copt (piersici si caise), tuse verzi si nuante vagi de baric, din categoria vaniliei plus ceva condiment. Pe palatin are o evolutie corpolenta, prezenta, cu ceva fructe coapte, dar in rest destul de monoton si inexpresiv. Finalul are o totusi nota proaspata care il mai salveaza. Probabil este inchis la momentul actual sau este pe o panta descendenta. Baric plus Sauvignon Blanc de pe vii noi nu este o combinatie tocmai fericita.  Acceptabil.

 

Chardonnay 2012 Domeniile Ostrov. Eticheta de retail, vin corect, cu impresii de mar copt, pere si o usoara tenta citric-dulceaga in nas. In gura se prezinta cu aceleasi impresii de mere dulci, o aciditate proaspata, bine integrata si clasica nuanta tonica pe final. Se vede ca este recolta recenta. Un vin Acceptabil, cu un factor  ridicat de “duca-se pe gat” la un pret foarte bun: 10 lei pe site.

 

Chardonnay Cetatea Durostorum: un plus de concentrare a fructului, de expresivitate si integrare fata de cel de mai sus. Acceptabil spre Bun. Sincer greu de justificat diferenta de pret (acesta este 30 de lei).

 

La capitolul rosii am avut asa:

 

Cabernet Sauvignon Reserve 2010 tinut 7 luni in baric. Un vin scoala, tipic pentru zona, cu un nas de fructe negre coapte (mure, coacaze si ceva prune) plus note de baric (vanilie, scortisoara, piper). Usor artificial si unidimensional. Evolutie liniara pe palatin, corpolenta, glicerinoasa, cu fruct copt, usor gemos si tanini verzi si naravasi in final care usuca gingiile. Postgust scurt spre mediu, cu gemuri si fructe coapte. Un vin corect, simplu, de asociat la mancare. Acceptabil spre Bun. Nu il aerati prea mult in pahar ca o ia rapid la vale.

 

Merlot Cetatea Durostorum 2008 intrat pe o panta descendenta, cu un nas inexpresiv, nuante vagi de fruct copt si ceva impresii oxidate pe palatin. Liniar, amorf, descarnat si cu alcoolul iesit usor din corp pe final. Dar in rest baubil. Slab.

 

Feteasca Neagra Domeniile Ostrov 2012 Demidulce De nebaut pentru gusturile mele, apa cu zahar, fruct obosit si alcool. La 10 lei prefer Chardonnay-ul de pe gama, dar exista inca destui consumatori care prefera genul asta de vinuri rosii demidulci. Din pacate.

 

 

Cam astea au fost. Per ansamblu vinuri corecte, acceptabile, baubile. Cam ce se poate obtine de catre o crama tinara, de volum, pe un DOC destul de nou si cu vii plantate de cativa ani.

 

Pe gama de intrare (Domeniile Ostrov) preturile sunt chiar ok…10 lei un vin potabil cum este Chardonnay-ul de mai sus intalnesti destul de rar pe la noi. Pe gamele Cetatea Durostorum sau  Reserve preturile sunt mari (30, respectiv 45 de lei) si mai este de lucrat pentru a scoate vinuri competente si competitive in acest interval de pret. In plus si etichetele, ca design, sunt in mod evident perfectibile.

 

Oamenii mi s-au parut foarte ok, fara pretentii exagerate si declaratii pompoase de premium sau super premium. In plus mi-au spus ca au timp si rabdare sa astepte si sa construiasca.

 

Pe scurt, nu va ganditi ca am descoperit raiul vinului pe pamant. Insa potential de a face vinuri corecte pe masura ce via se va “acomoda” cu ahhh…“terroir-ul”,  exista.

Pana la urma nu de vinuri premium si “boutique wineries” ducem noi lipsa in Romania, ci de exemplare de volum, cat de cat corecte si accesibile publicului larg. Ca acolo situatia e depresiva!

 

Tags: Cabernet Sauvignon, Cetatea Durostorum, Chardonnay, Domeniile Ostrov, Feteasca Neagra, Merlot, Muscat Ottonel, Reserve, Sauvignon Blanc

 

Dupa cum probabil ati aflat deja piata autohtona de vin nu este tocmai prietenoasa cu bugetul consumatorului. Pentru un om care traieste din salariul mediu pe economie este o adevarata cursa cu obstacole pentru a bea un vin romanesc corect. Trebuie sa te feresti de o groaza de capcane pe care industria le intinde in calea portofelului tau. Daca in episoadele trecute v-am povestit cum este cu vinul premium si terroir-ul astazi o sa ne referim la patriotism. De fapt de producatorii (sau comerciantii) care apeleaza la argumentul national pentru a-si marketa vinurile.

 

Dar cum suna efectiv apelul la patriotism? Mai mult sau mai putin astfel: „Dom’le sa cumparam vinuri romanesti, sa fim patrioti.” Bun, foarte greu nu este sa iti dai seama cum e cu patriotismul celui care indeamna la asa ceva. Te uiti ce masina conduce, unde isi face concediile, ce ceas are la mana si ajungi la un moment dat la concluzia ca e cumva mai lipsit de patriotism decat tine. Dar de ce te indeamna pe tine sa cumperi din patriotism?

Principiul e adesea simplu: „Da-mi tu mie banii tai si lasa-ma sa ii cheltui eu pe chestii din afara

tarii, cam din acelasi patriotism.” Patriotismul este intr-adevar o tehnica de marketing de succes dar multi nu realizeaza ca este o medalie cu doua fete: daca pretinzi din partea consumatorului sa fie patriot si sa iti cumpere produsul, fa acelasi lucru cand consumi si cumpara la randul tau produse romanesti. Sau daca esti asa indragostit si pasionat de soarta “tarisoarei noastre dragi, Romania” mai scade un pic din pret. Din patriotism! Ca nu o fi foc…

 

Sa fim foarte bine intelesi: intre doua vinuri cu acelasi nivel de calitate si la preturi similare (ba chiar cel romanesc usor mai scump) voi alege intotdeauna vinul romanesc. Dar intre un vin romanesc si unul strain la jumatate de pret si dublu la calitate, mi-as insulta inteligenta alegandu-l pe primul. Cam acolo patriotismul meu de cam termina si incep sa am alte sentimente. Cum ar fi jena, revolta  si sentimentul acela pregnant ca “sunt luat de prost”… Stiti cum e, nu trebuie sa va explic, traim in Romania.

 

Daca stau sa fac un inventar ad-hoc, pe ce se vede, eu sunt mult mai patriot decat multi dintre cei care ma indeamna de la spate sa fiu: conduc o masina romaneasca, lucrez intr-o institutie  romaneasca, ma duc in concedii si pe la noi, cumpar branza, rosii, usturoi de la tarani din piata si (cand imi permit) cumpar si vin romanesc.

 

Dar ca sa dau eu banii stransi cu munca ca sa isi ia unul si altul case prin afara,  Mercedes-uri si BMW-uri sau sa isi faca concediile pe Coasta de Azur? Chiar nu vad cum as incuraja economia locala atata timp cat banii mei ajung tot afara. Si apoi din sticla aia de vin o mare parte din “imput”-uri sunt importate: stejar frantuzesc, dopuri portugheze, sticle de prin Austria, etc. Strugurii doar sunt romanesti, dar sincer cat reprezinta ei din pretul unei sticle de vin „premium” de la noi?

 

Da, stiu..se platesc oamenii (cine plateste, ca majoritatea merg pe minim pe economie in cazul fericit, daca nu “la negru”) si impozite si taxe (da…da… celebra buna credinta a patronului roman care e la zi cu impozitelor si taxelor. Dar mai da cate un faliment strategic sau un tun fiscal din cand in cand). De fapt si aici se cam termina brusc patriotismul acesta atat de clamat al producatorului roman de orice: cand e vorba sa isi achite la timp si in cuantumul normal impozitele si taxele. Atunci incep vaicarelile, ca e mult, ca e greu , ca nu merge bine…etc…Dar stiti cum e: consumatorul trebuie sa fie patriot si sa scoata banul din buzunar pe capodopera autohtona. Mai departe vad ei ce fac cu banii nostri.

Asa ca o iau si eu ca maestrul Tanase si zic: „Din banii mei stransi cu dichis/ S-o stearga altii la Paris? Da’ ma rog, de ce?”

 

 

In cazul vinului romanesc trebuie sa iti permiti sa fii patriot. Pentru ca daca nu ai posibilitati financiare, oricat ai vrea tu sa fii de patriot, ajungi sa bei Babanu la PET, Puterea Ursului sau Sange de Taur. Si intr-un final apoteotic, din atata patriotism, infunzi spitalul. Intre altele fie spus acesta nici nu e patriotism pentru ca genul respectiv de vinuri, care se pot cumpara din salariul mediu in Romania, sunt paradoxal facute in UE si doar imbuteliate la noi.

Asadar luati de aici un paradox: cat de patriot este cineva care imbuteliaza vinuri din UE sub diferite etichete si apoi face apel la patriotismul consumatorului roman ca sa i le cumpere? Suna interesant conceptul: „Fii bah prostule patriot si cumpara zoaiele de mana a treia din Spania imbuteliate de mine in Romania. Ca apoi sa imi cumpar eu masini straine, sa imi pun gresie spaniola prin casa si sa imi fac concediul in Maldive…”

 

A fi patriot nu inseamna a fi prost! Desi la noi dictonul de baza promovat de majoritatea industriei de vin in cazul consumatorului roman, de la cei care produc “la PET” pana la cei cu vinuri premium, este: “Tara te vrea prost! Sau snob!”. Eh, uite ca eu nu vreau sa fiu prost. Si de aceea va sfatuiesc si pe voi sa deschideti bine ochii cand auziti „argumentul national”.

 

Axioma: „Daca vreun producator, comerciant sau alta persoana din industrie vine si va spune sa ii cumparati vinul din patriotism, deschideti bine ochii. S-ar putea ca vinul respectiv sa nu merite cumparat!”

Patriotismul nu are nici o legatura cu buzunarul vostru, ci mai degraba cu al lui. Si este cam ultimul argument atunci cand restul (calitatea vinului, pretul competitiv, RPC-ul, etc.) nu mai functioneaza si vinul respectiv nu prea se vinde.

 

In 99% din cazuri “apelul la patriotism” ascunde ineficienta sau lacomie. In cam toate domeniile, nu numai la vin.

 

Din punct de vedere al marketingului si promovarii, “argumentul national” nu poate tine loc de competitivitate. Cel mult poate veni ca diferentiere sau argument suplimentar de cumparare pentru un produs deja competitiv. Poate ca functiona pe vremea comunismului, cand de fapt era cam singurul argument clamat. Adesea pana la caderea in desuetudine, pentru a acoperi produse deficitare. Va mai aduceti aminte: „Noi producem totul la noi in tara, nu luam nimic de la capitalistii corupti si degradati.”

 

Si apoi ma gandesc logic ca le fac si un rau alor nostri daca le cumpar vinul doar din patriotism. As incuraja un business ineficient si i-as da impresia patronului ca afacerea lui este de succes si ca are produse excelente, care se vand. Eu zic ca sunt mai patriot daca il trag de maneca si il rog sa se uite peste “gardul tarii” si sa vada ca planul lui de imbogatire rapida nu e tocmai in regula si s-ar putea mai devreme sau mai tarziu sa esueze lamentabil.

Eu unul de acum incolo cand mai vad vreun patron care se da jos dintr-o masina straina si imi spune mie de ce nu sunt patriot si nu ii cumpar vinul o sa il intreb franc el de ce nu merge cu Dacia? Pana la urma Duster-ul ala de la Dacia are un RPC impresionant…incomparabil cu al vinurilor romanesti. E chiar competitiv pe piete dezvoltate. Pana si nemtii si-au dat seama de asta ca nu degeaba merg asa bine vanzarile in afara.  Sa vad eu vin romanesc cu asa succes pe piete externe mature (Germania, Franta, etc. ) si va promit ca fac coada sa il cumpar si ii pun si banner pe blog. Gratis! Din patriotism!

 

Dar sa platesc taxa de prostie (pardon pe patriotism), scuze, asta nu… Poate merge la altii, dar eu ma consider un consumator rational. Pana la urma cu ce ma incalzeste ca sunt patriot si dau o groaza de bani pe vinuri autohtone supraevaluate? Ca ma jecmaneste un producator local in loc sa dau un pret corect unuia francez de exemplu? Multumesc, nu…prefer de la vin sa obtin alte placeri si satisfactii, mai directe si profane decat un fals sentiment patriotic.

 

Asa ca in final inchei cu un sfat: Beti vinuri romanesti! Pe cele care va merita! Si pe care vi le puteti permite, bineinteles…

 

Tags: Marketing, Patriotism, Vin romanesc

 

Doua vinuri la format mic din marele retail:

Recas Castel Huniade Sauvignon Blanc 2012

O gama care face furori prin marele retail de pe la noi, dar mai ales de pe afara. Exemplarul despre care va povestesc mai jos a ajuns chiar pe lista Top 100 BestBuys de la Wine Enthusiast pe un onorant loc 7. Din 100. Bine acolo se prezinta sub o alta eticheta (Dreamfish), dar se pare ca in sticla ar fi ceea ce la noi avem pe Castel Huniade. Cel putin notele de degustare de acolo corespund cu ce am gasit eu:

  

De la revista amintita mai sus vinul a primit 88 de puncte. Sa zicem ca nota este cam in stilul entuziast cu care ne-a obisnuit deja publicatia respectiva. Dar vinul este Bun pentru ce ofera, sare de 80 de puncte. Incercati-l si voi; la banii respectivi nu riscati mult.

Oricum gama Huniade e una dintre putinele exemple de vinuri romanesti corecte, de linie  la preturi decente. Cel putin dintre cei mari, care fac volum, niciunul nu e in stare la ora actuala sa bata Recas la RPC-uri.

  

 
  

Cimarosa Chenin Blanc 2012

Brand propriu Lidl, Cimarosa face furori pe la concursurile Decanter din ultimii ani. Sunt selectii de vinuri din Lumea Noua, imbuteliate pentru respectivul lant de magazine. Cel de fata provine din Africa de Sud, tara dealtfel renumita pentru vinurile obtinute din soiul Chenin Blanc, “imprumutat” tot de la francezi.

  

 

 

Un vin de linie, de volum, cum nimeni nu se pricepe sa faca mai bine decat Lumea Noua.  Aproape ca poate fi confundat cu un sprit de vara, asta datorita si imbutelierii cu rest de dioxid care ii confera o senzatie specifica.

Se vede ca are ADN-ul comun cu cel de mai sus, doar ca Recas-ul ofera mai multe si pare mai serios, mai aproape de ideea de vin.

 

Sfat scurt de final: am descoperit ca formatele acestea mici de 250 ml sunt ideale pentru gatit. Mai ales ca majoritatea retetelor necesita „1 cup white (red) wine”…deci mai raman si 50 ml pentru o mica degustare de pofta.

Daca ar mai  ramane inca o jumatate de litru ar deveni „boring”. Sau s-ar arde mancarea pe foc..:D

 

Tags: Castel Huniade, Chenin Blanc, Cimarosa, Lidl, Recas, Sauvignon Blanc