Avem de a face cu un Cotes de Castillon, apelatiune din Gironde  aflata in afara luminii reflectoarelor atintite indeobste pe marile cru-uri din Bordeaux. Totusi, nu va lasati inselati de aparente: cu Saint Emilion si Pomerol la doi pasi in stanga, calitatea nu este deloc de lepadat si nimeni nu isi bate joc de vinuri. Ba din contra in ultimii ani apelatiunea a fost tinta unor investitii masive din partea producatorilor titrati localizati “peste drum”, acestia recunoscand implicit potentialul acesteia.

Vinul de fata este un asamblaj de Merlot 60 %, Cabernet Sauvignon 20 % si Cabernet Franc 20 % destul de intalnit in apelatiunea respectiva,  rod al anului de gratie 2010.

Producatorul are in exploatare o suprafata de 45 de Ha, in majoritate plantata cu vii de Merlot de peste 30 de ani, iar de preturile practicate la vinurile proprii va puteti minuna direct pe site.

La noi este importat de Le Manoir si se gaseste prin Metro (Baneasa) cu 45 de lei sau pe site la Grand Cru.

 

Asadar:

Aspect (Culoare): rosu rubiniu, (“bordo” cum ar zice cei mai trecuti de prima tinerete in fata vreunei draperii de catifea), usor opac si “hazy”

 

Nas: Dupa ce l-am turnat in decantor ca sa scap de izurile evidente de condiment de la baric, dupa vreo jumatate de ora, “primavara” se arata cu fructe rosii, cirese coapte, visine, zmeura presarate cu tuse de vanilie, cacao, scortisoara, pamant reavan si ceva piper verde. Tot verde este si ardeiul gras pe care il putem identifica in fundal alaturi de ceva note de magiun de prune uitat pe aragaz, adica nitel afumat in care am pus apoi ceva dulceata de capsuni ca sa il dregem. O intreaga panoplie de arome, dar ce este important este ca fructul este proaspat si isi mentine o nota de puritate foarte apetisanta. Genul acela de nas savuros care te indeamna sa bei vinul.

 

Gust: Atac rotunjit, (se simte dominatia Merlot-ul) cu un corp moale, de catifea si o aciditate perfect intergrata. Taninii isi fac simtiti prezenta destul de devreme in evolutie, pe la jumatatea acesteia, imbracand palatinul intr-o pelicula nisipos-cremoasa. Notele de fructe rosii, visine, cirese si ceva prune se pastreaza si in gust, alaturi de tente vanilate si de ciocolata neagra. Echilibru foarte bun intre aciditate, tannin si fruct; alcool perfect ascuns nimic de reprosat. Finalul vine cu un nivel usor mai ridicat al taninilor  fara insa a deranja insa echilibrul vinului. Usor amarui,  dar nu deranjant, indeajuns pentru a aduce o nota tonica in postgustul de o remanenta medie, dominat de  dulceturi de visine si coaja arsa de paine de vatra.

 

Una peste alta un vin Bun spre Foarte Bun, extrem de abordabil, prietenos si baubil. Atat singur cat si in asocieri culinare, prezentand o versatilitate excelenta din acest punct de vedere. Are cat putin din toate, de la fruct, structura, extract, aciditate, tanin fara a sari insa gardul in gradina vinurilor “mari”.  Chiar si la cei 45 de lei care includ 100% adaosul importatorului (bine probabil mai putin, daca scadem transportul si “alte alea”) “scoate” un RPC Bun. La cei 5.75 € din Franta, RPC–ul e deja redutabil.

 

Uite de asta sunt eu amarat: ca nu avem si noi vinuri de astea corecte si bune, de zi cu zi, la preturi decente. Tot ce e cat de cat baubil la noi este scos la niste preturi facute parca sa  imi insulte inteligenta sau sa imi aduca aminte ca prostia, ignoranta, snobismul si lipsa de cunostinte se platesc. Uneori extrem de scump!

Tags: Bordeaux, Chateau la Pierriere, Cotes de Castillon, Franta

 

Asa cum va promiteam aici, cand am vorbit despre Murfatlar, voi fi ca tot romanul impartial si va voi prezenta astazi minunata lume de marketing si PR a celor de la Cotnari, asa cum se vede ea din exterior, prin ochii consumatorului. Pentru ca vin sarbatorile si suntem in perioada colindelor vom evita sa vorbim despre “Tata Zmeilor”, adica despre Cotnari SA  tocmai pentru a nu o da in manele in postul Cracinului. Oricum acolo marketingul este simplu si usor de inteles de catre toata lumea: Nicolae Guta plus Cornelia si Lupu Rednic = vanzari.

 

In ceea ce priveste Casa de Vinuri Cotnari, adica cei cu partea premium, abordarile sunt mai complicate, uneori atat de complicate incat eu nu prea le inteleg si cred ca uneori nici ei. Asadar sa le luam in ordine, precizand inca o data ca este vorba de niste pareri pur personale, eu nevrand nicidecum sa insinuez ca nu ar merge chestiile respective la consumatorul roman. Ba din contra, viata mi-a dovedit ca oricat de destept m-as crede eu, “poporul” are intotdeauna dreptate. Cel mai adesea “din pacate”.

 

Asadar:

 

 1. sa nu trecem usor peste marea balba cu etichetele si inregistrarea brandului la OSIM de la lansare devenita intre timp clasica in industrie si un frumos exemplu de “Asa Nu”. Pentru cine nu stie, pe sticlele acelea cu etichete aurii (influentele “aurului lichid” din partea “ailalta” probabil) la lansarea de la Goodwine din Martie anul acesta scria mare: Simpozion. Orasele erau acelasi, doar ca erau simpozioane. Un exemplu de eticheta “disparuta” puteti vedea aici si aici. Intre timp cel care inregistrase brandul la OSIM, culmea tot pentru niste vinuri si care colac peste pupaza este si avocat (asta da ghinion pentru oamenii de la Cotnari) a adus la cunostinta opiniei publice si implicit a Cotnari-ului ca nu detin proprietatea intelectuala asupra denumirii respective. Urmarea? Simpozion-ul a devenit peste noapte Colocviu ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Si apoi daca ne gandim reflexiv, ce diferenta e intre un simpozion si un colocviu? Pentru marea majoritatea a publicului niciuna, eu as putea sa va spun vreo 10, dar numai pentru faptul ca lucrez in invatamant si am parte de colocvii la fiecare sesiune de examene si de simpozioane de 2-3 pe an. In fine! Unu la mana….

 

2. Dupa ce s-a trecut peste episodul cu botezarea nefericita a gamelor (sa speram ca acum au inregsitrat Colocviu la OSIM) ajungem de unde trebuia sa plecam, daca nu era balba de mai sus: adica sa ne uitam pe etichete si sa ne dam cu parerea.

 “Nu stiu altii cum sunt”, dar mie imi plac textele de pe etichetele de la Cotnari. Dar asta nu cred ca e de bine in general, daca tinem cont ca sunt un consumator atipic.

Nuanta aia “subtila” de insinuare a unor activitati recreativ-ludice specifica producatorilor din Moldova este sublima. Citez (de pe eticheta de Tamaioasa Romaneasca in sec, Simpozion, pardon Colocviu, la Roma): “Banchetul sta sa inceapa in Orasul Etern. Cobor insotit de o bella donna. Parfumul ei fabulos starneste rumoare printre participanti. Toti vor sa o cunoasca…”  Quod erat demonstrandum! As putea sa fac analiza pe text pana maine dimineata pe eticheta asta. Numai pentru textul de mai sus merita sa cumperi o sticla.

Bine, nu stiu acum cum o sa sune in engleza daca se gandesc vreodata sa faca export. Mie, daca as fi politist dintr-o tara membra UE, incarcat de  preconceptii despre romani, mi-ar suna cam a trafic de carne vie. Not good! Bine putem sa spunem ca e vorba de o iapa de la  “Domenii” si scapam. Daca facem abstractie de partea cu parfumul fabulos…

Totusi un sfat: nu treceti granita cu sticle de Cotnari in masina. Un traducator de limba romana mai lipsit de experienta ar putea intelege chestii penale si de moravuri usoare din textele de pe etichete. Despre gama Domenii si caii de pe eticheta cititi un pic mai jos…

 

3. Comunicarea cu publicul (consumatorul) este in stil rusesc. Adica noi la Cotnari tacem si facem. Sau, in cel mai bun caz, mai intai facem si apoi spunem. Asta daca ne intreaba cineva mai tare de se aude si prin imprejur.

Exemplu: au scos in hypermarket  game de vinuri noi, cu etichete modificate pe care scrie: “Produs si imbuteliat de SC Cotnari SA pentru Casa de Vinuri Cotnari SA”. Pai cum vine asta, m-am intrebat eu (si altii)? Tot Cotnari le face vinurile, e aceeasi Marie cu alta palarie? Din fericire am primit si explicatiile, explicatii care trebuiau prezentate inainte sa apara sticlele prin magazine: noua crama nu este gata, pana atunci vinurile se fac la crama mare de la Cotnari SA.

Pe viitor le recomand calduros cand mai scot ceva pe piata sa prezinte clar inainte ce, cum si de ce, pentru ca la noi consumatorul este deosebit de suspicios (nu de alta dar cine s-a ars o data cu Grasa, sufla si in varianta Sec). In plus exista tot felul de nebuni care umbla cu telefoane prin hypermarketuri , fac poze si “dau alarma” pe unde nu te astepti si apoi tre sa dai explicatii la tot “satul”…

 

4. Dar ce spun eu, comunicarea la Cotnari exista, numai ca se face preponderent vizual. Ca sa avem aceasta epifanie este indeajuns sa vedem ca pe site-ul cramei avem pusa doar o poza cu vinurile (presupun ca deja s-a bifat pe undeva pe la ei ca site-ul este terminat, nu?) iar pe pagina de Facebook apar o sumedenie de poze de la evenimente plus, pe moda Oprisor, sticle de Cotnari pozate in diferite locatii. Ca sa aflam probabil ca exista si cuceresc incet incet HORECA. Pentru cine uitase. Ahhh…si daca tot suntem la capitolul poze si comunicare sa nu trecem usor peste:

 

5. Fetele de la Cotnari! Devenite mai celebre in industrie decat fetele de la Capalna. Nu cred ca exista profesionist (sau neprofesionist) in domeniu acesta care sa nu aiba in portofoliul personal sau la sectiunea “Fotografii” de pe pagina de Facebook a producatorului amintit o poza cu fetele de la standul Cotnari. Unii au chiar mai multe, concluzia privitorului fiind ca:  In lumea vinului (romanesc), daca nu ai poze cu fetele de la Cotnari, nu existi. Punct.

De la 20 la 80 de ani toata lumea “s-a tras in poza la stand” si in curand ma astept sa vad pe coperta Playboy (varianta romaneasca, dar nu se stie niciodata) standul Cotnari. Cred ca este singurul stand de vin de pe la targuri care s-a califica pentru asa ceva.

Eu personal nu pot decat sa intuiesc ca cineva de la Cotnari asociaza la nivel subliminal (sau concret) eternul feminin cu vinului de calitate. Nu ca nu s-ar putea asocia, dar parca o maniera mai putin ostenativa si subtila ar fi mai nimerita. Eu de exemplu prefer sa fac asocierea respectiva in particular sau in minte.

Revin la sfatul de mai sus pentru cei de la Cotnari: sa incearce sa comunice mai mult si sa scoata mai putine poze. Desi stiu ca o poza face cat o mie de cuvinte, iar daca ne uitam pe cateva dintre cele amintite in linkul de mai sus putem scrie un bildungsroman, a la Sadoveanu.…

 

6. urmeaza apoi caii. Ce e cu caii? Probabil ca va aparea la un moment dat o herghelie prin portofoliu plus o scoala de echitatie, dar eu tot nu inteleg ce cauta caii pe etichetele de la gama Domenii…plus chestia cu “pur sange” Ce treaba are sangele, fie el si pur, cu vinul?

Si nu pot decat sa ma gandesc ca altui decident de la Cotnari ii plac caii. Sau e posibil sa fie acelasi cu cel de mai sus. Asa ca ma pot astepta la genul acela de explicatie delicioasa conform careia asociem in mintea consumatorului imaginea fortei, a libertatii degajate de un cal cu cea sensibila si vulnerabila a personajelor feminine. Nec plus ultra, dar nu cred ca am eu norocul sa aud asta!

Sau probabil ca se considera ca suntem o natie iubitoare de cai si nu stiu eu?  Daca stau bine sa ma gandesc la cate carute avem pe strazi, suntem, dar nu cred ca in sensul dorit de Cotnari. Si in general caii si atelajele respective sunt mai mult injurati, decat iubiti de publicul tinta al Cotnari care presupunem ca detine o masina personala. Cred ca la acestia mergea mai bine cu pisici sau caini.

Si apoi merge sa asociem vinul cu caii? Cu fetele mai inteleg, dar cu caii??? Probabil ca e si din partea mea o lipsa de perspectiva si de deschidere. Poate ca sunt prea retrograd si refractar la nou si nu apreciez cum se cuvine acest animal nobil, dar cel putin in domeniul vinului recunosc ca sunt mai “old school”.

 

In concluzie: in ciuda celor spuse mai sus si paradoxal in parte si datorita acestora mie imi place Casa de Vinuri Cotnari. Si nu vorbesc neaparat despre vinuri,  care imi plac si ele (desi mai au de evoluat)  si care sunt clar peste tot ce a produs Cotnari SA in sec pana acum.

Altceva imi place la ei: la ora actuala Casa de Vinuri Cotnari  este cel mai “romanesc” producator “quality” de pe la noi. Atat in materie de vinuri, avand doar vinuri din soiuri traditionale in portofoliu, produse de oenolog roman (in plus si din ce stiu si rude cu cei de la Cotnari SA), cat si ca modalitate de organizare, comunicare, PR si promovare a acestora.

 

 Este stilul nostru romanesc, autohton, neaos, sadoveniano-eminescian, de romantism tarziu asociat cu o tente de comert turco-fanariot. Oricum Jidvei ( le voi dedica si lor un post in curand) sunt prea plictisitori la capitolul promovare (daca nu ar fi bling-bling-ul ala cu Mysterium esti in pericol sa mori de plictiseala uitandu-te la etichetele lor), iar Murfatlar cu M1 sunt prea moderni si prea dintr-o data. E diferenta prea mare si prea repede.

 

La Cotnari se simte ca romanul s-a nascut poet. Se simte in acelasi timp atat autorul popular cat si “poetul nepereche”. Se simt alegerile (locale sau parlamentare), se simte pastrama de oaie si pulpele de pui olandeze din aerul petrecerilor campenesti cu folcloriste si promisiuni electorale.  Se simte filonul national, sufletul romanesc, dom’le. In tot si in toate….

 

De fapt acum mi-am dat seama si nu sunt catusi de putin malitios cand afirm: Cotnari este un fel de balada  “Miorita” pentru vinului romanesc !

 

Tags: Casa de Vinuri Cotnari, Colocviu, Cotnari, Domenii, Simpozion

 

Recunosc ca am intarziat ceva cu povestea de fata, dar asta datorita in mare parte evenimentelor oenologice care s-au succedat cu repeziciune pe plaiuri mioritice de la ultima relatare despre vizita mea in Portugalia. Iar acum cand rememorez momentele respective ma incearca un sentiment de nostalgie amestecat cu o dorinta de a reveni.

Revenind, va spuneam atunci ca am vizitat o crama de pe valea raului Douro, foarte aproape de pitorescul orasel Pinhao, mai exact Quinta de la Rosa. De fapt dupa degustarea de la amintita crama s-au petrecut si intamplarile de aici, deci ordinea cronologica a evenimentelor este putin inversata. Dar cum cronologia in lumea iubitorilor de vin este uneori ingrijorant de relativa, iata ca ajung de abia astazi sa va povestesc despre producatorul respectiv.

 

Quinta de la Rosa este inca din 1906 proprietatea familiei Berqvist, fosti comercianti de vin Porto din cate am inteles, iar Quinta in cauza a fost achizitionata ca un dar de botez pentru bunica actualilor proprietari. Pana in 1988 a produs si vandut struguri si vin catre marile case de Port, in mod special Sandeman; din 1988 trecand la propriul brand. La ora actuala detin o suprafata viticola de aprox. 55 Ha , unele dintre vii fiind plantate inainte de primul razboi mondial de catre prima generatie de proprietari.

 In primul rand, desi se afla pe Valea Douro, zona renumita pentru productia de Porto, la momentul actual cei de la Quinta de la Rosa s-au reorientat (ca de altfel mai toate Quintele din zona) preponderent spre productia de vinuri rosii normale. La momentul la care vorbim, produc 200.000 l de vin clasic pe an  (in majoritate rosu, dar si ceva alb si rose) si doar 40.000 l de vin de Porto. Ca sa faceti o comparatie in evolutie, in 1992 doar 5% dintre vinurile produse aici erau vinuri clasice, restul fiind vinuri de Porto.

Pana ca legea sa le dea voie sa matureze vinul de Porto si la Quinte, acestea era vandut catre Sandeman, care detinea pivnite de maturare in aval pe malul raului Douro, adica in Villa Nova de Gaia, “peste drum” de Porto. Asa ca daca dati vreodata peste vreun Sandeman mai vechi este posibil ca vinul sa fi provenit de aici.

 

La ora actuala vinurile sunt structurate pe doua game: cea clasica, purtand emblema Quinta de la Rosa cu variante Tinto (rosu) simplu si Reserva plus o gama entry branduita inteligent cu apelativul “douRosa”. Oenologul lor, care este o celebritate nationala in domeniu, se numeste Jorge Moereira si pentru cei pasionati de vinuri portugheze este cel care a creat Poeira, un vin destul de cautat si apreciat.

 

Interesant este insa joint-venture-ul dintre Quinta de la Rosa si acesta care au cumparat in cote egale (50/50 %) 100 de hectare mai sus de Pinhao, pe Valea Douro (Quinta de Bandeiras), peste drum de viile de pe care se obtine celebra Barca Velha.  Daca nu stiti ce e Barca Velha, aflati ca este vinul clasic cu cea mai lunga istorie de pe Valea Douro (primul a fost facut in 1952), cu statut de “cult wine” similar sa zicem cu Vega Sicilia si care pleca cu preturi de la 300-400 €/sticla pentru vintage-urile noi si ajunge pe la 2500 € pentru o sticla din 1954. Si toata lumea pe acolo zicea ca isi merita banii…

 

Asadar din joint-venture-ul respectiv a iesit un vin care se numeste Passagem (Trecere) in varianta “normala” si Reserve, promovat atat de Quinta de la Rosa cat si de oenologul in cauza.  Puteti citi aici o istorie mai pe lung a cramei.

La degustarea organizata au fost prezentate 4 vinuri Porto si doua vinuri rosii  “clasice”: Quinta de la Rosa si Passagem.

 

Quinta de la Rosa 2008: un asamblaj de soiuri preponderent traditionale ( Touriga Nacional, Touriga Franca, Tinta Barroca, Tinta Roriz), rosiatic- rubiniu, cu un nas ierbos, de garigue frantuzesc, piper verde, alaturi de fructe rosii de padure, cirese, vanilie si tuse usoare de menta. Pe palatin se simte lejer, fructat cu aciditate bine integrata si arome preponderent fructate. Finalul aduce tanini usor duri, “coarse” urmati de un postgust mediu  si plin de fruct proaspat. Un vin foarte bun, orientat pe fructuozitate, cu note usoare de baric, bine integrate, echilibrat si elegant care costa in jur de 8 €.

 

Passagem 2008,  la fel un asamblaj de soiuri traditionale care fata de cel anterior prezinta o treapta de complexitate in plus. Culoarea de un rosu inchis sugereaza un nivel de extractie superior, iar nasul  este mai elegant, cu fructe de padure, cirese negre, coapte si note integrate de baric (eucalipt, piper verde si ceva ciocolata neagra).

Pe palatin se simte mai dens, mai corpolent cu o evolutie perfect echilibrata, in notele unui corp mediu, catifelat. Aromele sunt majoritar de fruct rosu, cu o puritae de invidiat si ceva tente ierboase, interesant puse in valoare.  Finalul aduce tanini fini, structurati si este urmat de un postgust mediu spre lung cu tuse condimentat – fructate care evolueaza mai apoi in coaja de paine si magiunuri de prune.

Un vin Excelent, precis, elegant, echilibrat, in stil Bordeaux abordabil inca de pe acum, dar care va beneficia evident de pe urma a minim 3-4 ani in sticla. Costa cam 12 € la ei in magazine la ei si isi merita toti banii, putand face de rusine cu usurinta cam tot ce avem mai de soi pe la noi. Ma gandesc ca daca asta arata asa, cum o fi varianta “Reserve” pentru care se cer doar 4 € in plus?

 

 

Vinurile stil Porto sunt realizate in modul cel mai traditional cu putiinta, adica strugurii sunt presati in faimoasele “lagares” (bazine de granit) de picioarele lucratorilor; fermentarea se face impreuna cu pielitele, pentru “aging” folosindu-se baricuri vechi, inerte adesea de capacitate faorte mare.

Mie personal, desi nu prea ma impac cu stilul vinurilor de Porto si nu am incercat foarte multe pana acum, mi s-au parut reusite, fiecare beneficiind de o aciditate care reuseste sa contrabalanseze cu success alcoolul si zaharului. Astfel:

 

White Port Extra Dry: un Porto alb, de o culoare galben intensa, cu nuante de chhilimbar, ce prezinta in nas note de miere (de “mana”, daca stiti despre ce vorbesc), fructe confiate plus ceva tente florale in fundal care ii dau o nota de gingasie si eleganta. Gustul este rotund, cremos, pronuntat, dar cu o aciditate buna care echilibreaza bine corpul si ofera un final suprinzator de fresh , usor intepator. Un aperitiv excelent, cu o combinatie interesanta dintre nivelul alcoolului si aciditate.

 

Ruby Port (tinut 8 ani  in baric, 20 % alcool), culoare rosie intensa, cu ceva tente brune. Nasul este presarat cu fructe de padure, visine confiate si note dulci, specifice. Evolutia pe palatin este rotunda, zaharul se simte in mod evident, dar aciditatea reuseste si aici sa echilibreze intreaga constructie. Pe finalul inevitabil cald apar si ceva tanini moi insotiti de  arome de nuca si alune prajite. O combinatie interesanta intre caracateristicile unui vin rosu si a unuia dulce, in stil Porto.

 

Tawny Port (invechit 10 ani in butoaie de 4-5000l )  cu arome  superbe de rom, scortisoara, ciocolata, stafide si fructe confiate. Corpul este mediu, aciditatea este “la post” impunand un caracter suprinzator de proaspat vinului de fata. Finalul confirma senzatia de prospetime cu aciditate in crestere si senzatii de stafide pregatite pentru cozonac (adica inmuiate in esenta de rom).

 

Tawny Port 2006 LBV (Late Bottle Vintage) tinut 4 ani in baric de lemn de mare capacitate, nefiltrat, imbuteliat si inchis cu dop de pluta traditional care permite invechire si evolutie ulterioara la sticla. Culoare rosu inchis, de visina putreda, cu un nas usor alcolizat de fructe confiate, prune uscate, nuci prajite si dulceata de visine. Pe palatin se simte cremos, cu dulceata de visine si nuci, aciditate buna  si un postgust remarcabil de lung,  cald si usor intepator.

 

Colac peste pupaza, vizita propriu-zisa in crama s-a facut dupa degsutarea de mai sus, asa ca, usor exitant, m-am indreptat impreuna cu un grup deja extrem de vesel si guraliv de cupluri de englezi trecuti de prima tinerete, spre noua crama data in folosinta in primavara acestui an in locatia respectiva. Pana acum ni s-a spus ca maturarea vinurilor se realiza intr-o alta locatie aflata in aval de Pinhao.

Baricurile noi (frantuzesti) sunt folosite in primul an pentru vinurile din categoria “Reserva”, pentru ca in anul urmator sa treaca la Passagem, in anul trei la Quinta de la Rosa si in cele din urma sa ajunga la vinurile din categoria douRosa. Crama nu este foarte mare, dar plina de tehnologie si se vede clar ca investitia este de data recenta.

Se pot de asemenea inchiria camere la crama, parca cea mai ieftina plecand de la 75 € /noapte, turul si degustarea fiind 4 €, daca nu cumperi nimic. In caz contrar suma se scade din costul vinurilor achizitionate.

In rest, la nivel de “bussines”, aceeasi problema “globala” cu desfacerea si concurenta intensa de pe pietele mature de afara, principala pentru ei fiind Marea Britanie; in ultimii ani producand vinuri chiar si pentru unele lanturi de magazine de acolo, sub eticheta acestora.

 

 Pe scurt, un productor cu un echilibru de invidiat si in general greu de realizat  intre traditie, istorie, terroir, modernitate si pasiune pentru vinuri. Nu am cu ce sa ii compar de pe la noi, nu atat sub aspectul calitatii vinurilor, cat mai ales al filozofiei, experientei si abordarii.  Pana la urma este vorba si de context isotric;  ei cand plantau viile prin 1906, la noi se pregatea Marea Rascoala Taraneasca care nu cred ca s-a facut din cauza calitatii precare a vinului romanesc din acele timpuri si oricum nu s-a soldat cu rezultate benefice in acest sens. Asta este, per moment trebuie sa ne multumim cu ce avem: vinuri in general scumpe si fara pedigree.

 

P.S. Mai multe poze gasiti pe pagina de Facebook a blogului, dupa ce da-ti un “Like”. Nu am putut sa plec cu mana goala de la ei asa ca va invit sa ghiciti “ce avem noi aici”:

 

 

 

Tags: Douro, Passagem, Pinhao, Porto, Quinta de la Rosa