Tocmai a trecut sarbatoarea Sfintilor Mihail si Gavril (apropo le urez la La Multi Ani! si la multe vinuri bune celor care citesc aceste randuri si “sunt in cauza”) fapt care mi-a prilejuit un moment reflexiv si in acelasi timp cu iz de revelatie despre asemanarile dintre cele doua lumi. Sau piete…cum vrei sa le priviti. Si cum nu ma pot abtine m-am gandit sa il impartasesc si voua, cititorilor.
Nu o sa va vorbesc despre ce vin de impartasanie cumpara fiecare episcopie si de unde, desi ar fi un subiect suculent si la fel de revelator pentru multi care jura ca nu au mai pus bozii de pe la producatorii nostri in gura de ani buni. Nu fiti asa siguri! 🙂
In schimb o sa va prezint o analogie ale carei prime elemente mi-au trecut prin minte mai demult, intr-un comentariu pe care il faceam la George Mitea pe blog, dar ale carei piese s-au potrivit ca intr-un puzzle ieri, “la zi mare”. Si a rezultat revelatia de mai jos:
Asadar, nu stiu cum se facea de mi se parea ca la noi piata vinului e la fel ca slujba de duminica de la biserica. Si aici imi cer scuze de la inceput celor care s-ar simti ofensati din punct de vedere religios de aceasta analogie. Dar nu e nimic cu rea intentie la adresa nimanui, mai degraba o comparatie realista, dupa cum o sa va dati seama citind mai departe.
La slujba trebuie neaparat sa participe preotul (preotii) care teoretic ar fi producatorii de vin de pe la noi. Fara ei nu se poate, ei sunt alfa si omega. Unii au har, sunt batrani, au experienta, altii sunt mai tinerei si “comerciali” dar asta e alta discutie. Si oricum faptul ca au har nu tine neaparat doar de varsta. La fel si la producatorii de vin.
Apoi, pe langa preoti avem tarcovnic si eventual corul bisericii. Aici ar intra presa “de specialitate”, baietii (si fetele) cu marketingul si PR-ul, organizatorii de targuri, asociatiile de specialitate, comerciantii online si offline si “off course” somelierii. Toti traiesc pe langa biserica si din contributiile enoriasilor, doar ca acestea nu ajung in mod direct la ei, trebuie sa le “stoarca” de la parinte. Si aici discutia e la fel, unii din cor canta fals, ii fac de rusine pe ceilalti, uneori mai strica slujba si sunt mustrati de mireni si preoti, care insa nu se pot lipsi de ei. De ce? Pentru ca ii ajuta la punerea in scena a slujbei si fac tot spectacolul mai credibil pentru enoriasi. Fara ei totul ar fi mult mai trist si multa lume nu ar veni la biserica (sau nu ar cumpara vinul).
Si ajungem la capitolul enoriasi, acestia reprezentand consumatorii de vin. Bineinteles adunarea de mireni nu este nediscriminata si printre ei, daca te uiti atent (adica faci segmentare, in termeni de marketing) observi cateva profile diferite:
- Cei mai in varsta, cu ceva mai multe posibilitati financiare, care vin cu costum si cravata, “the old school”: apar in fiecare duminica, stiu slujba pe de rost, dar sunt dependenti de ea ca si eveniment social care trebuie bifat. Ei trebuie sa fie acolo pentru a-i vedea “societatea”. Un segment destul de rar intalnit pe piata vinului de la noi, dar vanat de toti producatorii : consumatorul « quality » (a se citi snob).
- Apoi sunt cei intre doua varste care vin la biserica din pasiune si din credinta. Mainstream-ul pietei.
- Apoi sunt cei care vin din joi in Pasti, doar la evenimentele mari: consumatorii ocazionali
- Apoi sunt cei tineri care vin manati de la spate de primele doua categorii (din motive diferite insa: prima vrea sa arate ca are copii si nepoti “realizati”, a doua este perfect convinsa de utilitatea participarii la slujba si ii aduce, mai mult fortat si pe acestia). Ei sunt consumatorii neinitiati, care acum patrund in lumea vinului.
- Apoi mai sunt cei care vin la zilele mari si la pomeniri, pentru coliva si pachete de pomana. Ii vedem si noi pe la targurile de vin, alea cu zeci de mii de vizitatori, de te gandesti ca la anul se vor tine la Arena Nationala.
- Apoi mai sunt cei care nu vin deloc la biserica si acestia sunt nonconsumatorii relativi. De ce relativi? Ca pot fi convinsi la un moment dat sa vina la biserica (sa consume) dar dupa ei trebuie sa te duci acasa cu busuiocul de Boboteaza, deci un efort destul de mare. Si nici nu stii daca iti deschid usa.
Si asa se tine “slujba”: producatorii fac vinul (bineinteles fiecare zice ca al lui este cel mai bun), “tarcovnicu si corul” vin sa il laude si sa il ridice in slavi (si la urma off course primesc si ei ceva din “contributia” consumatorilor) si enoriasii consuma si contribuie la bunastarea bisericii (a industriei, ma scuzati). Cu cat slujba e mai buna cu atat contributiile sunt mai mari. Si oricum nu se poate face o slujba care sa multumeaaca pe toata lumea, de aceea se vor strange contributii mai mari de la segmentele care au fost cel mai multumite. Conteaza foarte mult sa stii pentru cine tii slujba, ca producator zic.
Si in toata armonia asta superba, se intampla uneori, destul de rar, sa apara personaje nedorite care stau de obicei in spate si comenteaza, vorbesc peste parinte, barfesc si strica tot spectacolul. Parintele se opreste din cuvantare, le mustra in fata intregii audiente ca nu au respect pentru cele sfinte, ca ar trebui sa isi tina gura in biserica si le ameninta ca le da afara daca nu se potolesc.
Acestea sunt de obicei babele de prin sat, pe care le mai vedeti ca se furiseaza pe langa sfenisce in timpul slujbei si vorbesc tot timpul prin spate. Ele nu stau niciodata in fata, acolo e locul “establishment-ului”, a celor in costum care contribuie gras la bunastarea congregatiei, care au facut donatii sa se puna tabla pe biserica si sa se paveze curtea. Locurile de acolo se cumpara, nu se castiga.
Locul lor este in spate, la iesirea din biserica, ca sa vada si ce se intampla pe afara si in mod implacabil sa scartaie usa ori de cate ori apare vreun eveniment important in fata bisericii sau au pe cineva de chemat inauntru.
Cine intra in biserica trece in mod invariabil pe langa ele, este scrutat, masurat, cantarit din ochi si apoi i se pune un verdict care greu mai poate fi schimbat. Verdict pe care dealtfel o sa il stie a doua zi tot satul, pentru ca rolul lor este (nu e asa?), de informare a consumatorului. Daca nu dai “Buna Ziua” cand treci pe langa ele, tare sa te auda pana si popa din altar, esti terminat.
Ele nu rateaza indeobste nici o reuniune la biserica, botez, cununie, inmormantare, pomenire, praznic fiind invitate fie de catre parinte, fie de catre enoriasi. Desi nu au aparent nici un rol clar definit, nici o “adunare” nu se considera a fi un real succes fara prezenta lor. Sunt un fel de angajati neoficiali ai bisericii, care presteaza insa pe gratis. Din acest motiv stiu pe de rost toate slujbele, cuvantarile, povetele si pildele parintelui. Stiu cand falseaza acesta si uneori il mai si completeaza cu nesimtire din spate sau isi dau coate ca a mai sarit cate un pasaj din Sfanta Evanghelie. Isi dau seama intotdeauna primele cand “s-a pilit”, cand s-a infuriat sau cand ii merge bine.
Ele stiu dealtfel TOTUL despre parinte, despre cor, despre tarcovnic si despre enoriasi: pot sa iti spuna cand i-a fost parintelui rau, unde a lucrat inainte, cum a ajuns popa, cine l-a ajutat, cati copii are si ce fac acestia, ce masina are parintele, cand a cumparat-o, de la cine si cat a dat pe ea; cand si-a facut casa, cu ce bani si cat de mare e, etc. Ele sunt mostenite practic de la paroh la paroh si multi dintre preoti si enoriasi le-au pomenit in biserica inca din prima zi cand i-au trecut pragul.
Iti citeaza pe loc si din memorie cine a fost la botezul lui cutare de acum 5 ani, cum a fost mancarea, cat a luat parintele, cat a dat la cor si la tarcomnic si mai departe la episcopie. Si daca nu stiu tot, se intreaba si se informeaza una pe alta sau din alte surse si storc pana la urma si ultima farama de informatie din orice eveniment.
Stiu mercurialul de la biserica pe de rost: cat costa o cununie, un botez, o inmormantare, iar ceilalti enoriasi, spre iritarea parintelui si a tarcovnicului (care si-ar dori ca acestea sa indeplineasca un rol educativ pentru mirenii rataciti pe cai de pierzaniei, adica la consumul de bere), apeleaza la ele in primul rand cand au ceva de aflat de la biserica. Sunt fascinate dealtfel de traseul financiar al contributiilor enoriasilor catre biserica si au rol de regulator al nivelului acestora, totul pentru bunastarea consumatorului (aaa, scuze a enoriasului): cand vrei sa dai prea mult, te opresc, te trag de maneca si iti zic ca nu merita, ca pretul la alte biserici e mai mic, ca aici e prea scump, ca e parintele lacom, ca nu se pricepe ca ala de peste deal sa tina slujba, etc.
Bine nici aici nu avem de a face cu un grup totalmente omogen, sporadic parintele mai plaseaza cate un kil de faina sau ulei celor mai slabe de inger sau le mai trimite prin excursii pe la manastiri, pentru a mai atenua din zgomotul de fond si a-si face viata mai usoara in comunitate. In cazuri mai deosebite, unele sunt chiar promovate in corul amintit mai sus (cu remuneratie bineinteles) sau, si mai bine, la vandut lumanari spre folosul bisericii. O parte chiar pentru asta vin la biserica: sa ajunga sa faca parte din sistem si sa traiasca o viata plina de impliniri (sufletesti si/sau lumesti).
Exista insa caractere mai incapatanate, samanta cea mai rea, care au acasa tot ce le trebuie, prefera sa cante solo si nu organizat in corul bisericii, la comanda popii si nu vor nici sa puna mana pe banii de lumanari.
Acestea din urma sunt privite atat ca niste paria, elemente ciudate si greu de inteles (uneori chiar etichetate ca simbol al raului si al necuratului), dar in acelasi timp si ca elemente indispensabile ale comunitatii. Intr-un anumit fel ele sunt sufletul acesteia. Traiesc in umbra, la limita dintre bine si rau iar amandoua partile, atat parintele cat si mirenii, apeleaza la baza lor vasta de cunostinte si la abilitatile diabolice de comunicare si de diseminare fulgeratoare a informatiilor ori de cate ori au nevoie sa transmita ceva, “neoficial” celeilalte parti.
Nu o sa va spun cu ce personaje din industria vinului se aseamana categoria de mai sus, va las sa duceti singuri analogia (devenita spre final alegorie) pana la capat…
Eu ma duc ca sunt “invitat” la un botez. Ah, pardon la o degustare..:)
Tags: bloggeri, piata vinului, producatori de vin, somelieri, vin
Wine Enthusiast pe Decembrie 2012 zice ca Murfatlar Zestrea Pinot Noir 2010 Demidulce e de 87 de puncte..:)). Nu stiti care e asta? Ala cu reclama si rebrandingul pe care il beau babacii nostri si nu il mai identificau la raft… Infarct! Inca o dovada ca un batran la casa omului e o comoara. Ce iti trebuie somelier in restaurant: suni acasa si intrebi pe al batran ce sa bei! 🙂
