Este Sauvignon Blanc, un soi devenit atat de de international incat aproape ca fost confiscat francezilor. Care sunt sigur ca l-ar fi inregistrat ca denumire controlata daca ar fi putut. Dar cum nu s-a putut, s-au concentrat pe un sistem de etichetare si promovare a vinurilor proprii, care sa scoata in evidenta caracterul de exclusivitate al acestora, bazat in primul rand pe origine.

Adevarul este ca la ora actuala cand  pe tot mapamondul se produce Sauvignon Blanc, faptul ca ar fi din Franta, Noua Zeelanda sau Chile e de mica importanta pentru consumatorul obisnuit. Ba din contra, variantele Lumea Noua sunt croite mai pe gustul acestuia.

Cel provenit din Franta este insa „branduit” cu alta filozofie, soiul din care s-a obtinut vinul nefiind atat de important fata de locul efectiv unde acesta a fost cultivat. Adica terroir-ul. Sa spui despe vinul de mai sus ca este Sauvignon Blanc, este ca si cum ai spune despre Rolls Royce ca este o masina sau despre Marlene Dietrich ca este o actrita. De ce ? Pentru ca este mai mult decat un Sauvginon Blanc, iar pentru francezi este un Pouilly Fume.

Asadar pe sticla de fata nu o sa gasim scris pe nicaieri Sauvignon Blanc, ci doar Le Domaine Saget, Pouilly Fume. Adica producatorul si apelatiunea. Pentru vinurile mai scumpe si mai cu pretentii gasim bineinteles si parcelele de pe care s-au recoltat strugurii, atent catalogate si al caror potential a fost dovedit de-a lungul anilor, conducand la un sistem si mai complicat de apelatiuni, clasificari, lieux-dits, premiere cru-uri si grand cru-uri pe care numai francezii l-ar fi putut adopta si imbratisa cu atata entuziasm si in acelasi timp cu o doza egala de dispret pentru etichetele si clasificarile varietale.

Pe scurt, in cazul sistemului de etichetare (si de apelatiuni) francez, ceea ce pare complicat pentru un neofit care doreste doar sa cumpere o sticla de vin pentru o masa de pranz, devine mana cereasca pentru un pasionat care stie exact ce cauta. Vinul de fata nu l-am cautat special, a venit el la mine, dar recunosc ca eram foarte curios cum se prezinta, in primul rand tinand cont ca pe la noi nu intalnesti foarte multi producatori francezi din zona respectiva (Sancere , Poully Fume) ca sa ai de unde alege. De altfel nici cel de fata nu va asteptati ca este vreun entuziast cu doar 10-20 de Ha, el fiind unul dintre colosii din zona, acoperind cu aproape 360ha de plantatii numeroase apelatiuni de-a lungul Vaii Loarei. Asadar:

Aspect (Culoare): Galben intens, ca un spic de grau copt, stralucitor si cu ceva nuante inchise in structura plus o nota usor onctuoasa pe pahar

Nas: elegant, de intensitate medie, complex, rotunjit si asezat de timpul petrecut in sticla. Nu ataca ca un boxer fara experienta, cu arome bombastice si stridente specifice vinurilor moderne ci mai degraba cu aluzii fine si echilibrate, care starnesc curiozitatea si te indeamna sa il descoperi. Tipicitatea de soi desi exista, nu este vulgara si opulenta, ci mascata usor in spatele unor note citrice (lime, grepfruit amar), de fan cosit, agrise si ciudat, ceva lychee. Lasat putin in pahar arunca intr-un final si arome usoare de fructe dulci, exotice. Celebra mineralitate, al carei intreg concept se bazeaza pe genul acesta de vinuri, este de asemenea prezenta cu note de cremene asociate unor tuse usor picante in fundal. Per ansamblu o experienta olfactiva care surprinde prin sobrietate si eleganta, desenand un portret mai degraba auster, dar cu o evidenta nota de autenticitate si finete.

Gust: Atacul prezinta inca destula aciditate pentru cei 5 ani pe care vinul ii are, aceasta nefiind insa deranjanta si prezentandu-se bine integrata unui corp mediu, rotund. Vinul apare serios si sobru pe palatin, cu arome acrisoare de citrice, agrise, lychee si nuante elegante, usor florale. Alcoolul (12,5%) este perfect integrat reusind in acelasi timp sa confere vinului un aspect usor cremos, suplu si catifelat. Aciditatea evolueaza crescator, urcand la cote surprinzatoare pentru varsta vinului si conferind finalului un aspect racoritor si proaspat. Notele minerale, usor picant-afumate (posibil din cauza autosugestiei) si remanenta medie a acestuia pe palatin, completeaza in mod fericit intregul ansamblu.

Un vin Foarte Bun, bine echilibrat si pe care timpul l-a ajutat sa isi rotunjeasca asperitatile si sa isi echilibreze in mod fericit toate componentele. Plusul de complexitate si sobrietate care au facut celebre vinurile din Sancerre si Pouilly Fume este evident, notele minerale conferind eleganta constructiei. Vinul s-ar putea totusi sa nu placa amatorilor de Sauvignon Blanc-uri usoare si intens fructate specifice Lumii Noi, parandu-li-se prea serios si auster in comparatie cu acestea.

Pe la noi il gasiti in jur de 100 ron si aici ar trebui sa intervin si sa spun ca RPC este Slab sau cel mult Acceptabil. Daca stau insa sa ma gandesc ca in ultima vreme vad din ce in ce mai des vinuri albe de pe la noi, monovarietale, cu tendinte de 70-80 sticla, care nu au in spate decat un brand local (de care sincer in locul lor m-as lipsi, daca vorbim despre calitate), cel de fata, provenit din plantatii de peste 20 de ani (doua treimi din struguri de pe plantatiile proprii, restul cumparati de la viticultori locali), fiind astfel un fel de „cupaj” dintre diferite „lieux-dits” din faimoasa apelatiune Pouilly Fume, nu prea mai pare asa scump pentru pedigree-ul pe care il prezinta…

P.S. Aviz amatorilor de asociatii culinare:  merge superb cu tartine de somon afumat cu unt sau cu somon (sau orice peste mai gras) in general.

Tags: 2007, Franta, Le Domaine Saget, Pouilly Fume

Nu va speriati ca nu e de rau…Nu a dat nimeni cu bomba la Atena, desi tinand cont de evenimentele din ultimele zile de la greci nu cred ca suntem departe, cel putin la figurat, de scenariul de mai sus.

Ideea este ca noua gama de la Cotnari lansata cu surle, trambite, oenomatic si stand separat la Goodwine in primavara, desi se numeste Simpozion, are la ora actuala niste mici probleme legale legate de inregistrarea la OSIM, Cotnari fiind acuzat de cei de la Crama Francu (a.k.a.Patrician) ca foloseste o denumire inregistrata de ei anterior si ca s-au trezit cam tarziu sa depuna dosarele pentru denumirile noilor vinuri.

In fine chestiile legale, nu fac obiectul blogului de fata, pana la urma cred si sper ca se vor regla lucrurile. Ce ma intereseaza pe mine este cum se prezinta vinul, si dupa ce s-a evaporat efectul surprizei cu care cei de la Cotnari au reusit sa capteze audienta de la Goodwine…

Dintre cel trei vinuri (Grasa, Tamaioasa si Feteasca Alba) am inceput cu Feteasca Alba, pe a carei eticheta scrie Simpozion la Atena. De ce cu Feteasca Alba? Simplu: pentru ca aveam nevoie de ceva care sa  insoteasca o dorada in crusta de sare garnisita cu brocolli la abur cu vinegreta de busuioc. Si insotirea a fost de bun augur.

Inainte sa va povestesc despre vin, cateva cuvinte despre prezentarea in care vine acesta. Dupa cum mi-au spus si cei de la Cotnari vinul a fost imbuteliat special pentru targ si etichetele lipite manual, iarchestia asta se vede…adica sunt putin strambe si incretite, dar tinand cont ca au uitat sa inregistreze denumirile la OSIM, putem trece cu vederea partea cu etichetele.

.

Apoi pe fiecare scrie cate un text. Pe cea de fata scrie asa: “ La urmatoarea intrunire voi fi iarasi insotit…de colega mea draga, devenita acum muza preferata a prietenilor greci.” E? Cum suna? Mie imi suna putina  Gheorghe Stefan zis Pinalti si a scandalul cu folcloristele pentru arbitrii. Dar venind din Moldova, acordam circumstante atenuate. Eu zic totusi ca putem renunta la text fara parere de rau si nu cred ca se supara multa lume. In rest eticheta este ok, de calitate, aurie (la Cotnari dupa cum  stim e o obsesie cu aurul) dar parca un pic prea serioasa pentru un vin alb prezentarea de ansamblu.

Iniante sa va spun despre vin, tin sa aduc la cunostinta ca cele trei variante noi ale vinurilor Cotnari (Feteasca Alba, Grasa si Tamaioasa, toate seci) au intrat in posesia subsemnatului prin grija reprezentatilor Cotnari de la Goodwine, care m-au tinut minte cand am pronuntat expresia: “cand or zbura porcii sau cand o vinifica Cotnari Grasa in sec” si au vrut probabil sa imi demonstreze ca uneori si porcii mai zboara. Le multumesc pe aceasta cale ca nu am primit trei Grase, ci cate un exemplar din fiecare. Asa ca asta imi va permite sa le pe toate la diesecat, in viitorul apropiat, dovada ca generozitatea poate fi uneori o arma cu doua taisuri..:)

In fine, acum despre vin:

Aspect (culoare): galben deschis, pai (pentru  standardul Cotnari chiar foarte deschis) cu nuante verzui si ceva mici bule razlete pe pahar ce prevestesc un rest de dioxid de carbon.

Nas: Intensitate medie spre ridicata, putin inchis si reductiv la inceput, cat vinul este inca rece, etaland mai mult miresme de fan uscat si flori plus ceva tente minerale si usor drojdioase in fundal. Dupa un timp petrecut in pahar, se deschide in nuante mai rotunde, usor dulcege, de fructe exotice (mango, ananas) cu usoare adieri florale de soc si salcam. Ceva Chardonnay-like….

Gust: atac cu aciditate medie, integrata, sprintar si usor glumet, insotit de fructe (exotice, plus ceva caise, piersici coapte) si flori care se topeste usor sub actiunea usorului rest de dioxid (lasat intentionat sau o fi fermentat in sticla dupa imbutelierea pentru targ?). Senzatia este usor cremoasa, catifelata si vine insotita de nuante tonic-amarui. Evolutia in gura este scurta, fresh, iar nuantele amarui (care ar putea fi asociate si ideii de mineralitate) domina si postgustul. Acesta din urma se prezinta la o intensitate medie, mineral, floral, usor dulceag si cald, probabil din cauza alcoolului de 13,5 %, dealtfel bine integrat, neobservandu-se in evolutia parca de fulg a vinului.

.

Pe scurt, un vin Bun spre Foarte Bun, clar cel mai bun vin de la Cotnari incercat de mine pana acum si fara faimosul rest de zahar care devenise deja simbolul Cotnariului. Observ in ultima vreme o efervescenta pe segmentul Feteasca (Alba si Regala) cu o crestere vizibila a nivelului calitatii de ansamblu. Probabil ca pentru asta este de vina si anul, 2011 fiind un an bun pentru vinurile albe (vezi si medaliile de la ultimul concurs de la Bruxelles luate mai ales pentru vinurile albe).

Daca ar fi sa ma refer la cei doi granzi care au facut furori la targ (adica Jidvei si Cotnari) as zice ca varianta de la Jidvei este putin mai integrata si mai lucrata, o treapta in plus de serioazitate. Insa nu trebuie neglijat ca cei de la Cotnari au realizat vinurile de fata pariind pe un oenolog tanar, rezultatele fiind mai mult decat multumitoare, luand in considerare nivelul anterior si tinand cont de traditia vinurilor seci la Cotnari, care este cvasiinexistenta in comparatie cu Jidvei. Dintre cele trei vinuri ale lor, la targ Gasa si Tamaioasa mi s-au parut mai reusite decat cel de fata, dar ma repet, nici acestuia nu prea ai ce sa ii reprosezi. Poate doar disonanta dintre imaginea serioasa a gamei (sticla,eticheta, etc.) si caracterul fresh si usor al vinului de fata.

.

In ceea ce priveste pretul aici este o alta discutie, din informatiile pe care le am vinul va pleca de la crama cu in jur de 40-50 de lei si daca va ajunge prin magazine de specialitate la 60-70 de lei va fi foarte mult pentru un vin alb din soi autohton. Deja pe la banii astia sunt o groaza de vinuri cu traditie, imagine si caracter care joaca in alta liga (sa zic Solo Quinta sau Cuvee Amaury ca imi vin primele in gand). Probabil ca nici pe export nu se bazeaza cei de la Cotnari, tinand cont de textele de pe etichete, dar nu este exclus sa vanda foarte mult plecand de la imaginea pe care o au in randul publicului.Asta daca acesti consumatori vor percepe noua gama ca pe un “next level” al producatorului moldovean, un fel „ultima fitza”. Pe principiul asta probabil ca se merge si cand se cere o caruta de bani pe Grasa 300.

.

.

P.S. I:  Nu inteleg totusi cum s-au ales orasele pentru „simpozioane”, ca sunt ciudate toate: Atena , Moscova, Roma? De ce nu Iasi, Cluj sau Constanta?

Eu personal cred ca s-ar vinde foarte bine un vin pe care sa scrie: “Simpozion la Caracal!”, eventual cu poza lui DD pe eticheta!!! Si spun asta fara nici o urma de ironie fata de vinurile de mai sus, doar mi-a venit acum in minte.

P.S. II: Nu incercati site-ul de pe eticheta de  mai sus ca nu merge. Inca…

Tags: 2011, Cotnari, Feteasca Alba, Simpozion la Atena

Recunosc! Ma uit la Masterchef! Fara sa am pretentii de mare maestru culinar ma mai descurc cu cutitul prin bucatarie fara sa imi tai degetele…

Ce am aflat din episodul de aseara (de fapt de la concurenta Andreea care le explica chestia asta la niste clienti): ca in bucataria moderna nu mai conteaza asocierea clasica a vinului cu mancarea si merge si vinul rosu la peste…Pe bune?

Probabil ca daca ai vreun somon, peste spada sau vreun ton te mai risti la vreun Pinot light sau vreun Beaujolas Cru mai lejer, dar la dorada si cod nu cred ca vrei sa  servesti vin rosu.

E posibil ca informatia tinerei respective sa fie preluata de aici (poza din dreapta de acolo este, daca nu va-ti dat deja seama), unde se spune ca cercetatorii au descoperit ca vinul rosu ajuta pestii sa traiasca mai mult. Pacat totusi ca avem nevoie de ei morti in bucatarie…

In plus aflam cateva cadre mai incolo si cine are contract de plasare produse cu emisiunea: Domeniile Samburesti. Nu am nimic cu vinurile lor, nu ma pronunt pe subiect pana nu le incerc. Chiar am inteles ca au luat si niste medalii prin China (desi cred ca era mai aproape faimosul Bruxelles).

Totusi, intrebarea care imi vine evident si firesc in minte este: ce vin rosu de la Samburesti merge cu peste? Adica cu dorada si cod in sosuri usoare si garnituri de legume, care se gateau aseara la Masterchef ?

Astept provincia!

.

P.S. Tot aseara am mai aflat ceva despre vinul rosu: cliseul devenit de acum clasic pe la noi, cum ca face rau la inima si creste tensiunea..:)) Tot dintr-o discutie concurent clienti… Masterchef Paradox…Parol!!!

.

Tags: Masterchef, Samburesti, vin