Vinul de mai jos este de sorginte italiana si este facut din soiul indigen Greco di Tufo. De aici titlul..:D Si din faptul ca se presupune ca ar fi fost adus de catre grecii antici in Italia.

Dupa cum bine stiti, iar daca nu stiti aflati acum, italienii au n+1 soiuri indigene de struguri pe care, spre deosebire de noi care plantam abitir Chardonnay si Merlot, le pun in valoare si le promoveaza. Este si asta o arma cu doua taisuri: pe de o parte eviti competitia New World pe soiurile “mondiale”, dar pe de alta parte ai nevoie de fonduri importante si de o masinarie de marketing bine pusa la punct ca sa poti promova pe piata internationala soiurile autohtone.

Si de aici vine tragedia: cum italienii au o groaza de soiuri cu potential, incearca sa promoveze prea multe odata (de fapt fiecare regiune isi promoveaza soiurile), de aici rezultand o diluare considerabila a impactului respectivului demers asupra pietei.

 

In fine, pana la urma tind sa cred ca este o chestie tipica latinilor sa se piarda in detalii si orgolii. Dar cum in materire de vin detaliile fac tot deliciul pentru un pasionat, situatia prezinta si avatanje pentru consumatori. Cum ar fie extinderea orizontului cunoasterii…

Vinul este vinificat de Feudi din San Gregorio, producator important din regiunea Campania (pe langa Napoli adica). Daca ma intrebati pe mine ca filozofie si model de business sunt un fel de Recas de la noi. In schimb lucreaza doar cu soiuri indigene, singurul vin ‘international” dintr-un portofoliu destul de vast, fiind un Merlot. Numai din Greco di Tufo fac vreo 4 variante de vin, dintre care unul spumant. La fel si din Falanghina si Fiano. Plus mai au un cupaj cu Coda di Volpe. Ne-ar trebui si noua mai mult fanatism de asta pe soiuri autohtone.

Cel de fata e gama de intrare. Ar mai fi unul mai “deocheat” despre care am auzit ca e printre cele mai bune Greco di Tufo de pe la ei.  Chiar sunt curios…

 

Despre vin:

 

Aspect (Culoare): Galben, cu intensitati aurii, usor transparent, apos in margini

 

Nas: Initial intens, impulsiv, impetuos, cu un coctail de fructe (pere, caise, ceva fructe exotice) si note dulci, de miere poliflora asociate unor usoare note lactice, drojdioase, bine armonizate, care ii confera complexitate. Pe masura ce vinul se aereaza avalansa de fruct din debut se estompeaza si lasa loc unor tuse aromatice interesante, de strugure copt, gen Muscat plus ceva adieri ierboase, de menta si iarba proaspat cosita construite pe izuri usor minerale. Un nas complet si complex in acelasi timp care impresioneaza prin paleta larga de arome acoperita, fara a parea greu si incarcat.

 

Gust: Atac usor corpolent, pe fondul unui corp mediu spre pronuntat, compact si usor cremos. Aciditate evidenta, bine integrata care echilibreaza foarte bine nota cremoasa din corp imprimand un caracter fresh si o nota structurata, de coloana vertebrala, vinului. Senzatiile gustative sunt preponderent crocante cu tuse de fruct copt si adieri citrice. Finalul este proaspat, usor astringent, “grippy” si cu nuante condimentat-tonice. Postgust mediu spre lung care debuteaza initial in note usor drojdioase si vanilate, de pandispan, care evolueaza ulterior spre aspecte minerale persistente.

 

In concluzie, un vin Foarte Bun cu o constructie de invidiat si un stil “all inclusive” foarte ademenitor. Plus un potential evident de evolutie. Aduce cumva ca stil si exprimare cu portughezul de aici.

Acum vine vorba de RPC. Avem doua scenarii: cel veridic in cazul de fata, in care vinul a fost cumparat dintr-un hypermarket din Italia contra sumei de 8 € (aprox. 35 de lei) si autoimportat in tara. Caz in care RPC-ul este unul Bun.

Scenariul doi se aplica celor care nu vor sa dea o fuga pana in Italia sa cumpere vinul si trebuie a plateasca cam 72 de lei pe el, la Carrefour de exemplu. Rezulta un RPC Slab.

 

Concluziile le trageti singuri. Ca eu am tot tras clopotele de panica de aproape s-a rupt funiile…Dar pana la urma ce mai e + 100% in ziua de azi, nu?

 

 

Tags: Campania, Feudi di San Gregorio, Greco di Tufo, Italia

  

Tragicomedie intr-un act si doua scene:

 

Scena 1:

Toata lumea le cunoaste, le adora si mai nou le organizeaza. Ce este un concurs de vinuri? Este ca un partid politic. Conform DEX:

 

“Partid politic = Grupare de oameni uniti prin comunitatea conceptiilor politice, ideologice, a intereselor sociale. “

 

La concurs avem tot o grupare de oameni uniti printr-un singur ideal: acela de a  nota cat mai multe vinuri.

 

Daca intrebi “la partid” ce il face pe membru sa se scoale din pat si sa se duca la sediu, reuniuni, intalniri, lipit afise etc…adica sa isi piarda vremea aiurea, o sa ti se spuna ca este animat de idealurile partidului si ca vrea sa faca bine pentru tara si popor.

La fel si daca ii intrebi pe organizatorii si pe cei din juriu concursurilor de vinuri: vor sa faca bine pentru consumator, sa stie ce sa aleaga, sa identifice graul de neghina, sa nu cheltuie omul simplu banii aiurea, etc.. Adica totul se bazeaza pe altruism. In ambele cazuri.

 

Din aceste porniri pur altruistice ne-am ales cu jdemii de partide si jdemii de concursuri de vin. In ultima vreme, este ziua si concursul. IWC, Mondial de Bruxelles, IWCB in curand, etc…etc…asta ca sa le trec in revista pe cele internationale. Mai nou unde se strang 3 oameni se pune de un concurs de vinuri, national sau international.

Toata lumea se inghesuie sa ajute consumatorul. Sa fie bine pentru el si pentru tara, sa stie ce sa aleaga… La  fel ca la partide, nu?

 

Fiind atat de multe concursuri, ca si in viata politica, acestea incep sa se calce pe picioare si apar situatii usor comice.

In care mai ieri la Londra la IWC eram ciuca bataii, cu vinuri de doi bani, care nu meritau decat o medalie de argint si restul flit (adica bronz si mentiuni), a doua zi luam 9 medalii de aur si 12 de argint. La  Concours Mondial de Bruxelles, desfasurat vreo 1000 de km mai la est, la Bratislava (Sic!).

Bine, sa retinem ca aici cea mai mare distinctie este “Marea Medalie de Aur”. Si din alea nu am luat niciuna. Au luat slovacii trei, de exemplu. Si vreo 19 de aur. Ca asa e in tenis…

 

Eu acum, ca si consumator ce sa mai cred? Unde a fost si unde n-a fost, ca sa zic asa?

 

Am putea iesi din dilema cu un exemplu clar dupa care ne putem calibra….alegerile sau palatinul:

 

Rosso din Valachia, 2011. Cupaj rosu de la Halewood. Un vin despre care am scris si care m-a surprins in mod placut. Deci il stiu…il puteti stii si voi daca il cumparati cu 28 de lei din Auchan. Merita banii.

Ia medalie de argint la Mondial de Bruxelles si mentiune la IWC 2013. Deci doua clase diferenta, da? Acelasi vin…Bine, presupunand ca cei de la Halewood sunt oameni seriosi si nu au trimis vinuri diferite. Si nu am motive sa ii banuiesc de asa ceva.

 

Deci daca ar fi calibram: ori mutam notele de la Mondial du Bratislava (aa..scuze Bruxelles) doua clase mai jos, ori pe cele de la IWC (ala cu n+1 MW englezi presedinti de paneluri) doua clase mai sus. Sa zicem ca adevarul este pe undeva la mijloc ca intotdeauna. Eu, stiind vinul m-as duce mai spre Londra…

 

Si atunci intreb si eu ca cetateanul turmentat (de concursuri, nu de vin) “Eu pentru cine votez???”

 

Oricum, sa nu disperam, ca vine acusica IWCB-ul nostru si ii acopera pe toti in medalii de aur. Sa fie toata lumea multumita si sa fie bine, sa nu fie rau….

 

 

Scena 2:

Intra in scena un alt personaj cu iz de Caragiale: omul producatorului sau consultantul comerciantului care noteaza vinurile sau organizeaza competitiile.

Intotdeauna mi-au placut concursurile (nationale sau internationale deopotriva) la care producatorul vinului, prin intermediul oamenilor muncii care lucreaza la el sau pentru el, isi noteaza vinurile inscrise in concurs din postura de membru al juriului.

Exemplul sublim al acestei ilustre categorii este oenologul care degusta in blind la concurs vinurile proprii, plecand de la prezumtia ca nu le recunoaste printe atatea probe. Sic!

E ca si cand eu imi scriu teza de doctorat, nu ma trec pe coperta (ca sa fie blind) si apoi dau fuga in comisia de sustinere, vad teza si zic: ”Vai, ce avem noi aici…cine o fi scris teza asta? Dar ce teza buna este…Excelent…Nemaivazut!…Revolutionar! Magna cum laude! 99,5 puncte!”

 

Din doua una: ori se merge pe principiul ca oenologul nu e in stare sa isi recunoasca vinul cu care a stat in crama ani de zile, de la nastere pana la scoaterea lui pe piata, ori pe acela ca e bine sa ai pe cineva in interior care sa mai traga de note in sus la cine trebuie. Si cine iti stie cel mai bine vinurile si le poate recunoaste chiar si la degustarile in blind? Ati ghicit…:D

 

Concluzie:

Vizualizati va rog scena:

Final apoteotic cu “Pupat toti piata endependentii!”. Se dau medalii, se lipesc pe sticle, se dau comunicate triumfaliste de presa, se fac poze de grup si individuale, se bea, se mananca…etc

Intre timp, consumatorul, rupt si prafuit, intreaba ametit intr-un colt: “Da’ eu pentru cine votez?”

Eu zic sa nu mai mergem la vot… Parol!

 

P.S. Incep sa ii inteleg pe producatorii care aleg sa nu participe la concursuri de vin. Locale sau internationale. Mai ales cand se numesc si Stirbey, Davino, etc

P.S. II: Later Edit: De ieri pana azi au mai aparut medalii la doua concursuri. Puteti citi aici si aici. I rest my case!

 

Tags: Concours Mondial de Bruxelles, concurs vin, International Wine Contest, medalii, puncte

 

Astazi o sa va povestesc despre primul Merlot al echipei de la Enira facut in Romania, adica la Aliman. Vinul a vazut lumina rampei in 2009 (fiind lansat  in 2010 din ce stiu), l-am mai vazut o data la un targ de profil, dar intre timp parca s-a mai schimbat putin. Multa vreme a fost singurul vin din portofoliul producatorului, viile noi plantate neintrand inca pe rod. Din ce imi aduc aminte a fost vinificat la Corcova, WineRo neavand atunci crama finalizata. Intre timp lucrurile s-au mai asezat si in ultimul timp se pare ca gama s-a extins cu un Roze, un cupaj stil Dealu Mare (Tribun), un Cabernet Sauvignon si o Feteasca Neagra despre care am auzit de bine dar nu am intalnit-o inca.

 

Mostra de fata am primit-o din partea producatorului impreuna cu un set de pahare Stolze Experience de care m-am indragostit intre timp, folosindu-le in mod frecvent. Daca stau sa ma gandesc beau doar din ele..:D Merg si la albe si la rosii si scot in evidenta foarte bine vinul, atat olfactiv cat si gustativ. Pe langa asta, imi plac si cum arata….:D. Sweet…chiar incep sa cred in povestile alea cu diferentele in degustare date de paharul folosit.

Dar sa revenim la vin…avem asa:

  

Aspect (Culoare): Rosu-visiniu cu tente usor maturate, brun portocalii

 

Nas: Initial dominat de note fructate, gemoase (prune, visine, fructe negere), siropoase si impresii vanilate, cu scortisoara, ciocolata neagra si caramel. Racit, senzatiile olfactive vireaza spre note de “forest floor”, ciuperci si note verzi, de ierburi uscate (leustean, telina) plus un fruct mai bine exprimat, mai proaspat. Nas cu o complexitate prezenta, cu un baric integrat si un fruct copt, dulceag si rotunjit.

 

Gust: Ataca rotund, cu un corp mediu spre pronuntat, suculent, usor gemos si glicerinos daca temperatura creste. Daca este tinut la 18 grade (cum recomanda si contraeticheta dealtfel) vinul evolueaza suprinzator de suplu si chiar proaspat. Notele gemoase, grele, incarcate, scot brusc fructul in evidenta, iar ciocolata neagra si vanilia dulceaga se metamorfozeaza in piper si condimente. Aciditatea este mult mai prezenta pe palatin si face mult mai bine fata unui nivel al alcoolului redutabil (14.5%). Taninurile sunt ferme, dar coapte, integrate pe final conferindu-i o nota structurata, serioasa. Postgust mediu spre lung cu fructe coapte, dulceturi si note de coaja de paine arsa.

 

Un vin Bun spre Foarte Bun (la bariere celor 85 de puncte, mai ales pentru cei carora le place stilul). Un Merlot de clima calda, in care influenta acesteia asupra coacerii strugurilor este evidenta.

In stil New World, concentrat si extractiv, diferenta de temperatura de la 22 la 18 de grade creaza o discrepanta evidenta la nivelul senzatiile olfactive si gustative percepute. In bine…Daca vreti sa vedeti ce impact are temperatura de servire asupra unui vin va recomand sa experimentati cu exemplarul de fata.

RPC-ul este Acceptabil la cei 39 de lei cu cat il gasiti prin comertul online. La un moment dat a  fost si la unvinpezi cu 34 de lei, un pret bun pentru ce poate vinul de fata.

Oricum, cand o sa iasa rosiile de la Murfatlar (adica M1.Crama Atelier, nu va ganditi la altceva ca va distrugeti sanatatea) in toamna o sa avem cu ce il compara. Stilurile, clima, zona sunt apropiate si va fi un exercitiu interesant, identificarea diferentelor…

 

Tags: Aliman, Alira, Merlot, Stolze