Eu sunt (inca) nelamurit in ceea ce priveste subiectul “critic de vin” de pe la noi. Stiu in mare parte ce presupune critica literara, critica de teatru, de film, etc. Pentru ca am mai citit niste critici de acest gen si intr-adevar aratau a critici. Dar critica de vin autohtona nu am citit. Cel putin nu din partea criticilor de vin. Citesc critica de vin din partea consumatorilor, a concurentei, a unor blogeri, dar nu din partea criticilor de vin.

 

Daca nu as fi la curent cu evolutiile de pe mapamond as putea crede ca acest gen de critica, critica de vin este o specie mai aparte. Una in care autorul incearca sa acopere in cuvinte mestesugite neajunsurile licorii pe care tocmai a incercat-o. Pe principiul “e imposibil sa nu ai nimic de bine de spus despre un vin. Indiferent cat de prost e!”  Sau daca ai ghinion, ca si critic de vin zic, sa te intalnesti cu exemplare chiar nereusite, poti afirma din postura si statutul pe care ti le dau titlul de critic de vin ca: “Acest vin are un defect genial!”. Si te-ai scos! Ai mai evitat cu eleganta unui triplu axel gratios ocazia unei critici sanatoase si pertinente. Pentru ca rolul unui ciritc de vin in Romania este exact pe invers: sa gaseasca cuvinte si contexte alese ca sa acopere defectele vinurilor pe care le prezinta. Un fel de contra-critica, daca vreti.

 

Bag seama asadar ca in materie de vin, critica de pe la noi este cumva antagonica definitiei data de DEX:

 

“CRITICÁ, crític, vb. I. Tranz. A dezvalui lipsurile, gre?elile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stari de lucruri (aratand cauzele si indicand mijloacele de indreptare).”

 

Este ca si cum te-ai duce la o piesa de teatru groaznica si pentru ca esti prieten cu regizorul si actorii, iesi de acolo si  spui ca decorurile au fost superbe, cladirea este perfect restaurata, acustica este excelenta, scaunele confortabile si doamna de la casa de bilete fermecatoare. Dar nimic despre piesa…eventual poti aminti numele, ca sa stie publicul la ce sa cumpere bilete.

 

In conditiile acestea sa te definesti ca si critic de vin este cumva peiorativ si un pic desuet. Cand mai degraba s-ar aplica temenul “apologet de vin”.

 

La noi critica de vin traieste timpuri de impliniri marete. Sub toate aspectele: nu avem vinuri care lasa de dorit, toate sunt bune, corecte, cu potential; patronii de crame isi fac datoria, dau vin ieftin si bun consumatorilor; comerciantii si distribuitorii sunt altrusti si il duc spre acestia la preturi minime si in conditii perfecte; restaurantele il servesc cu adaosuri omenesti si cu un serviciu ireprosabil. Totul este o poezie!

 Vrem cumva sa evoluam, sa fim recunoscuti in afara, sa contam pe plan mondial, bla, bla, dar toate astea daca le-am putea face in acorduri de ode inchinate tuturor incercarilor oenologice autohtone care se numesc vinuri ar fi perfect. Critica de vin de la noi aduce cumva aminte de Cantarea Romaniei de pe vremuri. La propriu si la figurat.

 

Majoritatea “industriei”  crede probabil ca ii este mai bine asa. Fara critica de vin. Si are grija sa nu apara si sa nu se dezvolte. Pe principiul “sa fie bine, sa nu fie rau”. Nu va inselati singuri domnilor si doamnelor! Traiti intr-o iluzie. La fel de bine ne era si inainte de 1989 cand traiam intr-o tara-puscarie. Ca acolo a ramas critica de vin de la noi. In mentalitatile si practicile de atunci. Degeaba ne complacem in caldurica de acasa, dintre granite, pana la urma va trebui sa decontam factura lipsei de competitivitate. Globalizarea, piata mondiala, nu va va ierta, asa cum va iarta critica de vin autohotona. Pe ea nu o puteti cumpara, nu are nevoie de banii D-voastra. Are nevoie de business-urile D-voastra. Caci cu ele se hraneste.

 

 Domnilor, ne plangem cu totii (intre noi, cand ne vedem) ca vinurile romanesti sunt asa si pe dincolo si ca suntem la mare distanta de ceea ce este in afara. Dam (si dau si eu) vina pe producatori, pe comercianti, pe presa de specialitate, etc.

Dar va intreb: cum putem progresa cand la noi nu exista critica de vin vie, prezenta si obiectiva? Ca mai strambam din nas 2-3 bloggeri (ca astia am mai ramas) si mai apare cate o aluzie in Vinul.ro asta nu e critica. Nu bloggerii trebuie sa reprezinte critica de vin intr-o piata normala. Asta este o alta aberatie a pietei autohtone.

Si apoi cine sunt eu ca sa indeplinesc in piata functia de critic de vin?  De ce trebuie sa fiu eu Rica Venturiano? “Bagabontul, moftangiul, coate-goale, mate-fripte” care “combate” pe internet…

 

In plus de cate ori o fac, cel mai adesea involuntar, mi se arunca repede in fata, pe langa “injuraturile” aferente rostite printre dinti, faptul ca nu am pregatire de specialitate, viziune, etc si ca ar trebui sa imi tin gura. De catre cine? Uneori chiar de catre cei care ar trebui sa indeplineasca aceasta functie. Va intreb eu acum: cati dintre cei cu pregatire de specialitate de la noi fac critica de vin? Ca ei ar trebui sa fie cei care sa o faca. Nu eu. Eu practic le suplinesc rolul, le fac meseria, asa cum ma pricep mai bine.

 

Zic pregatire de specialitate? Pregatirea de specialitate in Romania are scopul unic de a te inrola in cohorta de aplaudaci ai industriei. Sa iti arate ca “lucrurile sunt mai complicate decat par” si ca ai avea mai mult de castigat daca iti tii gura. Ce? De la o sticla de vin cand si cand, de sarbatori, pana la bani incasati pe concursuri, prezentari, manifestari, ode si serenade cantate pe la crame si castele. De aceea refuz genul asta de pregatire. Si probabil ca si ea ma refuza pe mine. Ne toleram elegant sa zicem.

 

Deci va intreb: ce fel de critica de vin avem noi in Romania? Eu zic ca nu avem critica…

 

Ce rost are un critic de vin care nu poate sau nu vrea sa critice? In afara de acela de a induce consumatorul in eroare si a-i prezenta o imagine idilica. Despre care el este constient ca nu exista. Dar o fabrica mestesugit. Pentru ca arta lui nu este critica, este fabricarea unei imagini. Este ca un Lamborghini limitat electronic (voluntar, involuntar sau fortat) la 80 km/ora ca sa nu deranjeze linistea “contribuabililor”. Si cu EURO 5 ca sa nu polueze aerul si sa nu strice feng-shui-ul celor care cotizeaza…impozite, taxe si onorarii.

 

Noroc ca mai trece cate o Dacie non-euro din 1900 toamna cu tablele zanganind pe ea, cu toba sparta si care urla si scoate fum in draci de deranjeaza tot cartierul (industria)..:D

Oricum in ultima vreme sunt din ce in ce mai putine. Polueaza. Si noua ne trebuie masini care sa polueaza cat mai putin. Si critici care sa critice cat mai putin. Preferabil deloc.

Ca si la masini ideal este criticul de vin electric, pe baterii, pe care il incarci la priza si apoi critica fara sa polueze un gram, in sensul dorit (sau deloc), lin, fara zgomot un anumit numar de ore. Probabil ca viitorul ne va aduce criticul pe hidrogen, in care bagi vin si iese apa chioara…sper insa sa nu apuc timpurile alea.

 

In concluzie, bag seama ca pe la noi critica de vin este intr-o situatie… critica. Am zis!

 

 

Tags: Critic de vin, Critica, Romania, Vinuri

 

Datorita faptului ca am un defect profesional, acela de a nota scris, pe hartie, toate notele de degustare pe care le iau, intampin urmatoarea dilema: orice le copiez si le pun in context (la vinurile care suporta contextul) ori vi le expun “raw”.

Partea asta cu scrisul pe hartie tine putin si de nostalgie, pentru ca as putea folosi telefonul.  Dar este exact diferenta dintre  a citi o carte pe tableta sau de a o avea efectiv in mana. “Feeling”-ul nu se compara. Parerea mea…

 

Sablonul de degustare de mai jos este tradus si adaptat dupa un model gasit la De Long.  Astept feedback din partea voastra daca intelegeti scrisul si ideea generala a vinului.

Asadar, Minkov Brothers, Cycle (vine de la faptul ca e “varietal”; daca erau doua soiuri in cupaj era Bicycle, cu trei era Tricycle) Sauvignon Blanc 2012, la 375 ml, din Metro de la Ruse, la pretul de mai jos:

 

 

 

 

 

Tags: Bulgaria, Cycle, Minkov Brothers, Sauvignon Blanc

 

A trecut aproape o saptamana si ceva de la vizita devenita deja traditionala la SERVE. Memoria incepe sa imi joace feste si sa uit din detaliile veselei intruniri tovarasesti. Asta nu este neaparat un lucru rau…uneori. E si un exercitiu de memorie. E foarte interesant sa vezi cu ce ramai dupa o anumita experienta. Este exact ca la examen, cand te pregatesti pentru o anumita zi si la anumita materie pentru ca a doua zi, dupa examen,  sa fi uitat tot, incercand sa acumulezi pentru urmatoarea incercare.

 

Sa revenim…este posibil va zic, sa fi uitat multe din weekendul cu pricina, dar sunt unele lucruri care mi-au ramas intiparite in memorie. Asadar, intr-o ordine cumva aleatoare:

 

1. Parcela de Merlot de la Bozieni unde cred deja ca pot sa ajung noaptea, pe ceata si nor, cu farurile stinse. Desi nu cred ca este o idee buna tinand cont de cat de bine este pazita, daca nici Tovarasul nu are cheia de la lacatul de pe poarta. Tovarasul Savulescu, ca celalalt tovaras nu mai are nevoie de chei. Oricum locul respectiv tinde sa devina unul de pelerinaj, pentru unii un fel de „Valea Plangerii”, alaturi bineinteles de celebrul amfiteatru cu Cabernet Sauvignon si cele doua parcele de Pinot Noir cu varste diferite, dar alaturate. Parcelele, nu varstele…varstele am zis ca sunt diferite.

 

 

2. Nu am uitat nici tratatia culinara din partea gazdelor (pregatita de cei de la Terra Carpatica despre care am auzit ca renoveaza si un conac in Buzau), respectiv meniul diversificat si pe alocuri cu interpretari foarte interesante ale bucatariei traditionale. Imi aduc si acum clar aminte de o salata de dovlecei fasii, cu parmesan, ulei, verdeata si o idee de ardei rosu iute. O adevarata revelatie din partea unei combinatii foarte simple. Mi-as dori ca mai multi bucatari cu pretentii de la noi, care invart farfurii pe la televizor, sa se inspire din bucataria autohtona si sa incerce sa o reinterpreteze. In loc sa ne inunde cu preparate internationale si aranjamente care de care mai fanteziste. Si la bucatarie, ca si la vin, avem nevoie mai mult de substanta si autenticitate la ora actuala, decat de preluari de pe afara.

 

 

3. Nu am uitat si oricum asta este cel mai greu de uitat, ospitalitatea gazdelor, organizarea excelenta, tonusul tov. Savulescu, explicatiile pertinente si pasiunea dlui Rotarescu si eleganta retinuta, care inspira un aer de calm in orice imprejurare, a dnei de Poix. Atunci cand ii vezi pe toti trei impreuna iti dai seama ca sunt o echipa in adevaratul sens al cuvantului,  completandu-se excelent unul pe celalalt.

 

 

 

4. Apoi bineinteles nu am uitat vesela companie colegilor de „suferinta” (ca in “dulce suferinta”) pe care nu ii mai insir ca sigur uit pe cineva si trebuie sa imi cer scuze apoi. Ideea este ca am fost o gasca foarte  vesela asa cum se vede si din pleiada de poze de pe Facebook. Fara genul asta de ison oricarui eveniment  i-ar lipsi sarea si piperul. Adica glumele, apropourile, sicanele, discutiile, aluziile, dezbaterile care sper ca nu au deranjant (foarte tare) gazdele..:D

 

 

 

5. Apoi nu am uitat si nu o sa uit asa usor celebrul concurs de asamblat Cuve Charlotte 2012. Unde am iesit pe locul trei. Din vina mea. Pentru ca eu am zis celorlati doi colegi de echipa (Darius Pripon si Zoltan Marton) sa facem un vin in stilul Cuvee Charlotte: usor retinut, elegant, catifelat si cu potential de invechire. Imi asum intreaga responabilitate pentru esec. Oricum a fost un esec “triumfator” tinand cont ca am primit exact aceleasi premii ca si locul 1..:D Juriul, bineinteles a fost “fermecat” (sau mai bine zis indus in eroare) de varianta mai comerciala a echipei nr. 2.  Varianta creata de Ionut. Ce argument mai bun vreti ca era comerciala? 🙂 Bine nu mai zic nimic de vinul facut de George, Horia si Alex care era orice, numai stilul Cuvee Charlotte nu. Dar era bun, recunosc..:D

 

 

 

6. Ahhh..si cum puteam sa uit vinurile. Cele facute de profesionisti de data aceasta:

• un Cuvee Amaury mult mai elegant si rafinat, evoluat evident de la vinul in stil New World care parea acum cateva luni,
• un Millennium Alb 2012 cu un nas complet si o evolutie citrica, proaspata si echilibrata pe palatin.
• Un asamblaj de Sauvignon Blanc si Feteasca Alba in care Feteasca, desi minoritara inca isi face de cap in fata Sb-ului majoritar.
• un Chardonnay 2012 fermentat in baric, cu un lemn excelent integrat si o evolutie eleganta, fara greutatea si onctuozitatea excesiva care ma indeparteaza de stilul Chardonnay-urilor baricate,
• un Terra Rose 2012 de care nu mai zic nimic pentru ca oricum e pe terminate, dar viitorul suna (de fapt miroase si se simte) bine asa cum ne-am convins personal la tancul de fermentare. Si rosiile:
• Feteasca Neagra  2011 intr-un stil lejer si nefortat, cu impresii picante si de ierburi aroamtice, dar cu potential si tipicitate. Ma bucur ca SERVE nu s-a predat taberei care face Merlot din Feteasca Neagra.
• Un Millenium Rosu 2011 complet, catifelat si bine echilibrat, usor zvapaiat pe final. De fapt toate rosiile din 2011 arata ca a fost un an bun: sunt usor mai dure si acide pe final, cu o rezerva de invechire evidenta.
• Cabernet Sauvignon 2011 pare usor neprietenos in debut dar cu o usoara aerare se transforma in cel mai abordabil vin dintre rosiile de Terra. Daca vreti ceva de consum la ora actuala, pe el as merge. Se vede diferenta dintre Dealul Mare (primele doua) si CS-ul care este din Babadag din ce am retinut. Nu neaparat in sens negativ. Depinde ce doresti de la un vin: abordabilitate sau potential.
• Apoi liga superioara cu un Cuvee Charlotte Magnum 2007 care desi arata usoare semne de evolutie pare a fi pe la inceput de drum. Apoi Cuvee Charlotte 2010  rotund, plush si abordabil inca de pe acum, cu note care amintesc de un cupaj de Rhone reusit. Oricum fata de cat de inchis si neprietenos se prezenta asta iarna evolutia este mai mult decat evidenta. In sens pozitiv.
• In final Cuvee Alexandru…vinul din portofoliul SERVE pentru care am facut o pasiune secreta masurata in sticlele pe care le acumulez ca harciogul in vizuina, pe masura ce stocul se epuizeaza in mod implacabil. Oricum vinul pare nemiscat in exprimare si arome fata de prima data cand l-am intalnit acum un an si ceva. Iar la pretul care se cere pe el (era 88 de lei la crama si pe club) nu are rival ca RPC in categoria vinuri premium autohtone. E cam best-buy in categoria superioara de la noi.

 

 

Una peste alta, SERVE are un stil aparte, mai elegant, nefortat, fara sa scoata in fata baricul agresiv asociat fructului gemos concentrat si copt cum fac indeobste majoritatea cramelor care se declara premium de pe la noi. Este o adevarata arta sa echilibrezi un vin. Una care se dobandeste in timp, prin exercitiu si munca cu parcele din dotare.

 

Cam asta a fost vizita la SERVE de anul acesta cu ce am uitat, dar mai ales cu ce nu am uitat. In rest nu pot trata constanta SERVE in stil si calitate decat prin constanta in aprecieri si laude. Deci, ca sa ne intelegem, ramane valabil ce am scris anul trecut…

 

 

Tags: Ceptura, Cuvee Alexandru, Cuvee Charlotte, SERVE, Terra Romana