Dupa postarea de vineri in care  am identificat impreuna cu cititorii balbele din afisul “conceput” (?!?!) de Casa de Vinuri Cotnari pentru Busuioaca de Bohotin Rose probabil ca toata lumea s-a distrat si s-a mirat cum poti sa incorporezi atatea greseli intr-un singur poster.

Ne-am dat cu parerea despre ce nu e bine, ce trebuia facut, etc. Probabil ca ceilalti producatori de vin au mustacit satisfacuti pe principiul „iar au dat-o astia in bara”.

 

Dar acum ca impresia puternica a jubileului a trecut (sic!),  gandind si analizand la rece nu prea e de ras. Afisul in sine si genul respectiv de marketing si promovare a vinului este emblematic pentru noi. Si cand cineva din “industrie” rade in barba de ei, practic rade putin si de sine insusi. De ce spun asta?

 

Pentru ca la ora actuala ne aflam intr-un moment destul de dificil in evolutia vinului romanesc. Suntem la o rascruce de drumuri si nu stim pe care din ele sa apucam. Unii au plecat singuri la drum intr-o directie, constienti fiind ca producatorii din Romania nu vor fi niciodata o echipa unita si satui sa tot astepte ajutor de la statul roman. Altii inca mai traiesc in trecut, crezand ca nimic nu se va schimba si vor reusi pe veci sa tina piata autohtona captiva pentru vinurile proprii si izolata de lumea exterioara si de vinurile din import.

 

Cei mai multi insa se afla intr-o perioda de definire si cautare a unei identitati proprii. Majoritatea au crezut in mod gresit ca daca vom creste calitatea vinului romanesc toate celelate probleme (vanzarea, promovarea, branding-ul, exportul) se vor rezolva de la sine. De fapt aceasta a fost partea cea mai usoara: sa scoti niste vinuri corecte, curate si comparabile cat de cat cu cele din afara. Ceea ce urmeaza dupa este insa infinit mai greu. Adica exact promovarea si vanzarea lor.

 

Pentru ca:

1. consumatorul roman nu are puterea de cumparare necesara pentru a-si permite genul acesta de vinuri. Cel putin nu la preturile propuse de catre „industrie”.
2. consumatorul strain este deja versat si cere calitate maxima la pret minim, ceea ce noi, in conditiile productivitatii actuale si a conditiilor climatice ale Romaniei nu prea suntem in stare sa oferim.

 

Din acest impas fiecare producator cauta sa iasa cum crede de cuviinta. Unii imprumuta niste forme de pe afara lipindu-le stangaci pe imaginea proprie, care sufera dealtfel de o lipsa evidenta de fond. Altii incearca sa vina cu idei proprii si sa faca ceva “diferit”. Ehhh, diferitul acesta naste insa monstrii cand nu exista foarte multa experienta in marketing si promovare la capitolul vin. Si un exemplu de asemenea emanatie indoielnica este si afisul de vineri.

 

Si cand vorbesc de experienta in marketing de vin nu ma refer la: strategii de 1 sticla la 5 dopuri, hostese la standuri, aluzii mai mult sau mai putin cu perdea (pe motiv ca “asta cere consumatorul dom’le”), pozat sticle prin carciumi, aparitii la orice gen de evenimente si alte chestii care se practica pe scara larga la noi in industrie.

 

La ora actuala vinul romanesc sufera de lipsa unor specialisti in domeniul marketingului  si promovarii care sa ii dea o forma prezentabila, comerciala, sa il transforme din vesnica “speranta” si “pasiune pura a patronului” in afacere. Deja avem vinuri bune si interesante, dar din pacate nu numai ca nu sunt ajutate, dar uneori am impresia ca sunt chiar trase in jos de branding, imagine si promovare. Si oricum specialistii respectivi costa, iar patronii romani nu vad rostul in a plati pe cineva  in scopuri de marketing. Nu numai la vin, stati linistiti…

 

Mai ales daca au vreo ruda (verisor, cumnata, cumatru, fin, nas, nepot, vecin, fost coleg de liceu, vara de a doua, consatean) care sa ocupe (onorific in cazul fericit in care nu isi baga nasul prin „etichete”) functia de responsabil de marketing. Ca oricum la marketing se pricepe toata lumea, iar rezultatele sunt vizibile in toata piata romaneasca. Care seamana cu un balci de provincie, din acela cu tiribombe, ciunga si vata pe bat, in materie de promovare si branding. Cu mici exceptii. Bine si mai grav e cand platesti pe cineva si iti scoate „opere alese” ca cea de vineri.

 

Asa ca revin, inainte sa hliziti cu gura pana la urechi de afisul „elaborat” pentru Casa de Vinuri Cotnari (sau dupa, ca merita ce e drept) aruncati un ochi si in ograda proprie. Pentru ca pana la urma, Cotnari este o Romanie in sine, la o scara mai mica.

 

Si stiti ce e mai trist? Ca a existat la un moment dat o perioada in care cei din Franta intrebau curiosi de soiurile si vinurile de la Cotnari. Asa cum se vede din scrisoarea de mai jos pe care am dezgropat-o dintr-un raport din 1899 privind starea viticulturii romanesti si la care o sa ma mai refer in urmatoarele saptamani pentru ca prezinta o suma de informatii interesante si ciudat de actuale.

 

Oricum nu cred ca o sa ajungem prea curand acolo, cu afise de genul celui de vineri sau cu practici de marketing „folcloric”. Sau cu „folcloriste”, cum vreti sa o luati.

Chiar sunt curios daca scrisoarea de mai jos (si nu cred ca este singura, mai sunt prin arhive probabil o groaza de acest gen) merita atentie, expunere si promovare la fel ca o herghelie de caluti care alearga pe un camp inverzit. Sau ca un Turn Eiffel inconjurat de vrejuri si eoliene.

Asadar, gratis, servita pe tava, ca la botul acestui simbol nobil care este calul, sa vedem daca stie cineva ce sa faca cu ea:

 

Tags: Cotnari, Feteasca Alba, Marketing, Promovare

 

O sa va vorbesc astazi de o poza care mi-a zgariat retina de cateva ori, dar din diferite motive am uitat sa va povestesc si voua despre ea. Este mai degraba un poster de prezentare a unui vin Rose, respectiv Busuioaca de Bohotin Rose sec de pe gama Colocviu a celor de la Casa de Vinuri Cotnari.

 

Cine a realizat posterul respectiv ori e de o genialitate subtila ori de o ignoranta demna de o cauza mai buna. Ori combinatia fatala: amandoua la un loc. Oricum si in primul si in al doilea caz manifestul de mai sus are mesaje mult mai puternice decat simpla promovare a unui anume vin. Transcede spre un “statement”, o declaratie de principii, chestie care rar se intampla in triviala lume a marketingului diferitelor produse si servicii.

 

 Dar haideti sa vedem care sunt, dupa parerea mea, motivele pe care imi bazez afirmatia de mai sus:

 

1. Niciodata, dar niciodata (“Never, but never” sau “jamais, mais jamais”) nu se folosesc simboluri care tin de mandria nationala a francezilor (si Turnul Eiffel, desi la inceput a fost privit cu reticenta, acum este imbratisat de toti ca un simbol al Frantei) in combinatie cu texte si formulari in limba engleza. Decat daca vrei sa le faci o mare aroganta francezilor si sa le dai o palma peste fata. De aceea spun ca imaginea de mai sus poate avea si mesaje subtile…nu cred ca poti produce ceva mai jignitor pentru un francez decat Turnul Eiffel, simbolul Parisului, inconjurat de sloganuri publicitare in limba engleza. Nu mai intru acum in detalii cat de habotnici sunt francezi in a-si proteja limba si cultura de influentele engleze, ideea de baza este ca asa ceva nu se face. Bine, nu cred ca cei de la Casa de Vinuri Cotnari vor sa vanda Busuioaca rose in Franta (oricum ar avea probleme mari in a concura rose-urile de acolo) dar oricum am lua-o Turnul Eiffel imbratisat de limba lui Shakespeare nu da bine…In cazul de fata chiar si romana ar fi fost o alegere mai fericita pentru mesajul respectiv.

 

2. Apoi asezarea scrisului, impartit in doua “calupuri”. In mod normal un om citeste de la stanga la dreapta toata fraza, chiar daca este despartita de “turn” in cazul nostru. Si mie imi da asa: “Paris good is always a ideea” Yey! Nici daca o luam pe bucati nu e de bine ca trebuie sa citim in zigzag: dupa ce am terminat paragraful cu “Paris is always a” trebuie sa urcam sus la “good” si apoi sa coboram la “ideea”. E un adevarat exercitiu de atentie si perspicacitate sa duci propozitia pana la capat! Daca mai ai si cateva pahare de vin la bord, e chin…
   L.E. Cititorii au observat cu pertinenta ca se schimba si fonturile pe scrisul respectiv, ca sa ne ameteasca si mai tare. Si inca una tare: “Ideea” nu e fapt “Idea” in engleza? 😀 Incroyable!

 

3. Apoi nu inteleg de ce Cotnari (bine, Casa de Vinuri Cotnari, care de fapt tot din Cotnari e, nu?) cu atata traditie si istorie in spate are nevoie de Turnul Eiffel si de Paris ca sa isi promoveze vinurile. Cel putin un iubitor de vinuri de pe afara care o fi auzit la un moment dat de vinul de Cotnari, cel ce rivaliza pe vremuri cu celebrul Tokaji (cliseul acesta este prezent in toate cartile si la toti autorii straini, Cotnari fiind cred cea mai cunoscuta podgorie romaneasca la nivel international) o sa fie un pic descumpanit privind poza de fata. Cotnari? Bohotin? Moldova? Tokaji? Paris? Cam multe toponimii la un loc…chiar si pentru un roman, obisnuit al locului.

 

4. In plus, denumirea soiului: oricum am da-o nu merge asocierea cu Parisul si cu scrisul in engleza. “It’s Busuioca de Bohotin for god’s sake!” Repetati dupa mine cu voce tare: Busuioaca de Bohotin! Putine soiuri autohtone suna mai romaneste de atat. Sa ii tragi un Turn Eiffel si un Paris pe eticheta e ca si cum ai combina carnatii de Plescoi cu Statuia Libertatii (da, sa ii punem in Photoshop sa ii atarne pe brate niste carnati) sau magiunul de Topoloveni cu Golden Gate-ul din San Francisco. Sper sa nu dau idei…

 

5. Grafica in sine! Asta e o chestie de gusturi pur personale, iar combinatia de culori este sublima. Eu unul daca vedeam posterul respectiv lipit pe o vitrina pe strada, credeam ca au facut cei de la Disney vreun remake la “Jack si vrejul de fasole”, turnat la Paris. Adica pe scurt sunt prea multe vrejuri verzi (sic!) asociate cu chestii roz bon-bon pe foto respectiv ca sa nu te duca gandul la chestii ludice si la desene animate. Zici ca s-a mutat Disneylandu’ la Cotnari. Parol!
   L.E. Iar de la cititori: ce treaba au turbinele eoliene de la baza turnului cu vinul si cu Parisu’ ? Mister…

 

 

Deci pe scurt, dupa parerea mea, s-a elaborat un afis in care ne-am batut joc de un simbol al Frantei, invelindu-l ca pe o sarma in foi de vita  si trantindu-i si o zicere in engleza pe frontispiciu. Bine, intuiesc deja argumentul conform caruia “este destinat pietei romanesti” asa ca „unde e marele deranj?”.  Ca oricum in Romania “lumea e proasta si nu intelege”.

 

Si implacabil la final vine textul de pe eticheta, sublim ca intotdeauna si “targetat” spre sufletul sensibil, de poet anonim, al romanului. Attention s’il vous plait: ”Emotiile jubileului s-au stins in clinchete de cristal. Am recunoscut-o dupa surasul rose si parfumul ei cochet. Mi-a reaprins bucuria. Vive la vie en rose!”

Nu e asa ca vreti sa vedeti si voi la vara, pe vipie, vreo veverita vioaie virand voios si vesel pe vajnicul vrej din viziunea venerabilului vilegiaturist?

Maitre, chapeau!

 

 

P.S. Textul de mai sus este un pamflet pornit de la un material de promovare indoielnic realizat si nu implica faptul ca vinul nu ar fi unul bun. Ba din contra e chiar un rose reusit tinand cont de soi si de experienta in rose-uri a producatorului respectiv. Acum, promovarea si branding-ul sunt alte discutii si repet: mai sus am exprimat doar parerea mea, proprie si personala (devin enervant chiar si pentru mine tot repetand chestia asta, dar stiu ca este imperios necesar in cazul de fata).

 

De atlfel nu exclud ca eu sa am o imagine deformata, un suflet meschin si sa nu fi fost in stare sa inteleg nimic din subtilitatile si zbaterile celui care a realizat “opera” de mai sus.

Chiar sunt curios, voi ce intelegeti din posterul respectiv?

 

Tags: Busuioaca de Bohotin, Casa de Vinuri Cotnari, Simpozion la Paris

 

Vinul de astazi vine de la un producator de top si are pretentii sa stea in top-ul Sauvignon Blanc-urilor de pe la noi. Nu fara motive. Mai ales ca este un Edition Limitee, reminescente probabil de pe vremea cand aveam Appellation  Dealu Mare Controlee, Chateau Domenii, etc. Acum cand nu le mai avem, parca ma incearca un sentiment de nostalgie. Pana la urma este vorba de un moment si o etapa din lungul drum al vinului romanesc spre calitate si recunoastere.

 

Revenind la “top”, pentru mine personal, acesta nu este foarte populat. Pana acum mi-au placut in mod deosebit Vitis Vetus de la Stirbey (intr-un stil care imi merge direct la suflet, dar care nu este foarte prietenos cu gusturile autohtone) si Private Selection de la Liliac.  Am vorbit deja despre amandoua si eram curios despre cel de fata ca sa pot completa podiumul. Bine un podium cam fortat si artificial tinand cont ca sunt vinuri din trei ani de productie diferiti, deci comparam mere cu pere, mai ales la acest nivel ridicat.  “Dar totusi”, cui nu ii plac topurile, nu? Asadar:

 

Culoare: Galben auriu, intens, clar,  cu reflexii usor verzui si transparent spre margini

 

Nas: intens, concentrat, cu fruct exotic copt, dulce (papaya, fructul pasiunii) si nuante verzi, de agrise, ardei, tulpini de rosii, usor condimentate. Tuse de citrice dulci, ceva flori de soc in fundal, dar in rest este un cocktail de fructe plus ceva senzatii verzi. Un nas opulent, cu “de toate”, aromat si “in your face”.

 

Gust: Plin, cu o corpolenta prezenta pe palatin, usor gliceronoasa si o senzatie de fruct copt, concentrat, zemos, aproape prezent fizic. Aciditate medie care reuseste pana la urma sa sustina corpul si echilibreaza competent nivelul alcoolului pe parcursul evolutiei, vinul neparand nici un moment plat.

Impresii gustative similare celor din nas, cu mult fruct exotic copt, citrice (gref alb, lime) si o tusa de mineralitate spre final. O usoara nuanta tonica insoteste evolutia incepand de la jumatatea ei si urcand usor pe final, fara sa deranjeze echilibrul de ansamblu. Final tonic, de Schweppes, puternic, fructat si usor cald. Postgust mediu spre lung, in care fructul isi pastreaza concentrarea de pe palatin alaturi de nuante tonic-citrice.

 

Per ansamblu un vin Foarte Bun, extractiv, amplu, concentrat care pare un Sauvignon de Noua Zeelanda pe steroizi.

 

Este un fel de esenta de Sauvignon, poti sa faci lejer doua vinuri bune, cu fruct destul, din cel de fata. Bine iti mai trebuie ceva aciditate, dar Dealu Mare nu este tocmai renumit pentru asa ceva si in plus 2012 nu a fost un an favorabil in acest sens. De fapt aciditate cred ca are suficienta, dar este mascata de tonele de fruct, de alcool si de extract. Oricum pare facut pe filozofia: cat “Sauvignon putem pune maxim intr-o sticla” si s-a mers pana la limita, preferandu-se concentrarea si productia mai mica, in defavoarea unei abordari mai lejere si cu  “sticle” mai multe in piata, cum sunt gamele “inferioare” gen Faurar.

Daca vreti sa vedeti stilul care a consacrat Davino la rosii aplicat la albe, cel de fata mi s-a parut cel mai elocvent exemplu din portofoliul producatorului respectiv.

 

In functie de ce viziune are fiecare despre cum ar trebui sa arate un Sauvignon Blanc s-ar putea sa va placa sau sa va socheze, dar indiferenti sigur nu va va lasa. Este vreo 80 de lei prin comert, nu tocmai regele RPC-urilor, dar cine vrea sa stea in fata…

 

 

Tags: Ceptura, Davino, Editon Limitee, Sauvignon Blanc