Aug 26 2013

Despre vinul romanesc in 10 intrebari cu dnul Sergio Faleschini (Partea I)

 

In cadrul serialului in care va prezint interviuri luate producatorilor romani de vin, ajungem astazi la Vinarte. Firma cu istorie si traditie pe piata autohtona (anul acesta s-au implinit 15 ani de cand a fost infiintata), Vinarte nu face si nu a facut niciodata mare caz de “cat de premium” sunt vinurile pe care le produce. Dar o demonstreaza.

 

credit @incomemagazine.ro

Credit @incomemagazine.ro

Trei crame in trei podgorii diferite (Starmina, Samburesti si Dealul Mare), doua vinuri de top pe piata de la noi (Prince Matei si Soare), cu verticale care au aratat consistenta in calitate plus un raport pret/calitate pe toata gama de vinuri  peste media pietei autohtone, sunt argumente care ma fac sa plasez Vinarte in topul producatorilor autohtoni.

 

Dupa ce o lunga perioada de timp au facut alaturi de SERVE munca de pionierat, contribuind in mod activ la renasterea postdecembrista a vinului romanesc, viziunea lor despre acesta, masurata in ani de experienta interna si internationala, conteaza.

 

Astazi o sa va prezint o prima parte din mini-interviul pe care dnul Sergio Faleschini, presedintele Vinarte si in acelasi timp unul dintre actionari, a avut amabilitatea sa mi-l acorde. Asadar:

 

 1. Vinarte este una dintre primele companii private producatoare de vin de calitate aparute dupa revolutie si putem spune ca, raportat la piata romaneasca, aveti o lunga istorie in spate. Ce anume v-a determinat sa investiti in acest domeniu si care  este filozofia dupa care ati construit Vinarte?

 

Multi nu stiu ca Romania are un potential viticol enorm destinat pentru vinuri de calitate. Poate numai Franta se poate bucura de un asemenea dar de la Dumnezeu.

Plecand de aici, telul nostru a fost sa producem numai vinuri de calitate pe care le “merita” acest pamant. Am ales trei domenii cu identitati diferite de sol si climatologie, din cele mai prestigioase zone viticole astfel incat, pe langa calitate sa avem si o diversificare a vinurilor. La Dealu Mare soiul ideal este Merlot-ul, la Starmina-Mehedinti ideal pentru Negru de Dragasani, Novac si Sauvignon Blanc, la Samburesti – Cabernet Sauvignon.

 

 2. Cum a evoluat vinul romanesc in toti acesti ani de cand va aflati in piata si unde credeti ca ne aflam acum?

  

Cand am venit noi in anii `90, piata romaneasca era inundata de vin de calitate mediocra sau fals. Se pierduse notiunea de vin, intr-o tara unde traditia viticulturii se pierde in istorie.

Vinul produs de noi a socat piata romaneasca si cea straina. Participarea la concursuri si targuri internationale ne-a adus numeroase medalii. Dupa noi, cu trecerea anilor, au aparut si alti producatori de elita, exigenta consumatorului a inceput sa creasca, au aparut supermarketurile, marile magazine etc. care au influentat pozitiv evolutia consumatorului.

Acum asistam la o renastere a viticulturii romanesti, au aparut plantatii cu soiuri nobile, reducandu-se cele hibride sau bolnave, s-a imbunatatit tehnologia de vinificatie si maturare a vinului, au aparut din ce in ce mai multi producatori cu vinuri bune. Incepe sa fie apreciat vinul romanesc in strainatate.

 

 3. Considerati vinul romanesc ca fiind competitiv la nivel mondial? Ce ar trebui facut pentru a-i creste vizibilitatea pe pietele externe?

 

Pe plan mondial suntem abia la inceput de drum. Romania pastreaza inca o imagine proasta in lume.

Pentru a schimba aceasta imagine trebuie in primul rand sa crestem calitatea pe ansamblu in Romania si dupa aceea sa ne impunem peste granita. Cu cativa producatori de elita pe care-i avem azi intr-o lume a vinului unde concurenta este acerba si unde exigenta calitatii se impune din ce in ce mai mult, nu vom reusi sa ne impunem decat in mod izolat. Va trebui sa treaca anii, pamantul romanesc sa fie acoperit cu plantatii nobile, bine ingrijite, sa avem producatori seriosi, pasionati, care sa nu urmareasca un castig imediat.

Cred ca avem nevoie de 20-25 de ani sa realizam acest lucru.

Va trebui sa participam activ la multe evenimente internationale, targuri, saloane etc. pentru a face cunoscut vinul romanesc si prin calitate sa castigam pietele externe, schimband astfel imaginea vinului romanesc in sens pozitiv. Statul va trebui sa sprijine aceasta actiune. Vinul, pentru o tara ca Romania, este o mina de aur si un mare ambasador. Depinde cat se intelege acest lucru de catre autoritatile romane.

Vinul in Franta, Italia este o emblema nationala, un brand de tara care poarta cu el traditia, istoria, cultura acestor tari in toata lumea.

Va trebui sa dam prioritate soiurilor romanesti in detrimentul soiurilor internationale.

Un strain va fi mult mai atras de o Feteasca Neagra sau o Tamaioasa care nu se produce decat la noi, fata de un Merlot sau Sauvignon care se produce in toata lumea.

Italia s-a afirmat in anii `60 pe piata mondiala cu soiurile autohtone, iar acum domina aceasta piata cu Barolo, Chianti sau Amarone obtinute din soiuri autohtone.

 

 4. Care credeti ca este gradul de maturitate si educatie al consumatorului roman de vinuri? Vi se pare ca acesta a ramas cumva in urma procesului de crestere a calitatii vinurilor romanesti din ultimii ani?

 

Consider ca, consumatorul roman a ramas putin in urma din doua motive:

a) Viticultura romaneasca s-a dezvoltat intr-un ritm foarte rapid in ultimii ani cu efect pozitiv asupra calitatii vinurilor.

b) Educatia consumatorului roman a evoluat mai lent fiind obstacolata de gradul de educatie al acestuia si nu in ultimul rand de lipsa posibilitatilor materiale care indreapta azi cca 70 % din populatie sa consume vin de proasta calitate sau vin fals care se ofera la preturi derizorii.

 

Cam atat deocamdata. Data viitoare vom vorbi (ca intotdeauna) despre preturi, verticale, insolvente si planuri de viitor.

 

L.E. Puteti citi continuarea interviului AICI.

 

logo_vinarte

2 responses so far

 

Aug 23 2013

Iar despre Pinot Noir-ul romanesc: Villa Vinea Pinot Noir Premium 2011

 

Cum spuneam de curand, e greu sa gasesti un Pinot Noir tipic in Romania. Daca nu chiar imposibil. Asta nu inseamna ca nu pot si nu trebuie sa incerc.

“Educated guess”-ul imi spune ca daca avem un climat mai racoros ar fi sanse mai mari ca Pinot-ul sa iasa cum trebuie. Nu ca asta ar fi singura conditie. De departe. Burgundia a avut parte anul asta de o grindina care pus la pamant o mare parte din productia din Cote de Beaune… Deci poti sa fii in raiul Pinot-ului pe pamant si sa te chinui degeaba.

 

Dar mergand pe principiul de mai sus, m-am gandit logic ca daca incerc “mai sus”, prin Transilvania, unde indeobste e mai racoare decat prin Dealul Mare, as avea sanse mai mari de succes. Desi stiu, de cand cu miile de clone si avansurile chimice ale vinificarii poti face Pinot Noir oriunde. Dar nu  de asta clonat si conditionat caut eu.

 

Despre Villa Vinea am mai vorbit aici. Pe scurt este povestea clasica romaneasca din ultimii ani: producator nou aparut pe piata, fonduri europene, vii inca tinere, oenolog strain foarte bun. Dar care bineinteles ca nu poate face minuni.

In schimb departamentul de marketing (daca exista) poate face minuni. Si face. Mai ales la nivelul preturilor. Care sunt “minunat” de mari fata de ce ofera in general vinurile. Parere personala, nu dati cu pietre…

Si apoi la nivelul etichetelor. Ca nu stii care ce gama este. Singura deosebire intre cele doua game (Selection si Premium) este culoarea benzii care brazdeaza eticheta neagra la limita de demarcatie dintre alb si (mult) negru. Care poate fi argintie sau aurie. Chiar pozele cu vinurile de pe site-ul lor sunt denumite sugestiv cu “silver” si “gold”. Nu e greu sa te prinzi care ar trebui sa fie cel “premium”. That’s gold Jerry, gold“…

Unii ar spune ca e logic. Eu as spune ca arata ca o eticheta de vin numai bun de servit la parastasul proaspat raposatului rege Cioaba. Cea cu auriu, offcourse…

Inca ma chinui sa inteleg care este logica in a pune atat de mult negru pe o eticheta de vin? Decat daca vrei ca publicul sa te confunde cu celebra “Eticheta Neagra” de 4,5 lei sticla. Adica sa fii perceput “cheap”. Incurcate sunt caile marketingului…

 

In fine. Vinul de fata l-am gasit la reducere intr-un Carrefour din Bucuresti cu 30 de lei. Prin online costa 40 de lei. Este ceva, dar pentru un Pinot nu este mult. Un Pinot Noir bun cam trebuie sa fie si scump. Asta daca si ceea ce este in sticla este Pinot Noir…Asadar sa vedem:

 

Villa Vinea Pinot NoirAspect (Culoare): corespunzator, rosu deschis, semitransparent, spre visina coapta.

 

Nas: Coborat la o temperatura decenta (in jur de 17 grade) pentru caldura de afara, debuteaza cu note inchise, de pamant, ciuperci, pielarie si impresii baricate. Pe masura ce se incalzeste apar ceva tuse de fructe negre, dar grele, coapte, gemoase, dulcege. Plus inca un val de nuante de baric, cu vanilie, scortisoara si cafea prajita. Un usor iz alcoolic, intepator in fundal.

 

Gust: Atac subtire, initial diluat, cu fruct copt, gemos si sters. Evolutie  liniara cu aciditate medie, un corp prezent, rotund si lipsita de prospetime. Final cu aciditate in exces, dura si usor alcolizat, complet “dezbracat” de fruct. Postgustul continua in note amarui, verzi in debut si evolueaza rapid in tuse intepatoare, usor alcolizate, de lichior de fructe, coaja de paine arsa si condiment.

 

Avem de a face cu acelasi tip de vin cu baric in exces, amorf si fara tipicitate de soi cu care ne confruntam foarte des si la sud de Carpati. Nu inteleg de ce lumea se complica inutil si nu face Pinot-uri directe si lejere. Ati tot citit mai sus termenul “alcool” repetat. De ce? Pentru ca nu ma asteptam sa vad atat de mult alcool pe un Pinot Noir din zona respectiva. Nu mai putin de 14%, conform etichetei. Peste Dealu Mare sau Segarcea.

Probabil ca pentru siguranta si tinand cont de varsta viilor ( este prima recolta?) au lasat strugurii sa se supracoaca in speranta ca alcoolul in plus va sustine mai bine baricul. Nu este cazul. Si baricul si alcoolul ies in evidenta, iar pe final aciditatea dezechilibreaza total constructia. Asta in lipsa vadita a fructului.

 

Un vin Acceptabil, care poate fi baut, dar atat. Nu are legatura cu Pinot-ul, iar RPC-ul este unul Slab si la cei 30 de lei la reducere cat am dat pe el. Sunt curios daca cel de pe “Selection” (adica cel cu auriu) este mult mai rasarit. Alcool vad ca tot 14% are, asa ca o sa las altora curiozitatile de genul asta.

Culmea, desi este primul an cand lanseaza pe piata Pinot Noir, producatorul scoate inca de la inceput doua trepte de calitate. Aroganta maxima…Dar cine sa se sesizeze? Cei care beau Pinot Noir-ul innobilat cu Merlot de pe Zestrea Murfatlar? Hmmm…nu cred.

 

7 responses so far

 

Aug 21 2013

Nu aruncati Castel Bolovanu 2008 spre ospatar. Nu are nici o vina. Consumati-l cu incredere…

 

Din ciclul povestiri la (de) carciuma:

Restaurant. Pe malul apei.  De fapt pe malul raului. De fapt al barajului. Nu conteaza. Atmosfera de semintuneric, cat sa nu iti vezi paianjenul de deasupra capului.

 

Porcul e cea mai “safe” alegere din meniu. Toata lumea mananca porc, deci nu are cum sa nu fie proaspat. Se “roteste” repede. Si cartofii taranesti. Romanian Cult Food. Porcul cu cartofi. Si la desert papanasi…se stieeeee. Nu mananci practic nimic deosebit, dar macar nu intri in spital.

 

Dar vinul? Pai avem la pahar. Val Duna BiB. Au Val Duna si la sticla. Priceless. Sa mergem tot pe clasici. Care sa mearga si ei bine cu porcul. Sub forma de “Muschiulet impanat” de data asta. Adica pulpa taiata pe lung, impletita cu cabanos calitatea a treia. Totul inecat in ulei, la tigaie. Sau in untura porcului. Sau uleiul o fi de la cartofii taranesti cu parizer prajit prin ei? In fine. Vinul ne poate oferi scaparea. Deci vinul…

 

Ceva rosu. Cat de cat onorabil. Cu personalitate. Un Merlot catifelat, gros si moale plus grasimea aia din farfurie o sa ma trimita direct la Urgente. Sau mai rau dupa raposatul rege. Ca si el saracu manca porc in exces. Se vedea de la TV, de la “conferintele de presa” si consfatuirile de vara tinute cu domnul Presedinte. De la Costesti.

In fine divaghez. Si acusi, acusi vine ospataru…Pun pariu ca ma pazeste de undeva din umbra sa imi dea in cap cu citatul clasic: “V-ati hotarat? Va aducem ceva de baut?”

Deci mai bine un Cabernet. Si nu de pe vremea cand inca se mai imbutelia Val Duna la sticla. Sa vedem: Domeniile Samburesti? Mai bine nu. De ce sa stricam o seara care deja a inceput prost?  Oprisor Eticheta Rosie? Cand o sa castig la loto. Atunci o sa fie probabil si tocmai bun de baut. Segarcea? Nu…probabil au pus tot ce e mai bun pe Minima Moralia (Respect, parca?), deci asta de linie cine stie cum e. Beciul Domnesc? Da, ce gluma buna. Nu ma faceti sa rad ca am buzele crapate. Poate daca aveau Macho…

 Stai sa vezi ca nu gasesc un CS onorabil si usor de intuit si ajung la Val Duna la pahar. Sau la carafa. Ca au si la carafa, nu v-am zis. De fapt e un fel de stacana.

 

Ahhh..evrica: Vinarte! Sunt salvat. Au Castel Bolovanu. La 50 lei sticla. In magazine e vreo 32-35 lei…50 in carciuma e pret ok. Uite ca a aparut si chelnerul. M-a vazut pisicherul ca m-am hotarat. Si incepe “tarantela” clasica a comenzii de vin in restaurantele romanesti (de provincie?) :

 

Eu: Aveti Castel Bolovanu?

El: …. (pauza, se uita prin mine ca si cand nu as fi acolo. Nu e problema, asa fac mai toti. Data trecuta cand am intrebat: “Aveti creier?” tot asa s-a uitat. Si culmea aveau creier. Taranesc.)

Eu (insist): De la Vinarte?

El (repeta dupa mine): Da…da…de la Vinarte…

Eu: Aveti?

El: Ce?

Eu: Castel Bolovanu?

El: Avem Jidvei si Cotnari.

Eu: Nu…nu…ceva rosu.

El (vesel): Avem Beciul Domnesc (Hait! Stai sa vezi ca doar asta au pe stoc. Deja ma gandeam ca m-a blestemat “careva” pentru postarea de luni)

Eu: Scrie aici: Vinarte Castel Bolovanu. Aveti?

El: Unde scrie?

Eu: Aici, in meniu

El (vioi, usor ofensat): Da, cum sa nu. Avem. Daca scrie in meniu, normal ca avem. (lipseste ”ce esti prost?”)

Eu: Din ce an e?

El: Ultimul an.

Eu: Adica 2010?

El: Ahhh….da 2010 daca ziceti D-voastra (aici mi-a placut: clientul are intotdeauna dreptate). E ultimul, a venit acum o saptamana.

Eu: Sa fie 2010, nu 2009.

El: Sigur e 2010.

Eu: Sa il puneti putin la rece.

El (pe un ton superior): Toate vinurile noastre sunt pastrate la 15 grade. (iarasi lipseste “Ce esti prost?”)

Pauza 15 minute. Nu v-am spus? E un chelner la 10 mese. Se intoarce in fuga cu sticla de gat:

El (triumfator): Gata, l-am gasit! Uitati vinul!

Eu: Ce an e?

El: Pai m-am uitat, dar nu scrie pe el.

Eu: Scrie pe spate.

El(se uita si apoi sovaielnic): E 2008.

Eu: Mda. E bine si asa…bine ca l-ati gasit…

El (incantat de sine): Era ultimul.

Eu: Imi inchipui…

 

Rabdator baiat zic, asa,  ca pentru mine. Nu mi-a dat cu sticla in cap. In fine.

El nu stie ca e bine si 2008. Sa nu imi fi adus 2009. Bine, era bine si 2009. Dar il stiam.

Rad in sinea mea cu o multumire sufleteasca absurda si fara de motiv. Ma simt ca savantul idiot. Acela care calculeaza in 5 secunde radical din orice cu 15 cifre dupa virgula, dar nu e in stare sa isi lege sireturile la pantofi. Din categoria  “Stii, si ce conteaza ca stii!” Totusi zeita Fortuna (reincarnata in baiatul care alearga acum cu doua pahare Pasabahce spre mine) a fost blanda  in seara aceasta. Mi-a scos un 2008 din palarie. E bine si asa. Te duci dupa 2010 si dai de 2008.

 

Castel Bolovanu Vinarte 2008Despre vin, din fericire (ca cine stie cum o fi fost pastrat), numai de bine: Proaspat, tanar, cu un nas initial inchis in note de pielarie, ciuperci si “forest floor”. Ceva mure si pruna uscata. Usor alcolizat. Hait zic! Cine stie cum l-au tinut si nu a tinut. Aerarea scoate insa la iveala un fruct surprinzator de proaspat de sub carapacea baricului si imi inlatura gandurile negre de la tample. Nu insa si tantarii. V-am zis ca sunt langa apa? Deci: visine, coacaze negre, cirese amarui pe fondul unor note vanilate si cu impresii usoare de ciocolata.

Gustativ a fost exact ce trebuie pentru a compensa baia de ulei din farfurie. Atac proaspat, in note de fructe negre si rosii. Ceva izuri de baric: vanilie, cacao, ciocolata neagra, un strop de piper. Nimic excesiv. Aciditate de invidiat, demna de vinuri mai “mari” si o impresie generala de lejeritate si echilibru proprie dealtfel unor vinuri din clase de pret superioare. Ah si un strop de structura cu aciditatea aia. Dar nu multa, exact cat sa nu strice placerea simpla a trivialei asocieri culinare. Tanini moi, integrati, dar prezenti pe final. Exact cat trebuie sa curete uleiul de pe palatin si sa lase loc unui postgust in note usor calde, de visinata si dulceturi de fructe, din care porcul si uleiul au disparut in mod fericit. Acum e bine!

 

Un vin Bun spre Foarte Bun care si-a pastrat excelent fructul si prospetimea si mai are ceva rezerve consistente de evolutie. Vorba prietenului de peste masa: “Asta e de cursa lunga. Intra lejer 2-3 sticle.” Sa crezi tu. La 14% alcool, (care e drept nu se vede pe niciunde) cursa o sa fie scurta. Si cu girofar. Ca Salvarea are prioritate.

O surpriza placuta, la care de altfel ma asteptam, tinand cont de faptul ca in 2008 (si in 2010) fratele mai mare (Soare) nu s-a produs, vinul de la Samburesti al celor de la Vinarte fiind trecut tot pe Castel Bolovanu. Iar chestia asta se vede. Fata de 2009 e mai fresh, mai cu personalitate si zvac, nu doar un vin extrem de corect, fructat si “food friendly”. De aia tot ceream eu 2010.

 

In concluzie, daca se intampla sa il intalniti prin restaurante (prin alte parti nu stiu daca il mai gasiti), nu aruncati cu el dupa ospatar. E pacat. De vin. Si de ospatar. Ca e baiat tanar si se straduieste. I-am lasat si bacsis. Ce face un vin bun din om…Te face din om, neom. In cazul meu probabil invers.

 

P.S. I: Dupa cum v-am mai spus si 2010 o sa fie innorat. Adica nu o sa iasa “Soare”-le. Probabil Castel Bolovanu va bifa inca un success in palmares pe seama nenorocirii fratelui mai mare. Si spre bucuria consumatorilor.

Sincer, la ora actuala, eu nu stiu dintre vinurile autohtone vreun Cabernet Sauvignon cu un raport pret-calitate mai bun decat Castel Bolovanu. Parol!

 

 P.S. II: Recunosc, nu sunt atat de original in stil. Ma las  involuntar influentat de clasici. “Daca trebuieeee”…:D

 

 

14 responses so far

 

« Prev - Next »