Subiectul de astazi este unul mult dezbatut si care a nascut si naste vii polemici de fiecare data cand este adus in discutie. De ce? Pentru ca implica doua variabile extrem de sensibile in industria autohtona, respectiv vinul si banii, adica pretul acestuia.

Nici nu imi mai aduc aminte de cate ori am participat la discutii de genul “Vinul asta care este x lei importat la noi, poate fi cumparat de afara mult mai ieftin, cu transport la usa cu tot”. Bineinteles nu e nevoie sa va mai spun de ce parte a “baricadei” ma aflam si inca ma aflu. Pe partea cealalta importatorii incercau cu mai mult sau mai putin aplomb si succes sa justifice preturile practicate.

Asa ca m-am gandit sa prezint pe larg si opinia celeilalte parti  in speranta ca vom fi cu un pas mai aproape de a intelege fenomenul. In consecinta am trimis mailuri catorva importatori de vin pentru a le cere parerea pe marginea subiectului si a-i ruga sa raspunda la doua intrebari simple.

 

Primul care mi-a raspuns ca intotdeauna cu promptitudine a fost dl Philip Cox, unul din actionarii Cramelor Recas. Intrebarile, asa cum v-am spus mai sus, nu au vizat producatorul respectiv in sine, ci activitatea de import pe care acesta o desfasoara, cu un portfoliu de vinuri destul de consistent si variat. Cum se impaca importul de vinuri cu productia interna dl Cox ne-a lamurit in incheierea interviului din iunie (intrebarea 10 bis).

 

Astazi haideti sa vedem ce parere are despre importurile de vin in Romania si viitorul acestora. Trebuie sa va spun ca mi-am permis sa reasez putin materialul pentru a-l face cat mai usor de parcurs si sper ca am fost suficient de atent cat sa nu fi modificat sensul exprimarii. Asadar:

 

 

1. De ce majoritatea vinurilor straine din Romania ajung sa coste mai mult importate pe filiera clasica decat cumparate direct de afara de catre consumatori? Care sunt factorii care contribuie la aceasta situatie?

 

Vinul imbuteliat importat are tendinta sa ajung mai scump in Romania decat in alte piete pentru cateva motive obiective si unele subiective. Dintre cele obiective:

 

In primul rand, piata de aici este mica si este in scadere. Importatorii nu au putere de a negocia preturi bune cu furnizorii straini. Una este daca eu ma duc la un furnizor din Africa de Sud si cumpar 2 containere de vin pe an (cca 30.000 sticle) si alta este situatia pentru un importator din Germania care poate vinde 2-3 million de sticle din acelasi vin.

Importul de vin in Romania este un segment mic si este in scadere si nu vad ca situatia sa se schimbe in curand.

 

Mai departe, marile retele comerciale din Romania au functionat pana acum intr-un mod care face automat ca produsele cu rulaj mic sa fie mai scumpe si aici ma refer la diverse taxe, speze si bonusuri care sunt percepute la nivel de magazin, indiferent de cantitatea vanduta. Sigur, nu toate retelele comerciale din Romania opereaza cu aceleasi nivel de taxe, dar minimum este undeva pe la 30% din pretul final si poate merge mult mai sus. Sunt retele de supermarket-uri unde aceaste taxele ajung la 48% si asta la unele produse care se vand relativ bine. La un produs care vinde mult mai incet, proportia poate fi mult mai mare.

Sectorul Horeca are adaosuri si mai ridicate plus termene de plata mult mari, asa ca orice importator isi ia in calcul o marja si pentru asta. Afara taxele fixe nu sunt asa de des intalnite decat la produsele de supervolum, in consecinta costul, ca procentul din pretul final, este usor mai scazut, undeva spre 33%.

 

Costul de vanzare in sine este mai mare in Romania, in opinia mea, fiind nevoie atat de mai mult personal de vanzare prin tara, care sa administreaze vanzarile, dar si de personal specializat precum sommelieri sau merchandiseri sa ma asigur ca marfa este pusa pe raft in magazin. Nu cred ca este necesar acelasi nivel de personal la un importator din tarile cu comert mai dezvoltat.

 

Apoi, costurile logistice sunt mari aici, atat cele de depozitare, dar mai ales livrarile prin tara, datorita atat miscarii vinurilor (mai ales cele din import) relativ incet in zonele mai putin dezvoltate, dar bineinteles si din cauza retelei de drumuri ca si inexistenta. De exemplu, clientul meu din Anglia poate sa livreaze un tir de vin cu 17.000 sticle la 5 puncte de livrare in 5 orase diferit pe o ruta de cca 600 km, in maxim o zi. Daca vreau sa trimit un camion din Timisoara sa faca acelasi lucru in Romania cred ca dureaza cel putin o saptamana.

 

Subiectiv, sunt multi importatori care vad nivelul de calitate la produsele romanesti concurente si ajung la concluzia ca vinurile din import, fiind poate mai bune, merita cel putin acelasi pret ca cele romanesti. Nu spun ca nu au dreptate, dar sunt convins ca acest tip de practica este deja pe cale de disparitie fiindca pur si simplu nu va functiona pe o piata care devine din ce in ce mai concurentiala mai ales la vinurile de import, dar si la produsele autohtone.

Ii inteleg pe importatorii care vor sa obtina o marja mai mare ca sa acopere costurile cu depozitarea mai lunga si cele cu vanzarea, mai mari per unitatea de produs, amandoua specifice vinurilor din import datorita ritmului relativ lent cu care se vand.

   

2. Care credeti ca este viitorul importurilor de vin in Romania? Sub ce forma se vor dezvolta?

 

Cred ca piata vinurilor de import va mai scadea putin, urmand tendinta din ultimii 2-3 ani, apoi se va stabiliza si se va diversifica. Cred ca cei care vor sa incerce vinuri de import (care nu sunt strict o concurenta pentru vinurile autohtone) sunt oameni care in general doresc pur si simplu sa experimenteze si altceva. De aceea cred cu tarie ca numarul acestor clienti va raman relativ constant in timp, numai ca va fi impartit intre mai multi importatori si mai multe produse.

 

Prevad o mare turbulenta si instabilitate pentru importatori, multi care vor iesi din piata si vor renunta fiindca este greu de facut bani in aceast segment, dar vor fi inlocuiti de alti, tineri si entuziasti, care vor sa incerce business-ul acesta.

 

Pana la urma cred ca marcile mari din afara vor ajunge sa aiba pozitii dominante in piata de aici, asemanatoare celor de pe pietele dezvoltate.  Fiindca isi permit sa investeasca pe piata si sa astepte castiguri pe termen lung si fiindca aleg parteneri de distributie la fel de puternici si cu viziune pe termen lung in piata.

 

Supermarketurile vor avea tot timpul oferte bune la vinurile de import pe care le aduc direct. Dar pentru ca piata autohtona are o inertie destul de mare, cu consumatori conservatori, nu cred ca asta va avea un impact semnificativ asupra pietei per ansamblu. Mai ales ca fiind la moda etichetele exclusive pentru retaileri, nu au sansa sa isi dezvolte o imagine puternica pe piata.

Marea masa a consumatorilor insa cred ca vor ramane orientati spre vinul romanesc. Unii din motive de inertie/nostalgie, altii din mandrie nationala. Cred ca in timp consumatorii mai tineri vor fi atrasi sa consume vin romanesc bine facut. Acesta va fi in crestere calitativa, mai inovativ si mai competitiv decat a fost in trecut, devenind in acelasi timp mai “trendy” si mai elegant decat consumul de alte bauturi.

 

Simplu fapt ca intra in productie in perioada imediat urmatoare zeci de mii de hectare de plantatii de vii noi, facute cu fonduri europene, insemna cu siguranta ca piata pentru vinul autohton va deveni si mai competitiva. Toti producatorii noi aparuti, dar si producatorii vechi cu plantatile noi (replantari), vor incerca sa vina cu oferte atat ca pret dar si in materie de calitate mai bune ca sa poata  vinde cantitatile mari de vin care vor fi produse.

Sunt sigur ca in 2-4 ani oferta de vin romanesc va fie mult mai competitiva, chiar si la nivelul vinurilor ieftine, economice, datorita concurentei acerbe dintre producatori in incercarea de a le vinde.

 

Tags: Cramele Recas, Import Vin, Philip Cox, Vinuri Import

 

Scurt si cuprinzator: cum arata un vin de 35 de ani de la un producator “normal” din Mosel. Este un Riesling Auslese din 1979 de la Geiben, despre care ati mai tot auzit prin online-ul nostru. Asta datorita preturilor mai mult decat corecte la care s-au putut procura o parte din vinurile acestora. Cu ajutorul lui Florin, caruia ii multumesc si pe aceasta cale.

 

Tinand cont de dopul mai “tinerel” si de nivel, probabil sticla a mai fost reumpluta si reconditionata la crama, undeva pe parcursul timpului. Luand insa in considerare cinstea proverbiala a neamtului, avem toata increderea ca in recipient se afla 0.7l din “ceea ce trebuie”. Asadar:

 

Aspect (culoare): Galben intens, pronuntata , in tente aurii. Clar si fara urme de oxidare.

 

Nas: Note de kerosen (mai spre pacura asa), care pot fi trecute la capitolul “tipic pentru un Riesling cu etate”, asociate cu aluzii de coaja de portocala uscata sau facuta dulceata plus impresii de condiment (anason, nucsoara, cuisoare). Nas intens, aromat, greu, o combinatie de  Gewurztraminer cu Tokaji sa zic. Interesant…

 

Gust: Corp prezent, usor glicerinos datorita nivelul de zahar. Aciditatea inca la post echilibreaza surprinzator de bine zaharul si imprima o evolutie mai lejera, mai ales in partea a doua a acesteia.

Gustativ evolueaza in note de miere poliflora, dulceturi de caise si piersici alaturi de ceva note condimentate. Plus un zvac mineral-tonic pe final. Postgust mediu cu tuse de condiment si mineral-afumate.

 

In concluzie un vin Bun, corect, perfect baubil si care cere ceva prajituri pe langa el. Asta pentru ca dupa un pahar-doua devine usor “apasator” datorita aromelor mature si lipsei fructului (deh). Dar in rest fara nici o problema!

 

Oricum nu stiu cate albe romanesti ar arata asa dupa 35 de ani si daca stau bine sa ma gandesc eu am aceeasi varsta si poate nu sunt foarte diferit de vinul de mai sus.

De la un timp incolo incet-incet se cam duce fructul acela proaspat. Dar ma bucur ca in ambele cazuri aciditatea e inca acolo sa echilibreaze “zaharelul”.

 

 

Tags: 1979, Geiben, Riesling, Thornicher Ritsch

 

Exemplarul de fata este “al doilea vin” produs de unul dintre producatorii “medii” din Bordeaux, Chateau Branaire-Ducru. Mediu nu neaparat prin calitate, ci prin faptul ca se afla in umbra unor nume mult mai celebre cu care imparte AOC Saint-Julien, cea mai mica apelatiune de pe malul stang al Bordeaux-ului, in Medoc.  Se intinde pe aprox. 900 Ha cu totul, adica mai putin decat au Cramele Recas.

 

Nume ca Chateau Ducru-Beaucaillou, Chateau Gruaud Larose sau Chateau Leoville-Las Cases probabil ca va suna mult mai cunoscut. E si normal sunt “Seconds Crus” fata de cel de fata care este “Quatrieme Cru”, potrivit clasificarii din 1855.

 

Cum va spuneam, vinul “mare”, teoretic “grand vin”-ul, este Chateau Branaire-Ducru, cel de fata fiind obtinut de pe vii mai tinere, cu varsta de aprox. 15 ani. Un asamblaj clasic de Cabernet Sauvignon (60%) si Merlot (40%) in 2004. Daca va uitati atent la eticheta pe acesta scrie “Grand Vin”, iar pe “cel mare” nu scrie nimic…sic! Viceversa…

 

Recolta 2004 a fost cea mai mare din istoria Bordeaux din punct de vedere cantitativ, ceea ce a influentat cumva negativ si calitatea. Mai ales ca a fost un an cu variatii climatice, mai rece, clasic, cu coacere tarzie, intr-o toamna lunga si calda. In aceste conditii Cabernet-ul de pe malul stang a fost avantajat mai ales in cazul celor care au asteptat pana in octombrie cu recolta. Merlot-ul s-a copt in general…”as always”. Asadar:

 

Aspect (Culoare): visiniu deschis, in nuante rubinii cu usoare borduri caramizii, dar in rest destul de “pigmentat” si tinerel

 

Nas: fruct suprinzator de pur si expresiv, atat rosii (visine, cirese coapte, dulceata proaspata de capsuni) cat si negre. Adieri de pruna coapta, tuse fine de piper, pielarie si scortisoara. Un nas elegant, in stil clasic, cu o complexitate subtila si fara semne evidente de maturitate.

 

Gust: Atac proaspat, lejer, urmat de o corpolenta medie si o neasteptata impresie de prospetime. Aciditate prezenta, echilibrand perfect corpul si imprimand o senzatie de eleganta si puritate. Fapt confirmat si de vioiciunea fructelor (cirese, visine, coacaze) care completeaza partitura alaturi de aspecte usor condimentate in plan secund (piper, scortisoara). Final in aceleasi note fresh, gurmande, urmat de un postgust lung, cu tanini rotunzi, evolutiv, initial condimentat, care se stinge mai apoi in tuse vanilat-fructate.

 

Un vin Foarte Bun, in stil clasic bordelez, in care toate componentele canta o partitura perfect acordata, iar complexitatea este cumva subinteleasa. Elegant, pur, direct,  mult mai proaspat si mai expresiv decat exemplare autohtone “tinere”.

Costa in jur de 20 € pe “afara” (alte vintage-uri), bani pe care cel putin acesta ii merita cu prisosinta.

 

Tags: Bordeaux, Chateau Branaire Ducru, Duluc de Branaire Ducru, Franta, Saint Julien