Daca tot am terminat (momentan) cu Pinot Noir-ul din Romania care nu e ce trebuie sa fie, m-am gandit daca tot suntem la capitolul soiuri straine chinuite prin podgoriile autohtone,  sa va povestesc astazi despre cum arata (sau cum ar trebui sa arate) un Riesling de Rin.

 

Bine, “pasionatii” stiu deja despre ce vorbesc. In schimb consumatorul obisnuit poate trai cu ideea ca daca va cumpara ceva de prin Dealul Mare cu eticheta pe care scrie Riesling de Rin sau Rheinriesling (sic!) si alcool de 14 % chiar va avea parte de asa ceva. Gresit… Bine Dealu Mare nu e singurul loc unde este greu (imposibil?) sa obtii un Riesling de Rin tipic in Romania…la sud si est de Carpati e cam aceeasi discutie.

 

Se pot obtine insa vinuri ok, iar daca preturile care se cer pe ele nu sar de limitele superioare ale bunului simt se poate face cu succes abstractie de lipsa de tipicitate, consumandu-se cu placere. Vinul Cavalerului Riesling 2012 de la SERVE sau Caloian RheinRiesling de la Oprisor sunt doua exemple de vinuri corecte in acest sens.

Dar cand vii cu pretentii si preturi de 50-60 de lei, bani cu care pot achizitiona Rieslinguri veritabile, atunci fie-mi permis sa stramb din nas la minunile tale oenologice bazate de drojdii selectionate si conditionari mai mult sau mai putin mestesugite.

 

Pentru ca de banii respectivi bem din Germania, de pe Rin, (adica “de la mama lui”), Riesling-uri veritabile. Cum ar fi cel de fata, provenit de la un producator cu traditie. Familia Molitor cred ca face Riesling in Mosel (da, da, nu e chiar pe Rin, nu dati cu pietre) de mai mult timp decat tot Dealul Mare adunat. Nu mai vorbim de medalii, recunoasteri si etc ca ne intindem prea mult.

 

Daca e in schimb sa vorbim de preturi, cu toata faima si traditia producatorului german mentionat mai sus, exemplarul de fata costa fix 8.5 €. Adica sub 40 de lei.  Ca sa vezi… Bine face parte din gama de intrare, pentru tot poporul, dar si cele scumpe, de pe parcele celebre in apelatiune, sunt ieftine. Mai ales daca le comparam cu mult umflatele (la pret) cru-uri din Bordeaux sau Burgundy.

 

La rieslinguri, “au avut grija” nemtii prin sistemul lor ultracomplicat de clasificare si masurare a zaharului rezidual (in tandem cu aciditatea) sa le mentina ademenitor de ieftine, cu RPC-uri care sfideaza uneori ridicolul tinand cont de pedigree-ul parcelelor de pe care provin vinurile si de experienta producatorilor. Sfat: Daca vreti vinuri excelente, la preturi decente, pe care vi le puteti permite, la rieslingurile nemtesti e o paine de mancat. Si ceva vin de baut!

 

Despre vinul de fata:

 

Aspect (Culoare): Galben pai, straluctor, tente tinere, usor verzui

 

Nas: Elegant, lejer, cu aspecte retinute, de caise si piersici coapte, citrice dulci, mere proaspat zdrobite  si o nota de mineralitate, asa pentru  complexitate.

 

Gust: Atac in tuse usor dulci, dar insotit de o aciditate vioaie inca din debut. Evolutie supla, eleganta, diafana, cu fruct copt, dulceag, zemos (caise, piersici, mere verzi) bine aspectat si usoare tente citrice (gref, mandarine). Final proaspat, usor mineral, dominat de  o aciditate sprintara, care iese in evidenta, dar excelent integrata. Postgust scurt spre mediu, gurmand, in note citric-acrisoare.

  

Un vin Foarte Bun, (in jurul barierei de 85 de puncte), facut sa placa, popular (la ei), fara pretentii de complexitate si structura (pentru asta avem selectiile parcelare), dar cu o tesatura fina, delicat brodata in jurul unei linii de aciditate care echilibreaza perfect zaharul rezidual si alunga alcoolul (de doar 12%) intr-un colt uitat de lume si de griji.  RPC Bun la cei 8.5 € cat am dat pe el.

 

Deci, sa recapitulam! Avem asa: Riesling de la mama lui, producator cu traditie si pedigree de care a auzit tot mapamondul, pret omenesc, de 8.5 € (aprox. 38 de lei), prezentare simpla, eleganta si foarte important produs “nemtesc”, adica extrem de corect si pe placul publicului.

 

Concluzie: De ce ne chinuim noi sa facem riesling-uri scumpe care de fapt nu sunt rieslinguri? Probabil pentru ca “suntem prea saraci (snobi) sa bem vinuri ieftine”. Si ne este lene sa ne uitam dincolo de spalierii pusi cu fonduri europene pe dealurile autohtone in ultimii (maxim) 5 ani.

 

P.S. Tot de un Riesling de la Molitor, un pic mai cu mot ca provenienta a strugurilor, venit probabil in acelasi colet, puteti citi si la George.

 

 

Tags: Haus klosterber, Markus Molitor, Rheinriesling, Riesling de Rin

 

Dupa cum probabil v-ati dat seama pana acum, sunt o persoana destul de insistenta si incapatanata. Si curioasa. Mai ales in ceea ce priveste cheltuirea banului public.  De fapt gresesc, nu public. Banul nostru, al tuturor. Ca “publicul” acela suntem noi.

 

Asa ca dupa postarea de asta vara despre congresul OIV, ale carei concluzii si date le imbratisez fara retinere si acum (adica paranghelia aia pe banii nostri nu a ajutat mai deloc vinul romanesc), m-am gandit sa intreb si autoritatile competente despre evenimentul respectiv. Sa nu se spuna ca sunt de rea-credinta, nu prezint si opinia celeilalte parti si minimizez munca oamenilor in scopuri meschine care tin de rating si celebritate. Yeah, right…

Si pentru ca exista o lege  care asigura accesul (teoretic) la informatiile publice am procedat conform acesteia si am trimis o cerere de informatii (publice) la ONVPV. Va recomand sa faceti la fel daca aveti vreo nelamurire cu privire la subiectul “vin” in Romania. Asta bineinteles daca aveti timp si sunteti asa “pasionati” ca mine….

 

Fara sa insist mai mult va prezint mai jos intrebarile mele si raspunsurile primite. Va las pe voi sa judecati cat de pertinente si la obiect sunt acestea.

Doar pe cei care nu au experienta si nu au lucrat in (cu) sistemul public va rog sa luati in considerare ca este o adevarata “arta” in a raspunde la asemenea cereri de informatii venite din partea publicului. Asa cum este o adevarata arta in a formula intrebarile. Arta pe care recunosc ca inca nu o stapanesc la perfectie, dar promit sa o exersez pe viitor…

 

Asadar pentru astazi, Q&A cu ONVPV-ul:

  

1.      Care a fost bugetul total de organizare al evenimentului si defalcarea acestuia pe capitole de cheltuieli?

 

Pentru organizarea Congresului al XXXVI-lea si a Adunarii Generale Extraordinare ale Organizatiei Internationale a Viei si Vinului a fost prevazut un buget total de 363.977 euro (TVA inclus). Cheltuielile necesare pentru organizarea Congresului al XXXVI-lea si a Adunarii Generale Extraordinare ale Organizatiei Internationale a Viei si Vinului au fost suportate din bugetul propriu al Oficiului National al Viei si Produselor Vitivinicole, capitolul bugetar 20 30 30 – Alte cheltuieli cu bunuri si servicii, si din veniturile realizate prin achitarea taxei de participare la congres.

  

2.      Care au fost firmele care au castigat licitatiile organizate in vederea organizarii evenimentului de mai sus si care au fost sumele finale decontate acestora?

 

Firmele, care au castigat procedurile de achizitie publica în vederea organizarii evenimentului si sumele finale decontate acestora, sunt urmatoarele:

–      S.C. ATELIER IMAGE S.R.L. pentru prestarea de servicii de organizare a secretariatelor O.I.V. si management eveniment, pentru suma de 32.500 lei fara TVA;

–         S.C. REMARX S.R.L. pentru prestarea de „Servicii de traducere si translatie simultana”, pentru suma de 49.600 lei fara TVA;

–         S.C. URBAN CATERING S.R.L. pentru prestarea de „Servicii de catering”, pentru suma de 328.495 lei fara TVA;

–         S.C. YES EVENTS SOLUTIONS S.R.L. pentru furnizarea de produse „Logistica si decor”, pentru suma de 123.880,72 fara TVA;

–        S.C. DUAL PROMO S.RL. pentru furnizarea de produse „Tiparituri si materiale promotionale” pentru suma de 58.588,78 lei fara TVA;

–         S.C. LUXURAA S.R.L. pentru prestarea de „Servicii artistice si tehnice”, pentru suma de 159.712,68 lei fara TVA;

–         S.C. TRANSPOMAR INTERNATIONAL S.R.L. pentru prestarea de „Servicii de transport si turism”, pentru suma de 37.459,92 lei fara TVA.

 

 3.      Cine au fost producatorii care au furnizat vinurile pentru eveniment, ce sortimente si in ce cantitati?

 

Producatorii, care au furnizat vinuri pentru eveniment, asa cum reiese si din pagina web a congresului wvvw.oiv2013.ro sectiunea Parteneri si colaboratori, sunt: Vifrana SA; Amb Wine Company; Casa de vinuri Cotnari; Cotnari SA; Jidvei SA; Cramele Recas SA; Casa Negrini SRL; Serve SA; Domeniul Coroanei Segarcea SRL; Vinarte SA; Budureasca SRL; Senator Prodimpex SRL; Murfatlar Romania SA; Cramele Halewood SRL; Domeniile Anastasia SRL; Fine Wine SRL Lacerta Winery; Cari Reh Winery Crama Oprisor; Domeniile Sahateni SRL + Aurelia Visinescu; Alcovin SRL Macin; Odobesti Vinex SRL; Vinex Murfatlar SRL; Viticola Corcova SRL; Crama Delta Dunarii SRL; Winero SRL; Oenoterra SRL; Vincon SA; Speed SRL Husi; Vinicola Averesti 2000 SRL; Avincis Vinuri SRL.

 

 4.      Cine a platit (suportat)  taxele de organizare a conferintei stiintifice si taxele de publicare ale materialelor (lucrarilor) prezentate de autorii romani si la ce valoare s-au ridicat acestea?

 

Avand în vedere faptul ca Romania a fost organizatoarea Congresului al XXXVI-lea si a Adunarii Generale Extraordinare ale Organizatiei Internationale a Viei si Vinului, nu s-au perceput taxe pentru publicarea materialelor prezentate de autorii romani.

  

5.      Care sunt rezultatele cuantificabile pentru industria vinului din Romania si imaginea vinului romanesc pe pietele externe in urma organizarii evenimentelor respective?

 

Cu privire la rezultatele cuantificabile pentru industria vinului din Romania si imaginea vinului romanesc pe pietele externe, ca urmare a organizarii Congresului al XXXVI-lea si a Adunarii Generale Extraordinare ale Organizatiei Internationale a Viei si Vinului, consideram ca este prea devreme pentru a putea vedea asemenea rezultate, avand în vedere faptul ca acest eveniment s-a desfasurat în perioada 2-7 iunie 2013 si ca de atunci nu au trecut decat 2 luni.

 

Tags: Congres 2013, OIV, ONVPV, Romania

 

Daca tot o dau inainte cu Pinot Noir-ul din Romania de cateva saptamani, (probabil spre disperarea unora dintre producatorii autohtoni): ca nu e, ca nu se face, ca e nu stiu cum, ca e prea acru, prea dulce, prea… am zis sa va prezint si un exemplar “original”. Si cu ceva ani in spate. Ca sa vedem ce se poate obtine din cu soiul respectiv, in mainile celor care il cultiva de cateva sute de ani, acolo unde trebuie.

 

Bineinteles nu am pretentii aberante sa facem noi peste noapte ce face Burgundia de sute de ani. Se chinuie altii de zeci de ani sa ii imite si tot nu le iese. Vreau doar un Pinot Noir decent, sincer, fara tone de baric si alcool si foarte important la un pret omenesc. Nu a zis ieftin ca stiu ca nu se poate. Omenesc. Nu cred ca este asa greu…

 

Oricum cel despre care o sa va vorbesc astazi nu prea se preteaza a fi comparat cu ce se face in 2013 pentru ca si pe acolo s-au mai schimbat lucrurile din 1969 pana cum. Dar nu atat de dramatic. Burgundia este probabil zona cea mai puternic orientata pe traditie si terroir din Franta. Care este tara cea mai puternic orientata pe traditie si terroir din lume. Si de aceea greu se schimba ceva pe acolo.

Este un fel de templu al terroir-ului, locul unde conceptul a luat fiinta si s-a rafinat pana la abordarile de marketing din zilele noastre, unde toata lumea ii da inainte cu terroir in sus, terroir in jos, majoritatea fara sa aiba habar ce inseamna notiunea respectiva.

Burgundia este un fel de Al Qaida ter(r)oristilor. Si oamenii chiar sunt talibani cand vine vorba de vin.

Totusi, ca termen de comparatie actual, puteti lua un  Pinot Noir trivial, de linie (e drept de la un producator cu traditie) si veti vedea despre ce vorbesc. Si de ce ma tot lamentez ca noi nu facem Pinot Noir. Facem doar vin generic bazat pe un soi oarecare care intamplator se numeste Pinot Noir. Adica pe scurt ne batem joc in mod constient si consistent de soi, incercand sa emulam succesul altora.

 

Orice achizitie a unui vin vechi implica un risc! Chiar daca te asiguri ca:

1. anul a fost unul favorabil (iar 1969 e una dintre recoltele legendare in Burgundia),
2. apelatiunea produce vinuri serioase, cu potential de invechire (Pommard face in general vinuri mai dure, austere si mai inchise in tinerete decat alte apelatiuni invecinate (Volnay sa zicem), dar care tin mai bine pe termen lung. Desi asta nu este neaparat o regula. Oricum se putea si mai bine, adica un Premier Cru de pe Pommard sau un Grand Cru de pe alta apelatiune. Dar stiti cum e: mai binele este dusmanul binelui)
3. producatorul este unul cu traditie. Domaine Billard Gonnet este proprietar (deci nu negociant) de vii in Pommard din 1766 (da, ati citit bine); facea Pommard de pe viile proprii in 1969 si inca face si astazi.
4. sticla in discutie se prezinta bine, are un nivel ok tinand cont de timpul care a trecut peste ea (starea etichetei este chiar de invidiat) si exista asigurari (bineinteles verbale) ca a fost tinuta in conditii bune.

 

Cu toate aceste masuri de precautie, nimeni si nimic nu iti asigura faptul ca licoarea intemnitata in sticla cu 44 de ani in urma mai este apta de consum. Este vorba pana la urma de o groaza de timp, iar pe parcurs variabilele care pot contribui la evolutia unui vin, oricat de bun ar fi, sunt imposibil de cuantificat si comensurat. In aceasta privinta vinul este ca un individ care se poate naste intr-o familie buna, cu “posibilitati” si pedigree, dar care, 50 de ani mai tarziu, poate fi “print sau cersetor”.

 

Ce imi place in schimb foarte mult la vinul vechi, in pofida celor de mai sus (de fapt datorita acestora) este faptul ca orice sticla cumparata este practic un pariu pe care il pui cu timpul. Bun, te poti documenta pentru a-ti imbunatati sansele de reusita, dar pana la urma doza de noroc necesara este una substantiala. Asa ca atunci cand “castigi” pariul, placerea pe care ti-o ofera vinul respectiv este cumva dublata de satisfacerea propriului orgoliu. Care se simte cumva mangaiat, fie si pentru o secunda, de zeul Bacchus insusi. Dar iata cum s-a prezentat vinul:

 

Aspect (Culoare): rosu deschis, de cireasa usor trecuta, cu tente portocalii, in nuante usor transparente spre margini

 

Nas: Complex, initial in note mature, de pamant si ciuperci care  lasa loc treptat unor tonuri de mirodenii calde (nucsoara, cardanom), lemn dulce, cedru, mosc. Evolueaza apoi destul de brusc si rapid spre nuante de flori uscate si fructe rosii (visine, cirese) confiate, totul pe fondul clasic al aspectelor pamantoase, fapt care ii confera un plus de complexitate.

 

Gust: Atac moale  care imbraca palatinul cu o evolutie catifelata, chiar usor cremoasa, dar fara o corpolenta deranjanta si fara structura usor dura si aspra care caracterizeaza Pommard-urile in tinerete. Impresii gustative de fructe dulci, dulceturi zaharisite, mirodenii si fructe confiate. O contructie inca vie, delicioasa, chiar proaspata pe alocuri daca ne raportam la varsta vinului. Aciditatea inca prezenta, mai ales din “mid-palate”, ii confera o ciudata senzatie de vioiciune. Inca in viata! Final in note usor condimentate urmat de un postgust surprinzator de lung, care evolueaza de la aspecte de trufe in debut la tuse fructat-dulcege, insotite de o remanenta de invidiat.

 

Eu unul ma declar pe deplin satisfacut. Un vin facut din struguri care se culegeau pe vremea cand vizita Nixon Romania si care se prezinta nu baubil, ci de-a dreptul gurmand 44 de ani mai tarziu. Dintr-un soi care nu impresioneaza prin tanini, alcool, baric, concentrare, putere si opulenta ci mai degraba prin eleganta, delicatete, puritate, feminitate si gingasie.

Un soi capricios, mult mai greu de ingrijit decat Merlot-ul sau Cabernet Sauvignon-ul, care reuseste insa sa ofere lumii vinuri deosebite, suave si greu de imitat.

Un soi care da iubitorilor de vin o dependenta aparte si greu de explicat in cuvinte.

Si acum cred ca ati inteles de ce tot insist…

 

Tags: 1969, Burgundia, Domaine Billard Gonnet, Franta, Pommard, Vin Vechi