Ce este Plebanos si cu ce se mananca? La propriu si la figurat. Plebanos este un cupaj specific Transilvaniei, istoria aparitiei acestuia fiind cumva controversata. Eu cel putin am auzit urmatoarea varianta, care mi-a fost explicata de Cristi, care mi-a procurat si vinul de fata (Thanks) :

 

“Povestea Plebanos-ului porneste in secolul al XVIII-lea cu un grof reformat din Aiud (mare iubitor de vin, ca toti nobilii maghiari) care se casatoreste cu o tanara si frumoasa catolica. Fiecare fiind fidel confesiunii sale, groful mergea duminica si de sarbatori la biserica reformata, sotia sa la cea catolica. Toate acestea pana cand groful, nemaidorind sa isi lase sotia intre tinerii catolici, ii ceru preotului catolic sa vina duminica, sa tina slujba si sa o impartaseasca pe sotia sa la conac. Dupa slujba de la conac, groful il invita pe preot in crama sa, sa guste vinurile.

Intr-una din aceste duminici, la vremea cand vinurile se amestecau pentru a fi puse la butoi si mesterii scoteau diverse soiuri din butoaie, le gustau si le varsau apoi intru-un ulcior de lut asezat pe o masa, in crama intra preotul insetat, urmat de grof. Pana sa-l previna mesterii, preotul isi pune vin din ulcior, il gusta si declara ca e cel mai bun vin pe care l-a baut in viata lui. Gusta si groful si ii intreaba pe mesteri ce soiuri au amestecat si asa afla ca de fapt bause un amestec intamplator. Mesterii ii spun ce vinuri au amestecat si impreuna cu preotul si groful, incercand diverse proportii, reusesc sa refaca ceea ce, de atunci incolo se va numi “Plebanos” sau vinul preotului (predicatorului sau vicarului).”

 

Istoria marcii “Plebanos” este una zbuciumata, fiind aprig disputata inca din perioada interbelica. La momentul actual aceasta este inregistrata la OSIM de catre Cramele Logos. Acestia sunt si producatorii vinului de fata, varianta 2010. Ultima varianta despre care gasiti date pe site-ul hostelul din Aiud (sic!) este 2004.

 

Despre soiurile care intra in componenta vinului de fata trebuie sa ma credeti pe cuvant ca sunt Traminer, Feteasca Regala si Grasa (Furmint?).  Asa cum l-am crezut si eu pe Cristi. Pentru ca altceva nu se specifica pe eticheta. Sau e posibil sa fie Traminer cu Muscat si Riesling ca vad ca doar astea sunt soiurile prezente la vanzare la ei…in fine. Prin 2004 era Feteasca Regala, Muscat si Riesling. Cel de fata are sigur Traminer la cum veti vedea ca arata.

 

Pe net (aici si aici) parerile despre soiurile care intra in cupaj tind spre varianta Radu Anton Roman, adica Feteasca alba, Grasa si Muscat dar probabil ca producatorul care detine marca mai schimba soiurile, in (demi)dulcele stil romanesc. Asadar:

 

Aspect (Culoare): galben pai deschis, stralucitor, straveziu aproape de un vin verde la cromatica.

 

Nas: puternic, intoxicant, aromatic, cu impresii de traminer: apa de trandafiri, litchi, condimente (piper, cuisoare, anason) si tuse usor verzi, vegetale, dure, de urzici si leustean zdrobite. Usoare adieri de fructe coapte (caise, piersici si pere parguite) in fundal. O vaga impresie de butoi, de carton umed in fundal, dar nimic deranjant (probabil si de la dopul care nu este tocmai culmea calitatii in domeniu). Un nas relativ curat, puternic, dur, “in your face”.

 

Gust: Atac vioi, usor rotund, cu vagi impresii zaharate si note de fructe coapte, dulceturi de trandafiri, litchi, pe aceeasi nota de  traminer. Evolutie lejera, surprinzator de proaspata si bine echilibrata de aciditate. Alcool (fix 11.6 %) invizibil. Finalul  dezvaluie o aciditate in crestere, impetuoasa, aproape crocanta, care curata palatinul. Postgust mediu, suprinzator de lung, cu note de condimentat (piper, anason) care evolueaza spre fructe coapte, dulceturi de trandafiri, zahar ars si martipan.

  

Un vin Acceptabil spre Bun, echilibrat, fresh si neasteptat de proapat, parand chiar demisec. Oricum nu va asteptati la cine stie ce eleganta si finete din partea lui. Se vede vinificatia “populara”, clasica, traditionala…dar asta nu e neaparat un lucru rau si ii confera o tusa de autenticitate in plus.

La cei la 18 lei sticla cat a costat,  RPC-ul este chiar Bun mai ales pentru fanii genului aromatic.

 

Acum ca am terminat cu vinul, haideti acum sa va povestesc, cumva offtopic, cum ia nastere in Romania un cupaj pe gustul publicului. Dupa ce ati citit istorioara de mai sus, o sa va relatez eu acum una, nu foarte indepartata ca stil, de la sud de Carpati.

 

 Se spune ca acum ceva timp, sa tot fie un an si ceva, intrun-un oras de provincie, nu foarte departe de capitala (nu spun care) s-a organizat o degustare de vinuri ale unui producator de top din Romania, care face doar varietaluri si deloc cupaje. “Nu spui cine…”

 Degustarea se anuntase pe la orele  20, dar asa cum sta bine targovetilor obositi de daravelile zilnice, invitatii au sosit cu intarziere. Intr-un final, cei prezenti, satui de asteptare, au purces la degustare: vreo trei albe si trei rosii, unii dintre invitati folosind judicios stacana de lut cu decoratii populare pusa la dispozitie in mijlocul camerei, pe post de scuipatoare, de catre organizatori. Sa fi tot tinut vreo ora, o ora si ceva toata treaba.

Pe la un 10 si jumatate, cand deja o parte din invitati erau acasa, in pat, pe taramul viselor, iar alta parte leneveau cu ceva pahare in mana la traditionala barfa de dupa degustare, isi face aparitia in peisaj un personaj care conform declaratiilor proprii intarziase “putin” la amintitul eveniment. Vreo 2 ore…putin ce e drept pentru Romania.

  

Fara sa astepte explicatii sau invitatii si constient cumva la nivel subconstientului de atmosfera de “fin de siècle” (adica de post-degustare) din camera care ii periclita intrucatva accesul la licoarea bahica, se repede decis si implacabil spre stacana de lut din mijlocul mesei si pana ca cei din jur sa apuce sa intoarca capetele sau sa deschida gura, da pe gat cateva inghitituri de aaaa…“vin?!?!”.

  

In camera se lasa brusc liniste, iar in socul si consternarea generala care se citeau pe fetele martorilor, treziti brusc de sub influenta vinurilor degustate, se aude clar, puternic si hotarat verdictul “degustatorului”:  “Da!! Foarte Bun!! Imi puneti si mie doua baxuri!”

  

Asta apropo si de cultura vinului in Romania…Am zis!

  

 

Tags: Aiud, Cramele Logos, Dealurile Transilvaniei, Plebanos, Romania

 

Bun, pornim de la premisa ca mie imi plac Rose-urile de Provence. Pentru prospetime, naturalete, stil, eleganta, etc. Bineinteles ca exista si in alte parti rose-uri bune. Dar nu am intalnit pana acum nici o zona care sa ofere atata constanta in calitate si stil ca Provence.

La Prowein anul trecut imi aduc aminte ca am testat un “perete” intreg de rose-uri expuse de la cele mai ieftine, in jur de 3€, la cele mai scumpe de 20-30 €. Si desi diferentele de calitate erau evidente intre diferitele paliere de pret, exista o linie de prospetime si naturalete comuna tuturor.

Nu spun ca nu exista si rose-uri slabe in Provence, dar, reversul medaliei a ceea ce am spus mai sus, este mult mai putin probabil sa dai de un rose slab in Provence decat in cazul altor zone. Si nu ma refer doar la Romania. Bineinteles ca avem si noi Rose-uri bune, dar pana acum numar pe degetele de la o mana (si acelea sunt prea multe) exemplarele care se apropie de un rose mediu din Provence. Cum este cel de mai jos.

 

Producatorul este un negociant&eleveur din sudul Frantei cu suprafete viticole atat in Provence cat si in Languedoc. Ofera o gama destul de variata de vinuri, toate pornind de la filozofia de a pune cat mai bine in valoare terroir-ul si caracterul soiurilor.  Iar francezii se pricep foarte bine la asta. Nu doar declarativ…

 

Un rose tipic de Provence, asamblaj din Cinsault, Grenache si Syrah facut exclusiv din struguri crescuti pentru asa ceva, fara sa fie doar un produs derivat din procesul de vinificare a vinurilor rosii din Merlot sau Cabernet Sauvignon, prin metoda
“saigne”, asa cum se practica pe scara larga la noi.  Sau provenind din struguri din care nu se poate obtine vin rosu din motive de calitate indoielnica sau coacere insuficienta.

Daca vreti sa stiti cum se face un rose in Provence puteti citi despre procesul de vinificare a celui de fata aici. E mai complicat decat multe stiluri de vinificare pentru rosiile de pe la noi. De ce atata osteneala pentru un amarat de rose? Pentru ca se face cu pasiune si pentru a impune si mentine un stil. Inchis cu dop de sticla, Vinolok, chestie destul de scumpa care arata inca o data respectul pentru calitate si cautarea celor mai bune solutii.

Pentru ca in Provence, rose-ul este religie; vinul este destinat sa fie rose, de la viticultura pana la imbuteliere. Asadar:

 

Aspect (Culoare): elegant cu nuante deschise, de foaie de ceapa si reflexii aramii, de cupru.

 

Nas: diafan, de intensitate medie, cu impresii de fructe negre; floral cu  eleganta retinuta si tuse usor dulci, de chec si tarte cu fructe proaspete. Plus evidente note picant-condimentate, gurmande, de anason, cuisoare, ierburi de Provence. Fara clasicele fragute, capsuni si fructe rosii chimizate, cu izuri de acetona, atat de specifice peisajului autohton. Le-am cautat in mod voit si insistent, dar oricat m-am straduit nu le-am gasit.

 

Gust: atac fin, lejer, diafan cu o aciditate prezenta inca din debut si excelent integrata, imprimand o evolutie liniara, pe fondul unui echilibru de invidiat. Spectrul aromatic aduce tuse proaspete, pure, de fructe negre plus condimentele invocate la nivel olfactiv. Finalul prezinta un usor crescendo al aciditatii care culmineaza intr-un postgust proaspat, mineral, gurmand, cu o explozie de fruct proaspat asociat notelor condimentate. Remanenta impresionanta pe palatin pentru un rose, cu note evolutive spre dulceturi proaspete de fructe.

 

Asadar, un vin Foarte Bun, exponent clasic si reusit al vinurilor de Provence, cu tot ce au ele mai bun: aciditate vibranta, echilibru electric, mineralitate si prospetime impresionanta. Nu prea are nici o legatura cu ce se produce la noi si de cate ori ma intalnesc cu un vin in genul celui de fata mi se reseteaza standardele fata de “tentativele” de rose de pe la noi.

 

Pretul este in jur de 60 la Comtesse du Barry (la producator pe site este 9.5 €, deci un normal + 50 %), RPC Acceptabil in viziunea celor spuse mai sus. De altfel preturile vinurilor proprii le puteti consulta direct pe site, o chestie de laudat, care arata respect fata de client.

 

P.S. I: Special pentru “winegeeks”, la ei pe site gasim o harta extrem de detaliata a regiunilor viticole din Languedoc si Provence.

P.S. II:  Acum doua zile am baut un un “M de Minuty” din 2010 despre care am scris deja aici.  Daca pe la noi Rose-urile caseaza de obicei in cateva luni si toti producatorii indruma la a fi baute in anul productiei, cel de fata se prezenta proaspat si cu toate aromele la locul lor, la fel ca in prima zi. Ciudat, nu?

 

Tags: Cotes de Provence, Franta, Hecht&Bannier, Rose

 

Asa cum spuneam in finalul partii I a interviului realizat cu dl. Dan Balaban, unul din actionarii DAVINO, publicat lunea trecuta, am pastrat cele mai interesante intrebari pentru astazi. Asadar:

 

6. Vinurile D-voastra au reputatia de a fi scumpe, desi in ultima vreme ati ocupat si segmente “entry level” de piata, cu gama Faurar de exemplu. Cum stabiliti nivelul preturilor pe gamele de vin pe care le comercializati?

 

Treaba cu scump si ieftin este relativa daca nu avem un reper.  Mie personal vinurile noastre cele mai scumpe mi se par cele mai ieftine, tinand cont de calitatea pe care o oferim la acel pret si de vinurile cu care pot intra in competitie.

 

Evident tinem cont de volumul de munca afectat fiecarui vin, si de cheltuielile ocazionate de producerea acestuia in primul rand. Permanent, practic saptamanal, degustam vinuri pe care le consideram concurente (in principal produse in afara Romaniei) pentru a ne verifica pozitia pe piata dpdv al raportului pret calitate. NICIODATA nu am ajustat lista de preturi decat dupa ce ne-am asigurat ca suntem mult ca RPC peste vinuri similare dpdv al calitatii. Atentie, luam in calcul tot timpul vinuri care chiar fac volume pe piata lor (cel putin similar cu ale noastre), nu luam in calcul vinuri doar punctate foarte bine dar care, din diferite motive, nu se vand.

PROBLEMA ROMANIEI NU ESTE CA EXISTA CATEVA VINURI MAI SCUMPE DECAT MEDIA PIETEI, CI CA NU EXISTA FOARTE MULTE VINURI BUNE LA UN PRET REZONABIL. De asta am creat branduri ca Ceptura sau Faurar si tinem ca acestea sa fie la preturi rezonabile, chiar mici. Trebuie sa stiti ca Faurarul se vinde pe alocatie dupa nici doua luni de la lansarea anilor noi de recolta si chiar in aceste conditii are pretul nemodificat de 3 ani.

  

7.  Foarte multi dintre producatori noi de vin din Romania care au intrat in piata cu preturi mari inca de la inceput, isi justifica politica de pret prin raportare la preturile Davino, pe principiul “daca Davino vinde la preturile respective, noi de ce nu am face-o?” Vi se pare o strategie corecta si castigatoare?

 

Nu vreau sa comentez politica comerciala a altor crame. Daca este corecta sau nu aceasta atitudine  nici nu cred ca poate comenta cineva. Avem un singur judecator, piata.

Castigatoare? Pe termen lung, daca vor face TOT ceea ce trebuie, adica sa inoveze, sa experimeneze, sa identifice cele mai bune parcele cu diferite clone ale aceluiasi tip de strugure, sa dirijeze cresterea, sa taie in verde, sa cizeleze strugurii astfel incat sa obtina o concentrare maxima, sa stie cand sa culeaga, sa culeaga selectiv, sa afle prin incercari successive ce tip de vinificatie este mai potrivit pentru fiecare tip de strugure in functie de clona din care provine, ce timp de fermentare, sa vinifice separat fiecare parcela pentru a identifica rezultatul corect, sa identifice ce tip de baric sa foloseasca, adica provenienta lemnului, a tipului de doaga, a vechimii doagei, a tipului de ardere, poate.

Si mai trebuie sa faca si urmatoarele, sa determine asamblajul cel mai fericit din punct de vedere al cantitatilor care intra in discutie (vorbim aici nu neaparat de mai multe soiuri la un loc, pentru ca, chiar pentru un vin mono-varietal pot intra in componenta lui mai multe partide din acelasi soi, provenind de pe mai multe parcele), sa identifice ce stagiu este cel mai nimerit sa petreaca vinul in baric, cat sa stea la sticla etc. iarasi, poate.

In timp cred ca da, doar ca in timp lung, adica ani, multi ani, pentru ca toate aceste experimente se pot face DOAR o data pe an. Si mai trebuie ceva, vita sa fie mai batraioara, adica asa, mai peste 30 – 40 de ani.

 Oricine va face cele de mai sus intr-o maniera profesionista, aplecata, da, poate reusi sa vanda cu preturi mai mari, pentru ca doar asa poti obtine diferenta de calitate care va fi platita in plus.

 

 8. Cate hectare cu vie detine Davino in proprietate si de unde va mai aprovizionati cu materie prima

 

68 ha in proprietate si cca 20 ha in arenda. Daca la materii prime va referiti nu la furnituri ci la struguri, toata recolta este direct controlata de noi. 43 de ha replantate din care 36 in anul 7,8 si 9 si 7 ha in anul 2. Restul de vie are o medie de varsta de cca 40 ani. Atentie, productia medie este de 300.000 L.

  

9. Care au fost cele mai mari provocari de pana acum in evolutia Davino si care sunt planurile pentru viitor?

 

Provocari au fost multe. Cred ca cea mai mare a fost atunci cand pe o piata dominata de vinuri albe dulci (cca 80%) noi am hotarat sa facem vinuri albe si rosii seci.

Planuri de viitor , avem un proiect pentru construirea unei noi crame, mai mica, de doar 100.000 L, dedicata obtinerii vinului rosu Davino. Asta nu va mari capacitatea de productie ci doar ne va ajuta sa avem conditii mai bune de lucru.

 

Tags: Dan Balaban, Davino, Interviu