Acum vreo doua luni am avut ocazia sa fac o scurta vizita la crama Corcova (Roy&Damboviceanu). Nu mai fusesem niciodata si imi doream sa ajung. “Intamplarea” a facut ca am nimerit exact in mijlocul unui concurs de alergat: Corcova Trail Race pe numele lui.

Cum eu insa nu impartasesc  pasiuni comune cu biciclistii si maratonistii (sau alergatori cum se numesc ei), desi le respect pasiunile, nu va pot oferi prea multe detalii despre cursa respectiva.

Afon in domeniu fiind, am putut totusi sa imi dau seama ca oamenii s-au distrat de minune, organizarea a fost la inaltime, au participat doua vedete din domeniu si totul a iesit foarte fain pentru ei. De fapt si pentru noi. Pentru ca am uitat sa va spun nu am picat in mijlocul alergatorilor singur cuc, ci insotit de Ciprian si de Ionut.

 

Chestie de laudat, desi noi nu aveam nici o treaba cu ce se intampla pe acolo si ocupat pana peste cap cu toata desfasurarea de forte, Serban Damboviceanu si-a facut timp sa ne faca un tur extins de crama. Probabil ca altii, daca picam asa in mijlocul vreunui eveniment, ne-ar fi aratat politicos poarta…:D

 

Asa am aflat cu incantarea pe care doar un “wine-geek” o poate avea ca vinurile sunt fermentate in incinte de ciment, restaurate in vechea crama (regula prin Bordeaux), ca in vechea pivnita inca supravietuieste mozaicul original de pe vremea Bibestilor sau  ca placutele producatorului care a construit initial “zacatorile de ciment” au fost descoperite la locul lor, cand crama a fost restaurata, sub straturile de var dat cu insufletire proletara de catre comunisti. That’s a piece of history!  Fiecare cu bucuriile lui…

Ah si am mai avut o bucurie: ca mai sunt si producatori cu bun simt pe la noi care nu au pretentii de “premium” peste noapte  din vii tinere si recunosc cu franchete ca planul este de a construi incet, pe termen lung, lasand viei si vinurilor timpul necesar sa se exprime. Un aer de prospetime in peisajul autohton incarcat doar cu vinuri premium, trebuie sa recunoasteti…

 

La plecare am primit de la Serban, gazda perfecta, careia ii multumesc si pe aceasta cale ca a stat dupa noi trei cand avea curtea plina de oameni, doua sticle din vinul de mai sus. De ce doua? Iar moment de sinceritate rar intalnit pe la noi: la 2008 a avut un lot de dopuri cu probleme si e posibil sa mai fie cate una “corked”. Sa auzi si sa nu crezi: producator roman care sa recunoasca ca a avut probleme cu dopurile. Deh, la noi normalitatea pare ciudata…

 

Vinul de fata, in comparatie cu varianta 2009 nu a vazut deloc “lemn”.  Si se prezinta asa:

 

Aspect (Culoare): Visiniu inchis, opac, tanar, in tente cvasiconcentrate.

 

Nas: Intensitate medie cu aspecte fructate, proaspete, savuroase: preponderent visine, prune si fructe de padure. Usoare tente dulcege, la granita dintre vanilie si dulceturi din fructele amintite mai sus. Putin condimentat, din categoria piper rosu,  scortisoara si ceva note florale, de violete. Direct, tanar, fructat, “Bordeaux like”.

 

Gust: pe aceeasi filozofie ca si nasul, debuteaza cu un atac rotunjit, pe fondul unei corpolente medii si a  unei usoare senzatii de densitate care ii imprima o tenta zemoasa, vinoasa. Aciditate corecta, ce insufla prospetime fructului, din aceleasi categorii ca cele din nas. Echilibru foarte bun, alcool excelent ascuns. Final cu fruct proaspat si tanini medii, moi, integrati. Postgust cu remanenta medie pe palatin, in note usor amarui in debut urmate de impresii gurmande de tarte de fructe.

 

Un vin Bun spre Foarte Bun, pe la granita celor 85 p. Nu impresioneaza prin complexitati nebanuite (adesea fortate la vinurile autohtone), ci mai ales pentru ca demonstreaza excelent filozofia “less is more”. Din viile pe care le avem noi majoritar in Romania, aflate la inceput de drum, genul asta de vinuri nu sunt foarte greu de obtinut si merg direct la suflet. Simple, nemachiate, corecte, gurmande si foarte versatile pentru o groaza de asocieri culinare “normale”.

Decat sa ne chinuim cu 10 feluri de baricuri in cate 4 variante de ardere doar pentru a obtine in final ceva fortat si artificial, eu zic mai bine sa ne abtinem, sa producem ceva corect si sa avem rabdare.  Nu stiu de ce producatorii nostri nu inteleg ca de pe vii cu varste de 4-5 ani nu poti obtine vinuri capabile sa “tina” foarte bine lemnul. Dar probabil ca profita si de ignoranta consumatorilor si fac si experimente. Sa vada ce ar merge mai bine in viitor.

 

Nu stiu daca il mai gasiti la vanzare, exista 2009 pe piata acum pe care il puteti cumpara din online sau din Megaimage, pe gama Jirov, pe la 27 de lei. La un moment dat vazusem si 2008-ul parca (L.E. Se pare ca m-am inselat, dar am aflat ca nu este exclus sa apara; va tin la curent…:D). La banii astia RPC-ul este Foarte Bun pentru un vin romanesc. Valabil si pentru 2009.

 

Pe scurt, pentru mine este vinul reprezentativ pentru filozofia si stadiul de dezvoltare din 2008 al cramei Corcova. Asta nu inseamna ca acolo nu se poate mai mult. Din contra, se prea poate. Si sunt sigur ca Serban o va demonstra in viitor…

 

P.S. Ia uitati aici ce fisa tehnica frumasa si informativa. De fapt tot brandingul lor, de la eticheta la site, este coerent si bine realizat.

 

Tags: Cabernet Sauvignon, Corcova, Jirov, Merlot, Roy, Serban Damboviceanu

 

Domnul cred ca banuiti cine este. Daca l-am scris cu D mare. In 2002, in regiunea Champagne, Domnul a dat un an deosebit. Asa ca mai toate casele mari au “declarat” anul respectiv si au facut vintage-uri, acesta fiind privit in general ca un unul excelent pentru celebra licoare cu bule. Spre deosebire de 2003, extrem de cald, cand doar o mana de producatori (cel mai notabil Moet&Chandon cu Dom Perignon) au avut “tupeul” sa declare un vintage-uri. Despre Dom Perignon 2003 am scris deja aici. Am avut ocazia sa le vad pe amandoua una langa alta si desi nu exista rabat la calitate si nu am nimic de reprosat, diferentele sunt vizibile si “mana Domnului” se simte. Asta nu inseamna ca Richard Geoffroy, oenologul care se ocupa de Dom nu suplineste cu success lipsa Domnului in 2003. Dimpotriva, o face aproape dumnezeieste…

 

Daca nu stiti cine este LVMH inseamna ca sunteti cumva rupti de realitatile mondene contemporane cu totul apanajul de snobism si consumerism pe care acestea le presupun. Aflati dar ignorantilor ca este cel mai mare grup de produse de lux din lume care reuneste sub umbrela sa marci din diferite domenii, de la moda (Louis Vuitton, Givenchy, Fendi, Kenzo, Dior) la ceasuri (TAG Heur, Zenith, Hublot).

In domeniul care intereseaza blogul de fata, adica vinul, LVMH controleaza de la producatori de champagne (Dom Perignon, Krug, Veuve Cliquot, Ruinart) pana la cei de vin clasic (Chateau d’Yquem) sau cognac (Hennessy). Ah si sa nu uitam de celebrul Moet&Chandon ca de acolo le vine numele. Adica din fuziunea Louis Vuitton cu Moet&Hennessy, cam asa ceva:

 

Despre vinul de fata ce sa va spun…ecuatia este rezolvata de la sine: producator de prestigiu, care nu isi permite fisuri in “armura de parada”, echipa de elita, fonduri la discretie plus un an excelent. Va cam dati seama ce rezulta:

 

Aspect (Culoare): Galben de lamaie, pronuntat cu o perlare intensa, persistenta, ametitoare si eleganta. Exact ca un sarpe cobra care te hipnotizeaza daca te uiti prea mult la pahar. Si oricum ai la ce sa te uiti pentru ca dansul derutant al  bulelor nu oboseste asa repede.

 

Nas: Prospetime la superlativ cu impresii vegetale de menta, ierburi provensale proaspat culese si mere verzi in debut urmate de nuante citrice (gref alb, lamaie). Adieri de drojdie fina si biscuiti cu unt in fundal alaturi de ceva nuante dulci, de flori de iasomie si miere de salcam. Treptat capata un caracter fructat, pur, cu tuse de caise si piersici proaspat culese si chiar ceva “exotisme”. Un nas de o complexitate epatanta care imbine aspectele proaspete, verzi, fructat-florale cu tusele de maturare  aflate inca la inceputul evolutiei.

 

Gust: Atac vioi cu o continuare lejera, diafana, clasica pentru o sampanie de clasa. Nuante proaspete in debut urmate de un cocktail citric in care diversele fructe se succed intr-o inlantuire eleganta. Pe mid-palate lichidul eteric capata consistenta, iar fructul copt (caise, piersici, ceva fruct exotic) incepe sa se exprime mai pregnant, devenind chiar zemos pe alocuri, in tandem cu o crestere graduala a corpolentei. Aciditatea isi intra excelent in rol echilibrand corpul si imprimant un final crocant, cu o mineralitate salina, evidenta. Postgust lung, decadent, in note citric-dulcege si tuse de biscuiti si briose.

 

Un Dom Exceptional, bogat, complex, opulent si cu o senzatie generala de “larger than life”, de “Great Gatsby”. Totul excelent dozat alaturi de o coloana de aciditate si mineralitate care fac fata cu brio fructului si ii confera structura necesara evolutiei viitoare. Inca foarte tanara la ora actuala, face primii pasi in viata.

 

Varianta 2003 este parca mai abordabila, mai lejera, diafana si o idee mai putin concentrata. La cea de fata se vede ca oenologul a fost ajutat si de anul excelent: pare mai “ripe”, mai intensa, mai focusata, cu o verticalitate, soliditate si corpolenta evidente. Care probabil ii vor sigura o viata mai interesanta si mai indelungata. Desi nu se stie niciodata. Pentru ca “incurcate sunt caile Domnului”.

De ale vinului nici nu mai vorbesc…:D

  

 

Tags: 2002, 2003, Dom Perignon, LVMH, Moet&Chandon

 

Acum sa tot fie vreo luna si ceva ma intalneam cu Ciprian si Ionut sa disecam in tihna niste exemplare vechi de pe meleagurile lui Don Quijote. De fapt, ca sa fim corecti pana la capat acestea proveneau dintr-o zona cumva mai la nord de La Mancha, adica din celebra apelatiune Rioja.

 

Cu totii stim ca Rioja face vinuri excelente la ora actuala si ca in ultimii ani (o data cu adoptarea unui stil mai modern de vinificatie) s-a impus pe plan mondial ca leader de consistenta in calitate al vinurilor  spaniole. Desi “cult”-urile raman prin Ribeira si Priorat. In fine.

 

Eu eram curios de modul in care un vin din zona respectiva poate evolua in timp, ce potential ar avea si cum s-ar prezenta la ora actuala.

 

Asadar de-a lungul a doua seri „de povestit nepotilor” am executat un flamenco in cinci pasi. De fapt cinci vinuri spaniole cu ceva „istorie” la activ. Acestea au fost puse la dispozitie de Ionut si fac parte dintr-un lot nu foarte mare pe care urmeaza sa il listeze pe Vinescu.roin viitorul apropiat. O sa va prezint pe scurt impresiile mele despre fiecare in parte. Analize mai aprofundate gasiti pe blog la Ciprian: aici, aici si aici.

Asadar:

 

Muga 1986: placut, arome de invechire corecte din categoria pat de frunze vestede, haturi de cai, tutun brut (observati ca folosesc epitete mai dure), evolutie lejera, usoara aciditate iesita in evidenta pe final. Postgust scurt-mediu in note de fruct copt si dulceturi zaharisite. Corect, savuros, un vin matur in sens clasic.

 

Vina Alberdi 1984: Cam in aceleasi impresii ca si cel de mai sus. Parca un pic mai expresiv si nuantat in prezentarea aromatica, desi inchis si tenebros in debut. Evolutia pe palatin este cu nota de lejeritate in plus, chiar usor diluat si descarnat de consistenta fructului pe alocuri, dar cu un echilibru corect, fara probleme si foarte abordabil la momentul actual.

  

 

Glorioso Reserva 1981: nas greu, usor oxidat si cu aspecte pamantoase, inchise. Evolutie diluata, aciditate iesita din corp pe final. Trecut, intr-un  declin evident la ora actuala. Aerarea nu l-a ajutat, dimpotriva. Cel putin sticlei respective ii apusese demult gloria. Sunt curios daca a fost un caz izolat. Daca o sa mai am ocazia sa ma intalnesc cu el revin cu detalii.

 

  

 

 

Vina Berceo Gran Reserva 1975: Una din surprizele serii, un nas cu arome complexe, de trufe, cutie de trabuc, mosc, cedru, pielarie si suave impresii de fruct confiat. Evolutie compacta pe palatin,  cu structura inca bine inchegata, echilibru perfect. Aciditate bine exprimata, prezenta, plus tanini integrati, dar vizibili pe final. Postgust lung si evolutiv, cu usoare urme de fructe confiate. Foarte bun, are toate ingredientele sa mai tina inca 4 – 5 ani fara probleme.

  

 

 

 

Conte de Valdemar  Gran Reserva 1978

“Bomba” degustarii. La propriu si la figurat. Cu o prezentate cromatica in irizatii rosietice, inca tinere, intens, inchis, opac anunta o schimbare de stil fata de cele anterioare.

Nas incredibil de fructat pentru un vin de 35 de ani: initial cu magiun de prune usor ars si apoi cu tone de fruct copt, dulceturi zaharisite de cirese amare si visine. Parca aveam in fata un vin de cativa ani, in stilul greu si gemos care se practica din ce in ce mai des si pe la noi. Involuntar m-am mai intins o data dupa sticla si dop sa verific “Cosecha”. Scria clar pe amandoua: 1978. Vinul era mai batran decat mine…

Gust corpolent, mestecabil, “chewy”, catifelat. Corp prezent, chiar mediu spre heavy. Ireal de mult fruct concentrat si in plan gustativ, cu un postgust lung, la fel de fructat. Aromele de maturare trec in planul secund si par ca nici nu exista in comparatie cu cantitatea de fruct care imbraca palatinul.

Este un vin aberant. Aberant de fructat si tanar. Mai ales tinand cont de ce scrie pe eticheta. Mai auzisem eu ca exista Pomerol-uri de soi care bubuie de fruct si la varste venerabile. Dar asta nu e Pomerol, e Rioja. Si nu e Merlot e Tempranillo. Ne-am minunat de el minute intregi incercand cumva sa ne dam seama cum ar fi aratat in “tinerete”. Cat fruct poate concentra un vin la nastere, ca sa arate asa dupa 35 de ani?

 

Sticla incercata la Galati a fost usor mai light in exprimare, dar in acelasi registru general. Ceea ce dovedeste consistenta, stiut fiind faptul ca nu exista doua sticle de vin care sa imbatraneasca la fel.

 

Ca si concluzie, chiar si vinurile de linie de mai sus au facut fata cu brio trecerii timpului. Vinuri fara mari pretentii (de Reserva sau Gran Reserva) atunci cand au fost produse, mai ales Muga si Vina Alberdi. Imi exprim reticenta ca as putea gasi vinuri romanesti din perioada respectiva care sa fie baubile, daramite sa arate ca ultimele doua de mai sus. Dar nu comparam Republica Socialista Romania cu Rioja, nu? Ar fi nedrept…

 

Tags: Conde de Valdemar, Glorioso, Muga, Rioja, Spania, Vina Alberdi, Vina Berceo, Vinuri Vechi