Cum tocmai a trecut Ziua Nationala m-am gandit sa va spun cateva cuvinte despre vinurile pe care le-am baut cu acesta ocazie. Cum eu sunt un patriot convins, de 1 Decembrie nu pun strop de vin strain (adica pagan) in gura. Ceea ce este un sacrificiu in sine, adus pe altarul vinului romanesc…glumesc!

Asadar  fara introduceri lungi si alambicate (la care se pare ca sunt maestru) am sarbatorit oenologic Ziua Nationala astfel:

 

 

Am deschis cu o Cadarca Stonewine Hill Selection 2009 de la Balla Geza si nu mi-a parut rau. Culoare de cireasa, rubinie, deschisa, semitransparent. Imi aduce aminte de lucruri bune si lejere, gen Pinot.

Olfactiv se exprima elegant si neagresiv, cu fructe rosii coapte, expresive, fara gemuri si dulceturi, cu tuse florale si o nota picant-ierboasa si de frunze uscate, care ii da un plus de complexitate si savoare.

Bine racit (cititi eticheta inainte sa defaceti vinul, scrie acolo clar 15-16 grade) vinul evolueaza lejer pe palatin, cu o aciditate de invidiat care nu numai ca echilibreaza perfect cei 14 % nivel alcoolic, dar  reuseste sa dea si o senzatie de prospetime evolutiei si fructului. Alcool excelent integrat la temperaturile mentionate pe eticheta. Aviz amatorilor: nu fortati nota cu temperatura! Tanini neagresivi, integrati, fini si un postgust vioi, condimentat, picant in care se strecoara si ceva fruct rosu proaspat. Un vin Foarte Bun, mai ales tinand cont de soi care nu e vreun Cabernet Sauvignon. Expresiv, direct, cu personalitate, nu te minte. Pe la granita lui 85 de puncte.  Probabil cea mai buna Cadarca din Romania disponibila publicului larg…

 

Apoi, de la producatorul celebrului “Pinot Noir innobilat cu Merlot” (sic!) a fost un Pinot Noir varietal. Care nu a avut adica nevoie de „innobilarea” cu Merlot. Sau probabil Merlot-ul se terminase sau nu era gata. Recunosc, sunt rautacios, dar nu fara motiv. De altfel ii pot asigura pe cei de la Murfatlar ca atata timp cat nu scot aberatia aia cu “innobilat” de pe eticheta de Zestrea voi continua sa le atrag atentia. Este jenant (mai ales pentru Romania ca tara producatoare de vin) ca cel mai mare producator sa scrie pe eticheta o ineptie de genul asta. Pot scrie ca e cupaj, nu e nici o problema, o face si Recas pe Huniade parca..dar nu ca Merlot-ul  “innobileaza” Pinot-ul.

Bine, vinul de fata este produs de M1.Crama Atelier care nu are nici o legatura cu Murfatlarul ala mare care innobileaza Pinot-ul cu Merlot. Decat ca este divizia lor de vinuri premium.

Lasand tristetile personale deoparte, vinul de fata este unul Bun, corect, cu arome de fructe coapte si note baricate de vanilie, cuisoare, anason si ceva cacao. Am mai scris de el, impresiile sunt tot pe acolo. In opinia mea nu este un Pinot Noir autentic, dar pe de alta parte este si foarte greu (daca nu chiar imposibil) sa faci un Pinot Noir clasic la Murfatlar, tinand cont de clima si sol. Insa, daca vrea clientul, se poate bifa in portofoliul. Personal consider Babeasca lor mai “cinstita” si in consecinta o prefer.

 

A urmat Iacob Cabernet Sauvigon/ Feteasca Neagra 2011. De la Davino.

Vizual se prezinta de un visiniu opac, concentrat, imaginea clasica cu care ne-a obisnuit productorul in cauza pe aceasta gama.

Olfactiv arunca initial tonuri baricate pentru ca mai apoi sa apara fructele coapte, mai ales din categoria celor negre. Un nas concentrat, masiv, imbinand corect fructul negru copt, pruna uscata, cu note neagresive de baric (vanilie, scortisoara, ceva cafea).

Pe palatin se remarca echilibru foarte bun intre aciditate, corp, extract si nivel alcoolic (deloc de neglijat :14,6%). Se simte concentrarea masiva de fruct din nas, extractivitatea, iar daca aciditatea ar fi o idee mai jos vinul ar fi aproape mestecabil. Bine si asa evolutia e in tonuri matasoase si catifelate, dar fara sa para nici un moment greu si obositor.  Tanini fermi, structurati, impetuosi pe final plus un postgust mediu spre lung cu aceleasi fructe coapte si note usor condimentate.

Vinul este cel putin o clasa peste Feteasca Neagra de pe aceeasi gama, in primul rand la structura si constructie, Cabernet-ul spunandu-si cuvantul. Nu stiu daca e de la an sau de la filozofia producatorului fata de noua gama, dar exemplarul de fata pare foarte serios si acum cativa ani se putea incadra pe mai galonata Domaine Ceptura Rouge fara emotii. Intre timp a mai evoluat si DCR-ul. Foarte Bun. Filozofia all-inclusive, Lume Noua plus Lume Veche este evidenta. E unul dintre cele mai serioase vinuri romaensti pe care le puteti cumpara in segmentul asta de pret.

 

Negru de Dragasani Isarescu 2011 Rosu rubiniu, semitransparent.  Un nas cu fruct rosu, usor “obosit” si ceva baric reprezentat de piper, vanilie, usor condiment. Simplu, direct, unidimensional. Pe palatin dezvolta o aciditate dura, deranjanta si o evolutie diluata, fara fruct. Amar in final, cu tanini verzi, tineri si usor agresivi. Un vin Acceptabil, recomandat langa ceva preparate culinare care sa ii mai netezeasca asperitatile. Sau nerecomandat.

Probabil ca s-a dorit si s-a obtinut o productie mare la hectar si de aici rezultatul mai putin fericit. Daca aveti chef de un Negru de Dragasani bun, luati-l pe cel de la Stirbey. Probabil ca daca facem calculul pe ce productie s-a lucrat si ce a intrat in cele doua vinuri, cel de la Stirbey iese paradoxal mai ieftin si clar cu un RPC mai bun…J

 

Smerenie Crama Oprisor 2007 unul dintre vinurile “icon” de pe la noi, fapt datorat si unui branding corect si interesant, care prinde la publicul din Romania. Bineinteles unul din variatele si reusitele asamblaje ale lui Liviu Grigorica folosind in cazul de fata vinurile vinificate de Veronica Gheorghiu. Shiraz, Pinot Noir si Dornfelder in speta.

Vizual vinul prezinta tonuri visinii, opace, inca pigmentate (chiar in tente purpurii) influenta probabil a Dornfelderului de mai sus.

Nasul arunca in mod surprinzator efluvii maturate, de pielarie, tutun si o tusa carnoasa, animalica. Fructul apare la aerare si ia o forma confiata, uscata, de stafide, visine si curmale. Complexitatea olfactiva este completata de aspecte condimentate, usor piperate si impresii de smoala si fum (mai stiti cand se turna smoala pe bloc?). Un nas excelent, intens, evolutiv care acopera o panoplie vasta de senzatii si amintiri.

Evolutia pe palatin este fina, eleganta cu o aciditate inca bine aspectata, chiar ridicata si cu fruct surprinzator de proaspat, mai ales in comparatie cu senzatiile olfactive. Tusele mature se fac resimtite si aici, insa echilibrul de ansamblu al vinului este fermecator si ludic. Finalul adauga un strop de structura, cu tanini prezenti, urmat fiind de un postgust lung, care evolueaza de la senzatii picant-condimentate in debut la fructe rosii care vireaza intr-un final catre dulceturi si note dulcege.

 

A fost fara doar si poate vinul serii, dar nici nu a avut concurenta, celelate fiind din alt film: proaspete, fructate, tinere.  E ca si cum am compara un BMW X5 cu un Mercedes 300 SL Gullwing. Mi-a imprimat o senzatie de Pinot Noir matur, cu personalitate si un usor iz condimentat si rustic. Vinul este Excelent, la bariera celor 90 de puncte si perfect de consumat acum, cu o aerare prealabila. Desi nu l-am vazut in tinerete, am fost surprins cat de matur este, mai ales in nas. De precizat ca a fost tinut in pivnita, in conditii foarte bune.

 

Apropo acesta a venit insotit si de un certificat de “autenticitate” tiparit frumos la imprimanta color “inkjet” pe o foaie A4, cu text pompos si cu o imitatie de stampiluta de ceara  in dreapta jos. L.E. Idee care nu provine de la “autorul” conceptului (dl. George Moisescu) ci probabil de la cineva cu idei multe de la crama. Cred ca ma puteam (si se puteau) lipsi fara emotii de fituica asta.

Vinul de fata (si vinul in general) nu are nevoie de asa ceva; el traieste prin ceea ce este si ceea ce descoperi cand desfaci sticla. Iar o “ghidusie” de genul asta il trage chiar inapoi, stirbindu-i  din farmec.

  

 

Tags: Balla Geza, Crama Isarescu, Davino, Iacob. Crama Oprisor, M1.Crama Atelier, Negru de Dragasani, Pinot Noir, Smerenie

 

Continuam astazi interviul pe care dl Gabriel Roceanu a avut amabilitatea sa mi-l acorde cu doua raspunsuri care prezinta o parte din actuala filozofie de branding a Cramei Oprisor.

Va doresc lectura placuta si revin cu cea de a treia si ultima parte!

 

5.  Din exterior pare ca aveti aveti o gama entry level cumva rupta ca si filozofie si imagine de restul portofoliului. Care au fost motivele inlocuirii unui brand cu notorietate ca Val Duna cu Jderii si Calauza si cat succes a avut aceast actiune?

 

• “Val Duna” este primul vin lansat pe piata Romaneasca de Crama Oprisor. Cu multi ani in urma, se procesau strugurii din plantatiile proprii foarte tinere, moment cand nu exista sudat conceptul de Oltenia Profunda si nici portofoliul de vinuri din prezent. Astfel, singura posibilitate de a livra pietei un vin care sa ne caracterizeze filosofia, a fost abordarea segmentului vinurilor proaspete, fructoase, fresh, usor abordabile de catre masa de consumatori. Odata cu introducerea conceprtului “Bag-in-Box”, in diferite etape, am decis ca fiind lipsita de ratiune mentinerea aceluiasi vin pe raft, in doua ambalaje diferite, cel in sticla avand un pret evident mai mare decat BIB.
•  VAL DUNA este perceputa ca o marca in sine cu o distanta conceptuala evidenta fata de imaginea  si numele oltenesti. (si acestea sunt studii de piata fundamentate).
• Prin cele doua marci am incercat sa aducem tocmai o abordare noua, apropiata de spiritul si oamenii locului, dar cu ancorare in segmentul Olteniei Profunde. Am ales ca prima marca din linie JDERU’ sa puna accent chiar pe unul dintre exemplele olteanului autentic din Oprisor, Nelu Jderu un om – poveste, o personalitate aparte, un spirit-emblema pentru locurile acestea. Am ales o directie de imagine contemporana, o eticheta simpla dar puternica vizual, un personaj esentializat-logo (mai ales ca el urma sa fie un vin pentru raft). Alegerea profilului taranesc cu cobilitza, element identitate olteneasca veche, a fost suportul ales pentru marca. Este extrem de prezenta imaginea olteanului ce venea cu cobilita plina de bunatati proaspete si naturale in targuri.
• CALAUZA a fost pasul urmator in gama, care la nivel de imagine este practic dezvelirea identitatii grafice de pe marca anterioara si prezentarea intr-o alta forma. JDERU, Nelu Jderu, este de fapt o Calauza. Aceasta linie trebuia sa se lege cu marcile   imediat urmatoare in portofoliu – Maiastru (imaginea unei farfurii oltenesti) si Caloian (fotografii vechi din lumea satului), care prezinta elemente de identificare ale originii oltenesti dar din alta perspectiva.
• Am ales si aici sa mergem in pasi legati, coerenti ca poveste si proiect, dar lipsiti de monotonie si in nici un caz repetitivi.
• JDERU si CALAUZA au reprezentat o incercare a Cramei Oprisor de a fi prezenta in segmentul main-stream cu doua branduri autentic Oltenesti, rezultate din parcele cu productie mare de struguri, vinuri la fel de proaspete ca si ValDuna,  dar imbuteliate in sticla, adaptate ca si gust la cerintele segmentului “mass-consumer”. Am dezvoltat etichete unice, reprezentand oameni, atitudini si valori pure si autentice din acel colt de tara unde este Crama Oprisor.
• Trebuie subliniat ca VAL DUNA are o istorie de ani de zile in care a crescut. Jderii si Calauzele au fost un exercitiu facut pe un termen scurt de timp. Nu se pot judeca in acelasi context pentru ca au existente complet diferite.

 

6. Aveti o gama de vinuri premium cu preturi mult peste puterea de cumparare a publicului roman si probabil cu rulaj destul de mic. Care este rolul a acestora in portofoliul Cramelor Oprisor?

 

• Gama de vinuri premium a Cramei Oprisor contine branduri cu preturi adaptate la valoarea produsului in integritatea lui. Preturile sunt corelate, in aceeasi masura si cu costurile volumului de vin procesat pentru fiecare editie in parte. Putem accepta ideea ca sunt vinuri “scumpe”, daca ne raportam la venitul mediu pe cap de locuitor din Romania. Totusi, aceasta gama se adreseaza consumatorilor care isi doresc calitate peste medie atunci cand aleg sa cumpere vinuri, (si nu numai vinuri). Volumele din acest segment sunt cu atentie dimensionate in Crama Oprisor, astfel incat sa existe, pe cat se poate , stoc suficient pentru satisfacerea clientilor. Cu toate acestea, deseori ramanem fara anumite vinuri in Crama, pentru o perioada, pana cand urmatorul an de productie este pregatit sa fie prezent in sticle si in piata. Intr-adevar, rulajul este destul de mic in comparatie cu volumul total de vin vandut intr-un an, dar este echilibrat ca procent cu structura segmentarii publicului consumator din Romania.
•  Rolul vinurilor din gamele premium este extrem de importat avand in vedere ca in aceasta categorie se pot exprima pe deplin valorile profunde pe care le poate dezvolta un areal viticol, un tip de tehnologie, un stil de vinificare si nu in ultimul rand, personalitatile care participa la realizarea acestor vinuri. Vinurile premium sunt cele mai bogate in complexitate aromatica si gustativa;  atat cele albe cat si mai mult cele rosii. In aceasta complexitate se poate descifra identitatea fiecarei crame si podgorii. Consideram ca este un lucru evident faptul ca orice crama isi doreste sa aiba o gama de vinuri “high” cu ajutorul careia sa creasca si sa-si consolideze imaginea, prestigiul, si notorietatea in piata.
• Trebuie sa subliniez ca o directie importanta a portofolilului nostru este conceptul de ARTA si VIN, care fara falsa modestie pot spune ca este, la nivelul cramelor din Romania, cel mai dezvoltat. ARTA si VINUL spectacol, pretiozitate, nu au fost niciodata in istoria omenirii “produse” ieftine. Exista o parte importanta a publicului roman care pretuieste produsele noastre din acest domeniu la adevarata lor valoare, atat comerciala cat si conceptuala. Si mai trebuie mentionat ca nu ne-am oprit doar la dezvoltarea unor etichete de arta, a unor vinuri de autor ci suntem implicati direct in sprijinirea unor institutii de arta contemporana extrem de efervescente. Crama Oprisor este sponsor si partener al Muzeului National de Arta Contemporana si partener al unor galerii de arta contemporana, la diferite evenimente: Galeria LABORNA, Galeria AIURART, Bienala internationala de Gravura experimentala.

 

Tags: Crama Oprisor, Gabriel Roceanu, Interviu

 

Poimaine e Ziua Nationala. A tuturor romanilor. Ziua Unirii. 1 Decembrie. Nu ca as vrea sa va  stric sarbatoarea, dar m-am gandit sa fac o mica paralela de tip “atunci si acum” care sper sa va descreteasca putin fruntile. Sau sa va puna pe ganduri cu privire la ce s-a schimbat in domeniul vinului in tarisoara noastra draga in ultimii aproape treizeci de ani.

 

Probabil ca nu ne putem da acum seama foarte bine cum arata piata vinului romanesc in anii ’80. Decat eventual din ce ne povestesc cei mai in varsta. Si adesea ei ne induc o imagine idilica, in antagonism cu capitalismul exploatator, incarcata de traditie si realizari pe linia intrecerilor socialiste, cu productii enorme la hectar si de o calitate recunoscuta international. E bine totusi ca memoria peliculei, probabil cu exagerarile si licentele artistice de rigoare, pastreaza totusi mult mai fidel atmosfera vremurilor.

 

Asadar, sa incepem:

 

Degustarile erau la fel de profesioniste, sunau la fel ca acum si erau organizate cam in aceleasi scopuri, de “scolarizare” a eventualilor critici fara cunostinte in domeniu. Pentru ca, nu e asa, cum putem “scri stiintific despre calitatile unor vinuri, daca nu le degustam stiintific”. Imi suna bizar de familiar…Cunoastem, cunoastem…mesteca, mesteca…

 

 

In plus, descoperim ca ocupatia de “blogger”, de scriitor despre vin, exista si pe atunci. Bine avea alte forme de manifestare efectiva, dar metehnele si practicile de gen “scris la comanda” erau cam aceleasi. Nici aici nu am evoluat foarte mult de atunci. Practic am (re)descoperit apa calda. “50 de kile e bine?…Aveti recipient?”.

 

 

Iar vinul domnilor, ca lui ii suntem toti servitori (eh, v-a placut?) si de el o sa va bucurati zilele acestea cu ocazia “evenimentului national”, ei bine vinul, se face cam la fel si acum. Doar s-au mai schimbat din “aditivi”. Nici aici nu am evoluat semnificativ, decat eventual la nivel de gargara si infierat muncitoreste, ca la scoala de partid,  elementele reactionare care mai “fluiera in biserica”.

 

 

Bine diferenta este ca acum baza, “piquette-ul” vine de prin Spania, Italia, Franta. Calitatea a “paispea”, cat mai ieftin. Cel putin la vinul de “mase”, de consum. Iar al nostru, cel demn de baut, e inca prohibitiv oamenilor muncii. De ce? Pentru ca “suntem umanisti, ce dracu’”…:D

 

In concluzie, celor pasionati de vin si nu numai lor le recomand sa se uite la tot filmul. Este de o dureroasa actualitate. O sa va destindeti sau o sa ramaneti cu impresia ca  in afara de o perdea de fum si de PR (da asta ne-a adus capitalismul, fardul PR-ului) noi, in esenta, ca oameni, mentalitati si practici, nu ne-am schimbat foarte mult. Aproape deloc as zice.

Ceea ce s-a schimbat sunt decorurile, masinile, viile, amantele, etichetele, dar noi suntem cam tot pe acolo ca mod de operare si in mare aceleasi “personaje” le puteti identifica cu usurinta si acum. Si vorbesc aici de societatea de ansamblu, nu doar de industria vinului.

 

 Asa ca de Ziua Nationala, eu zic ca pe langa sarbatoririle, defilarile, decorarile, mesele, chiolhanurile, petrecerile, bairamurile, urarile traditionale ar fi nimerit sa ne rezervam timp si pentru un mic si efemer moment introspectiv.

 

La Multi Ani, Romania! La Multi Ani Vinului Romanesc!

 

Tags: Louis de Funes, Romania, Secretul lui Bachus, vin, Vin romanesc