Oct 23 2013

Arbora Merlot 2011 sau cum s-a oprit un pic Nomadul la umbra unui copac…

 

Zilele trecute aflandu-ma in Mega Image si trecand (profund intamplator) prin fata raftului cu vinuri observ ceva innoiri la  unele game plus ceva noutati pe care vi le prezint pe scurt:

 

  • ceva vinuri de la Vincon, cu etichete aurii (aveti aici un sample) si texte mirobolante. Chiar sunt curios cine concepe textele de pe etichetele de la Vincon…
  • gama Sable Noble de la Crama M1.Atelier care incet-incet incepe sa apara acolo unde ii este locul, adica la raftul retail-ului general, ceea ce este un fapt imbucurator. 33 de lei albul. Apropo a incercat cineva Lacrima lui Ovidiu rose licoros? Bleah…
  • Gama “premium” (sic!) de la Valvis cu un Chardonnay Chateau Valvis pe la 90 de lei care m-a dus cu gandul la un Cru de Chablis. Pretul nu vinul, ca la vin nu sunt atat de ahhh…ingenuu? sa platesc banii respectivi pe un Chardonnay romanesc de la un producator cu pedigree indoielnic. Stati linistiti ca si Merlot-ul si CS-ul de pe “Chateau” tot atat costa. De banii respectivi as lua Soare de peste deal cu ochii inchisi.
  • Plus vechii locatari: Gramma, Liliac, Jirov, Basilescu, Rotenberg, Segarcea unele vinuri facute special pentru Mega Image.  Cele de la Corcova, Gramma, Liliac vi le recomand pentru ca le-am mai gustat si sunt ok. La restul nu ma pronunt, eventual astept ceva feedback din partea voastra.
  • The usual suspects: Caloianul de la Oprisor la un pret cat de cat normal de 24 de lei, Merlot Vinul Cavalerului SERVE la 24 de lei, Castel Bolovanu 2010 de la Vinarte la cel mai bun pret de prin marele retail: 30 de lei, etc.
  • Ultima “noutate” este noua gama Arbora realizata de Domeniile Sahateni (Aurelia Visinescu) ”exclusiv” pentru Mega Image. Zic noutate  si exclusiv intre ghilimele ca pana la urma nu e tocmai o noutate si se pare nici o mare exclusivitate. Este vechea (si actuala) gama de linie (entry level) Nomad imbuteliata cu o alta eticheta. Asta era exclusivitatea…Sau varianta doi: alt vin cu eticheta de Mega Image si dopuri (pluta aglomerata de calitate scazuta) de la Nomad. Personal cred ca varianta intai este mai plauzibila tinad cont de poza de mai jos si de cum s-a prezentat vinul.

 Arbora Nomad Aurelia Visinescu

 

In total sunt patru vinuri pe gama Arbora: un Pinot Noir, un Merlot, un Sauvignon Blanc la 19.99 lei (psihologic sic!) plus un cupaj de Syrah cu CS pompos intitulat Reserva care are DOC de Dealu Mare si costa 34.99 lei. Restul sunt IG-uri. Bine, pe pliantul cu vinuri al amintitului magazin toate rosiile apar “Reserva”, deh…

Daca ma intrebati de ce am luat tocmai Merlot-ul, este pentru ca:

  1. eram curios ce este in sticla. Si am vazut…
  2. SB-ul desi era 2012 era cam pigmentat pentru gustul meu, plus ca era si IG si Dealurile Munteniei
  3. Pinot-ul…stiti ce parere am de Pinot-urile din Dealu Mare cu sau fara DOC.
  4. Reserva…well sa zicem ca nu m-am  simtit atat de darnic in ziua respectiva si m-am gandit sa testez calitatea pe gama “entry level”, ca la noi acolo se face diferenta.

Dupa atata amar de introducere iata cum s-a prezentat si vinul:

 Arbora Merlot Nomad Aurelia Visinescu

 

Concluzia: se pare ca la Domeniile Sahateni nu a ramas doar Nomad nevandut ci si ceva dopuri de la el. Si cum nimic nu se pierde, totul se transforma (mai ales in industria vinului de la noi) uite ca Nomadul s-a asezat la casa lui si a prins radacini, transformandu-se un pic in Arbor(e)a.

 

P.S. Este totusi interesant cum se gasesc fonduri pentru articolele de PR si se termina banii tocmai cand trebuie sa schimbam niste dopuri amarate si deloc scumpe.

Marketingul de vin la noi incepe si se temina cu promovarea agresiva, lasand produsul pe undeva pe drum…

 

13 responses so far

 

Oct 21 2013

Cum ne ferim de teroristi…

Published by under Diverse,Marketing,Opinii

 

Daca saptamana trecuta v-am aratat cum sa va feriti de vinul premium astazi va mai expun un concept de care trebuie sa va aparati buzunarele pe la noi. Se numeste „Terroir”. Vine din franceza si l-am explicat pe scurt intr-o postare anterioara.

 

Una peste alta nu exista o definitie exacta pentru acest concept;  sunt mai multe “filozofii” si abordari, unii (in general din New World) banuind chiar ca este doar o gaselnita de marketing inventata de francezi pentru a-si justifica lipsa de eficienta in a produce vin bun si ieftin. Doar ca francezii chiar au la baza o intreaga istorie si traditie dedicata acestuia, iar in Bugundia, patria  terroir-ului nu are nimeni curaj sa conteste existenta lui.

 

In schimb la noi conceptul este adaptat si folosit (ca multe altele) doar in scopuri de marketing si vanzari. Adica pentru a justifica preturi astronomice cerute pe vinuri de altfel banale sau mai rau, pentru a justifica carente ale acestora.

 

Blog_wine-snob

Credit @theglamorousgourmet.com

De exemplu: te duci la o degustare si iti trece prin fata un vin foarte astringent. Sau deranjant de amar pe final. Sau dezechilibrat (exces de alcool, aciditate, tanini, etc).  Daca ai curaj sa te pui cu nenea de la crama (PR-ist, director de vanzari, somelier, etc.) care de obicei joaca rolul de guru autointitulat (desi deseori nu are mai mult habar  despre terroir decat cei carora le prezinta vinul, dar diletantismul, constientizat sau nu, se practica pe scara larga la noi in industrie)  il intrebi spasit, cu jumatate de  gura:

Nu va suparati, dar de ce este asa de …?”

Primul lucru pe care ti-l va spune, mai ales daca este vorba de un vin scump este: „Din cauza terroir-ului dom’le”. Asta dupa ce ai aflat in prealabil de 100 de ori din prezentare ca vinul este premium, dar probabil esti tampit si nu intelegi conceptul de premium.

 

Daca nu percutezi la „premium” ca sa tii ciocu mic si sa scoti banu’, vei fi initiat pe scurt, in 5 minute, despre conceptul de terroir. Care este ca un fel de a doua linie de aparare in fata celor care carcotesc despre vinul respectiv. Dupa partea cu premium.

 

Bineinteles ca cel care iti va povesti mai mult ca sigur habar nu are nici el despre ce vorbeste (99% dintre cei care lucreaza in domeniul vanzarilor de vinuri cred ca Terroir = solul pe care se cultiva via si atat), dar iti va prezenta o chestie mistica, greu de identificat, care exista pe undeva in moleculele din pamant si care se transmite vinului respectiv si il face special. De obicei in cazul nostru “special” de prost si de nebaut. Persoana respectiva este ceea ce eu  numesc terorist….fara doi de “r“.

 

french-dude

Credit@intoxreport.com

Explicatia normala si adevarata de ce vinul respectiv ti se pare cam ciudat tine deseori de chestii chiar mai ”pamantesti” decat terroir-ul in sine: oenolog fara experienta, parcele cu vii tinere, productie mare la hectar, tratamente neaplicate la timp sau aplicate in exces (vezi sulful), probleme in crama,  probleme cu materiile prime (dopuri, sticle, acizi, drojdii, etc). Dar omul din fata voastra fie nu le stie (adesea comercialul si PR-ul habar nu au ce face oenologul in crama), fie nu vi le spune. Si apoi sa o luam si altfel: daca terroir-ul (din care solul este intradevar o parte importanta, dar nu singura)  da gustul acela deranjant, nu as putea eu sa intreb: De ce  naiba s-au mai plantat viile alea acolo? Din sado-masochism?

 

Apoi, ca sa iti dai seama cum influenteaza terroir-ul via, strugurii si in cele din urma vinul, iti trebuie experienta de cel putin cateva zeci de ani de observatii atente. In Burgundia se cerceteaza terroir-ul de sute de ani, de pe vremea calugarilor benedictini si cisterieni…. Si nici acum nu au terminat de inventariat complet toate parcelele.

La noi de abia au pus viile de vreo 5-6 ani si “pac” uite cum apare terroir-ul la vinuri. Pai o vie de 5-6 ani nici macar nu are sistemul de radacini bine dezvoltat. Dapoi sa exprime ceva terroir.

In plus, nu e suficient sa ai vii vechi ca sa pretinzi ca ai identificat influenta terroir-ul in vin. Trebuie sa fii avut acelasi soi (chiar clona) de vita, sa fi facut analize atente, sa fi vinificat strugurii separat si sa fi urmarit in timp (adica pe o groaza de ani) influenta fiecarei parcele asupra produsului final, adica a vinului. Sa credeti voi ca facea cineva asta pe vremea “impuscatului” cand   litera de lege era raportarea unei productii cat mai mari la hectar.

De abia daca o fac  cei cu traditie si experienta de pe la noi de cativa ani. Si pe ei nu ii aud ca ii dau tot timpul cu terroir in sus, terroir in jos. Dimpotriva ii intreb eu cum mai e cu terroir-ul  si imi spun ca acum studiaza problema si sunt pe la inceput de drum.

 

Axioma: “Umflarea pretului unui vin romanesc este direct proportionala cu frecventa aparitiei cuvintelor “premium” si “terroir” in prezentarea facuta acestuia.”

 

Asa ca la urmatoarea degustare  (sesiune de vanzari de vinuri) a vreunei crame autodeclarata „premium” de pe la noi, unde veti fi lovit cu termenul de terroir, intrebati-l pe interlocutorul din fata D-voastra trei lucruri simple:

 

  1. Ce varsta are via de pe care a fost obtinut vinul respectiv?
  2. Pe ce studii se bazeaza cand vorbeste de influenta terroir-ului asupra acestuia?
  3. Cine a facut aceste studii si de cat timp le face?

 

De obicei prima intrebare este de ajuns ca sa va intoarca spatele sau sa va explice savant ca e greu sa faci studii de genul asta.

Moment in care voi veti putea inchide edificati portofelul. Am zis!

 

4 responses so far

 

Oct 18 2013

Cu o Babeasca nu se face primavara: Rose N Domeniile Nicoresti

 

Acum  aproximativ  o luna va povesteam despre o descoperire oenologica din marele retail (facuta la recomandarea colectivului de la Galati) care mi-a incantat papilele. Asa ca zilele trecute aflandu-ma prin numitul hypermarket Auchan observ cu placere ca a fost listat la raft si respectivul producator. Babeasca Neagra mult laudata era la aprox. 25 de lei, deci o puteti lua si de acolo. Pe langa Babeasca mai aveau Feteasca Neagra si doua cupaje rosii din varii soiuri (unul dintre ele se numeste Rubin parca).

 

La sectorul de Rose-uri mi-au picat ochii pe un specimen de la acelasi producator, obtinut din aceeasi “Babeasca Neagra de Nicoresti (sic!), secondata de Feteasca Neagra, accesorizate cu o tusa Merlot”. Am citat producatorul. Rose N (N cred ca vine de la Nicoresti, cata imaginatie). Curios cum ar arata un rose din Babeasca Neagra, am platit cei 17 lei ceruti de capitalistul francez si mi-am satisfacut curiozitatea.

 Rose Domeniile Nicoresti

 

Pe scurt, vinul nu merita bagat in seama. Daca Babeasca pe rosu v-am recomandat-o chiar calduros, la cel de fata va recomand la fel de calduros sa mai cautati. Desi este un vin Slab spre Acceptabil, baubil chiar, daca il asociati cu ceva mancare. Vinul este clasificat IG, nu are un an de productie specificat pe el (doar o data de imbuteliere de prin iunie anul acesta) si banuiesc ca au fost folosite in cupaj si vinuri din anii anteriori. De aici explicatia pentru impresiile oxidate.

Fisa de degustare arata cam asa si atentie ca la sfarsitul ei gasiti un pont valoros: 

 

Domeniile Nicoresti Babeasca Rose 

 

Pont: Vedeti ca a aparut in Auchan si celebrul Merlot 2007 de la Wine Princess. La 28 de lei cat costa e unul dintre cele mai bune RPC din piata. Go get it!

 

No responses yet

 

« Prev - Next »