Filozofic (si practic) vorbind cum poti sa pui laolalta vinuri de 500 de puncte Parker? Stiut fiind ca sistemul de notare pleaca efectiv de pe la 80p, una din solutii ar fi vreo 4 vinuri de 85 si vreo 2 exemplare de 80. Bine, dar cine ar vrea sa bea vinuri de 80-85p Parker? Oricum e inflatie de ele pe toate drumurile.

Daca urcam spre 90 de puncte si peste cu siguranta nu se poate sa faci cifra rotunda de 500 puncte. Cea mai eleganta metoda este de cinci ori o suta. Adica perfectiunea dupa Robert Parker, in cinci ipostaze.

 

Pana la urma ce inseamna 100 de puncte Parker in lumea contemporana a vinului? Perfectiune? Probabil. Idealul? Pentru unii poate. Cheia succesului? Cu siguranta.

Ca producator, 100 de puncte de la marele Parker iti proiecteaza cash flow-ul in stratosfera si vinul in lumina mondiala a reflectoarelor. E pana la urma o chestiune de cerere si oferta.

 

De aceea este dificil zilele acestea sa te intalnesti cu un vin de 100 de puncte Parker. Desi nu sunt un fan al respectivului sistem de evaluare al vinului, ultima intalnire de acest gen pe care am avut-o mi-a produs cumva o epifanie. Aceea ca dincolo de cele 100 de puncte, hulite sau adorate, este cu siguranta un vin exceptional, cu care rar “stai de vorba” in viata.

 

Asa ca in mintea mea a incoltit o idee care rezolva cumva si sarada de mai sus. Ce ar fi sa organizez o degustare numai cu vinuri de 100 de puncte Parker? Si stiind preturile cum as putea-o echilibra pentru a o face cat mai accesibila stiut fiind faptul ca respectivul scor aduce dupa sine preturi prohibitive pentru un pasionat de vin, mai ales din Romania.

 

Asadar dupa multe calcule si impreuna cu cei de la Winepoint (carora le multumesc si pe aceasta cale) am pus la cale un plan: sa gasim cinci vinuri fiecare cu cate 100 p Parker si sa incadram totul (adica cu tot cu meniul de degustare) intr-un pret cat mai accesibil.

Si unde am gasit vinuri de 100 p Parker? Bineinteles in Mecca iubitorilor de vin (si de puncte Parker) Bordeaux. Cel de Sus ne-a ajutat cu doua recolte recente exceptionale (2009 si 2010) din care au rezultat vinuri demne de varful clasificarii marelui critic.

 

In plus, am cautat sa selectez exemplare din apelatiuni diferite ca sa surprindem cumva stiluri de vinificare si abordari diverse. Pana la urma vreau si sa ma lamuresc personal cat a reusit mult hulitul stil Parker de vinificare sa stearga din diferentele dintre apelatiuni sau dintre recolte. Pentru ca 2009 si 2010, desi au fost doi ani exceptionali, au fost diferiti ca stil de vinuri rezultate. Dar despre asta o sa va povestesc la degustare…

 

Cand am tras linie peste toate organizarea nu a dat cu virgula si a rezultat asa:

• Cele 5 cinci vinuri de 100 de puncte Parker:

CHATEAU PONTET-CANET	PAUILLAC AOC	2010
CHATEAU MONTROSE	SAINT ESTEPHE AOC	2010
CHATEAU PAPE CLEMENT RGE	PESSAC LEOGNAN AOC	2010
CHATEAU LEOVILLE POYFERRE	SAINT JULIEN AOC	2009
CLOS FOURTET	SAINT EMILION GRAND CRU AOC	2009

• Cantitativ vor fi 75 ml/persoana din fiecare vin, deci o sticla la 10 persoane
• Locatia va fi la Ethic Wine Tasting Room din Floreasca sau la Pontonul din Herastrau depinde de vreme
• Data: joi 24 septembrie orele 19:30 (cred, ramane de stabilit ora exacta)
• Vom avea un meniu de degustare la care acum ne gandim impreuna cu Bogdan ce va fi; incercam sa fie ceva pe masura vinurilor.
• Tariful va fi de  150 €/persoana +TVA, care se vor plati in avans la Bogdan Sandu sau la Winepoint si se va emite factura/bon fiscal de suma respectiva.

 

Una peste alta sunt cinci vinuri de peste o mie de euro in total si fix 500 de puncte Parker. Adica “nec plus ultra” in lumea vinului. 101 Puncte Parker nu are (inca) nici un vin din ce stiu eu.

 

Daca sunteti la fel de curiosi ca mine va astept la degustare!

Cine e doritor imi poate trimite un mail mie ( dan@provin.ro ) sau ii poate contacta pe cei de la Wine Point (mail: office@winepoint.ro tel 0722.463.516) si revenim cu toate detaliile despre plata si organizare.

 

Cu totul sunt 20 de locuri care se vor acorda in ordinea primul venit, primul servit. O parte au fost deja ocupate inainte sa anunt oficial degustarea, dar mai sunt disponibile deocamdata destule.

In concluzie, invitatia a fost facuta si va astept sa gustam impreuna perfectiunea! Dupa Parker, repet…;)

 

P.S. 1 Disclaimer: NU, nu ma voi apuca sa dau puncte Parker vinurilor de acum incolo. Si DA, imi pastrez parerile personale cu privire la respectivul sistem de notare.

Pareri care tin mai mult de perspectiva din care fiecare priveste subiectul vin. Dincolo de perspective insa un vin exceptional ramane un vin exceptional…si cred ca vom avea parte de cinci vinuri exceptionale.

 

P.S. 2: Da, stiu, vom face vinicid. Vom bea vinuri aflate in frageda pruncie, cu orizonturi de evolutie de minim 30-40 de ani. Dar asta este, ne sacrificam pe altarul cunoasterii. Si al curiozitatii…;)

 

Tags: 100 puncte, 2009, 2010, Bordeaux, Chateau Leoville Poyferre, Chateau Montrose, Chateau Pape Clement, Chateau Pontet Canet, Clos Fourtet, Robert Parker

 

Astazi o sa ne abatem un pic de la profilul blogului de fata, fara sa viram insa foarte mult in afara zonei bahice. Decat vom avansa un pic pe scara gradelor alcoolice.

 

Tin sa precizez inca de la bun inceput ca nu sunt si nu ma pretind a fi vreun specialist in “tarii” si mai ales in whisky. Bine nici in vin nu ma pretind a fi mai mult decat un pasionat informat…:)

De baut, din aceasta categoria whisky, am baut ca tot omul cam ce exista mainstream prin comertul de pe la noi: de la Johnny Walker si Ballantines la exponentialele Jack Daniels sau Chivas, fala meselor romanesti mai de soi si “requirements” in meniul de la nunti. Plus “specialitatile” care mi-au trecut prin fata (Lagavulin, Oban, Laphroaig, Glenfiddich, Glenlivet, etc). Asta daca pot fi considerate specialitati. Deci, repet, fara a ma considera vreun specialist, sa spunem ca sunt cat de cat aclimatizat cu privire la ce se invarte prin piata de profil.

 

Piata care asa cum banuiti este dominata de cateva companii mari, multinationale colectionare de branduri si distilerii, care isi impun produsele in fata publicului atat prin cantitatile impresionante pe care le produc la o calitate constanta cat si prin bugetele de marketing pe masura. Suna familiar, nu?

 

Desi nu am avut timp niciodata sa studiez problema mai amanuntit, extrapoland experienta din domeniul vinului am presupus intotdeauna ca si la whisky exista producatori mici, gen boutique ale caror produse ajung mai greu la consumatorul final de la raftul marelui retail romanesc. Pentru genul acesta de produse pot spune ca vinul mi-a deschis ochii, curiozitatea si apetitul. De aceea nu ratez nici o ocazie de a ma educa in domeniu si a incerca ceva deosebit si iesit din masintream-ul comercial.

 

Daca la vin chestia asta e mai simpla, datorita atat importatorilor locali specializati pe diferite tari care au inceput sa apara si la noi sau a importurilor personale concretizate in comenzile de pe site-urile de afara, la whisky e un pic mai complicat. E greu sa cumperi 18 sticle de whisky o data pentru un colet si e mult mai problematic sa le bei apoi. In plus in cazul tariilor gusturile conationalilor sunt mai dubioase si mai radicale decat la vin, penduland intre tuica autohtona si whisky-urile ieftine si de duzina de prin magazine, cautate offcourse “la oferta”.

 

Ocazia si norocul fac insa ca distribuitorul local de bauturi alcoolice Rifco Trading, pe langa etichetele mainstream consacrate sa importe si sa distribuie exemplare interesante din portofoliul Douglas Laing’s.

Ca sa va explic pe scurt, Douglas Laing este unul dintre cei mai cunoscuti master blend-ari de whisky, acesta lucrand cu majoritatea distileriilor importante si celebre ce functioneaza din Lowland pana in Highland. Omul traieste in paradigma calitatii si a refuzului utilizarii metodelor moderne/tehnice pentru cosmetizarea produselor. De exemplu nu foloseste caramel pentru a sugera (in mod fals) invechirea si nu filtreza la rece propriile creatii.

Prin prisma experientei impresionante si a relatiilor pe care le are la diferitele distilerii cumpara loturi mici de la acestea si le mixeaza sau scoate variante personale in editii adesea ultralimitate, de genul cateva sute de sticle.

 

Sistemul ierarhic de clasificare al whisky-urilor pe care le produce aduce in mare parte cu o clasificare gen Burgundy cu produse AOC, Village, Premier Cru, Grand Cru. Unde viile sunt inlocuite cu distilerii. O filozofie pe care o pot intelege, imi este familiara si care pentru mine constituie inca un semn al aplecarii catre calitate a producatorului respectiv.

Mai trebuie spus, daca nu v-ati dat seama deja, ca Douglas Laing’s este una dintre putinele companii independente din domeniul whisky-ului. Asa ca nu va asteptati sa gasiti produsele prin marele retail. La ce cantitati produce ar fi oricum imposibil.

 

 

In cadrul degustarii organizate in Pitesti la Cafegiu de dl Catalin Rizea cu o parte din licorile respectivului producator am trecut prin gama de whisky-uri regionale incadrate la produse permanente. Vatted Malt Scotch-uri mai exact. Practic acestea sunt blend-uri de la distilerii din cele patru regiuni importante pentru productia de whisky (Highland, Islay, Speyside si Islands). Accentul este pus pe surprinderea cat mai fidela a caracterului regiunii intr-o singura bautura cumva reprezentativa.

Pentru mine a fost o ocazie excelenta de a ma familiariza cu stilul si tipicitatea fiecarei regiuni. Sunt un fel de whisky-AOC, care cauta sa prezinte stilul zonei si nu practicile unei distilerii/producator anume. Pentru aceasta avem gama superioara “Provenance” (gen apelatiune Village), urmata de “Premier Barrel” pentru amatorii de detalii si “old particular” pentru colectionarii de vechituri. In stil Premier Cru sau Grand Cru. Foarte usor de inteles si intuit scopul si target-ul fiecarei game.

Inainte sa va insir cateva impresii despre fiecare licoare degustata trebuie sa remarc prezentarea si mai ales marketignul superb al produselor de fata. Rar mi-a fost dat sa intalnesc etichete si cutii mai reusite, asta ca sa nu mentionez un intreg arsenal de obiecte promotionale atent realizate, in linia filozofica a fiecarei game. Practic atentia pentru detalii impresioneaza de la primul contact cu produsul si intuiesti aplecarea spre calitate si detaliu a producatorului.

 

Am inceput degustarea cu produsul generalist, de stil, un blend generic intitulat King of Scots. Desi este produsul de intrare in gama, corespunzator zecilor de blend-uri cu care marele comert este inundat, se vede mana si pasiunea specialistului care l-a creat. Reteta blend-ului este bineinteles secreta si pastrata in familie. Este un stil abordabil, dulceag, cu impresii coapte, generoase atat in nas cat si pe palatin, dar in acelasi timp bine echilibrat si cu un strop de complexitate si seriozitate. Pentru un produs de linie este foarte reusit si da clasa de departe licorilor de prin magazine, cam la aceeasi categorie de pret.

 

 

A urmat Scallywag un vatted malt (blend de single malt-uri) din Speyside care contine (printre altele) whisky-uri de la nume celebre gen Mortlach, Macallan si Glenrothes. Nas complex cu aluzii de ierburi si senzatii vanilate, dulcege, de tarta de mere si ciocolata amintind de butoaiele de Sherry in care a fost maturat. Gust echilibrat, evolutie cu izuri citrice, mai echlibrata, lejera si complexa. Un whisky cu un balans foarte bun intre notele dulcege si cele spicy, plus un twist de complexitate.

 

 

Timorous Beasty este reprezentantul Highlands si dupa eticheta ma asteptam la ceva mic, pufos si dragalas. Nici pe departe. Disonanta dintre denumire si produs se pastreaza si in evolutie. Daca in nas este timorous, aluziv, cu impresii florale si elegante, in gust este puternic, prezent, impetuos, usor dur, terminand insa dulceag si pacificator. Recomandat celor care adora contrastele!

 

 

Rock Oyster este un vatted menit sa reprezinte insulele (Jura, Islay, Arran si Orkney). Nas cu note saline, iarba, menta si impresii de forest floor, de lemn putred, date probabil de usoarele tente de turba. Complex, interesant, intrigant. Gust lejer, fara multe detalii dulcege, in tuse mai degraba citrice si ierboase, masculine, prezente, directe. Subcontient sau nu sarea si impresiile marine ies in evidenta, alaturi de note smoky, in stilul unui foc pe malul marii, din lemne udate de ocean.

Un whisky modern, complex usor departe de stilul dulceag si comercial atat de prezent in piata. Mie personal mi-a placut cel mai mult de la degustare poate si prin prisma faptului ca a fost diferit de ceea ce mai incercasem pana atunci.

 

 

Am incheiat cu cel mai impetuos stil, un vatted din Islay al carui note afumate sunt “love it or hate it” printre iubitorii de gen. Mie unul recunosc ca imi plac, atunci cand sunt prezente in doze controlate. Cand sunt in exces, acoperind celelalte arome, strica. M-am bucurat ca in cazul celui de fata, Big Peat notele de turba sunt excelent dozate si integrate, din nas pana in gust fara sa stearga caracterul vag dulceag, de vanilie si mar copt cu scortisoara si sa afecteze complexitatea ansamblului. L-as recomanda calduros celor care beau pentru prima data un whisky “afumat”, fiind o excelenta introducere in domeniu, dar si celor carora le place stilul pentru a vedea un exemplar excelent echilibrat, in care turba nu domina ci aduce complexitate.

 

 

In concluzie avem de a face cu produse care debordeaza de caracter si personalitate incorporand un know-how si o experienta redutabile. Coroborate cu un acces de invidiat al master blender-ului la o multitudine de malt-uri si de aici posibilitati infinite de a slefui un produs final deosebit.

Practic toate whisky-uril degustate, de la dulceagul King of Scots pana la afumatul Big Pete sugereaza si insufla un sentiment de manufactura, de boutique, de la prezentare, poveste si pana la senzatiile gustative.

Iar asta le face alternative excelente la produsele industriale si adesea lipsite de suflet cu care marele comert invaluie si asalteaza consumatorul zi de zi astazi, incercand sa emuleze si sa insufle o falsa senzatie a liberului arbitru.

 

 

Tags: Big Peat, Douglas Laing's, Kings of Scots, Rifco Trading, Rock Oyster, Scallywag, Timorous Beastie, whisky

 

Aflam ca desi este luna august, cand lumea este plecata in concedii si uzina de la Mioveni este in remont (adica simti cam cum ar fi fara Renault pe la noi prin Arges si ai un apasator si bacovian sentiment de Teleorman) in lumea vinului lucrurile se misca. Si e bine ca se misca. Ultima initiativa de care am luat de pe blogul lui Cosmin este punerea la cale a unei degustari cu rolul de a evalua in mod exhaustiv o parte din vinurile Romaniei la ora actuala.

 

Demersul ii apartine Marinelei Ardelean care in ultimele luni a facut turul cramelor de pe la noi (un adevarat maraton) selectand vinurile pentru degustarea respectiva. Din juriul degustarii vor face parte trei MW (de fapt tehnic sunt doar doi) plus specialisti in domeniu. Una peste alta un juriu caruia cu siguranta nu i se poate reprosa lipsa de competenta si capabilitatea de a identifica vinurile bune de pe la noi.

Acum, ca sa nu o lungesc cu introducerea, din partea mea pe scurt, avem asa:

 

1. Felicitari pentru initativa, era necesara!

 

2. Am o problema (este ca va asteptati la asta?). Si problema se numeste sistemul de notare. Care este unul gen clasa intai. De la 1 la 5. De fapt din ce inteleg e de la 3 la 5. Cine nu prinde 3 e descalificat si lasat repetent. Bine, sunt curios daca vom afla vreodata cine nu a prins trei, dar teoretic daca vinurile au fost selectate deja pentru degustarea respectiva, nu cred ca ar trebui sa fie multe care sa nu prinda trei. Nu de alta, dar apar apoi vorbe despre cum si cine a facut selectia. Deci previziunea mea este ca 99% vor fi de la bun in sus. Probabil 2-3 acolo vor fi descalificate, ca deh si nea Nicu iesea cu 97% din voturi presedinte. Glumesc…sa revin.
    

Eu unul nu cred ca poti sa faci diferenta intre 250 de vinuri cu ajutorul unui sistem de notare atat de grosier. In lumea vinului sisteme de notare cu trei scale mai folosesc Gambero Rosso si Wine X Magazine, daca ati auzit de ei. Si atat. Restul de critici si reviste se chinuie cat de cat sa faca o departajare reala a vinurilor prezentate publicului. Extrema este faimosul sistem Parker care iti zice la diferenta de 1 pct. cum stau doua vinuri. Eh…nici chiar asa.

Ma gandesc ca, sa chemi trei MW si sa ii pui sa noteze cu 3, 4 si 5 suna usor a complezenta si efort inutil in scop de PR. Pana la urma daca tot vin sa ii lasam zic sa faca ce stiu mai bine si sa departajeze mai exact vinurile in discutie.

Practic, daca plecam de la 3 (Bun) care ar fi un 80p minimul de pe scara Parker conform graficului din linkul de mai sus si impartim restul de 20p pe cele trei niveluri ne da Bun (80-87p), Foarte Bun (87-94p), Excelent (94-100p). Sau indiferent cum ar fi plaja de variatie pe un nivel este de minim 7 p. Adica una foarte mare pentru o ierarhie serioasa.

 

Si ca sa argumentez mai departe: daca ne uitam un pic pe distributiile scourilor de vin acordate de diversi critici observam ca de la Jancis la Parker majoritatea notelor sunt in intervalul 87-92 p sau 16-16.5-17. Adica pe o plaja destul de ingusta de 6-7p se ingramadesc cam 80% dintre vinuri. Si cum statistica e aceeasi si la noi si in afara, daca alegem un sistem grosier o sa ne trezim cu majoritatea vinurilor in categoria Foarte Bun fara sa fim in stare sa facem o departajare cat de cat clara intre ele.

Apoi mai este si partea cu (citez): “Membrii juriului vor discuta fiecare vin în parte, astfel încat nota finala sa reprezinte acordul lor unanim.” Asta cu acordul unanim este in 90% din cazuri pe nota (sau treapta de clasificare) mai mare. Ca asa functioneaza psihologia. Va spune unul care are experienta de discutat in comisii de 15 ani incoace. Si asta va impinge si mai multe vinuri care s-ar afla intre “Bun” si “Foarte Bun” in cea de a doua categorie.

 

Pe cale de consecinta unele vinuri vor fi dezavantajate. Si unii producatori. Mai ales cei “quality”, ale caror vinuri vor fi bagate in pluton, in aceeasi oala cu restul. Adica ai un vin la baza intervalului si unul la maximul lui. Dar in carte nu va aparea chestia asta. Pentru ca amandoua sunt foarte bune. Si asa de exemplu Iacob poate va fi Foarte Bun. Ca si Domaine Ceptura Rouge. Sau Millenium rosu cu Charlotte. Asta ca sa nu dau exemple incrucisate intre producatori ca atunci iese o varza completa.

 

Si apoi sa privim si din perspectiva unui cititor strain de vinul romanesc care va parcurge ghidul respectiv. Cum poate el alege un vin deosebit dupa clasificarea de mai sus? Eu unul din Gamberro Rosso nu pot face diferenta dintre vinuri in functie de cele trei pahare pe care le dau ei vinurilor. Dar asa e la italieni, orgolii ca si la noi. Ei au insa avantajul ca au traditie si pedigree si te descurci mai usor daca vrei sa alegi un vin. Noi daca pornim la drum cu Bun, Foarte Bun si Excelent eu zic ca bagam lumea in ceata, mai ales ca (probabil) majoritatea vor fi “foarte bune” si toate vor fi “bune”. Va curge lapte si miere si vom crea asteptari nerealiste. Pe scurt sistemul respectiv nu lasa vinurile cu adevarat bune sa iasa in fata.

 

Una peste alta, eu unul ma bucur ca mi-au imprumutat sistemul de notare. Dovada faptului ca daca astepti si ai rabdare la un moment dat lumea iti da dreptate…:) Doar ca de data asta zic ca ar fi bine sa se foloseasca ceva mai detaliat. Sa chemi MW, oameni pregatiti, care teoretic (si practic) pot sa iti puna vinul destul de exact pe o scara de 100p si sa ii pui incadeze 250 de vinuri in trei note mi se pare ca aduce usor a irosirea talentului, act de prezenta si efort inutil.

 

Practic se rateaza o sansa in numele PR-ului si “caldutului”, a celebrului “sa fie bine, sa nu fie rau”. Ca asa e la noi, cand ai vinuri nu ai juriu, cand ai juriu nu ai sistem de notare, cand ai sistem de notare, nu ai vinuri si asa mai departe ne invartim in jurul cozii. Tot sistemul acesta imi aduce aminte de calificativele introduse la clasa intai pentru a nu afecta odraslele mai putin inclinate catre studiu. Acelea cu Insuficient, Suficient, Bine, Foarte Bine…

 

In final, propunerea mea (retorica ce e drept, desi timp ar mai fi) este(ma repet) sa se foloseasca un sistem de notare mai adecvat si detaliat. Ca nu avem de a face cu novici care nu pot face diferenta intre un vin de 82 sau 85 de puncte. Din contra, e vorba de MW (iar ma repet).

E ca si cum bagi BMW-ul sa ari ogorul. Da, se poate, dar e mai indicat sa folosim un tractor. Sau ca in filmele western in care aduci pistolari platiti din afara sa iti faca ordine in oras, dar le dai pistoale cu apa. Si nici macar nu intru in discutia despre “de ce ar accepta un MW care stie clar cu ce se mananca vinul sa acorde genul acesta de punctaje si cu unanimitati?” Este total alta discutie si e cumva prea filozofica.

 

Pana la urma cred ca e o vorba si de o diferenta de viziune: eu vad in genul acesta de demers un punct zero, o baza reala de la care sa plecam si sa construim ulterior si nu doar o actiune de PR si de prezentare a cramelor, cosmetizata sub forma unui clasificari. Care este usor de identificat de catre publicul tinta de afara…

 

Si ca sa inchei intr-o nota vesela (nu ca m-as fi intristat catusi de putin), pe vremuri era un banc cumva tangential in legatura cu chestiunea de mai sus:

La radio Erevan suna un ascultator si intreaba “Se poate face dragoste cu fereastra deschisa? Redactia raspunde: “Da, se poate, dar e mai indicat cu o femeie.”

 

P.S. In scopul eliminarii din fasa a discutiilor pe langa subiect, a aluziilor de gradinita si a argumentelor “ad personam” precizez in mod explicit ca DA, Dan Micuda e ofticat ca nu a fost invitat in juriul respectiv si de aia a scris textul de mai sus ca sa se razbune. Pentru ca e rau, intotdeauna contra, razbunator, egoist, negativist, negru la suflet si etc…etc…completati fiecare cu ce doriti, numai va rog frumos comentati la subiect, nu la persoana.

Ce am scris mai sus este parerea mea si as fi curios sa aud si argumentele (rationale si la obiect) ale altora.

 

Tags: Degustare, Evaluare vinuri, Marinela Ardelean, Wine Book of Romania