Producator spaniol din Ribera del Duero cu vii peste drum de celebra Vega Sicilia. Bine la vin asta are mai mult importanta de marketing si promovare, decat efectiv la nivelul produsului, “terroir”-ul variind de obicei enorm chiar pe distante scurte, de zeci de metri. Asta ca sa nu mai luam in considerare know-how-ul si stilul fiecarui producator in parte.

Un vin “asamblat” din struguri Tempranillo (90%), Cabernet Sauvignon (7%) si Merlot (3%),  proveniti de pe vii vechi de 20 de ani si maturat in stejar jumatate francez, jumatate american. Sticla am primit-o acum ceva timp din partea importatorului in Romania al producatorului: Crama Arzuaga Navarro. Asadar:

Aspect (Culoare): Rosu deschis, de cireasa bine coapta, in tonuri usor visinii

Nas: Complex, cu fruct rosu (cirese coapte, ceva lichior de visine) si negru (mure, cirese amare) pe un fundal dominat de notele de baric bine integrate, unde stejarul american isi face simtita prezenta bombastica cu tuse evidente de vanilie si cocos, secondat de confratele francez, mai condimentat (piper, cuisoare) si retinut, cu ceva aspecte de cedru si menta.

Aerarea minim 30 de minute ii este benefica si necesara in sensul ca improspateaza fructul, reducere tusele initiale de pamant reavan, ciuperci si adauga o nota in plus de integrare a lemnului.

Gust: bine echilibrat inca din atac, cu o aciditate perfect grefata pe masa carnoasa a fructului, eliminand senzatiile gemoase atat de obositoare la unele vinuri spaniole (si romanesti).

Evolutie lejera, cu un corp mediu, matasos, in care nuantele condimentate ale baricului (cafea, vanilie, scortisoara) se impletesc fericit cu fructul care pare surprinzator de proaspat si zemos pe palatin.

Finalul debuteaza in note dulcege, rotunde, echilibrand taninii medii, prezenti, integrati, pentru ca mai apoi aciditatea sa isi faca datoria conferindu-i aspecte proaspete. Postgust mediu spre lung, gurmand, plecand de la taninii catifelati din final care se topesc incet in tusele de fructe coapte.

Un vin Foarte Bun, usor de baut, savuros, care se pare ca a evoluat spre bine de la Goodwine-ul de asta toamna cand l-am incercat ultima oara. Constructia de ansamblu, cu un baric in doua nuante, bine integrat, plus un fruct care a devenit mai expresiv, ii confera o nota eleganta si rafinament. Despre el mai gasiti impresii pertinente si la George si Bogdan.

Mie unul mi-a mers la inima… Probabil ca in ultimul timp tot facand incercari cu vinuri romanesti din marele retail eram pe marginea depresiei si aveam nevoie de o resetare a simturilor…:D

La noi il gasiti pe site-ul importatorului cu 99 de lei (RPC Acceptabil); de la ei cu aprox. 15 €, dar daca nu locuiti in Spania, ca sa beneficiati de RPC-urile lor redutabile, cu tot cu transport va va duce mai mult.

Tags: Arzuaga Navarro, Ribera del Duero, Spania

Eu consider ca ajut mai mult vinul romanesc criticand decat ridicand ode producatorilor. La momentul actual tinand cont de deficitul de critica din piata,  vinul romanesc nu cred ca are nevoie de ode. Dimpotriva…

Eu consider ca fac un serviciu (gratuit) celor carora le atrag atentia ca nu stau tocmai bine la anumite capitole. Nu am pretentia de reciprocitate, cel mult doar de (re)actiune.

Eu consider ca orice producator poate sa faca vin bun si sa il promoveze corect, numai sa vrea sa isi stapaneasca „iubirea de arginti” si sa aiba rabdare. Cu via, cu publicul si nu in ultimul, poate cel mai important, cu el insusi.

Eu consider ca pentru a face un vin exceptional iti trebuie timpul, strugurii si oamenii potriviti. S-ar putea, ca producator, sa treaca o viata fara sa reusesti. Dar macar nu va fi o viata irosita facand vin prost si mintindu-ti clientii si pe tine insuti.

Eu consider ca cei care s-au apucat sa scrie despre vin din pura pasiune este bine sa ramana intotdeauna la prima dragoste. Nimic nu e mai trist decat un om pasionat care este vanzare. Indiferent de suma. Ceilalti pot continua fara probleme deosebite de constiinta…dealtfel le dau in parte dreptate: constiinta si principiile sunt subiecte perimate in ziua de astazi, nu?

Eu consider ca nu am renuntat inca toti la liberul arbitru si mai exista persoane care sa strige ca „imparatul este gol” atunci cand este cazul. Indiferent cine este imparatul…sau cine striga.

Eu consider ca nu conteaza atat de mult punctele, pretul sau eticheta unui  vin cat momentele asociate acestuia. Cele mai bune vinuri pe care le-am baut nu au fost neaparat cele mai scumpe sau renumite, cat cele baute in compania potrivita. Iar daca regret ceva nu este faptul ca nu am baut un anume vin, cat faptul ca nu am baut unele vinuri impreuna cu cine trebuia.

Eu consider ca banii nu tin loc de bun simt, caracter si pasiune. Si nici nu le pot cumpara. Mai ales in cazul vinului.

Eu consider ca modestia poate tine loc de multe lipsuri. In orice domeniu.

Eu consider vinul ca fiind o bautura hedonica si nu un mijloc de a uita de griji sau de a descatusa/ascunde frustari. Nu caut alcoolul in vin si nici o cale de a evada temporar din realitate.

Eu consider ca sunt un pic rupt de „realitatea obiectiva” si probabil de aceea par uneori inadaptat contextelor si practicilor actuale din piata autohtona a vinului. Este posibil ca timpul celor ca mine nu fi venit inca. Sau sa fi trecut deja.

Dar daca timpul meu nu a venit (si poate nu va veni niciodata in timpul vietii) nu inseamna ca trebuie sa ma adaptez la timpurile pe care le traiesc.

Asta ar echivala cu o existenta trista, meschina si inutila. Iar EU CONSIDER ca acesta nu este un mod de a-ti trai viata!

Se stie deja ca istoria recenta a vinului romanesc de calitate este una destul de scurta, chiar efemera daca ne comparam cu tarile cu traditie de pe Batranul Continent. Cei care probabil imi citesc blogul au aflat deja ca exista doar cativa producatori romani care au cat de cat ceva istorie la activ, iar dintre acestia se distanteaza doi: Vinarte si SERVE.

Ca sa va ilustrez parerea personala de mai sus am sa va povestesc astazi despre un vin produs de Vinarte in 2003, care nu se mai afla acum in portofoliul producatorului. O sa ma intrebati ce rost are sa vorbim despre el daca nu se mai gaseste “in comert”. Pai are pentru ca istoria vinului (romanesc) asa se cladeste, prin exemple pozitive.

Este vorba de un Merlot (Sienna pe numele lui si chiar Merlot Premium Oak) de Vanju Mare (chiar Appelation Vanju Mare Controlee, sic!) cu 14% alcool si an de productie (ma repet) 2003. De ce ma repet? Pentru ca prin 2003 batea vantul prin rafturile “magazinelor de specialitate” (existau?) ca de altfel si prin parloagele care in ultimii ani s-au transformat asemenea lui Fat Frumos dupa ce s-a dat de trei ori peste cap, in viile de pe care se obtin acum vinurile „premium” ale patriei.

Vinul l–am gasit aciuat pe raftul unui „magazin de specialitate” din provincie, victima si martor tacut in acelasi timp al ignorantiei consumatorului roman care a “lichidat” intre timp toate recoltele interzise diabeticilor de “Grasa” si “Beciul Domnesc”. Pret? Doar 35 de lei. Poate la vremea lui parea mult,dar la ce se vehiculeaza acum prin piata e un chilipir. Ciudat, nu?

 Asadar:

Aspect (Culoare): Rosu visiniu, cu impresii brune si tente usor caramizii in borduri, dar in rest destul de opac si pigmentat pentru un vin de 10 anisori.

Nas: la prima “trecere” te lovesti de tusele specifice unui vin evoluat, cu ceva ciuperci, note de pamant, pielarie bruta si impresii de sange si carne maturata. Fructul ramane in planul doi, usor alcolizat dar nederanjant, cu aspecte gemoase, coapte si  adieri de ierburi uscate „romanesti” (cimbru, leustean, frunze de telina). Zaharul ars si frunzele de padure uscate completeaza tabloul unui nas complex, evoluat si totodata surprinzator pentru un vin romanesc de zece ani.

Gust: Atac domol, evolutie eleganta, dar in acelasi timp interesant de compacta, in stilul unui Merlot cu pretentii. Aciditate inca prezenta, vioaie, echilibrand competent impresiile de fruct copt, carnos, prezente si pe palatin. Taninii sunt inca la datorie si isi fac aparitia pe final, integrati, dar si cu o tusa „grippy”. Posgust mediu spre lung cu gemuri de fructe, magiun ars de prune si ceva impresii usor condimentate.

Un vin care a evoluat frumos si care, in mod neasteptat, mai are inca ceva ani in fata; combinatia fruct, tanini si aciditate simtindu-se inca destul de bine pe palatin. Evolutie compacta, aproape de monolit, dar insotita de lejeritatea si tusa de eleganta pe care doar anii le confera unui vin. La cei 35 de lei cat am dat pe el, ma declar nu numai pe deplin satisfacut, dar chiar asteptarile mi-au fost depasite.

Experienta de mai sus mi-a intarit convigerea ca un producator cu adevarat „quality” traieste nu prin texte, etichete si strategii mestesugite de marketing, ci prin vinurile pe care le creeaza.

Daca e sa dam timpul inapoi si sa ne gandim la anul 2003, ce a determinat Vinarte sa faca un vin bun, care sa reziste 10 ani pe rafturile prafuite ale magazinelor? Cu cine ar fi putut fi comparat daca era mai slab? Sau mai dulce… Care era concurenta? Poate eventual cu SERVE…

Si totusi l-au facut asa cum trebuie..martor este sticla de fata care a trecut testul timpului nefiind pastrata in cele mai bune conditii.

Asta inseamna calitate si traditie construite in timp: atunci cand poti foarte usor sa faci  vin prost si sa castigi bani in stilul general al pietei, dar alegi sa o iei contra curentului, spre mirarea generala a „pietei”.

Ars longa, vita brevis!