Vinul de fata l-am prins la oferta in Carrefour. Cred ca era in aceesi perioada cand erau Sfintii de la Oprisor 15 lei. Cat am dat pe el? Tot 15 lei. Si inca ma simt vinovat.

Cu Sfintii nu ma simt vinovat. Nu din motive religioase, pur si simplu cam atata cred eu ca fac daca dai la o parte brandingul care include toate onomasticele romanesti cu popularitate.

In schimb la Castel Bolovanu recunosc ca am remuscari. La asta se ajunge in cand vezi preturile care se cer pe alte vinuri de pe la noi. Vinul merita mai mult de 15 lei. De asta am si luat doua sticle..:D Una din ele am baut-o prin ianuarie si desi cred ca mai gasiti relatari despre vinul de fata prin online-ul romanesc, mi-a placut atat de mult incat nu m-am putut abtine sa nu ii ridic si eu o mica oda.

Este un Cabernet Sauvignon 100% care vine din Oltenia (mai precis Samburesti) de pe un terroir care se preteaza excelent vinurilor obtinute din acest soi.  Din ce stiu si Soare tot acolo isi are originile. Asadar, “oda” suna cam asa:

 

Aspect (Culoare): rosu intens, visiniu, opac si concentrat

 

Nas: intensitate medie spre ridicata, in tonuri primare de fructe negre de padure, visine coapte, violete si zambile, frumos asezate pe ceva note vanilate. Nu lipsesc nuantele de baric (piper negru, piele si ceva cacao), bine integrat si strunit pentru a nu impieta asupra  prospetimii si expresiei fructului.

  

Gust: Atacul debuteaza alert, vioi, cu un cocktail de fructe negre, ceva prune uscate, visine si nuante piperate si de ciocolata neagra. Evolutia este liniara, marcata de o aciditate care ii confera prospetime si impinge fructul in prim plan, echilibrand in acelasi timp excelent corpul si nelasand deloc sa se vada nivelul alcolic deloc de neglijat (14 %). Finalul continua notele fructate, insotite de tanini integrati, copti, dar sesizabili printr-o usoara astringenta placuta care ii aduce o tusa de seriozitate si structura. Postgustul este mediu spre lung, debutand in note amarui, de samburi de migdale si aflat initial sub influenta astrigentei din final. Ulterior isi fac simtita prezenta fructele coapte din evolutie, alaturi de  tuse dulcege, usor vanilate.

 

In concluzie, un vin la bariera dintre Bun si Foarte Bun. Prea ieftin ca sa fie Foarte Bun? Hai sa nu dau idei… Cred ca pretul acela de 15 lei imi joaca feste.  Are potential evident de evolutie pentru inca vreo cativa ani. Bine lucrat, savuros, fara lemn excesiv si cu fructul bine exprimat. Este exact ceea ce numesc eu un vin corect. Chestie greu de gasit pe la noi.

 

Corectitudinea asta merge pana la capat si in privinta pretului: in jur de 30 de lei (parca 33 in Auchan in urma ultimelor “alinieri” la trendul international). Acum vreo luna il gaseati inca pe la 27 de lei in acelasi magazin. Best-buy la raft, cu un RPC Bun in amandoua ipostazele de pret de mai sus. E posibil sa fi aparut deja varianta 2010, pe care ca nu am incercat-o inca, dar  daca mai gasiti 2009 prin stocurile retailerilor luati cu incredere.

 

La ora actuala cel de fata, la capitolul Cabernet si cu Merlot 2007 de la Wine Princess sunt cele mai corecte vinuri autohtone incercate de mine in ultimul timp. Din toate punctele de vedere!

 

Tags: Cabernet Sauvignon, Castel Bolovanu, Samburesti, Vinarte

 

In primul rand atentie mare sa nu incurcam Bel Air-urile….pentru a exista vreo 7-8 din ce stiu eu (s-ar putea sa fie mai multe). Numai acolo in zona mai exista Bel-Air Lalande de Pomerol, plus un Chateau Clos Bel-Air…e plin Bordeaux-ul de Bel Air-uri.

Cel de fata este un Bel-Air Pomerol, adica  Rive Droite si majoritate Merlot. 2002 nu a fost cine stie ce an in Bordeaux si nici conditiile de pastrare pentru vinul de fata nu au fost dintre cele mai bune. Totusi sa vedem cum s-a prezentat:

 

Aspect (Culoare): Rosu rubiniu, in tente inchise si intense, cu straluciri vii si reflexe brune in margini

 

Nas: Initial cu note balsamice, de cedru, eucalipt, ierburi uscate (leustean, rozmarin) si cutie de trabuc. Se deschide destul de brusc si neasteptat in note fructate si inca proaspete, cu visine coapte asociate cu tente dulcege, prune uscate si ceva fructe de padure in fundal.

 

Gust: Atac inca vioi, “lifted”, pe fondul unei corpolente medii spre usoare. Constructie unidimensionala, marcata de catifelarea Merlot-ului, bazata in principal pe fructele rosii (visine, cirese coapte), inca proaspete pe palatin si ceva ierburi aromatice. Aciditate sesizabila, bine integrata si tanini moi, de plus, care isi fac simtita prezenta mai ales in final. Posgust mediu spre lung, in note balsamice care evolueaza in lichioruri si dulceturi de visine.

 

Un vin inca Foarte Bun, de baut acum, chiar daca aciditatea s-ar putea sa il mai tina in viata cativa ani. Tinand cont de anul de recolta si de cum a fost pastrat, o surpriza placuta.

La noi cam dai cu tunul sa gasesti un vin din 2002  care sa fie inca in viata si de fapt eu nu am cunostinta decat de celebrul cuplu: Charlotte si Matei.

De pret nu stiu ce sa va zic, variante mai actuale se tranzactioneaza in jur de 20 € pe afara, o suma corecta pentru ceea ce ofera vinul de mai sus dupa aproape 10 ani…

 

Tags: Bordeaux, Chateau Bel-Air, Franta, Pomerol

 

Cred ca toti trecem prin asta. Iubitori, pasionati, entuziasti sau pur si simplu consumatori de vin ne intrebam la un mmoment dat cum o fi un vin facut in anul in care ne-am nascut.

Acum motivele pentru care fiecare isi interiorizeaza aproape existential intrebarea de mai sus sunt la fel de diferite ca si personalitatea celor care si-o ridica.

Unii pur si simplu doar pentru a pune pe masa aniversara o sticla care sa de-a pe spate audienta, altii pentru a face un cadou vreunei persoane apropiate, iar altii pur si simplu dintr-o forma de extremism a pasiunii pentru vin. Probabil ca eu m-as incadra, cu o oarecare doza de autosuficienta, in ultima categorie. Care, dupa cum am aflat pe propria piele, este si cea mai chinuita la acest capitol de realitatile complexe, autohtone si globale ale vinului.

Asa ca va prezint mai jos un rationament (aparent) simplu care sa conduca la un rezultat cat mai apropiat dorintelor personale.

 

Vedeti, exista cate o solutie diferita pentru cele doua scopuri de mai sus. Astfel:

1. Daca iti trebuie vinul doar ca sa impresionezi audienta si in acelasi timp audienta datorita cunostintelor si experientelor primare, ceva intre vinul de buturuga al bunicului si PET-ul din magazine, este usor de impresionat, atunci nu iti trebuie un vin, iti trebuie o eticheta. Orice cu o eticheta din 1900 toamna isi va face cu brio datoria.  Si credeti-ma in Romania nu trebuie sa fii novice in ale vinului pentru a fi usor impresionabil. Paradoxal cei din “industrie” sunt adesea cel mai usor de impresionat de etichete si nume de producatori. Asa ca in cazul asta nu cautati neaparat un vin bun, cautati un producator de renume sau doar un vin cu un an trecut pe el.

 

2. Daca in schimb cauti vinul pentru placerea personala, pur hedonica si pe deasupra ai si asteptari ca acesta sa fie baubil sau poate chiar sa iti mearga la inima, atunci treaba se complica brusc. Daca mai ai si niscaiva amici “binevoitori” care mai stiu care e treaba cu vinurile (bine pe o parte din ei i-ai mai desteptat tu dintr-un impuls idiot de marinimie combinata cu aroganta) atunci chiar se naste o problema. Va trebui sa treci printr-un purgatoriu de “educated guesses” pana la tinta finala. Si s-ar putea, chiar si asa, sa o dai in bara…

 

Teoretic problema aceasta nu poate fi rezolvata cu orice eticheta si oricum la varsta subsemnatului se rezolva foarte greu cu vinuri autohtone. Pentru ca vinurile romanesti care sunt trecute de 30 de ani ori au atat de mult zahar in ele incat pot fi pastrate cu succes pentru a indulci grisul cand nu mai ai (cu) ce mesteca si oricum altceva nu mai mananci, ori sunt total de nebaut pentru cei care se incumeta sa experimenteze pe propria piele. Si mai au o problema majora: anume faptul ca, daca le gasiti, achizitionarea lor comporta niste sume astronomice demne de vinuri si cauze mai bune.

Asa ca daca aveti vreodata vreo pornire de gen: „sa imi cumpar si eu pentru ziua de nastere o sticla de vin romanesc din anul in care m-am nascut” primul meu sfat este:

„Evitati vinurile alea romanesti cu ceara pe dop de prin comertul capitalist de pe la noi.” Majoritatea au ceara pusa cu cateva luni inainte si oricum conditiile de productie si depozitare nu au fost cele mai fericite. Ajunge doar sa va ganditi daca in anii ’70, in plina intrecere socialista pe tema “cine face mai mult la hectar”, se gandea (si putea) cineva sa faca vinuri de pastrat si de baut peste 30 de ani. Eu zic ca sansele sunt slabe si daca acestea oricum s-au produs prin cine stie ce conjunctura astrala favorabila, s-au baut probabil intre timp…Daca cineva are argumente concrete sa ma convinga de contrariu faptelor banuite mai sus, il ascult cu draga inima.

 

Al doilea sfat tine tot de vinurile autohtone cu praf si ceara pe ele si se rezuma la categoria vinuri rosii. Observati mai sus ca am trecut in revista doar varianta de albe cu tone de zahar. Pentru ca alta nu exista: nu cumparati vinuri rosii seci de pe la noi cu etichete si ani de productie vechi, in speranta ca le puteti bea. Riscati in cel mai bun caz este sa nu aveti ce bea la masa festiva, asta daca nu detineti ceva baubil de rezerva printr-o damigeana din camara.

 

Eliminand deci variantele autohtone din calcul (de fapt se elimina singure prin celebrul RPC) trecem deci la international. E aici se schimba foaia pentru ca „pe afara” exista destui producatori care fac vinuri serioase, care“sa tina”. Ba in plus mai si evolueaza uneori in chestii sublime.

 

Bineinteles ne indreptam atentia spre Franta, nu neaparat ca ar fi singurii in stare de asa performante, cat datorita faptului ca performantele lor sunt cel mai bine si atent documentate de catre cronicarii vremii (a se citi criticii de vin) si munca de cercetare este mai usoara. Asa daca ar fi dupa mine puteti “risca” oricand cu un Riesling nemtesc sau cu o Rioja de la un producator clasic.

 

In cazul Frantei se incepe bineinteles cu Bordeaux si se cauta informatii despre anul in cauza: cum a fost vremea, cu au fost vinurile, cum au evoluat in timp, etc.

Daca ai “norocul” (ca si mine) sa descoperi ca taman anul nasterii a fost unul nu tocmai darnic cu via (uneori chiar dezastru) ai cam imbulinat-o. Pentru ca cea mai buna sansa sa gasesti ceva trecut de 30 de ani fiabil este pe Bordeaux. Bine poti continua sapaturile pe zone si pe producatori individuali, pentru ca intr-un an mai slab acolo se face diferenta, dar pe scurt asteapta-te la un moment dat sa ajungi cu sapaturile in varful piramidei de Cru-uri, unde preturile depasesc 200-300 € si unde chiar si cei cu bugete extrem de generoase se inmoaie subit cand aud de sumele cerute pentru o sticla de vin. Nu e cazul meu insa! Ma refer la bugetul generos..:D

 

Daca ati scos Bordeaux-ul din ecuatie (sau s-a scos singur) mai aveti o varianta. Dar este mult mai riscanta decat Bordeaux si implica o doza sanatoasa de noroc sa dai peste un vin frumos chiar si in anii excelenti: Burgundia. Iar nu e cazul meu: in anul de gratie respectiv astrele au conspirat in asa fel incat in Burgundia a fost dezastru chiar si fata de Bordeaux. Deci am rezolvat problema.

 

Puteti merge pe ceva “zahar” de prin Sauternes ca oricum zaharul ajuta vinul sa se pastreze baubil si aveti sanse sa gasiti ceva decent mai ieftin decat Grasele de Cotnari sau Galbenele de Odobesti prafuite si ceruite de pe la noi. La mine de data asta apar doua probleme. Unu: nu sunt fan dulcegarii. Doi: ce sa zici, ca Sauternes a fost dezastru in anul respectiv.

 

Asadar cu Franta este esec pe toata linia. Este posibil ca voi pana acum sa va fi gasit deja vinul prin rationamentul de mai sus. Eu inca mai caut.

Inainte sa parasiti de tot Hexagonul nu uitati o zona foarte importanta si cu vinuri care tin si evolueaza mai bine decat Bordeaux-urile. Si in general in anii cand Bordeaux merge mai slab, in Champagne e de bine. Sansa face ca anul de gratie 1979  (eu despre el va tot vorbesc) sa fie unul excelent pentru Champagne. Singura mica/mare problema ar fi pretul la care se tranzactioneaza o sampanie vintage din 1979.

Daca ati terminat cu Franta oricum nu disperati. Mai exista speranta in Italia, Germania, Spania, dar acolo, asa cum spuneam mai sus, informatiile sunt din ce in ce mai putine pe masura ce va departati in timp.

 

Ultima salvare la care puteti apela si solutie de avarie care uneori poate da roade mi-a fost inspirata de un interviu al lui Anthony Barton (va recomand sa il vizionati pe tot mai jos) care se confrunta cu aceeasi problema existentiala. Asadar, daca aveti norocul sa fiti nascuti in primele 9 luni ale anului, incercati vinurile din anul creatiei D-voastra…:D Adica cel anterior.

In acelasi timp creati-va un text pentru atunci cand ve-ti fi intrebat de ce scrie pe eticheta alt an decat cel pentru care va felicita toata lumea…:D

 

Si oricum impacati-va dinainte cu cu ideea ca si daca nimeriti anul si producatorul perfect s-ar putea sa dati peste o sticla cu defect de dop… That’s life si pana la urma asta este farmecul vinului. Eu personal chiar nu vreau sa gasesc acelasi lucru, tot timpul, intr-o sticla de vin.

Chiar daca risc sa fiu dezamagit uneori, prefer dezamagirea, minciunii ca se poate face un vin la fel de bun indiferent de conditiile climaterice, an de an. Si mai prefer dezamagirea, monotoniei.

 

P.S. Daca totusi aveti noroc si gasiti o zona si un producator decent pentru sticla mult visata, mai ramane sa va interesati despre cum arata, cum a fost pastrata si bineinteles sa o achizitionati si sa o aduceti pana in “estul salbatic”, la frontierele Schengen-ului, la locul consumului.  De unde, cum si in ce fel, astea sunt deja alte povesti si tot atatea dileme..:D

 

Tags: An Nastere, Bordeaux, Franta, Vin Vechi